De ce urăsc elitele occidentale Rusia?

Am ceva să vă spun, deși nu știu sigur cum să o fac cel mai bine. Cineva mai chibzuit ar alege, probabil, tăcerea… Dar… eu, unul, am încercat asta și m-am simțit mai degrabă laș decât înțelept. Or, așa stând lucrurile, mă simt îmboldit să vă mărturisesc, de la început, că – indiferent de argumentele pe care le voi aduce în sprijinul punctului meu de vedere –, majoritatea cititorilor va alege în mod deliberat să mă înțeleagă greșit.

Vreau să vă deslușesc motivul principal pentru care elitele occidentale urăsc Rusia.

Desigur, s-ar putea zice că 8836 de victime civile (și numărătoarea continuă) ar putea fi un motiv suficient de puternic. Dar, dacă e să fim sinceri – ceea ce, din nou, nu sunt sigur că putem fi – elitele noastre [americane n.m., N.B.] au urât Rusia cu mult înainte ca ea să invadeze Ucraina. Și chiar mai mult decât atât, această ură a ajutat la grăbirea invaziei.

Permiteți-mi să fiu foarte clar: nimic din ceea ce spun nu poate avea scopul de a contrabalansa vina pentru morții nevinovați. Așa ceva este imposibil. Nu încerc să scuz sau să exonerez regimul lui Vladimir Putin. Ceea ce încerc eu este să înțeleg Rusia, pentru că soarta civilizației occidentale este strâns legată de soarta civilizației ruse.

S-ar putea să mă dezaprobați și nu vă condamn. Dar sper, totuși, să ma ascultați până la capăt.

Bart Simpson[^1] spunea, la un moment dat, că ”Libia este o țară a contrastelor”.

Același lucru este valabil și pentru Rusia. Pe de o parte, Biserica Ortodoxă Rusă a construit, în ultimii zece ani, 30000 de biserici. Pe de altă parte, în 2017, rata avorturilor din Rusia era de 480 la 1000 de născuți vii. (În comparație cu aproximativ 200 la 1000 în Statele Unite.)

Ipocrizie crasă și nimic altceva? Mass media occidentală ar răspunde că da, fără nici cea mai mică îndoială. Realitatea este, însă, ceva mai complicată.

Americanii par să fi uitat deja că rușii au trăit, în cea mai mare parte a secolului trecut, sub un regim ateist brutal, care s-a încheiat abia pe la mijlocul anilor 80. Părintele Mikel Hill[[^2] observă că, ”potrivit chiar și celor mai moderate estimări, sub sovietici au fost uciși pentru credința lor peste 12 000 000 de creștini ortodocși: numai în 1937 au fost împușcați 85 300 de clerici ortodocși”. Imaginați-vă cum ar fi dacă China ar cuceri Statele Unite și, pentru a se face temuți, chinezii ar eradica întreaga populație a Los Angeles-ului. Ei bine, sovieticii au ucis (cel puțin!) același număr de creștini ortodocși.

Biserica Rusă de astăzi este descendenta acelor bărbați și femei care au perseverat în credință de-a lungul unui secol de persecuții necruțătoare. Și, se pare că este adevărat: sângele martirilor este sămânța creștinilor[^3]. În ultimii 30 de ani, Ortodoxia a cunoscut o creștere exponențială. Potrivit Pew, ”Între 1991 și 2008, ponderea adulților ruși care se identifică drept creștini ortodocși a crescut de la 31%, la 72%”.

Așadar, în acest sens, există într-adevăr, două Rusii: (1) cea de-creștinată și (2) cea re-creștinată. Rusia de-creștinată, partea care a cedat ateismului de stat sovietic, este responsabilă de procentul astronomic de avorturi. Re-creștinarea Rusiei a avut drept consecință atât reidentificarea țării cu Ortodoxia, cât și boom-ul istoric al construcției de biserici.

Cu siguranță, nu există o distincție clară între cele două Rusii. Ele coexistă (deși zbuciumat), în regiuni, orașe, familii și, uneori, chiar în sufletul aceluiași om. Există, fără îndoială, unii naționaliști ortodocși care-l iubesc pe Putin, au consimțit la două sau trei avorturi, au mai multe amante, sau îi mituiesc pe oligarhii locali. Rusia nu este o utopie creștină și sper că acest lucru nu va fi un șoc prea mare pentru majoritatea voastră.

