O femeie într-o lume a bărbaților. Artremisia Gentileschi a fost fiica pictorului Orazio Gentileschi, de la care a preluat rigoarea desenului, adăugându-i un puternic accent dramatic, inspirat de opera lui Caravaggio. Considerată astăzi unul dintre primii pictori ai stilului baroc, s-a impus prin arta sa într-o epocă în care femeile pictor nu erau uşor acceptate. Este prima femeie care a putut să își semneze lucrările. Este, de asemenea, prima femeie care a pictat teme istorice şi religioase într-o perioadă când acestea erau socotite ca fiind străine spiritului feminin.
Danae
Fiind o femeie la începutul secolului al XVII-lea, meseria pe care și-a ales-o Artemisia era una neobișnuită, dar nu excepțională. Istoricii consideră că ea era conștientă de „rolul său ca artistă și etalonul relației femeii cu arta”, acest lucru fiind probat prin alegoria reprezentată în autoportretul său La Pittura, în care Artemisia se identifică cu o muză, „întruchiparea simbolică a artei”, dar și artistă profesionistă. Înaintea Artemisiei, între sfârșitul secolului al 15-lea și începutul secolului următor, au activat mai multe celebre pictorițe, precum Sofonisba Anguissola (născută la Cremona în aprox. 1530) sau Fede Galizia (născută la Milano sau Trento în 1578), cea din urmă pictând natură moartă și o versiune proprie a Judith și Holoferne.
Wikipedia o caracterizează astfel: Artemisia Gentileschi (1593 – 1653), născută Artemisia Gentileschi Lomi, este o pictoriță italiană aparținând curentului baroc timpuriu, în zilele noastre fiind considerată una dintre pictorițele cele mai valoroase din generația următoare lui Caravaggio. Într-o epocă în care pictorițele nu erau acceptate de comunitatea artistică sau de patroni, ea a fost prima femeie care a devenit membră a “Accademia di Arte del Disegno” din Florența.
Era cunoscută pentru reprezentarea naturală pe pânză a corpului feminin, cât și priceperea în exprimarea prin culori a dimensiunii și dramei. Prefera scenele cu femei-eroine și personaje mitologice sau biblice feminine. Cele mai faimoase tablouri ale sale sunt Suzanna și bătrânii, Judith ucigându-l pe Holofern (un subiect baroc medieval bine cunoscut în artă, care arată decapitarea lui Holofern, o scenă de luptă înfiorătoare și sângeroasă) și Judith și servitoarea ei.
Faptul că a fost o pictoriță din secolul al XVII-lea, că a fost violată și a participat la urmărirea penală a violatorului, a umbrit mult timp realizările sale ca artist. Timp de mulți ani, ea a fost privită ca o curiozitate. Azi, este considerată ca fiind una dintre cele mai progresiste și valoroase pictorițe din generația sa.
Judith ucigându-l pe Holofern
Judith și servitoarea ei
Biografia
Perioada romană. Artemisia Gentileschi s-a născut la Roma, la 8 iulie 1593, cu toate că certificatul de naștere din Archivio di Stato arată că s-a născut în anul 1590, fiind primul copil al pictorului toscan Orazio Gentileschi și al Prudentei Montone. Artemisia a învățat să picteze în atelierul tatălui său, fiind mult mai talentată decât frații ei, alături de care a lucrat. A învățat să deseneze, să amestece culorile și să picteze. Deoarece, în acea perioadă, stilul tatălui său era inspirat din Caravaggio, stilul ei a fost la fel de puternic influențat de Caravaggio. Cu toate acestea, a avut o abordare artistică diferită față de cea a tatălui său, picturile ei fiind foarte naturale, comparativ cu cele ale lui Orazio care erau idealiste.
