Este cât se poate de straniu că, la mai bine de o jumătate de an de la declanșarea pandemiei de covid 19, politicile de sănătate ale statului român se reduc la stai-acasă-și-salvează-vieți, poartă-mască-arată-că-îți-pasă și spală-te-pe-mâini. Plus teroarea rapoartelor strategice care continuă să curgă neperturbate, în ciuda nenumăratelor incoerențe care au putut fi scoase la iveală de oricine a avut chef să facă câteva adunări și scăderi de clasa a IV-a. Faptul că un popor întreg este infantilizat și tratat ca grupa mică de la grădiniță ține, pe de o parte, de ciocoismul celor care ne conduc și care ne consideră prea proști ca să putem înțelege rațiunile mai mult sau mai puțin înalte ale deciziilor pe care ei le iau, desigur, pentru binele nostru și, pe de alta, de propria lor incompetență. Ce să explice? Că nu sunt capabili de nicio fărâmă de gândire independentă și că se rezumă la a-i maimuțări slugarnic pe unii sau pe alții, sau, mai bine zis, și pe unii și pe alții, la fel de puțin capabili, dar aureolați de ascendentul puterii hegemonice?

Cum funcționează, de fapt, organismul uman atunci când este invadat de un virus? În ce fel suntem apărați de sistemul nostru imunitar și, mai cu seamă ce trebuie și ce putem face noi pentru a-l întări? Să fie abordarea guvernului român, pe care excesul de zel al decidenților a făcut-o mai sălbatică decât oriunde în Europa (poate, cu excepția Spaniei), cea mai bună și singura posibilă? Iar dacă da, cum se explică consecințele atât de catastrofale pe care le produce? Care sunt datele științifice exacte despre posibilitatea obținerii imunității de grup? Sunt, oare, reale, cazurile de reinfectare? Cum se explică acest fenomen? 

Unor asemenea întrebări,  de fapt tuturor nedumeririlor noastre, ar trebui să le răspundă oameni  competenți și cinstiți, așa cum se întâmplă pretutindeni acolo unde, de voie sau de nevoie, statul își respectă, cu adevărat, cetățenii.

Pentru că cititorii noștri merită și trebuie să fie tratați ca niște adulți responsabili, publicația noastră a obținut acceptul medicului suedez Sebastian Rushworth, de a traduce și publica în limba română câteva dintre extrem de interesantele materiale prin intermediul cărora acesta răspunde nenumăratelor solicitări venite din partea compatrioților săi, care îi cer diverse lămuri, sfaturi și, uneori, chiar ajutorul direct.

     Explicațiile lui sunt importante pentru că oferă  răspuns multor întrebări pe care ni le-am pus cu toții, ori de câte ori ne-am confruntat cu informațiile contradictorii și pline de ambiguități ale autorităților, sau publicate de presa urechistă din România.

N.B.

 

                                       IMUNITATE DE GRUP FĂRĂ ANTICORPI?

                                                                                       

Un articol de Sebastian Rushworth M.D[1].

 

”Doar o minoritate din locuitorii Suediei au anticorpi, deci e imposibil ca ei să fi obținut imunitatea de grup.”

Acesta este argumentul vehiculat cel mai des, în ciuda faptului că, în Suedia, ratele spitalizărilor și deceselor au scăzut încontinuu, după vârful din aprilie, sfârșind prin a se stabiliza acum la un nivel minim.

Argument susținut cu perseverență, chiar dacă datele demonstrând prezența anticorpilor la 19% din locuitorii Stockholmului și la 7% din suedezi, în general[2], datează de acum trei luni, sau chiar mai demult. Iar în termenii pandemiei pe care o traversăm, trei luni înseamnă, deja, o eternitate. Astfel, un studiu efectuat în Japonia, în timpul verii[3], analizând prevalența anticorpilor în rândul lucrătorilor asimptomatici din mai multe locații din Tokio, a constatat, de curând, că nivelurile de anticorpi au crescut de la 6% la 47% în decursul celor trei luni de vară.

