Nae Cătălin, directorul general – INCAS

Ați avut contact cu cineva din decizionali?

 

Da, există totuși interacțiune și ne bucurăm de succes. Colegii noștri au participat la niște demonstrații în fața autorităților responsabile, care să afle, cu  acest  prilej, de existența acestor capabilități…

 

La Departamentul pentru Situații de Urgență?

 

În momentul de față, de fapt, totul  se află în situație de  urgență, nu? Că e Minister de Interne, că e Ministerul Apărării, că e Consiliu Județean, că e Primăria Capitalei. Problema este cine își  asumă  deciziile… să  zică:  da, măi, hai să  facem asta! Or, din acest  punct de vedere avem o problemă. Să dau un alt exemplu… Nu știu  cum  a rămas asta cu testarea populației… am înțeles că… s-a luat o pauză….  Dar, presupunând că începea o  testare a populației…   Eu n-am înțeles cum de fac ăia  500 000 de teste pe zi. În Germania. Vă imaginați așa ceva? Noi n-am făcut de la începutul crizei 500 000 de teste, în toată țara….

 

 

Nici n-avem interes să  facem.

 

Dar, presupunând că s-ar face un asemenea nr. de teste…  asta ar  implica o interacțiune între  operatorul de testare, cu  respectivul care este testat. Păi, imaginați-vă  că  avem  posibilitatea să facem parte din aceste acțiuni cu sisteme fără pilot, fără asistență umană…  Pentru că, altfel, contaminarea operatorului uman e certă. Ăla care a făcut 2000 de teste, mare minune dacă scapă. Statistic vorbind, n-are cum. Știți  cum e și cu sistemele astea de protecție, e o dimensiune despre care încă nu se vorbește… Ele nu pot fi folosite altfel decât a fost conceput. Atunci când oamenii     s-au îmbolnăvit, asta s-a întâmplat fiindcă fie numărul de  interacțiuni, fie numărul de zile de folosință a fost prea mare. Folosirea sistemelor în afara definiției lor generează noi solicitări pentru viitoarele sisteme pe care intenționăm să le punem în practică. De asta, dau un exemplu simplu, și s-a văzut imediat, a fost foarte popular, repet, nu știu cât de eficace, dar măcar pentru conștiința populației se pare că a funcționat minunat. Masca. Toată lumea cu mască. Și toți au început să-și imagineze că masca asta trebuie să fie așa o chestie care să-ți acopere figura și să respiri prin tot felul de … dacă n-avea și vreo două butonașe, era clar că nu era o chestie bună. După care a apărut viziera… Acuma, unde bat? Din punctul meu de vedere, ca persoană care vreau să mă  protejez în relația cu ceilalți oameni, este evident că mi-aș dori să nu fiu infectat de către cel care, teoretic, m-ar expune prin emisie proprie și atunci da, m-aș bucura să  văd că poartă o mască, indiferent de ce fel… nu mă interesează dacă îl apără pe el, ci m-aș  bucura să mă ferească pe mine… Iar, pe de altă parte, dacă eu mai am și o  vizieră din asta, deja mă simt mult mai bine. Vine altul și zice, păi bine, măi, dar viziera aia n-are nici un efect la virus…  Păi are, în contextul în care ăla vorbea cu mine direct, și mă expunea direct… Din punctul ăsta de vedere poate fi un fel de pavăză. De asta spun că, uite, o măsură relativ simplă, a dovedit foarte mare priză la public și foarte mulți poartă… Nu că viziera ar face vreo treabă deosebită, asemenea viziere se purtau și înainte, la altfel de activități… Se pare că în România a prins foarte tare treaba asta cu viziera… Imediat au fost foarte receptivi… Cu masca e mai complicat… E bine să putem oferi populației soluții și, de asemenea, chiar mai important, e să oferim soluții la lumea tehnică care urmează. Va trebui să continuăm activitatea și după ce se termină partea cu covidul și de asta spuneam că interesul  meu ar fi fost să văd că există finanțare pentru activitatea mai mult sau mai puțin industrială, garantată de către stat în aceste condiții, pentru că altfel…  Păi ce vă face  să credeți că după ce au luat pauză două luni de zile, unii s-au  făcut de treabă și dintr-o dată le merge bine? Vă dați seama cum  sună o chestie din asta. Noi avem probleme cu aprovizionarea de diverse componente și materiale… În contextul actual e o dificultate reală să ai nevoie de ceva. Nu vorbesc de mâncare. Mâncare se găsește. Dar, uite, am  încercat, la un moment dat, să achiziționăm niște mici componente electronice care făceau obiectul cumpărăturilor relativ curente. Toate magazinele sunt  închise. Deci, în momentul de față, mici nevoi tehnice nu pot fi satisfăcute, tocmai  ca urmare a faptului că nimeni nu se gândeșt la modul  de organizare a activității economice reale. Una este să satisfaci nevoi primare, cum este hrana, utilitățile și alte chestii, și alta e să te gândești că totuși există și activitate economică în contextul actual, care nu se poate desfășura din lipsă firească, naturală. Doamne ferește să ne  lipsească bateriile, ca va trebui să vă cumpărați baterii și nu știu dacă…