Prima lucrare a tinerei Artemisia, la vârsta de șaptesprezece ani, a fost Suzanna și bătrânii (în italiană Susanna e i Vecchioni; 1610, colecția Schönborn în Pommersfelden). La acel moment unii, influențați de concepțiile greșite predominante din acele vremuri, au suspectat-o că a fost ajutată de tatăl său. Pictura arată modul în care Artemisia a asimilat realismul lui Caravaggio fără a fi indiferentă față de tehnica școlii de la Bologna, care l-a avut pe Annibale Carracci printre artiștii săi majori. Este una dintre puținele picturi pe tema Suzana care arată acostarea sexuală de către cei doi bătrâni ca un eveniment traumatic.
Suzana și batranii
Violul. În 1611, tatăl ei lucra cu Agostino Tassi la decorarea boltei Cazinoului della Rose în interiorul palatului Pallavicini Rospigliosi din Roma, așa că Orazio l-a angajat pe pictor pe postul de tutor privat al fetei sale. În timpul acestei tutele, Tassi a violat-o pe Artemisia. Un alt om, Cosimo Quorlis, a fost, de asemenea, implicat. După viol, inițial, Artemisia a continuat să aibă relații sexuale cu Tassi, în perspectiva că urma să se căsătorească și cu speranța de a-și restabili demnitatea și a-și asigura viitorul. Tassi, însă, și-a renegat promisiunea de a se căsători cu Artemisia. La nouă luni după viol, când a aflat că Artemisia și Tassi nu au de gând să se căsătorească, Orazio a depus o plângere penală împotriva lui Tassi. Orazio, de asemenea, l-a acuzat pe Tassi că a furat un tablou din gospodăria Gentileschi. Acuzația majoră a acestui proces a fost faptul că Tassi a dezvirginat-o pe Artemisa. În cazul în care Artemisia nu ar fi fost virgină înainte de a fi fost violată de Tassi, Gentileschii nu ar fi putut să depună plângere penală. În timpul procesului, care s-a întins pe o perioadă de șapte luni, s-a descoperit că Tassi a plănuit să-și ucidă soția, a întreținut relații adultere cu cumnata sa și a plănuit să fure unele din picturile lui Orazio. În timpul procesului, Artemisia a fost supusă unui examen ginecologic pentru a i se verifica mărturia. La sfârșitul procesului, Tassi a fost condamnat la un an de închisoare, însă nu și-a executat niciodată pedeapsa. Procesul a influențat imaginea de feministă a Artemisiei Gentileschi de la la sfârșitul secolului al XX-lea.
Salomea cu capul Sfântului Ioan Botezătorul
De la moartea mamei sale, la vârsta de 12 ani, Artemisia a trăit înconjurată, în principal, de bărbați. Când Artemisia avea 17 ani, Orazio a închiriat apartamentul de la etaj din casa lor unei chiriașe, pe nume Tuzia. Artemisia s-a împrietenit cu Tuzia; cu toate acestea, Tuzia le-a permis lui Agostino Tassi și lui Cosimo Quorlis să o însoțească pe Artemisia în casa ei în mai multe rânduri. În ziua în care a avut loc violul, Artemisia i-a cerut lui Tuzia ajutorul, dar Tuzia pur și simplu a ignorat-o pe Artemisia și mai târziu a pretins că nu știa nimic despre ce s-a întâmplat. Artemisia s-a simțit trădată de Tuzia, comportamentul ultimei fiind comparat de contemporani cu cel al unei proxenete. Întrucât Tuzia era singura figură feminină din viața ei, operele Artemisii conțin un simț puternic al importanței solidarității și unității dintre femei.
Pictura Mama și copilul este atribuită acelor ani. Lucrarea reprezintă o femeie puternică dar suferindă. Copilul de pe tablou a fost interpretat ca simbolizându-l pe Tassi.