În concluzie, este perfect posibil ca 50% din populația Suediei să aibă deja anticorpi, ceea ce, desigur, este în contradicție vădită cu întreaga premisă a raționamentului conform căruia ”doar o minoritate are anticorpi”. Și vom ști dacă acest lucru este adevărat sau nu la sfârșitul acestui an, atunci când autoritatea suedeză de sănătate publică ne va aduce la cunoștință noile sale date referitoare la anticorpi.

Dincolo de toate astea, există câteva motive pentru care imunitatea de grup ar putea fi obținută doar prin intermediul unei minorități a populației posesoare de anticorpi, atât din punct de vedere epidemiologic ( adică, a modului în care se răspândește infecția într-o populație), cât și imunologic ( adică în legătură cu felul în care funcționează sistemul nostru imunitar).

Având în vedere că am primit în ultima vreme o mulțime de emailuri care mă întrebau despre funcționarea sistemului imunitar – ceea ce m-a făcut să mă gândesc că subiectul ar trebui discutat, într-adevăr, în detaliu – voi încerca, în continuare, să mă concentrez asupra argumentelor imunologice.

Sper că explicațiile mele îi vor ajuta pe oameni să înțeleagă discuțiile care se desfășoară, în prezent, cu privire la celulele T, la anticorpi, la imunitatea de grup și la reinfectările cu covid 19. Sper, de asemenea, că îi pot lămuri de ce este perfect posibil să se infecteze cu covid, dezvoltând imunitate, fără a dezvolta vreodată anticorpi IgG măsurabili. Sper că voi izbuti să explic de ce este perfect posibil să aveți în continuare imunitate funcțională, chiar dacă anticorpii care pot fi măsurați în fluxul sanguin dispar în câteva luni.

Imunitatea înnăscută

Sistemul imunitar constă din două părți fundamentale: sistemul imunitar înnăscut și sistemul imunitar adaptativ.

Sistemul imunitar înnăscut se activează în momentul în care organismul întâlnește un agent patogen nou, și este format, din patru părți. Cea dintâi constă în barierele fizice și chimice, cum ar fi pielea, flegma și acidul din stomac care îngreunează înaintarea agentului patogen. Cea de-a doua este formată din celulele specializate în vânarea și distrugerea invadatorilor străini, care pot fi, la rândul lor, macrofage, adică, literalmente, îi mănâncă și neutrofile, care distrug, neutralizează bacteriile. A treia parte a sistemului imunitar înnăscut sunt proteinele, produse de ficat, care interferează cu funcționarea agenților patogeni. Persoanele cu insuficiență hepatică sunt atât de predispuse la infecții severe tocmai pentru că nu mai beneficiază de aceste proteine esențiale care plutesc prin organism. A patra parte este un cumul de mecanisme interne detectabile de toate celulele organismului atunci când sunt invadate, care le determină să activeze apărarea internă, avertizând asupra existenței unei infecții. O astfel de moleculă de semnalizare este interferonul, eliberat de celulele atunci când acestea realizează că au fost invadate de viruși. Ceea ce duce la blocarea celulei infectate și, pe cale de consecință, la imposibilitatea sau la îngreunarea procesului de reproducere a virusului în interiorul ei.

Toate celulele, proteinele și mecanismele interne ale sistemului imunitar înnăscut sunt activate în același fel. Ele recunosc caracteristicile frecvente ale agenților patogeni. Cum ar fi, de exemplu, o moleculă numită lipopolizaharidă, comună pe suprafețele multor bacterii sau, ARN-ul dublu catenar, inexistent în mod normal în organismul uman, prezența lui fiind un semn sigur că celula a fost invadată de un virus.

Sistemul imunitar înnăscut este întotdeauna prezent și întotdeauna activ, motiv pentru care are o capacitate de reacție foarte rapidă. Numai că, trebuind să reacționeze la numeroase tipuri diferite de agenți patogeni (bacterii, viruși, paraziți), nu este deloc ”specializat”. Seamănă, mai degrabă, cu un cuțit de armată elevețian, știe să facă o mulțime de lucruri diferite, dar niciunul din ele extrem de bine. Or, aici intervine sistemul imunitar adaptativ.

