Bună ziua, domnule Iulian Iancu. Dumneavoastră. sunteți un reputat specialist în problemele legate de energie, atât la nivel european, cât și în mod special cele ale sistemului energetic național, prin calitățile pe care le-ați deținut de-a lungul  timpului și am dori să știm care  este părerea dvs. despre ceea ce se întâmplă în piața de energie din România, și previziuni pentru viitor.

Mulțumesc foarte mult pentru invitație și felicitări pentru munca pe care o faceți dvs. în ajutorul României și al cetățeanului român. Într-adevăr, energia… Deși vorbim de cel puțin zece ani, atrăgând atenția asupra ei, acum s-a întâmplat ceea ce vorbeam de un deceniu. Energia ocupă locul unu în agenda politică la nivel mondial pentru simplul motiv că în urma Acordului de la Paris, odată ce statele lumii au convenit să încheie un tratat post Kyoto, practic au recunoscut că energia este domeniul care trebuie să reprezinte atenția strategică a tuturor guvernelor la nivel mondial, fiind responsabilă de 65% din poluarea planetei. Emisiile de bioxid de carbon, mă refer în mod special la faptul că astăzi în mixtul energetic la nivel european, la nivel mondial, combustibilii fosili reprezintă  80% din mixtul energetic. Știm că în producția de energie astăzi, dacă adăugăm și transportul care este bazat exclusiv sau  aproape, în procent de 98%, numai pe combustibii fosili, ne dăm seama că atât energia cât și transportul bazat pe combustibili fosili reprezintă undeva la 75% din emisiile de bioxid de carbon ale planetei. Deci cine se va ocupa și va da soluții energiei va da soluție încălzirii globale și va avea și strategia de atenuare a impactului climatic asupra vieții pe pământ, fenomen pe care acum îl  trăim la scara 1/1, producând pagube anual undeva la nivelul a 365 de miliarde de dolari, numai ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme. În ceea ce privește România, România nu putea să facă excepție, este și România unul din statele lumii care a avut 80% din producția de energie bazată pe combustibili fosili. Din fericire noi avem și capacități hidroenergetice, suntem și în seria statelor lumii, din fericire, o spun asta cu apreciere față de experții sistemului energetic care lucrează în zona nucleară, care au capacități de energie bazată pe producția nucleară și am putut să  depășim un procent de 35, aproape 40% energie produsă din alte surse decât combustibili fosili. De asemenea, am fost singura țară  din Uniunea Europeană, în 2008, când promovând o lege pentru susținerea energiei regenerabile ne-am angajat să atingem obiectivul de 24% în 2020, aport al energiei regenerabile, total energie electrică produsă în România. Obiectiv atins. Astăzi însă vedem că lipsa investițiilor în sistemul energetic  și a investițiilor în capacități noi care să înlocuiască capacitățile de producție pe bază de cărbune, lipsa acestor investiții a generat șocuri de natură socială și economică în același timp. Faptul că nu au existat aceste investiții pentru a ne putea permitem să scoatem 10% din energia pe bază de cărbune cum a fost cazul închiderii capacității de la Mintia, Deva, se regăsește de asemenea într-un șoc al prețurilor. Dar nu doar aceasta este cauza, cauzele sunt diferite, atât pentru gaze naturale, energie electrică, cât și pentru energie termică.  Sunt cauze obiective și cauze subiective, care ni se datorează în totalitate. Cauzele obiective sunt legate de revenirea din această criză  generată de pandemie, care se realizează pe seama unui, sau după așa zisul  V. Am intrat abrupt din cauza pandemiei în criză economică și ieșirea din criză  se face tot abrupt, pe cealalată latură a V-ului. Ieșirea aceasta necesită cantități și creează o foame pentru energie. Foamea aceasta, în Europa cel puțin s-a suprapus peste o criză generată de reducerea cantităților de gaze naturale furnizate Europei de Vest, Europei în general, dar Europei de Vest în special, atât prin reducerea cantităților de către Gazprom, care a preferat să vândă la limita contractelor încheiate, contracte bazate pe condițiile anului trecut, când a scăzut dramatic consumul, de asemenea pe scădererea cantităților ce erau furnizate tradițional din Norvegia în Europa de Vest, ca urmare a lucrărilor de mentenanță la/de suprafață și prin stațiile de comprimare ale sistemului de transport gaze naturale dinspre Norvegia și la faptul că, prin directivă s-a dispus a se elimina obligativitatea realizării stocurilor de gaze naturale. Prin urmare, stocurile anul acesta au fost la cel mai mic nivel din istoria ultimilor 