Câteva cuvinte despre Catedrala Sf. Spiridon Nou
Catedrala Sf. Spiridon Nou . Aceasta biserică, care este cea mai mare biserică ortodoxă existentă în prezent în București, se află pe vechea arteră Podul Șerban Vodă, la mică distanță, spre sud, de Piața Unirii. Dupa modernizarea Bulevardului Dimitrie Cantemir, altarul bisericii a ajuns să participe prin prezența sa impozantă, la frontul de vest al acestei axe a orașului.
Iată frumoasele cuvinte, dăltuite în piatra pisaniei de la intrare constituie actul de naștere al acestui frumos așezământ : „Dar fiindcă Dumnezeu a trimis pe Fiul Său și a locuit cu oamenii, tot creștinul este dator a zidi casa lui Dumnezeu, pe pământ. Pentru aceasta și robul lui Dumnezeu, domnitorul Tării Romanești, Scarlat Ghica, fiul Domnului Grigorie Ghica, vrând a mări numele lui Dumnezeu, cel în Treime închinat și slăvit, a zidit din temelie acest templu, în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, Arhiepiscopul Trimitundei, făcătorul de minuni. Această întreprindere s-a început în al doilea an al domniei sale, la anul 1767 și s-a sfârșit în a doua sa domnie, la anul 1768, 30 septembrie. Iar ca să poată fi suficientă în toată frumusețea și buna credintă, s-a înzestrat cu fonduri și legate statornicești de către Domnul Alexandru Ghica, Fiul Domnului Grigorie Ghica, întâiul ctitor.”
Această ctitorie construită în vecinătatea istoricului Deal al Mitropoliei, unde parfumul istoriei, ce izvorăște la tot pasul se înfrățește cu șoaptele străbunilor, a dăinuit până în anul 1852. Nu se mai știe cât de mare a fost biserica și nici date despre clopotniță nu sunt, dar era mănăstire domnească, dintre cele mai mari ale țării.
Domnitorul Barbu Știrbei și cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Ungro Vlahiei, asează în locul celei dintâi, temelia pe stâlpi de stejar a acestei monumentale biserici, care, și astăzi este cea mai spațioasă și mai impunătoare din capitală. Zidirea ei a durat din 1852 până în 1858, iar sfințirea s-a facut la 8 noiembrie 1860, cu mare cinstire.
Biserica este construită după un plan arhitectural deosebit – cu o turlă centrală și două turnuri în față – având dimensiunile: lungime 41 m., lățime 14m., înălțime 38m.
Stilul construcției este gotic, în care predomină elemente de artă moldovenească. În interior sunt de semnalat coloane de marmură, vitralii colorate artistic, cu scene biblice și sfinți, executate la Viena.
Vitralii deosebit de frumoase înconjoară picturile lui…Gheorghe Tattarescu.
Pictura interioară în ulei este executată în anul 1862 . Se vede din nou influența Renașterii…stilul neoclasic…
Sursa : creștinortodox.ro
În anul 1884 a primit o comandă foarte importantă – realizarea picturilor murale la Mitropolia din Iași. Având vârsta de 64 de ani, artistul a hotărât să facă o deplasare de documentare în Rusia pentru ca să ia contact cu lucrările unor pictori ca Vassili Vereșciaghin, Sergey Ivanov, Kornief, Karl Bryullov. Și-a luat concediu de la Școala de Belle Arte din București și în data de 17 mai 1884 a plecat pentru o perioadă de trei săptămâni de zile. După un scurt popas la Odesa, a plecat la Kiev, apoi Moscova și destinația finala – Saint Petersburg. Revenirea în România a făcut-o prin Varșovia și Cernăuți. Artistul a mai făcut o doua excursie de documentare în anul 1895. În opinia lui Frunzetti, Tattarescu a simțit nevoia să lase posterității o operă durabilă și de aceea a dorit să se instruiască cu privire la arta decorativă rusă.
