Războiul hibrid şi absurd al gazelor ruseşti

Arma, de ultimă oră, a lui Vladimir Putin? Gazele ruseşti. După îngheţarea depunerilor ruseşti în băncile străine, circa 300 miliarde dolari, şi tot pachetul de sancţiuni economice, de acum cunoscut, Federaţia rusă a solicitat „satelor ostile” plata în ruble a livrărilor sale de gaze, de la 1 aprilie a.c.. Răspunsul statelor UE a fost, iniţial, unul de refuz. Federaţia rusă a anunţat că, în caz de neconformare, furnizarea de gaze va fi oprită. Franţa şi Germania, dar nu numai ele, au anunţat iniţial că refuză această formă de decontare, numai că în curs de pregătire se află o altă măsură belicoasă: plata în ruble se va extinde şi la alte resurse de materii prime ruseşti. În acelaşi timp, Federaţia rusă a semnat cu China, India şi alte ţări din Asia şi Africa, contracte menite să compenseze eventuala sistare a livrărilor către UE. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului german, Steffe Hebestrect, care face referiri la o convorbire telefonică purtată de cancelarul Olaf Scholz cu liderul de la Kremlin, pentru Berlin există posibilitatea cumpărării de gaze în euro, şi pe viitor, nu cu ruble, dar într-un alt format. Adică, pentru decontarea sumelor cu furnizorul, companiile trebuie să colaboreze cu Gazprom Bank, a treia bancă din Rusia, care nu a intrat sub incidenţa pachetului de sancţiuni, care converteşte în ruble euro, şi transferă banii Gazpromului. Austria şi Germania au activat primul nivel al planului de urgenţă şi au pus în funcţiune celulele de criză. Italia a trecut la stadiul de pre-alertă. Potrivit AIE, Europa consumă în medie 155 miliarde metri cubi de gaze, conform raportărilor de anul trecut. Din această cantitate, 45%, adică 69,75 miliarde metri cubi provin din Federaţia rusă. Asta înseamnă circa 5,8 miliarde metri cubi pe lună. Furnizori alternativi potenţiali de gaze sunt Algeria, Qatar, Azerbaidjanul, Arabia Saudită, Iranul, Irakul. Pentru moment, pregătirile prealabile nu sunt puse la punct. Să nu omitem că principalul gazoduct major pentru Europa traversează Ucraina, după cum se ştie, şi Volodimir Zelenski a cerut ţărilor occidentale de a nu se mai aproviziona cu gaze ruseşti. Unele ţări europene sunt dispuse a se conforma, altele ezită, îndreptăţit. Joe Biden care se confruntă cu o inflaţie record ce-i minează popularitatea a dispus scoaterea unui milion de barili pe zi din rezervele strategice timp de 6 luni pentru a-i ajuta pe europeni. Soluţia e temporară, fiindă transportul gazelor lichefiate ridică probleme tehnice deosebite şi un număr mare de containere de ridicată capacitate (266.000 metri cubi), precum şi instalaţii de răcire în porturi. Construcţia de noi nave, în şantiere consacrate este posibilă în Coreea de Sud. Dar este nevoie de un oţel special şi de nichel, şi doar Rusia este un furnizor mondial de aceste materiale. Fireşte, nu singurul. În 2020 producţia de gaze naturale în SUA a fost cu 10% superioară consumului total de gaze, excedentul (2,5 miliarde metri cubi pe zi) fiind cumpărat de Coreea de Sud, Japonia, Brazilia, Spania, India, Regatul Unit, Turicia, Olanda şi Franţa. Se spune că războiul din Ucraina este un excelent pretext în încercarea de a ucide exporturile de gaze ruseşti. Dacă Rusia, va închide robinetele, la furnizarea de gaze către Europa, ea ar pierde în jur de 800 milioane euro pe zi, spun analiştii. În situaţia actuală, extrem de complicată din punct de vedere economic, este greu de presupus că îşi va permite un asemenea gest, dar economiile europene, dar şi consumatorii casnici, suportă consecinţele absurde ale unui război hibrid.