Între istorie și religie – Gheorghe Tattarescu – I

Neoclasicismul

Neoclasicismul a fost o mișcare culturală occidentală în artele decorative și vizuale, literatură, teatru, muzică și arhitectură care s-a inspirat din arta și cultura antichității clasice. Apărut în Roma în mare parte datorită scrierilor lui Johann Joachim Winckelmann în momentul redescoperirilor din Pompeiși Herculaneum popularitatea sa se răspândea în toată Europa, astfel încât o generație de studenți europeni în artă se întorceau din Italia înapoi în țările lor de origine cu idealuri greco-romane recent redescoperite. 

Portretul lui Johann Joachim Winckelmann – Părintele arheologiei

Scrierile lui Johann Joachim Winckelmann au fost importante în conturarea mișcării atât în ​​arhitectură, cât și în artele vizuale. Cărțile sale Thoughts on the Imitation of Greek Works in Painting and Sculpture („Gânduri despre Imitarea Operelor Grecești în Pictură și Sculptură”, 1750) și Geschichte der Kunst des Alterthums („Istoria Artei Antice”, 1764) au fost primele care au făcut o distincție clară între arta greacă veche și cea romană și au definit perioadele din arta greacă, urmărind o traiectorie de la creștere la maturitate și apoi imitare sau decadență care continuă să aibă influențe până în prezent. Winckelmann credea că arta ar trebui să vizeze „simplitatea nobilă și măreția calmă”, și a lăudat idealismul artei grecești, în care spunea că găsim „nu numai natura la cea mai intensă frumusețe, ci și ceva dincolo de natură și anume anumite forme ideale ale frumuseții sale, care, așa cum ne învață un străvechi interpret al lui Platon, provin din imagini create doar de minte”. Teoria era foarte departe de a fi nouă în arta occidentală, dar accentul pe copierea atentă a modelelor grecești era: „Singura modalitate prin care putem să devenim mari sau dacă acest lucru este posibil, inimitabili, este să-i imităm pe antici”.

Neoclasicismul european în artele vizuale a apărut pe la aproximativ 1760 în opoziție cu rococoul dominant atunci. Arhitectura rococo accentuează grația, ornamentația și asimetria; arhitectura neoclasică se bazează pe principiile simplității și simetriei, care erau văzute ca virtuți ale artelor Romei și Greciei antice și preluate de clasicismul renascentist din secolul al XVI-lea. Fiecare „neo”clasicist selectează unele modele din gama de posibile clasice care îi sunt disponibile și le ignoră pe altele.

Jacques-Louis David-Incoronarea lui Napoleon

Termenul „neoclasic” nu a fost inventat până la mijlocul secolului al XIX-lea, iar la acea vreme stilul a fost descris prin termeni ca „stilul adevărat”, „reformat” sau „reînviat”, ceea ce a fost considerat a fi reînviat variind considerabil. Modelele antice erau cu siguranță foarte implicate, dar stilul putea să fie privit și ca o înviere a Renașterii și, mai ales, în Franța, ca o revenire la barocul mai auster și nobil din epoca lui Ludovic al XIV-lea, pentru care se dezvoltase o nostalgie considerabilă întrucât poziția militară și politică dominantă a Franței începuse un declin grav.

Neoclasicismul în pictură a fost consacrat odată cu succesul Jurământului Horațiilor al lui Jacques-Louis David la Salonul de la Paris din 1785.

Jurământul Horatiilor

În ciuda evocării virtuților republicane, tabloul a fost o comandă a guvernului regal, pe care David a insistat să o picteze în Roma. David a reușit să combine un stil idealist cu dramă și forță.

Printre numeroșii studenți ai lui David s-au numărat Jean-Auguste-Dominique Ingres, care a fost văzut ca un clasicist de-a lungul lungii sale cariere, în ciuda unui stil matur care are o relație echivocă cu curentul principal al neoclasicismului cu excepția importanței pe care operele sale o dau mereu desenului. A expus la salon timp de peste 60 de ani, din 1802 până la începutul impresionismului, dar despre Ingres noi am vorbit…

Sursa : Wikipedia

Despre neoclasicism vom mai vorbi. Azi, însă, vorbim despre un mare neoclasic român…

Gheorghe Tattarescu

Gheorghe Tattarescu ( 1820 – 1894) a fost un pictor român, clasic, „cel mai tipic academist”, un pionier al neoclasicismului în pictura românească.

Autoportret

Scurta biografie.

Gheorghe Tattarescu s-a născut în luna octombrie 1820 la Focșani ; parinții lui au fost : Mihai Tatarescu și Smaranda, născută Teodorescu. Familia a mai avut un al doilea fiu – Dumitru Tattarescu. Nicolae Teodorescu, fratele Smarandei, a făcut parte din breasla „zugravilor de subțire” care luase ființă în anul 1776, în vremea lui Alexandru Ipsilanti, pentru a se face deosebirea dintre pictorii-artiști și zugravii de case, care erau organizați în așa numita breaslă a „zugravilor de gros”. Nicolae s-a născut la Focșani în anul 1786 și la vârsta de optsprezece ani era înscris la școala de pictură a Polcovnicului Matei de la Căldărușani. Ulterior a pictat icoane la Odobești pentru comanditarii din satele învecinate. În perioada 1814 – 1816 a locuit la Iași. Revenit la Focșani a luat parte la căsătoria sorei sale, Smaranda, cu un funcționar modest, Mihai Tattarescu. Mihai și Smaranda au trăit la Focșani până în anul 1826, când au decedat din cauza unei epidemii care a afectat Moldova în primele trei decade ale secolului al XIX-lea.

A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (1799 – 1880), zugrav de biserici. Continuă studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de unchiul său. În 1844, împreună cu unchiul său, pictează mănăstirea Rătești.

Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, obține o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma (1845–1851). La Roma i-a avut ca profesori pe Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, se formează în spiritul academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni …ceea ce se va vedea în toată opera sa viitoare…

Tattarescu a participat la revoluția de la 1848. A pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 pictează portretul lui Nicolae Bălcescu .

Portretul lui Nicolae Bălcescu

Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne este transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar (Deșteptarea României, 1849, 11 februarie 1866 – România Modernă, 1866), cu subiect patriotic (Unirea Principatelor, 1857), sau în lucrări cu subiect istoric (Mircea cel Bătrân la 1386, Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș, Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar).

Deșteptarea României

România modernă

Unirea principatelor

În 1860 este însărcinat să întocmească un „Album național” al priveliștilor și monumentelor istorice din țară. Astfel, are prilejul de a se afirma și ca peisagist, cu discrete accente romantice (Peștera Dâmbovicioara, 1860).

Peștera Dâmbovicioara 1

Agar in desert

Peștera Dâmbovicioara 2

Împreună cu Theodor Aman a înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891–1892. Dintre cei aproape 100 de elevi ai săi vreau să îi amintesc în mod special pe : Ion Andreescu, Frederic Storch, ȘtefanLuchian, Nicolae Vermont . În 1865 a scris lucrarea „Percepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desene după cei mai celebri pictori”.

A fost un mare profesor, dar și un mai mare pictor de artă sacră ! A pictat … 55 de biserici ! Despre acestea vom vorbi în numărul următor...

Rubrica realizată de Cezar Coraci