Nu spun nici că Rusia va deveni un paradis creștin. Asta, dacă devenim tehnici, depinde doar de Dumnezeu și de poporul rus. Dar, repet, occidentalii uită că Rusia încă iese din comunism. Pentru generația ”Baby Boomers” – cea care domină în prezent instituțiile politice, economice și culturale ale Rusiei – Uniunea Sovietică este o amintire vie.

Dar, în vreme ce identitatea națională a țării se află în plină evoluție, există totuși o tendință foarte vizibilă: majoritatea rușilor cred că viitorul ei se află în Ortodoxie și nu în bolșevism.

Chiar și Partidul Comunist al Federației Ruse este nevoit să admită aceasta. Să luăm în considerare cazul atât de straniu al lui Gennady Zyuganov, liderul PCRF. Un stalinist de linie dură, el s-a impus ca un oponent dur al glasnostului lui Gorbaciov, care a pus capăt efectiv Războiului Rece – și, în scurt timp, Uniunii Sovietice însăși. Cu toate acestea, acum chiar și Zyuganov vorbește frumos despre credința tradițională a Rusiei. ”Este o datorie sfântă a comuniștilor și a Bisericii Ortodoxe să se unească”, spunea el în 2012.

Acesta este, dragă cititorule, motivul pentru care elitele noastre urăsc și au urât întotdeauna Rusia.

Aici, în Occident, înțelepciunea convențională susține că Biserica își trăiește ultimele zile. Că, până în 2070, creștinii vor deveni o minoritate. Că valorile creștine sunt anacronice. Că suntem în pragul unei noi ere: o epocă a libertății, a toleranței și a ateismului. Că asistăm la sfârșitul istoriei.

Rusia este o repudiere vie a acestei narațiuni. Credința renaște. Milioane de ruși obișnuiți revin la Ortodoxie.

Mass media occidentală vede un plutocrat de felul lui Putin purtându-se prevenitor cu patriarhul Moscovei și spune: ”Biserica Rusă este aservită Kremlinului”. Credeți-mă, nu sunt un fan al lui Kirill, dar cum de nimeni nu pare să se întrebe de ce președintele Rusiei este atât de disperat să-i cîștige sprijinul? Cum de nimeni nu se întreabă de ce un politician mercenar s-ar deranja să încerce reprimarea propagandei gay, sau reducerea numărului de avorturi din țara lui? Nu, nu pentru că s-ar considera salvatorul Bisericii creștine și nu pentru că ar fi neapărat un om cu principii înalte. Poate că Putin este un om lipsit de principii, care ar face orice pentru a rămâne la putere. Și, asemenea lui Ziuganv, este doar conștient că rușii vor ca țara lor să fie din nou creștină.

Dacă mai contează, am o puternică bănuială că Rusia va ceda efectului Franco și că alianța cu Putin va sfârși prin a discredita Biserica Rusă în ochii multora. Desigur… Kirill… Unui om nu-i folosește nimic să-și vândă sufletul pentru lumea întreagă. Dar pentru Kremlin?

În ultima sută de ani, niciun patriarh nu a fost în stare să refuze un asemenea târg. Vai! Așadar nu m-aș mira să constat că aderarea la Ortodoxie va scădea puțin în anii următori.

Dar, cu toate acestea, învierea Bisericii Ruse este un adevărat miracol! Iar elitele noastre vor face tot ce le va sta în puteri pentru a ne împiedica să asistăm la acest miracol.

Acesta este motivul pentru care au fost în război cu Putin în ultimii douăzeci de ani. Acesta este motivul pentru care Washingtonul încearcă să ”se infiltreze și să răstoarne sistemul politic rus”, cel puțin din 2012, chiar înainte de a începe disputa asupra Donețk și Luhansk. Acesta este motivul pentru care Statele Unite au ales să descrie Ucraina a fiind o victimă pasivă a agresiunii ruse, în ciuda rapoartelor anterioare ale ONU, care susțineau că armatele ucrainene încercau să curețe în mod sistematic regiunea de ruși – și au executat sumar ofițerii care s-au opus politicii de genocid a guvernului.