 

S-au închis magazinele de elctronică dar, în schimb, brusc, a apărut o completare, s-au deschis magazinele de optică în mall-uri, deci acolo putem să băgăm patru-cinci, n-au nicio problemă…

 

Vă dați seama că  există argumente pro și contra în spatele tuturor acestor decizii, dar astea sunt punctuale.  Noi vorbim din punctul de vedere al unei activități de cercetare dezvoltare și vrem să avem garanția că ne putem continua într-un anumit fel activitatea. Scopul nostru nu este să găsim subterfugii, ne chinuim doar să ne facem treaba.  Apoi, mai spuneam că există și alte lucruri pe care noi, ca institut de cercetare, le putem oferi. Vă dau un alt exemplu. Avem și noi laboratoare implicate  în fizica materialelor și care lucrează cu elemente mai aproape de ceea ce se caută acum… dezinfectanți, materiale de protecție de un anumit fel ș.a.m.d. Dar avem  capacități proprii mici. Încercăm să facem pentru noi, de la măști până la dezinfectanți. Vă repet, noi nu vindem așa ceva. Suntem în situația să oferim sub formă de ajutor, în măsura în care cineva care chiar are nevoie. Să răspundem unor astfel  de nevoi punctuale. Putem s-o  facem, în contextul în care nevoia nu  devine un  comerț în sine. De aici apare un  interes ca genul acesta de ofertă, capabilitate, să fie promovat ca atare. Adică noi nu suntem un agent economic care vrem să  beneficiem de avantaj comercial pe piață, ca urmare a comercializării noului dezinfectant…  nu, dimpotrivă, noi venim să spunem: avem o soluție care nouă ni  se  pare că e o soluție corectă, acuma există evident și  certificări, aprobări, teste… Și venim să spunem da, noi o folosim pentru uzul nostru și putem să spunem că  surplusul poate fi pus la dispoziție pentru sprijin, dar prima întrebare este cum  aflăm  noi cine are nevoie de chestia asta, că nu scrie nicăieri: vreau… nu știu…  doi litri  de dezinfectant. E o problemă. Pentru că da, noi putem să oferim doi litri, în contextul ăsta. Mai știu vreo două-trei instituții similare, să zicem, care ar  mai putea să facă, să zicem, doi-trei litri, dar nu există nimeni care să vină să ia de la mine, de la ăla, de la ăla… și să le ducă la spitalul nu știu care, sau nu știu unde altundeva. Să colecteze acest surplus. La fel și cu alte chestii. Adică ăsta ar trebui să  fie tipul de activitate pe care cineva ar trebui, probabil, să o organizeze… Nu este treaba mea, eu nu pot, ca institut de cercetare, să mă ocup de așa ceva. Nici nu mă pricep s-o fac, pe de o parte, pe de alta parte nici nu am voie, că trebuie să ies  pe stradă.