Imunitatea adaptativă

Sistemul imunitar adaptativ este format din două părți principale, celulele T și celulele B.

Celulele B produc anticorpi, anume proteine care se pot lega de agenții patogeni interferând cu aceștia. Anticorpii se leagă de agenții patogeni incapacitându-i, fiind, însă, totodată, extrem de specifici pentru fiecare în parte. Și apar numai atunci când organismul a întâlnit, pentru prima oară, un anumit agent patogen nou.

Celulele T sunt celalată parte a sistemului imunitar adaptativ. Cele două tipuri principale de celule T sunt celulele T-helper (TCD4+) și celulele T-killer (TCD8+).

Celulele T-helper sunt ”creierul” sistemului imunitar adapativ și reglează funcția celorlalte părți. Atât celulele B, cât și celulele T-killer se activează complet doar după activarea celulelor T-helper. Ceea ce înseamnă că oricine are anticorpi, are și celule T. Celulele T-helper sunt necesare pentru a activa celulele B.

Faptul că celulele T-helper au o asemenea importanță în cadrul sistemului imunitar adaptativ este și motivul pentru care HIV este o boală mortală. Virusul HIV vizează în mod special celulele T-helper și le ucide. Iar fără celulele T-helper, cade tot restul sistemului imunitar adaptativ, astfel încât persoana devine extrem de susceptibilă la orice fel de infecție. Astfel încât, HIV, în sine, nu ucide oamenii, ci sistemul lor imunitar.

Celulele T-killer funcționează diferit de celulele T-helper. Ele sunt concepute special pentru a opri infecțiile virale. Odată activate, ele caută celulele infectate de un virus și le determină să se sinucidă, ceea ce, în cele din urmă, oprește infecția.

Acesta este motivul pentru care celulele T-killer sunt, de fapt, mai importante în apărarea împotriva virușilor, decât anticorpii. Celulele T-killer blochează virușii în celulele infectate, ceea ce le împiedică să se răspândească și să infecteze alte celule.

Anticorpii pot ataca doar particulele de virus care plutesc în jurul celulelor, se pot lega de ele, dezactivându-le, ceea ce este doar o rezolvare temporară, fiind cu totul neputincioase în privința particulelor de virus care se înmulțesc în interiorul lor. Anticorpii sunt molecule mari care nu pot traversa membrana celulară. Și, așa stând lucrurile, sunt extrem de eficienți doar în ceea ce privește agenții patogeni mari, din exteriorul celulelor, cum ar fi majoritatea bacteriilor și a paraziților.

Am menționat anterior faptul că celulele B produc anticorpi. Astfel,există mai multe tipuri de anticorpi.

Atunci când celulele B sunt activate pentru prima oară,ele produc anticorpi IgM, de scurtă durată, prezenți, în general, în organism, timp de cel mult o lună su două, nefiind, de asemenea, foarte specifici.

După câteva săptămâni, celulele B fac ceva cunoscut sub numele de ”comutare de clasă”, începând să producă alte tipuri de anticorpi, mai specifici și de durată mult mai lungă.

Există patru tipuri de anticorpi care pot fi produși după schimbarea clasei. Cel mai frecvent tip de anticorp este IgG, cel mai frecvent măsurat în testele clinice și care se găsește în tot corpul.

Un alt tip important de anticorpi, când vine vorba despre covid 19 este IgA, care se găsește, în principal, în acele zone în care organismul se află în contact direct cu lumea exterioară, cum ar fi căptușeala căilor respiratorii și a intestinului.

IgA este important în ceea ce privește infecția covid 19 deoarece covidul este un virus respirator și se găsește înprincipal în căile respiratorii. Principala diferență dintre IgG și IgA este că IgA este mai rezistent decât IgG, fiind proiectat special pentru a exista în mediile dure, de tipul căilor respiratorii și intestinelor, în care IgG ar fi rapid degradat.

