Şi Iisus a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 11: 25-26).

 Din Evanghelia dupa Ioan :

În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric ; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.

A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis : „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” 

Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună.

Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.

Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur.

Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el ; şi a văzut şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi. Apoi ucenicii s-au întors acasă”. (Ioan 20 : 1 – 10)

 

 

Ierusalim, 15 aprilie 2023, ora 15:43

Rubrică realizată de Cezar Corâci

 

Ziarul nostru Va urează: UN PAŞTE FERICIT, ALATURI DE CEI DRAGI !