 

Inventarierea acestor capacități….

 

Ei, aici a apărut  ideea: dom’le, dar în online se pot face diverse lucruri…   Ei, uitați-va dvs. în online și vedeți dacă lucrurile sunt organizate ca atare. Nu e chiar așa. Să  fii casă  de comenzi e, totuși, un business serios… e un business să fii magazin virtual,  e un business să faci comerț electronic…  Nu e chiar așa simplu, gata a doua zi  cineva le pune  pe internet… Iar pe OLX, sau pe site-urile alea de vânzare, nici nu te crede cineva, dacă ai vinde acolo, să  zică:  da, uite, omul ăsta are ceva. De asta spun, ar trebui într-un fel cu  toții  să cădem de acord că asta e o oportunitate pentru acest tip de încredere în capabilitățile pe care le avem la nivel național.

 

 

 

 

Este normal ca firme care nu au avut în obiectul principal de activitate, fabricarea unor astfel de produse, să se apuce de producerea și comercializarea lor?

 

Oferta noastră este legată de obiectele tehnologice de bază. Vorbim de vehicule cu  sau fără piloți. Acuma, integrarea într-un sistem sau nu… este ceea ce ne propunem să  facem în mod real. Pe lângă asta da, avem elemente mici care  pot contribui în cazul  ăsta cu diverse  materiale de protecție, sub diverse forme, că vorbim de mănuși, măști, viziere. Repet, în contextul standardelor actuale. Apropos, în paranteză, m-am bucurat foarte mult că, de pildă, la Universitatea Tehnică București, în dorința de a dezvolta la noi materiale de protectie pentru coronavirus, s-au făcut niște teste din  perspectiva calității materialului folosit la măști… pentru că vă imaginați, o mască  trebuie să-ți permită să mai și respiri… contează foarte mult gradul de protecție, dar și capacitatea ta respiratorie… și, pornind de aici, am făcut niște teste, din punctul  de vedere al felului în care acestea permit respirația… Și m-am bucurat, repet, că uite, colaborări cu universități, cum  este Universitatea Politehnică, funcționează. Adică  da, vine cineva și zice:  e nevoie să  facem chestia aia, răspundem cu plăcere la o  astfel de solicitare și da, dacă cineva chiar dorește să facă niște teste, în sensul că e  preocupat să dezvolte ceva, o facem cu cea mai mare plăcere. Și cu competența pe care sperăm să o avem. Răspunsul însă va fi după aia, în ce măsură cel care face aceste teste e capabil să comercializeze… De aici un oarecare scepticism… Adică, presupunând că mâine vine iarăși cineva care tocmai dezvoltă un prototip de ventilator… am putea să îl supunem unor teste de omologare, certificare și aprobare, ca să zic așa, pe standardele pe care le utilizăm, dar nu cred că se va întâmpla asta fiindcă …  Vedeți  dvs., exemplul cu  ventilatoarele e foarte interesant… Sunt mai multe paliere de ventilatoare. Când se vorbește despre ventilator, nu cred că doi oameni vorbesc despre același aparat… ci unul despre aparate de o anumită categorie, și celălalt despre o altă categorie. Sunt unele doar pentru asistarea respirației într-un anumit context, ca să dau un exemplu, fără piese în mișcare și pe principii fluidice, iar noi chiar cu asta ne ocupăm. Noi putem să proiectăm, să calibrăm, să verificăm și  să generăm acest tip de elemente. Ele sunt făcute pe principii din mecanica fluidelor, de oameni ca noi, o bună parte din instrumentele și echipamentele din instalțiile noastre fiind similare…

 

Proiectarea unui ventilator din acesta la dvs., cât ar dura?