Mă refer la IgA deoarece un studiu recent din Elveția[4]a constatat că 15-20% dintre persoanele care nu aveau anticorpi IgG împotriva covid 19 în fluxul sanguin, aveau IgA în căile respiratorii. Motivul pentru care acest lucru este important este că majoritatea testelor de anticorpi urmăresc doar  IgG din fluxul sanguin, ceea ce înseamnă că testele standard ratează un număr semnificativ de persoane cu anticorpi împtriva covid 19.

Memoria imună

În vreme ce sistemul imunitar înnăscut este ca un cuțit elvețian, sistemul imunitar adaptativ se aseamănă, mai degrabă, cu un tip specific de șurubelniță. Face o singură treabă, dar o face extrem de bine. Sistemul imunitar adaptativ are nevoie de timp pentru a se activa pentru prima oară când organismul întâlnește un agent patogen nou însă, data viitoare, când reîntâlnește același agent patogen, reacționează mult mai rapid, datorită ”memoriei imune”.

Odată cu activarea sistemului imunitar adaptativ, unele din celulele T și celulele B vor deveni celule de memorie. Ceea ce vrea să însemne că își vor petrece timpul în organism, într-o stare de repaos, activându-se urgent atunci când organismul reîntâlnește agentul patogen și declanșând o producție în masă de clone de-ale lor, ceea ce va sista infecția înainte ca organismul să realizeze măcar că a fost infectat.

Prin urmare, imunitatea nu împiedică reinfecția, așa cum raportează mijloacele mass media despre persoanele care contactează o a doua infecție, în ciuda faptului că nu au simptome. Înseamnă doar că atunci când are loc reinfecția, sistemul imunitar adapativ se activează atât de repede încât infecția este înăbușită înainte ca persoana respectivă să realizeze ce anume s-a întâmplat. De fapt imunitatea chiar asta înseamnă: anume că organismul reacționează atât de repede încât agentul patogen nu are timp să îl îmbolnăvească în mod real, și nicidecum că organismul nu poate fi reinfectat.

Un lucru de remarcat despre memoria imună este că memoria celulelor B este inactivă. Aceasta înseamnă că acestea nu produc în mod activ anticorpi. Deci, dacă doar căutăm anticorpi în fluxul sanguin, nu vom ști dacă celulele B cu memorie sunt prezente acolo sau nu. Cu alte cuvinte, faptul că cineva nu mai are anticorpi măsurabili după o infecție, nu înseamnă că persoana respectivă nu mai are imunitatea bazată pe celulele B.

Un ultim lucrude remarcat este că celulele T-killer și celulele B sunt activate pe căi diferite (deși ambele necesită activarea celulelor T-helper). Ceea ce înseamnă că este perfect posibil ca o infecție să ducă la activarea doar a celulelor T-killer sau, doar la activarea celulelor B. Oricare dintre acestea poate pricinui imunitatea la infecție. Cu cât mai gravă este o infecție virală, cu atât mai mare este posibilitatea ca ambele căi să fie activate.

Acest fapt a fost clar demonstrat de un studiu suedez în care, îmbolnăvirea mai gravă a fost corelată cu o probabilitate mai mare de a dezvolta atât anticorpi cât și celule T. Cu toate acestea, a existat un număr semnificativ de persoane care au avut celule T specifice pentru covid 19, dar care nu au dezvoltat anticorpi. Acei oameni au imunitate la covid 19, doar că aceasta nu va fi vizibilă într-un test clasic.

Sper că explicațiile mele îi vor ajuta pe oameni să înțeleagă discuțiile care se desfășoară, în prezent, cu privire la celulele T, la anticorpi, la imunitatea de grup și la reinfectările cu covid 19. Sper, de asemenea, că îi pot lămuri de ce este perfect posibil să se infecteze cu covid, dezvoltând imunitate, fără a dezvolta vreodată anticorpi IgG măsurabili. Sper că am izbutit să explic de ce este perfect posibil să aveți în continuare imunitate funcțională, chiar dacă anticorpii care pot fi măsurați în fluxul sanguin dispar în câteva luni.