În tradiţia bunelor sale oficii, Elveţia anunţă organizarea unei conferinţe pe tema păcii în Ucraina, pe 15 şi 16 iunie, la Nidwalden, mai exact în luxosul complex hotelier Burgenstock, situat deasupra lacului Lucerna. Organizatorii speră în participarea a nu mai puţin de 100 de delegaţi, din tot atâtea ţări, scrie presa helvetă, deşi aşteptările privind rezultatul concret sunt mai degrabă pesimiste sau, oricum, neclare. Ţările G7, UE, SUA, chiar China consideră ideea ca oportună. Singurul mare absent va fi Moscova şi referindu-se la iniţiativa elveţiană, enunţată, Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că „un proces de negociere –pentru Ucraina- fără Rusia nu are sens”. Consiliul Federal al Elveţiei şi-a asumat toate responsabilităţile, pornind de la o premisă raţională: succesul nu este garantat, dar care este alternativa? Demersul Bernei, cu îndelungata sa tradiţie diplomatică, este unul salutar, de bună seamă. „Nu vom semna un plan de pace pentru Ucraina, la Burgenstock, dar începutul acestui proces –o platformă de dialog- ar putea conduce la alte întâlniri”, a declarat Viola Amherd, preşedintele Elveţiei. Şi-au anunţat intenţia participării şi state din sud, China cum spuneam, India, Africa de Sud, Brazilia, Ethiopia, Arabia Saudită, care întreţin bune relaţii cu Moscova. În ianuarie a.c. în marja Forumului mondial de la Davos, Viola Amherd l-a primit, la Berna, pe preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski, ocazie cu care s-a născut proiectul comun de organizare a acestei conferinţe de pace. Moscova, care are propriul plan de pace, a refuzat din start invitaţia, denunţând planul lui Zelenski ca nerealist, într-un moment în care „mobilizarea forţată”, pentru împrospătarea forţelor militare, aflate pe teatrul de operaţiuni, este contestată însăşi de ucrainieni. Statalitatea şi independenţa Ucrainei nu reverberează prea puternic în rândul tinerilor ucrainieni, care presimt mai degrabă un fiasco, decât recuperarea teritoriului ocupat de armata rusă. Parlamentul ucrainian a adoptat, ieri, la prima lectură un proiect de lege privind mobilizarea deţinuţilor, dar şi al tinerelor, după modelul israelian. Una dintre importantele publicaţii franceze „Le Monde”, comentând planul preşedintelui Macron de intervenţie militară terestră în Ucraina, susţine că această intenţie datează de câteva luni şi în cazul materializării ei, militarii francezi ar urma să participe la operaţiuni de manevră, ca până acum în Africa şi Orientul Mijlociu. La rândul său, cotidianul italian Il Fatto Quottidiano scrie că participarea anumitor ţări occidentale la ostilităţi –ceea ce ar conduce la o extindere periculoasă- nu poate fi exclusă în contextul faptului că forţele armate ucrainiene recrutează din ce în ce mai puţin oameni. Şi în curând Aleksander Syrsky nu va mai avea cu cine să lupte. Cum se apropie însă alegerile europarlamentare precauţia este mare, deşi se acceptă unanim că Rusia este o ameninţare. Comentariile privind pierderile de război, de o parte şi de alta nu sunt credibile. Astfel, în luna februarie a.c., ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, anunţa că Ucraina a pierdut peste 440.000 de oameni de la începutul războiului, iar de la începutul anului în curs a mai pierdut în medie… 800 de oameni şi 120 unităţi de arme pe zi. Canalul ucrainian 1+1 anunţa în decembrie 2023… peste un milion de pierderi, înainte de a fi chemat la ordine. Partea ucrainiană anunţă şi ea 315.000 de soldaţi ruşi ucişi sau răniţi de la începutul războiului. The Financial Times scrie că ruşii şi-au schimbat tactica de atac şi folosesc rachete scumpe de precizie pentru a distruge centralele electrice, din zone mai puţin protejate decât Kievul. Între 22 şi 29 martie a.c. ruşii au atacat 7 centrale termice şi 2 hidrocentrale, în regiuni în care sistemele moderne de apărare sunt insuficiente. Se acceptă unanim că Ucraina are nevoie de ajutor, deşi chiar dacă Putin va câştiga, războiul nu se va termina şi va escalada într-o agresiune şi mai mare. Pe bună dreptate Conferinţa de pace iniţiată de Elveţia îşi are rostul ei, fiindcă nu e nimic de pierdut, dar… nici optimismul prea robust, nu trebuie îmbrăţişat.

 

Un articol de Mircea Canțăr