În ultimii doi ani cu ocazia Sărbătorilor Pascale, am mers pe urmele Mântuitorului în Ierusalim și V-am oferit posibilitatea să vedem câteva capodopere ale picturii, care au ca temă Patimile Mântuitorului.

 

În Evanghelia după Ioan se spune : „În prima zi a săptămânii, Maria din Magdala s-a dus la mormânt dimineața, când era încă întuneric, și a văzut că piatra era luată de la mormânt. Apoi a fugit și s-a dus la Simon Petru și la celălalt ucenic, la cel pe care l-a iubit Iisus și le-a spus: «L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au așezat!». Petru a ieșit apoi cu celălalt discipol și au mers la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a fugit mai repede decât Petru și a ajuns mai întâi la mormânt. S-a aplecat, a văzut pânzele așezate acolo, dar nu a intrat. Între timp, Simon Petru a venit și l-a urmat și a intrat în mormânt și a văzut pânzele așezate acolo și giulgiul – care îi fusese pe cap – nu așezat acolo cu cele dintâi, ci înfășurat într-un loc separat. Atunci a intrat și celălalt ucenic, care ajunsese mai înainte la mormânt și a văzut și a crezut. De fapt, ei nu înțeleseseră încă Scriptura, adică faptul că El trebuia să învie din morți”.

Rafael – Învierea Domnului

 

În acest an am dorit să vedem pe unul dintre cei mai mari pictori de icoane din istorie, cel supranumit “Mâna Sfântului Duh”

 

 Andrei Rubliov sau Sfântul Andrei Iconograful (1360 – 1430) a fost călugăr și cel mai mare pictor de icoane rus, din secolul al XV-lea. Recent, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat, iar sărbătoarea sa a fost fixată pe 4 iulie.

Andrei Rubliov s-a născut spre anii 1360 – 1370. A fost asistent al pictorului, de origine greacă, Theophan Grecul, iar opera sa duce mai departe tradiția icoanelor bizantine, dar introduce aici mai multă suplețe și gingășie.

Andrei Rubliov a fost cel mai mare pictor rus de icoane și de fresce din Evul Mediu. Împreună cu Theophan Grecul este autorul iconostasului Bunavestire de la Moscova, al unui Sf. Ioan Botezătorul, al unui Sf. Pavel, al unui Sf. Petru, precum și a unei Bunevestiri de la Vladimir.

Dar icoana sa cea mai cunoscută, care se pare că atinge perfecțiunea, larg difuzată prin copii în zilele noastre, este Icoana Sfintei Treimi, realizată în anul 1410. Reluând o temă clasică a iconografiei bizantine, ospitalitatea lui Avraam, Andrei Rubliov a fost primul iconar care a făcut să dispară din cadrul icoanei personajele Avraam și Sarra, concentrând atenția privitorului spre cei trei îngeri așezați lângă stejarul Mamvri, ilustrare a armoniei trinitare.

Icoana a fost destinată lavrei Sfintei Treimi – Sfântul Serghei de la Serghiev Posad, denumit în timpul regimului sovietic Zagorsk, în onoarea unui comisar al poporului din perioada revoluției bolșevice. În prezent, localitatea și-a reluat vechea denumire: Serghiev Posad.

Viața lui Rubliov nu o putem urmări decât prin operele sale. Chiar data morții sale implică un semn de întrebare, 1430(?). Andrei Rubliov, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Rusă, n-a fost decât un instrument al lui Dumnezeu, mâna Duhului Sfânt, așa cum sunt toți marii pictori de icoane.

Debutul activității sale este legat, în primul rând, de Mănăstirea Sfintei Treimi, înființată de Sfântul Serghie de Radonej. Fără îndoială, și-a făcut ucenicia într-un atelier de icoane din cadrul acestei mănăstiri, deoarece el este numit “iconograful Radonejului”. O cronică a vremii menționează, în acest sens: “Sfântul părinte Andrei de la Radonej, iconarul supranumit Rubliov, a pictat un mare numar de icoane, toate făcătoare de minuni…”

Sfântul Andrei Rubliov este descris ca foarte smerit, “plin de bucurie și lumină”.  De fapt, întreaga sa operă este o expresie a acestei smerenii, fiind una cu un conținut foarte profund, dar, care degajă bucurie și lumină.

Andrei Rubliov a murit la data de 29 ianuarie 1427 sau 1430, în Mănăstirea Andronikov, de la Moscova.