Cu toate că a studiat la Moscova și Petersburg frumoasa pictură murală rusă, Tattarescu nu a apreciat marea tradiție a artei sacre rusească, reprezentată de pictori cu notabilitate mondială ca Andrei Rubliov. Revenit în țară, în anul 1886 ,Tattarescu a început lucrul .
Câteva informații despre Catedrala Mitropolitană din Iași
Catedrala Mitropolitană din Iași, cu hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România.
Catedrala Mitropolitană a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice, având codul de clasificare cod LMI IS-II-m-A-04069.01
Ideea înălțării unei biserici monumentale, la Iași, aparține domnitorului Mihail Sturdza (finanțator prinicipal) și mitropolitului Veniamin Costache. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, emis de Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei între 1822-1828, privind lucrările de proiectare și construire a noii biserici, este considerat a fi actul de naștere al Catedralei mitropolitane
Pe 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară pentru următoarele două decenii.
În anul 1880, mitropolitul Iosif Naniescu a pus a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților statului, lucrările s-au încheiat în anul 1887. Arhitectul Alexandru Orăscu, pe atunci rector al Universității București, a refăcut proiectul măreței biserici, renunțând la imensa cupolă centrală. El a adăugat cele două rânduri de pilaștri masivi în interior, realizând o clădire de plan basilical, cu o navă centrală și două nave laterale mai mici. Alexandru Orăscu a păstrat cele patru turle laterale decroșate, dar a renunțat la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuind-o cu un sistem de patru bolți, despărțite prin arce transversale.
Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta.
Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Pictura interioară i se datorează în cea mai mare parte lui Gheorghe Tattarescu (1820-1894). Chemat la Iași în aprilie 1885, maestrul Gheorghe Tattarescu a finalizat pictura catedralei și icoanele catapetesmei (peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu) în iulie 1886.
Cu toată frumusețea indiscutabilă a picturii lui Tattrescu, Comisia de recepție , în anul 1886, a considerat catedrala impunătoare, dar nereușită ca realizare.
Cu toate acestea, faima pe care a obținut-o cu pictarea mitropoliei i-a adus numeroase comenzi până la sfârșitul vieții – la Florești (1887), la Stoicănești (1889), Huși (1890), precum și în județul Constanța .
Sursa biografiei si a datelor istorice : Wikipedia
Stilul neoclasic al lui Gheorghe Tattarescu
Datorită numărului mare de biserici și icoane pictate a ajunsj să se confunde cu însăși ideea de pictură bisericească în România, vorbindu-se chiar despre „stilul Tattarescu”.
Critica de artă îl socotește însă a fi „corector al stilului bizantin’, lui datorându-i-se „laicizarea la noi a picturii bisericești”. Deși din punct de vedere artistic nu i se pot nega certe calități, în planul picturii sacre Gheorghe Tattarescu a ignorat stilul picturii românești de tradiție bizantină, orientându-se către cea apuseană. I se reproșează de asemenea, că prin repictarea în ulei a unor locașuri de cult reprezentative a distrus iremediabil mărturii de secole ale picturii sacre românești.
Cu toate acestea Constantin I. Stăncescu în lucrarea „Mișcarea artistică în România”, (Atheneul Român, anul I, nr. 6-7, noiembrie – decembrie 1886) a afirmat :„… Numele D-lui Tăttărescu a devenit așa de identic cu pictura istoriei sacre, încât de mult, de mult timp, deja rare ori se face o biserică care să nu fie opera D-lui. Acesta este dreaptă răsplată a lungilor și conșciințio-seloru sale studii în pictură bizantină (sic!) căci D-lui îi datorim mai cu semă corectarea stilului bizantin la noi… Numărul operelor D-lui Tăttărescu este atât de mare încât, dacă ar fi concentrate într-un singur loc, ar trebui o baselică ca Sf. Petru din Roma ca să le conție… A depins până acum peste 25 de biserici (în 1866, n.n.!). Nu e colțu țării pe unde să nu fi preumblatu al seu penelu…”
…și să ne reamintim că în total au fost 52 !