 

Stați puțin, în  momentul de față proiectarea unui ventilator iese din discuție, mă refer la proiectarea conceputală…

 

Un produs pe care să-l ofere INCAS-ul, ca proiect…

 

Nu putem vorbi despre proiectarea conceptuală, proiectarea conceptuală e ceva care nu mai are legătură cu realitățile zilei, pentru simplul motiv că există așa de  multe  proiecte conceptuale pe piață, încât este absurd să se mai apuce cineva să proiecteze conceptual altceva. Și repet, asta nu e valabil  acuma, e valabil de la primele ventilatoare mecanice din istoria medicinei, pentru că ele sunt demult inventate. Deci există proiecte conceptuale. Proiectul  tehnologic de realizare și introducere în fabricație este cu totul altceva. Acela ține cont de tehnologiile de realizare, de capacitatea fabricantului de a-l integra pe o linie de asamblare și de a-l vinde utilizatorului. Și aici apare cheia. Păi, utilizatorul ăsta are o particularitate în momentul de față: nu acceptă orice. De ce? Pentru că are nevoie de training pentru utilizare, nu are timp să facă așa ceva, și el, în principiu, dorește, pentru diversele categorii de echipamente, nu numai pentru ventilatoare, unele care sunt identice cu acelea pe care le-a folosit  până acum. Dacă îi dai altceva, și să aibă altă culoare butonul, sau altă formă, sau nu știu ce chestie, poți provoca o nenorocire generală. Și atunci mai bine nu îl dai. Acum, vă spuneam, sunt elemente pe suport, a căror utilizare este mai lesnicioasă, dar la alea în ultima etapă, care sunt, de fapt, mărul discordiei, pentru paturile cu asistență cu ventilatoare, păi acolo e o chestie de tehnică specială, de la intubarea propriu zisă și până la monitorizarea și setarea aparatului… Realizarea efectivă a comenzii și controlului aparatului ține de operatorul în sine și nimeni nu mai are timp să pregătească un astfel de operator, în contextul în care un  pacient moare în trei, patru zile de când intră la terapie intensivă. Deci, imaginți-vă dimensiunea problemei. Altfel spus, ce putem să facem? Păi da, dacă cineva vrea să zică:  măi, avem nevoie, putem să copiem aparatele ălora. Înțelegeți, vine unul și zice:  vreau să fac un aparat din ăsta, păi din ăla facem. Iar dacă i-l  dau pe ăla se  presupune că asistenta medicală sau personalul medical știe deja să îl  folosească… Da, noi garantăm cu toții că prin reverse engineering putem să facem unul la fel. Acuma, ce-i  drept, poate să ne dea în judecată firma aia, între timp, că așa e cu copy right-ul ăsta… Numai că asta este singura soluție pentru problema aia! Pentru alte elemente de aici încolo, cum să faci un element auxiliar pentru asistență respiratorie,  în contexul nu știu care, se pot găsi nenumărate soluții. Da, au venit unii, că dau un exemplu tâmpit, dar e pe același principiu…  tuburile Venturi, asociate asistenței  respiratorii pentru inhalatorul de oxigen. Care, teoretic, trebuiesc sterilizate după utilizarea de la un pacient la altul. Și acolo era principala problemă, pentru că după sterilizare alea se cam distrugeau, că erau făcute dintr-un fel de plastic și așa mai  departe… și   dintr-o dată – asta s-a întâmplat pentru prima dată în Italia – a început să  fie lipsă de obiecte din alea. Și au venit unii și au zis vă facem noi, vă printăm 3D câte vreți, ia dați-mi și mie unul… Erau niște duze calibrate pe acolo și trebuia găsită  corelația corectă, dar din trei-patru încercări au găsit imediat răspunsul și s-au  apucat să facă în serie, pe principiul element relativ simplu, relativ de unică folosință și la un  preț de cost foarte mic. Da, acest lucru se poate face oricând, nu este nicio problemă. Dar este pe o anumită categorie. Pe de altă parte, când ajungem la ventilatoarele alea mecanice pentru paturile de terapie intensivă, acolo e un complex integral de senzori și  de elemente de comadă-control al sistemului în sine, la care numai electronica aia, reglajul electronic în sine e o adevărată problemă, nu făcutul bucăților. Deci acolo nu e nici pe departe o chestie de hai să luăm o imprimantă 3D și am făcut ventilatorul. În niciun caz să nu vă imaginați chestia aia. Totodată, trebuie să beneficieze în spate de suportul tehnologic, că dacă nu e conectat la oxigenul care trebuie, la curentul  care trebuie, toate celelalte nu funcționează nici de-al naibii. De asta vă spuneam că e o problemă de o complexitate sporită și de aici și interesul ca această interacțiune pe care putem s-o avem cu beneficiarul să fie interpretată la modul real. Mâine dacă auziți la modul ipotetic că  tocmai a aterizat nu știu ce avion care venea de nu știu unde, și care avea 10 000 de ventilatoare,  eu zic să nu cumpărați… în momentul ăla să vă gândiți serios dacă e de bine sau de rău, pentru că alea trebuiesc folosite din punctul de vedere al pacientului și totul depinde de un automat care face o funcțiune bine reglată, și operatorul uman e ăla care o reglează…