În 1966, regizorul Andrei Tarkovski, unul dintre cei mai mari cineaști ai secolului XX, a realizat un film despre viața lui Andrei Rubliov, peliculă bazată pe informațiile despre epoca în care artistul a creat cele mai cunoscute imagini ale creștinismului ortodox.

Sursa : Wikipedia

Catedrala Bunavestire din Moscova

O parte a lucrărilor lui Andrei Rubliov pot fi văzute în această catedrală, care se află în incinta Kremlinului. Catedrala Bunavestire este unul din edificiile religioase grupate în „Piața catedralelor” din Kremlinul din Moscova.Ea a fost edificată între 1485 și 1489 de un arhitect din Pskov, succedându-i pe acest amplasament unui edificiu din secolul al XIV-lea, reconstruit în 1416 și care avea același hram.

La origine monumentul avea trei cupole, dintre care două erau construite prin 1572. Biserica era înconjurată de o piață pe trei din laturile sale. În 15621564 i-au fost adăugate patru capele laterale cu cupolă simplă. Intrările de nord și de vest sunt decorate cu portaluri din piatră de var din secolul al XVI-lea. Structura a fost foarte mult influențată de Renașterea italiană. Ușile de bronz ale portalurilor de nord și de vest sunt poleite cu aur fin. Podeaua edificiului a fost acoperită cu jasp provenind de la catedrala din Rostov pe Don. Pereții păstrează fragmente de pictură din 1508 și din epoci mai recente. Iconostasul cuprinde sfinte icoane din secolul al XIV-lea până în secolul al XVIII-lea (unele dintre ele au fost realizate de Andrei RubliovTeofan Grecul, Prohor), iar altele datează din secolul al XIX-lea. În timpul țarilor această catedrală era capelă privată a familiei imperiale. Capelanul său era confesorul / duhovnicul familiei țarului, până la începutul secolului al XX-lea.

Sursa : Wikipedia

Despre stilul lui Andrei Rubliov

Un document de la anul 1408 amintește pentru prima dată  numele lui Rubliov, când a fost pictată Catedrala Buna Vestire din Moscova. Rubliov a făcut parte din echipa de pictori, condusă de cunoscutul Teofan Grecul. Însă, în ciuda influenței imense a celui din urmă asupra artei ruse a epocii, Rubliov nu a urmat îndeaproape stilul iconografic al acestuia, ci și-a creat propriul său stil.

În anul 1408, Andrei Rubliov a pictat împreună cu Daniel, Catedrala Înălțării Domnului din Vladimir. Aproape de anul 1422, ucenicul Sfântului Serghie, egumenul Nikon, l-a invitat la Mănăstirea Sfintei Treimi – Sfântul Serghie, pentru a picta noua biserică.

Călugărul Andrei Rubliov avea suflet de sfânt şi geniu de artist. Picturile lui sunt, ca şi cele ale unui Giotto sau Pietro della Francesca, „premergătoare Renaşterii“. Şi renascentist îi e şi spiritul. El crede în demnitatea fiinţei omeneşti şi plimbă acest umanism de-a lungul unei epoci cumplite.

Când pictează, este de un curaj şi de o exigenţă morală remarcabilă pentru vremea aceea. Pictează o Judecată de Apoi pe care se sileşte să o zugrăvească astfel ca să reflecte ideile, ideologia, etica sa. O morală care este întrucâtva contestatară dezaprobă aşa-zisa „morală a terorii”, a terorizării păcătosului cu pedepse nemiloase. Un „neconformist”, aşa îl denumesc cronicarii care s-au ocupat cu viaţa şi opera lui .

Mulți specialiști consideră că Sfântul Andrei Rubliov a executat frescele Bisericii Adormirii din Zvenigorod, Catedralei Buna Vestire din Moscova (împreună cu Teofan Grecul și Prohor de la Gorodets), catedralei Adormirii Maicii Domnului din Vladimir (împreună cu Daniil Cherny) și Catedralei Sfintei Treimi (tot împreună cu Daniil Cherny ).

Să vedem inegalabilele icoane ale lui Andrei Rubliov…

Fecioara din Vladimirov

 

Apostolul Matei

Apostolul Ioan

Ioan Botezătorul

Hristos Pantocrator

Icoana Mântuitorului a fost descoperită în anul 1918 într-un cufăr, lângă un grajd aflat în apropierea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Zvanigorod. Icoana lui Hristos are o dimensiune a câmpului psihologic rar întâlnit în Arta Medievală.