Acum, aceleași rapoarte afirmă, de asemenea, clar, că separatiștii susținuți de ruși au comis, la rândul lor, atrocități în estul Ucrainei. Nu vreau să eludez acest fapt. Și totuși, fiecare guvern occidental (inclusiv al nostru) a adoptat linia oficială conform căreia, în februarie 2022, fără nicio cauză sau avertisment prealabil, armata rusă a invadat Ucraina. Peședintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky a fost primit ca un erou la Paris, Londra și, în special, la Washington.

Niciun politician occidental nu a pus la îndoială statutul de victimă al lui Zelensky. Nicio instituie media occidentală nu a contestat narațiunea pro-ucraineană. Niciun general occidental nu și-a pus întrebări cu privire la represaliile ucrainene în Donețk, Lugansk sau Crimeea.

Întrebarea rămâne, totuși. De ce a invadat Rusia, Ucraina? Mulți dintre dvs. știu deja, dar cine are urechi de auzit, să audă.

Statele Unite s-au angajat să extindă NATO până la granițele Rusiei. NATO însemnând, desigur, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord”. Un privitor naiv s-ar putea întreba de ce țări precum Bulgaria, Finlanda și Polonia ar fi incluse într-un astfel de tratat. Răspunsul este destul de simplu. NATO nu are nimic de-a face cu Atlanticul de Nord. Este o alianță anti-rusă.

Rusia știa (sau, mai degrabă, știe) că Ucraina a curtat atât Uniunea Europeană, cât și NATO. Kievul vrea să se unească – politic, economic și militar – cu Occidentul. Asta ar însemna că Statele Unite au dreptul de a plasa mai multe trupe și artilerie la granița Rusiei. Rusiei nu i-a plăcut asta și a lovit.

Dar întrebarea este de ce vor Statele Unite să pună trupe și artilerie la granița Rusiei? De ce au menținut – și, de fapt, au extins – această alianță anti-rusă, chiar dacă obiectivul ei inițial (adică distrugerea Uniunii Sovietice) fusese îndeplinit?

Liderii noștri au fost foarte clari în această privință. Ca să-l citez pe Richard Moore, actualul șef al M16: ”Tragedia și distrugerea care se desfășoară atât de tulburător în Ucraina ar trebui să ne reamintească valorile și libertățile câștigate cu greu, care ne deosebesc de Putin, mai ales drepturile LGBT+”.

Aceasta nu este o dezinformare a Kremlinului, ci sunt cuvinte ale cuiva care știe foarte bine. Urâm rușii pentru că sunt răi cu homosexualii.

Marele romancier și traducător, diaconul Nicholas Kotar, ne oferă o viziune ceva mai amplă:

”Ceea ce face guvernul rus este să stabilească o linie roșie pentru răspândirea democrației liberale în stil ONG. Și, din păcate, Ucraina a fost o zonă tampon și un fel de ”caz de testare” pentru răspândirea nu a unui sistem politic, ci a unui sistem de valori, care este susținut doar de elite… Problema acestor revoluții colorate este că, indiferent cum privești lucrurile, ceea ce vine împreună cu banii este insistența de a adopta mediul cultural occidental. Așa s-a întâmpat în Georgia, așa s-a întâmplat în Ucraina, așa s-a întâmplat peste tot…”

Rusia se prezintă pe sine ca fiind ultima rămășiță a creștinătății. Nu sunt sigur că ea înțelege cu adevărat ce înseamnă creștinătatea, așa încât permite-ți-mi să o spun pentru ultima oară: nu cred că Putin este un nou Constantin sau Carol cel Mare. Nu sunt sigur nici măcar de faptul că renașterea creștină a Rusiei va da roade de durată.

Ceea ce spun este că există o renaștere creștină în curs de desfășurare în Rusia, ceea ce nu este nimic altceva decât un miracol. În acest sens, povestea Rusiei ar trebui să dea speranță creștinilor și conservatorilor de pretutindeni. Și acesta este adevăratul motiv pentru care elitele noastre urăsc Rusia.

În cele din urmă, nu despre Rusia este vorba. Și nici măcar despre Ucraina. Este vorba despre noi. Elitele occidentale vor să credem că triumful ”democrației liberale în stil ONG” este inevitabil peste tot. Ceea ce nu este adevărat, iar Rusia este dovada vie a acestui lucru. Povestea ei ar trebui să ne dea speranță. Doar că speranța este ultimul lucru pe care clasa noastră conducătoare vrea să-l avem.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Michael Warren David este autorul cărții The Reactionary Mind și editor colaborator la The American Conservative.