30 de ani în Uniunea Europeană. La acestea s-au mai adăugat și anumite accidente pe conducta de magistrală de transport gaze naturale în Germania de Vest, înregistrate accidente de către Gazprom, ca atare s-a înregistrat per total o foame de gaze care a determinat creșterea prețurilor, stimulată de asemeni și de scăderea  masivă a cantităților de gaze LNG, Gaz Natural Lichefiat, care alimenta la nivelul a 243 de miliarde de metri cubi Europa de Est dinspre Statele Unite, Quatar, cele  mai mari cantități și care acum au luat drumul Asiei pentru că în Asia a crescut foarte mult prețul și acolo cantitățile au fost absorbite în special de China și Japonia. La asta s-a mai adăugat faptul că în anul 2014 Rusia a semnat un contract în valoare de 500 de miliarde de dolari pentru realizarea unei conducte magistrale de transport gaze naturale din Rusia în China. Conductă  care a fost dată în funcțiune în decembrie 2019. Gândiți-vă că  sunt încă  400 de miliarde de metri cubi care de obicei ar fi luat drumul Europei de Vest, acum pleacă și sunt furnizate începând din decembrie 2019 în China. Cu alte cuvinte toți acești factori au contribuit în mod direct la creșterea prețurilor în Europa de Vest. În ceea ce privește România, lucrurile nu sunt deloc asemănătoare cu cele din Europa de Vest, în afara unui singur punct, cel al stocării, în rest noi având producție proprie, fiind al doilea stat din Europa ca producție, acoperindu-ne, acum, 80% din consumul intern… Nu a fost nicio  rațiune, dar absolut nicio rațiune să crească prețurile în România mai mult decât în Europa de Vest! Adică  dacă în Europa de Vest,  vorbeam puțin mai înainte, aceste gaze sunt plătite la prețuri de producție în Siberia, de transport din Siberia, de distribuție și furnizare în Europa de Vest, toate costurile acestea nu puteau fi mai mici decât costurile extragerii din propria noastră curte, în România. Deci această  creștere a  prețurilor gazelor naturale din România nu are nicio legătură cu realitatea, este un preț pur speculativ pentru ceea ce se  numește speculă în piață, în condițiile în care noi nu avem piață. România nu are piață de gaze naturale pentru simplul motiv că s-a forțat liberalizarea în condiții de duopol producție, duopol la furnizare, respectiv duopolul pe producție este asigurat de OMV Petrom și Romgaz, iar duopolul pe furnizare este asigurat de Engie și E.On cei doi mari furnizori care acoperă 93% din furnizarea de gaze din această țară. Și monopol la import, avem aceeași unică sursă din toate timpurile, respectiv Gazprom furnizorul  din import. O singură  sursă  deși noi am investit enorm și am făcut eforturi uriașe să realizăm conducta magistrală segment al proiectului european BRUA, în care am crezut cu toții, am și făcut o lege specială pentru acest lucru, convinși fiind că ne vom putea interconecta la conductele TAP si TANAP de transport gaze naturale dintre Marea Caspică din Azerbaijan. În final Bulgaria nu a mai realizat nimic din acest proiect, nu și-au realizat segmentul, Ungaria de asemenea nu și-a realizat segmentul, a rămas doar România cu costuri de peste 480 de milioane de euro pe care în final a trebuit să le trecem în prețul de transport al consumatorului român. Deci consumatorul român acum plătește un preț  majorat la transportul gazelor fără ca să  beneficieze de această conductă. La aceste motivații, specifice României, vă rog să adăugați și faptul că distribuitorii au beneficiat și ei de o majorare ca  urmare a recunoașterii unei rate de recuperare a investiției mai mare decât în ciclul anterior. Foarte pe scurt asta înseamnă că avem o majorare nejustificat de mare la producție, s-a înregistrat o creștere de 300 la 100 la producție, o  majorare la transport ca urmare a internalizării costurilor în urma realizării conductei BRUA, o  majorare la distribuție, aceste ultime două majorări  sunt mai mici, dar sunt și ele un aport suplimentar la preț  și o majorare la furnizare pentru că a fost pus în operă codul rețelei, atât la transport cât și la distribuție, care obligă la costuri de echilibrare, costuri care au majorat furnizarea cu 20-25%. Ori, toate aceste cauze sunt absolut specifice nouă, țării noastre, și încă o dată, nu au nicio legătură cu realitatea. Nu avea nicio motivație producătorul să majoreze atât de mult, să se lăcomească și să majoreze atât de  mult prețul pentru că această majorare se regăsește acum în toată  economia pe de o parte, cât și asupra nivelului de trai al consumatorului casnic.

Va urma

 

Un interviu realizat de Cezar Corâci