 

Oricum, am văzut că supraviețuiesc 10 – 20% din cei intubați…

 

Păi haideți să nu începem să ne întrebăm de ce. Că vă imaginați, contează și priceperea asistentei, și calitatea materialelor și multe alte elemente, pe lângă  complicația bolii. E o interacțiune foarte complexă. E momentul în care cercetarea, noi, putem să contribuim: da-ți-ne un proiect,  facem prin reverse engineering  orice. Întrebarea este…

 

Cine o  duce mai  departe…

 

Da. Or asta nu e că nu vrem noi să ne  pricepem… Pur și simplu nu este de competența noastră. Noi nu ne-am propus niciodată să dezvoltăm o astfel de competență. De asta am spus: da, noi facem obiectele noastre și noi vrem să punem în practică un sistem suport, ăsta care vă explicam, pentru lucrul aerian într-un centru hibrid pentru operațiuni cu și fără  pilot. Tocmai ca să arătam că avem o oarecare experiență în  operaționalizarea unui sistem cu  tehnologie. Dar noi la asta ne pricepem. Noi am putea participa, și asta iarăși putem să facem, la decontaminări…  Da, putem să participăm la decontaminări. Evident, utilizând sisteme fără pilot, în ideea că această decontaminare se poate face pe două-trei principii, în raport cu care putem echipa vehiculele fără pilot. De la stropitoare cu tot felul de substanțe până la utilizarea de lămpi cu tot felul de raze… ultraviolete. Deci, pe cale de consecință, putem să facem așa ceva. În ideea că e nevoie de un astfel de sistem. Da, putem să venim și să oferim, ca să zic așa, elemente de genul ăsta care să dea încredere că dacă se întâmplă chestia asta, uite că se întâmplă chestia cealaltă.

 

Cum funcționează o dronă de acest tip, atât cât se poate spune?

 

Săptămâna trecută, împreună cu Academia Tehnică Militară am proiectat și executat o dronă care poate să  execute misiuni de decontaminare. Execuția și proiectarea au durat șase zile, săptămâna trecută s-a testat la Academia Tehnică Militară. Are  undeva la 30  kg., 10 kg. lichidul,  2  kg. pompa, autonomia de zbor o jumătate de oră, un litru de substanță pe minut, suprafața acoperită, dacă vorbim de un spațiu deschis, undeva între 8 000 și  10 000 de metri pătrați. Dar depinde de interesul pe care îl are utilizatorul, că și aici e o discuție întreagă. Vă imaginați că stropitul ăsta, ca să zic așa, are o istorie lungă… proiectul a fost făcut  în parteneriat cu Academia Tehnică Militară, Facultatea de Aeronave și a fost testat în fața d-lui ministru. Din punctul de vedere al demonstrației, colegii noștri s-au bucurat de audiența  politică și administrativă necesară la cel mai înalt nivel, dar asta nu-mi  dă o garanție că se va  utiliza un astfel de sistem.