Totuși, trebuie să amintim ce a spus Ion Frunzetti în comentariile sale critice : „Tattarescu ajunsese să se ajute atât de mult de elevii săi încât devenise la un moment dat un simplu corector de atelier, astfel numit chiar de contemporanii lui. Se ajunsese ca reprezentanții bisericilor să stipuleze în contracte cerința imperativă ca artistul să zugrăvească singur chipurile sfinților, iar elevii săi puteau zugrăvi hainele, fapt care denotă că Tattarescu nu obișnuia să picteze veșmintele.”
Analiza lui Frunzetti răspunde astfel la întrebarea legitimă – Cum și de ce s-a propagat stilul Tattarescu în România și cum de a reușit ca artistul să picteze un număr atât de mare de biserici într-o singură viață?
La lucrarea de la Biserica Sfântul Ilie din Craiova, Tattarescu a renunțat să-și mai îndrume elevii. Pur și simplu i-a lăsat pe Dimitrie Teodorescu și pe G. Ioan să zugrăvească biserica după planurile sale.
Ion Frunzetti, a înțeles că rolul de corector al stilului bizantin, așa cum s-a exprimat Stăncescu, a fost unul determinant și covârșitor în secolul al XIX-lea, chiar dacă a fost unul nefericit. Acestui rol corector, a opinat Frunzetti, i s-a datorat laicizarea picturii bisericești în România.
Gheorghe Tattarescu a pictat peste 50 de biserici și acest lucru i s-a părut înspăimântător istoricului George Oprescu, pentru că „… A zugrăvit nu mai puțin de cincizeci și două de biserici. Când ne gândim că decorarea unei singure capele a făcut uneori nemuritor pe un artist al Renașterii, o atare activitate ne înspăimântă și ne întristează”.
Teodora Voinescu a ajuns la concluzia că artistul folosea șabloane și picta doar obrajii sfinților. George Oprescu a fost de părere că și cu ultima pictură murală de la Mitropolia din Iași, artistul a înregistrat un eșec, chiar dacă a încercat o înnoire a limbajului prin vizita sa de documentare în Rusia.
Dintre elevii lui Gheorghe Tattarescu îl menționăm pe Artur Georgescu care a fost cel mai devotat și mai apropiat elev al artistului. A fost găzduit de maestru său într-o cameră a imobilului din Domnița Anastasia nr. 7, fiind un foarte bun prieten, până când moartea lui Tattarescu i-a despărțit. În mod paradoxal, despre viața și activitatea artistică a acestuia se cunosc foarte puține date, Georgescu neintrând niciodată în sfera de interes a criticii de artă. El are un loc important în construirea imaginii vieții maestrului său, mai ales în modul de relaționare al acestuia cu elevii săi. În colecția de pictură a lui Tattarescu există mai multe lucrări semnate de Artur Georgescu de la Huși, precum și o serie de corespondență. Jacques Wertheimer Ghika a pomenit și el despre elevul lui Tattarescu: „Vechiul obicei de a găzdui în casa sa cîte unul sau doi dintre elevii săraci ai școlii de Belle Arte, Tattarescu nu l-a schimbat nici după ce a plecat de la conducerea școlii. Camera de lîngă atelierul pictorului este locuită acum de Artur Georgescu, căruia i se va spune Georgescu de la Huși. Tînărul, care are o intrare pe o scară separată, la care se ajunge prin fundul curții, caută să incomodeze cit se poate mai puțin pe cei din casă. Tattarescu îl cheamă uneori și stă de vorbă cu el, căci tînărul acesta este sîrguitor, îi evocă propria sa copilărie”
Dar au fost mulți alți artiști, elevi ai lui Gheorghe Tattarescu care au lasat in urma lucrari de mare calitate în stilul Tattarescu. Iată un exemolu notabil…Să privim frescele din Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclisul Institutului Teologic
Am intrat de multe ori in Biserică, mai ales în ultimul an, ca masterand la Masteratul „Arta Sacră în Contemporaneitate” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din cadrul Universității Bucureăti. Am fost convins că am în față pictura lui Gheorghe Tattarescu, așa cum credeau și mulți din colegii mei…Era ușor de crezut, deoarece Tattarescu pictase multe din Bisericile din vecinătate (Sfântul Spiridon Nou, de exemplu) dar mai ales datorită stilului.