Coborârea lui Hristos în iad, 1408-1410 (Vladimir)

Botezul Domnului

Pavel (apostol)1410 (Galeria Tretiakov, Moscova)

Adormirea Maicii Domnului

 

Înălțarea Domnului

 

Interpretarea Icoanei Sfânta Treime

Aceasta icoană a fost pictată în jurul anului 1411 pentru mănăstirea Sfânta Treime din Zargorsk.  Icoana  “Sfintei Treimi’ numită și “Icoana celor trei îngeri”  este una dintre reprezentările cele mai cunoscute din toate timpurile. Ea se înscrie în tipul iconografic numit “ospitalitatea lui Avraam”. Încă din primele secole ale creștinismului, pericopa biblică a vizitei celor trei străini făcute lui Avraam și Sarei la stejarul din Mamvri (Facere 18,1-22), a fost interpretată ca o teofanie a Sfintei Treimi.

Deja în secolul al IV-lea, istoricul bisericesc Eusebiu de Cezarea afirma că exista încă din timpul Vechiului Testament o imagine a Sfintei Treimi, sub chipul celor trei îngeri care s-au arătat lui Avraam. Părinții Bisericii au interpretat, de asemenea, acest eveniment ca pe o teofanie a Sfintei Treimi.

Geniul lui Rubliov a constat în utilizarea acestei teme a ospitalității lui Avraam, pentru a face o icoană de o mare frumusețe și calitate artistică care evoca taina Sfintei Treimi și de asemenea pe cea a Întrupării Fiului lui Dumnezeu și a Răscumpărării.

Această icoană trinitară nu este comparabilă cu reprezentările tradiționale ale ospitalității lui Avraam, pe care le întâlnim în iconografia anterioară, spre exemplu într-o icoană din sec al IV-lea păstrată la Muzeul Banaki din Atena. Artiștii au pus în evidență în special semnul miraculos, copilul promis lui Avraam și Sara. Este clar că Rubliov a făcut o excepție de la acestă tradiție. Elementele istorice ale pasajului biblic sunt reduse la minimum – Avraam și Sara nu apar în icoana lui Rubliov -. Casa lui Avraam, stejarul din Mamvri și stânca, contribuie la aprofundarea sensului icoanei asupra Sfintei Treimii, Întrupării și Răscumpărării. Această reprezentare a Sfintei Treimi permite, în același timp, atât afirmarea unității divine, cât și a unicității celor trei persoane.

Sfânta Treime

„Cerurile se deschid şi măreţiile lui Dumnezeu se arată” au exclamat arhiereii şi credincioşii când, în 1515, au intrat în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Moscova, de curând împodobită cu minunate icoane făcute de elevii marelui maestru Rubliov.

Înţelegem mai bine acest sentiment în faţa icoanei icoanelor, cea a Sfintei Treimi, executată în 1425 (1410 după alte surse, n.n.) de monahul Andrei Rubliov. După aproape 150 de ani „sinodul celor o Sută de Capete” o ridică la rangul de model al iconografiei şi al oricăror reprezentări ale Treimii. În 1904, comisia de restaurare ridică podoabele metalice şi, după o muncă de înlăturare a straturilor posterioare, icoana se arată într-o astfel de strălucire, încât membrii comisiei sunt literalmente zguduiţi. Se poate spune cu certitudine că nu există în o altă parte ceva asemănător în privinţa puterii de sinteză teologică, a bogăţiei simbolismului şi a frumuseţii artistice.

Se pot distinge trei planuri suprapuse. În primul rând este evocată povestirea biblică a vizitei celor trei Călători la Avraam (Facerea 18, 1-16). Comentariu liturgic o descifrează: „Fericite Avraam, tu i-ai văzut, tu ai primit dumnezeirea cea una şi întreită”. Deja înlăturarea chipurilor lui Avraam şi al Sarrei îndeamnă la pătrunderea mai aprofundată şi la trecerea spre planul al doilea, cel al „iconomiei divine”. Cei trei călători cereşti formează „Sfatul cel veşnic”; peisajul îşi schimbă semnificaţia: cortul lui Avraam devine palatul-templu; stejarul din Mamvri, pomul vieţii; cosmosul, o tăietură abia schiţată în natură, semn uşor al prezenţei sale. Viţelul oferit ca hrană face loc potirului euharistic.