 

Utilizarea dronei INCAS în supravegherea braconajului în Delta Dunării

 

Soluții media pentru înregistrarea unor meciuri de fotbal, mai ales în condițiile în care acestea se vor desfășura fără spectatori

 

 

 

Chiar dacă  e făcut cu  Academia Tehnică și Militară, proiectul poate fi  trecut și în zona de sprijin a autorităților civile…

 

Aici vorbim de tehnologii care nu au restricție în utilizarea civilă sau militară. În timp de pace, când nimeni nu se bate cu nimeni, situația e complicată. Acuma suntem în război, fie că ne batem cu covidul, fie că ne batem cu legislația, e un lucru care ne avantajează. Pentru că nu mai există ideea de tehnologii militare versus tehnologii civile… Utilizarea de tehnologii militare pentru piața civilă este posibilă… acuma toate eforturile sunt să faci obiectivul, să iasă soluția, ca să zic așa, și de aici tocmai interesul de a arăta care este soluția, și de a găsi, ulterior, modalitățile de spin-off. Astea sunt oportunități, din acest punct de vedere. Mai erau niște idioți care începuseră să fabuleze cu legislația, cu vehiculele fără pilot, cu greutățile, cu  distanțele, cu lungimile,cu lățimile, cu înălțimile… și  cu  ce  mai ziceau  ei. Ei, imaginați-vă că exact în  momentele astea toată această legislație de operare în spațiul civil dispare instantaneu în momentul în care există o necesitate  publică de  intervenție. Și de ce vă zic asta? Pentru că dacă vine unul și zice că trebuie să aibă 15 kile, 20  de kile, să mergă 50 km, să meargă 30 km, să meargă cu  viteză, să meargă  cu zgomot… Alea sunt restricții în vreme de pace, în care oamenii n-au altă  treabă, dar  ulterior se dovedește că nu merge decât până la colțul străzii și nu poate să care decât doi litri de nu știu ce chestie, și nu zece  litri…  Înțelegeți unde se duce toată nebunia? Si atunci da, astea sunt momente când aceste demonstrații de tehnologie dovedesc inclusiv ce  lucruri trebuiesc luate în considerare, ulterior, din perspectivă legislativă. Imaginați-vă că sunt așa de multe restricții în domeniul  telecomunicațiilor, ce nu vă imaginați! De la aspectul de frecvențe până la puteri și  alte chestii. Dar, hai să vedem cum stau lucrurile în situații de criză. Aici începe de fapt să se vadă în mod real…

 

E o oportunitate criza,  pe partea asta…

 

Dl. ministru chiar a propus să patentăm și să omologăm produsul, și acum vom vedea, zilele astea, când vom face prima decontaminare, unde și cum vom face zbor, sub regim militar, autoritate militară… Dar noi nu avem nicio problemă pentru că suntem, probabil, printre puținele entități, ca să nu zicem singura, care putem să operăm în spațiul civil nesegregat. În sensul că avem autorizarea necesară atât la nivel de operare, în sensul organizației necesare să opereze și a piloților asociați operării, dar și a certificării și omologării proiectelor tehnice din spatele obiectelor la care facem referire. E ca la avioane. Nu oricine poate să proiecteze avioane, nu   oricine poate să fabrice avioane, nu oricine poate să pună în circulație avioane. Acest tip de certificări și aprobări și autorizări le avem, deci suntem entitatea care nu vine să zică: măi, eu aș face, dar stai să vezi că-mi trebuie nu știu ce…. Dimpotrivă, la noi ar trebui să  fie un element de  normalitate, într-un anumit context. De fapt noi am  muncit mult pentru chestia asta, să avem această capabilitate. De asta spuneam că  centrul nostru operațional e ceea ce vrem să punem de fapt la dispoziție, tocmai  ca să arătăm că există așa ceva.

 

Va urma