De abia acum câteva zile, când am început documentarea despre Gheorghe Tattarescu pentru a scrie aceste articole , am aflat că picturile aparțin pictorilor Constantin Lecca şi Mişu Popp !
Am consultat din nou Wikipedia . Cele 52 de biserici pictate de Gheorghe Tattrescu : „Mitropolia din Iași (1884), Biserica „Curtea Veche”, Biserica „Sfânta Ecaterina”, Biserica „Gheorghe Nou”, Biserica „Răzvan Vodă”, …”
O discuție cu Părintele Paroh m-a lămurit definitiv. Mi-a aratat Pisania care confirmă că pictura aparține artiștilor Constantin Lecca şi Mişu Popp,…dar,…aceștia au fost elevi ai lui Gheorge Tattarescu, al cărui stil l-au moștenit !
Vă reamintiți ? “Numele D-lui Tăttărescu a devenit așa de identic cu pictura istoriei sacre, încât de mult, de mult timp, deja rare ori se face o biserică care să nu fie opera sa”.
Există însă și anumite lucruri care i se reproșează lui Gheorghe Tattarescu…
Gheorghe Tattarescu a considerat că pictura în ulei pe o tencuială uscată este la fel de durabilă ca fresca (pe ud), a fost o eroare care a privat posteritatea de o mulțime de lucrări pe care acesta le-a realizat.
O altă eroare ține de metodologia de pregătire a pereților. Tattarescu a executat la unele biserici unele lucrări de repictare fără ca să spele pereții și să-i cojească. Aceste procedee neefectuate au făcut ca vechile picturi în frescă să nu iasă la vedere.
Ca și în cazul lui Constantin Lecca, Tattarescu a crezut că pictura în ulei combinată cu un procedeu expeditiv în tempera, poate înlocui decorațiile realizate în frescă ale vechilor zugravi.
Influențat de școala de pictura a Renașterii el chiar a crezut, deși era un om modest, că este cel mai mare pictor religios. Și la o analiză sumară a educației sale italiene, a conștiinței de meșteșugar onest, a credinței sale, reală dar fără un avânt anume, se poate realiza că totul a dus, în ce-l privește, la acceptarea artei pe care a adus-o de la Roma, în locul vechilor fresce uitate prin mănăstiri.
Alexandru Lăzărescu a scris un lung poem despre picturile de la Mănăstirea Cetățuia. Ultima strofă care a încheiat poemul este:
……………………………………………………….
Și Gheorghe Tattarescu în linii de lumină
Imaginile sacre în templu producând
Romînul Mikel-Angelo, prin arta sa divină
Redete Cetățuii renumea-i d-oare-când.
……………………………………………………….
Lăzărescu a scris și o dedicație la final: „Lui Gheorghe Tattarescu, în semn de stimă pentru frumoasa sa artă, drept omagiu pentru marele său talent.”
Cu toată valorizarea negativă adusă de unele critici, în special pentru tehnica folosită, fără doar și poate, în urma lui Gheorghe Tattarescu rămân cele 52 de Biserici pictate de acesta, unele de o frumusețe aparte…Acest fapt îmi permite să afirm că Gheorghe Tattarescu a fost cel mai mare pictor de artă sacră român, cel pțtin din punctul de vedere al prolificității, dar nu numai!
Rubrica realizata de Cezar Coraci