Mama și copilul
Perioada florentină. La o lună după proces, Orazio i-a aranjat fiicei lui căsătoria cu Pierantonio Stiattesi, un artist modest din Florența. La scurt timp după aceea, cuplul s-a mutat la Florența, unde Artemisia a primit un contract pentru un tablou la Casa Buonarroti. A devenit o pictoriță de succes la curte, bucurându-se de patronajul familiei Medici și a regelui Carol I al Angliei. Se presupune că în această perioadă Artemisia a pictat și Madonna col Bambino („Fecioara și Pruncul”), tablou care se află în prezent în Galeria Spada de la Roma.
alăptându-şi Pruncul
În perioada șederii în Florența, prin 1618, Artemisia și Pierantonio au avut o fiică, Prudentia, care a fost cunoscută și sub numele de Palmira, ce a dus la concluzia eronată a unor cercetători că Artemisia ar fi avut doi copii, nu unul. Copilul a fost numit după mama Artemisiei, care a murit când Artemisia avea 12 ani. Prudentia a fost o pictoriță ca și mama sa, fiind educată de aceasta, cu toate că nu se știe nimic de opera ei.
La Florența, Artemisia s-a bucurat de un succes enorm. A fost prima femeie care a fost acceptată în Accademia delle Arti del Disegno (Academia de Arte de desen). Ea a avut relații bune cu cei mai respectați artiști contemporani, cum ar fi Cristofano Allori, și a reușit să acumuleze respectul și protecția unor persoane influente, începând cu Cosimo al II-lea de Medici, Mare Duce de Toscana și, mai ales, a Marei Ducese, Cristina de Lorena. Artemisia a avut o relație bună cu Galileo Galilei, cu care a menținut o corespondență scrisă pe o lungă perioadă de timp.
A fost apreciată de Michelangelo Buonarroti cel tânăr (nepotul marelui Michelangelo). Ocupat cu construirea Casei Buonarroti, construită pentru celebrarea rudei sale faimoase, el i-a cerut Artemisiei să producă un tablou pentru decorarea tavanului galeriei de picturi, format din alegorii ale talentelor naturale. Tabloul reprezintă o alegorie a înclinației – Allegoria dell’Inclinazione, prezentată sub forma unei femei tinere nud care ține o busolă.
Se crede că subiectul seamănă cu Artemisia. Într-adevăr, în mai multe dintre picturile sale, eroinele energice ale Artemisiei seamănă cu autoportretele sale.
În 2011, Francesco Solinas a descoperit 36 de scrisori din anii 1616-1620, care dezvăluie detalii din viața personală și situația financiară a lui Gentileschi în Florența. S-a descoperit că Artemisia avea o poveste de dragoste cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi. În mod curios, soțul său, Stiattesi, era în deplină cunoștință de această relație și chiar îi scria lui Maringhi pe verso-ul scrisorilor de dragoste ale Artemisiei – și aceasta, probabil, pentru a se bizui pe susținerea financiară a nobilului. Către 1620, prin Florența circulau bârfe despre mariajul lui Gentileschi și Maringhi, ceea ce a dus, laolaltă cu problemele financiare ale lui Maringhi, la separarea coplului și întoarcerea Artemisiei la Roma în anul 1621.
Printre tablourile notabile din această perioadă se numără Convertirea Magdalenei (La conversione della Maddalena), autoportretul Cântăreață la lăută (acum se află în colecția Ateneului Wadsworth, Muzeul de Artă) și Judith și servitoarea ei (Giuditta con la sua ancella; acum se află în Palatul Pitti).
Convertirea Magdalenei
Autoportret, Cântăreață la lăută
Artemisia a pictat o a doua versiune a Judith ucigându-l pe Holoferne (Giuditta che decapita Oloferne), care acum este găzduită în Galeria Uffizi din Florența. Prima, o versiune mai mică a Judith ucigându-l pe Holoferne (1612-1613), este afișată în Muzeul Capodimonte din Napoli. În ciuda succesului, iresponsabilitatea financiară a soțului său a avut ca rezultat probleme cu creditorii, ce au dus la o separare a cuplului.