Cei trei Îngeri, vioi şi zvelţi, oferă privirilor noastre trupuri foarte alungite. Aripile îngerilor, ca şi modul schematic de a trata mesajul dau impresia imediată de imaterial, de absenţă a greutăţii. Perspectiva răsturnată înlătură distanţa, profunzimea în care totul dispare în depărtare şi, prin efectul contrar, apropie figurile, arată că Dumnezeu este acolo şi pretutindeni. Uşurătatea vioaie a ansamblului, taină a geniului lui Rubliov, constituie o viziune înaripată.

Cele trei personaje conversează poate despre textul lui Ioan: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât l-a dat pe Fiul său cel Unul-Născut”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna act: El i-a chipul jertfelnic al cupei.

Al treilea plan, cel intra-divin, este doar sugerat; el este transcendent şi inaccesibil. E totuşi prezent, în măsura în care iconomia mântuirii decurge din viaţa lăuntrică a lui Dumnezeu.

Dumnezeu, prin esenţa sa cea Întreită, este dragostea în sine; dragostea sa faţă de lume nu este decât reflexul întreitei sale iubiri. Dăruirea de sine, care nu este niciodată o lipsă, ci expresia preaplinului în iubire, este închipuită în cupă; Îngerii sunt grupaţi în jurul hranei divine. Ultimele cercetări au descoperit conţinutul cupei. Stratul posterior, reprezentând un ciorchine, ascundea desenul iniţial: Mielul – care leagă acest Prânz ceresc de cuvântul Apocalipsei; Mielul a fost ucis înainte de întemeierea lumii. Iubirea, jertfirea, uciderea precedă actul creaţiei, îi sunt izvorul.

Cei trei Îngeri sunt în repaus – e suprema pace a fiinţei în sine – acest repaus este însă „exaltant”, este o autentică extază, „ieşirea din sine însuşi”. Din felul în care sunt concepuţi Îngerii lui Rubliov se degajă unitatea şi egalitatea – un înger poate fi luat drept altul –, diferenţa venind din atitudinea personală a unuia, a fiecăruia faţă de ceilalţi; şi totuşi nu e vorba nici de repetiţie, nici de confuzie (…). Un singur Dumnezeu şi trei Persoane cu desăvârşire egale, iată ce exprimă cele trei sceptre identice, semne ale puterii regale cu care este înzestrat fiecare Înger.

Egalitatea desăvârşită a Îngerilor este atât de puternic exprimată, încât nu există regulă pentru a defini Persoana divină reprezentată sub chipul fiecăruia din ei. Îngerul din dreapta este, fără îndoială, Duhul Sfânt. Dilema se răsfrânge asupra Îngerului din mijloc – dacă este Tatăl sau Fiul, ceea ce determină nemijlocit identitatea Îngerului din stânga; o tradiţie păstrată de la un contemporan mai vârstnic al lui Rubliov, Sfântul Ştefan din Perm, afirmă că Tatăl e reprezentat în mijloc şi Fiul în stânga. În comentariul nostru urmăm această tradiţie.

Fiecare Persoană îşi are semnul ei indicat de sceptrele care ne atrag privirea. În spatele Tatălui se găseşte pomul vieţii, izvorul; după Isaac Sirul „pomul vieţii este iubirea treimică din care a căzut Adam”. Sceptrul Fiului arată casa, biserica, trupul lui Hristos. Duhul se reliefează pe fundalul „stâncilor în trepte”: e muntele, e foişorul, Taborul, înălţarea, extazul, suflul lumilor şi al vârfurilor profetice.

(…) Fiul şi Duhul sunt cele două mâini ale Tatălui. Unind marginile mesei cu punctul care se găseşte chiar deasupra, la capul Îngerului din mijloc, se va vedea că Îngerii se găsesc exact într-un triunghi echilateral. Acesta semnifică unitatea şi egalitatea Treimii, al cărei vârf este Tatăl. Şi, în sfârşit, linia care urmăreşte contururile exterioare ale celor trei Îngeri formează un cerc perfect, semn al veşniciei dumnezeieşti. Centrul cercului se găseşte în mâna Tatălui, Pantocratorul. Rubliov se deosebeşte de italienii care înscriau imaginea în cerc, la el Îngerii înşişi constituie cercul (…).

Sursa citatului: „Arta icoanei – o teologie a frumuseţii”-Paul Evdokimov

 

 Rubrică realizată de Cezar Corâci

 

Ziarul nostru Vă urează Un Paște fericit, alături de cei dragi!