Judith și servitoarea ei
Perioada venețiană Artemisia a sosit la Roma în același an în care tatăl ei, Orazio, a plecat în Genova. Cu toate că nu există suficiente dovezi, unii sunt de părere că Artemisia și-ar fi urmat tatăl la Genova, afirmând că în acest timp petrecut împreună s-ar fi accentuat similitudinea stilurilor lor, ceea ce face adesea dificilă atribuirea unora dintre tablouri lui Orazio sau Artemisiei. Majoritatea dovezilor indică însă, că, Artemisia a rămas la Roma, încercând să găsească o casă și să-și crească copilul.
Cu toate că maestrul murise de peste un deceniu, stilul lui Caravaggio era încă extrem de influent și convertise mulți pictori (așa numiții caravaggiști), cum ar fi tatăl Artemisiei, Carlo Saraceni (care a revenit la Veneția 1620), Bartolomeo Manfredi și Simon Vouet. Gentileschi și Vouet au avut o relație profesională. Stilurile de pictură din Roma în timpul secolului al XVII-lea au fost diverse, cu toate acestea demonstrând un mod mai clasic al discipolilor bolognezi ai lui Carracci și stilul baroc al lui Pietro da Cortona.
Se pare că Artemisia a fost asociată și cu Academia de Desiosi. Ea a fost apreciată printr-un portret care poartă inscripția „Pincturare MIRACULUM invidendum facilius quam imitandum” („Să pictezi o minune – e mai ușor să gășești acest lucru decât să-l faci”). În cursul aceleiași perioade s-a împrietenit cusCassiano dal Pozzo, umanist, colecționar și iubitor al artelor. Artistul francez Pierre Dumonstier II a făcut un desen în roșu și negru al mâinii drepte a Artemisiei în 1625.
Suzana și bătrânii
În ciuda reputației artistice bune, personalității sale puternice și numeroaselor relații, Roma nu a fost atât de profitabilă pe cât a sperat Artemisia. Stilul ei sfidător și puternic s-a relaxat. Ea a pictat tablouri mai puțin intense; de exemplu, a doua versiune a lucrării sale Suzanna și bătrânii (1622).
Sursa biografiei : Wikipedia
Aprecierea artei sale a fost redusă la portrete și la abilitatea ei de a picta eroine biblice. Nu a primit niciunul din contractele pentru catapetesme.
Documentația insuficientă îngreunează aflarea mai multor detalii despre viața Artemisiei în această perioadă. Este cert că între 1627 și cel târziu în 1630 s-a mutat la Veneția, probabil în căutarea unor comenzi mai substanțiale. Dovezi pentru acest lucru apar în diversele versete și scrisori care aduc laude și aprecieri Artemisei și operelor realizate în Veneția.
Cu toate că este uneori dificil de a estima cu exactitate datele la care au fost realizate picturile ei, acestor ani le pot fi atribuite anumite picturi de-ale ei, precum: Ritratto di gonfaloniere („Portretul gonfanorierului”), astăzi aflat la Bologna (un exemplu rar al capacității sale de pictoriță portretistă) și Giuditta con la sua ancella („Judith și servitoarea ei”), astăzi găzduit la Institutul Artelor din Detroit. Tabloul din Detroit este remarcabil mai ales pentru măiestria sa în clarobscur și tenebrism (folosirea contrastelor puternice între lumină și întuneric), tehnici pentru care au fost renumiți Gerrit van Honthorst, Trophime Bigot și mulți alții din Roma.
Portretul gonfanorierului
Picturile ei, Venere Dormiente („Venus adormit”), astăzi aflat la Muzeul Virginia de Arte Frumoase din Richmond, și Ester ei ed Assuero („Estera și Ahasveros”), aflat la Muzeul Metropolitan de Artă din Manhattan, sunt mărturii a asimilării lecțiilor de luminism venețian în opera sa.
Venus adormită
Săptamâna viitoare, vom continua să urmarim destinul artistic al Artemisei Gentileschi și vom vedea care este locul pe care aceasta îl ocupă în pictura universală…
Rubrica realizată de Cezar Corâci
