Ted Galen Carpenter
Particularitățile reacției SUA și NATO la invazia Rusiei în Ucraina au devenit acum evidente.
Pe lângă eforturile de a orchestra o campanie de război economic global în scopul izolării și pedepsirii Rusiei, Washingtonul și aliații săi au adoptat politica de a copleși Kievul cu arme sofisticate pentru a spori eficacitatea rezistenței militare a țării. De asemenea, continuă să apară propuneri de furnizare a unor avioane de luptă mai performante. Pe lângă armament, SUA și alți membri NATO împărtășesc în mod activ informații militare cu Ucraina.
Prima componentă a strategiei Occidentului s-a bucurat de o eficiență limitată, însă cea de-a doua a obținut un succes considerabil. Rusia a descoperit că ”operațiunea” sa ”specială” din Ucraina a decurs mult mai lent și a avut un cost substanțial mai mare decât anticipa Kremlinul. Această evoluție a încurajat șoimii optimiști ai Occidentului să susțină un program de asistență militară și mai viguros, presupunând că Ucraina ar putea să câștige războiul împotriva vecinului său mult mai mare și mai puternic. Senatorul Lindsey Graham susține că ”Înfrângerea lui Putin va fi posibilă dacă toți cei ce iubesc libertatea vor paria totul pe cartea victoriei.” A paria totul însemnând, în opinia sa, furnizarea de ajutor și arme letale suplimentare.
Este o credință greșită și potențial foarte periculoasă care ar putea duce la un război nuclear. Principalele obiective ale Moscovei în Ucraina sunt simple și fără compromisuri: convingerea Kievului să renunțe la ambițiile sale de aderare la NATO, îmbrățișând, în schimb, o neutralitate cu forță juridică obligatorie, recunoașterea de către Ucraina a suveranității Rusiei asupra Crimeei și acceptarea independenței supravegheate de Rusia a republicilor secesioniste.
Dacă președintele rus Vladimir Putin și restul elitei politice și militare moscovite nu vor atinge aceste obiective, reacția Kremlinului va fi, probabil, foarte neplăcută pentru toți cei implicați. O administrație Putin încolțită ar putea fi extrem de tentată să escaladeze conflictul prin utilizarea armelor nucleare tactice împotriva țintelor militare și politice din Ucraina.
Câțiva oficiali occidentali, printre care și directorul CIA William J. Burns par conștienți de acest pericol. În răspunsul său la o întrebare a fostului senator Sam Nunn din 14 aprilie, Burns a avertizat că dorința disperată de a obține aparența unei victorii în Ucraina l-ar putea tenta pe Putin să recurgă la arme nucleare tactice, sau cu randament redus. Astfel de arme sunt mult mai mici decât monștrii de mai multe megatone testate de ambele superputeri în timpul Războiului Rece și există, în continuare, în arsenalele strategice ale SUA și ale Rusiei. Dar chiar și așa, efectele lor distructive ar fi considerabile, iar importanța simbolică a trecerii pragului nuclear, monumentală.
Ducerea la capăt a unor hotărâri care cresc probabilitatea unui asemenea scenariu este extrem de nesăbuită. Cu toate acestea, politicile adoptate de Statele Unite și alte guverne NATO (deseori stimulate de diversele elemente de politică externă ale establishmentului și de așa numita mass media mainstream) creează tocmai acest pericol. Michael McFaul, un fost ambasador al SUA în Rusia susține cu voioșie că avertismentele lui Putin despre utilizarea armelor nucleare ca reacție la amplificarea asistenței militare occidentale la Kiev ar trebui ignorate. ”Amenințarea escaladării este o discuție de două parale”, afirmă McFaul cu încredere. ”Putin blufează.”
O asemenea aroganță poate duce la catastrofă.
Oficialii administrațiilor George W. Bush, Barack Obama și Donald Trump au respins avertismentele repetate ale Kremlinului că încercarea de a face Ucraina membră a NATO, sau de a o transforma într-un activ militar al Alianței, chiar fără a-i oferi statutul de membru oficial, ar depăși o linie roșie, fapt pe care Rusia nu îl va putea tolera. Administrația Biden a ratat sau a ignorat aceste semnalele de avertizare. Operațiunea militară rusă în curs de desfășurare în Ucraina este dovada peremtorie a faptului ca Putin nu a blufat.
Susținătorii sporirii asistenței militare occidentale îmbrățișează implicit aceeași strategie folosită de SUA împotriva armatei de ocupație a Uniunii Sovietice în Afganistan, din 1979 până în 1989. Asistarea mujahedinilor afgani (în special prin cadorisirea insurgenților cu rachete antiaeriene Stinger) a pus într-adevăr bețe în roate rivalilor Washingtonului din vremea Războiului Rece. Mai mult decât atât, sovieticii nu au escaladat și nu au căutat o confruntare directă cu SUA, lovind, de exemplu, forțele americane din Pakistan sau Orientul Mijlociu Extins. Susținătorii asistenței militare intensificate pentru Ucraina ar putea, de asemenea, să remarce că SUA nu au ripostat împotriva URSS, atunci când Moscova a furnizat echipament militar Hanoiului în timpul războiului din Vietnam.
În orice caz, există o diferență crucială între acele episoade și situația actuală din Ucraina. Intervenția SUA în Vietnam a fost dintotdeauna o opțiune (prostească) a Washingtonului, dar a avut loc într-o țară aflată la o depărtare de mii de mile de pământurile americane. Peste câteva decenii, factorii de decizie politică au putut îmbrățișa o nebunie similară în Afganistanul la fel de îndepărtat. Situația fiind, însă, ceva mai complexă acolo, deoarece acea țară era mai aproape de Uniunea Sovietică, se afla în sfera de influență a Moscovei. Totuși, Afganistanul nu a constituit niciodată un interes central de securitate al URSS. Ambele mari puteri ar putea renunța la aventurile lor militare hazardate, cu un sentiment de jenă pentru asemenea eșecuri, penibile și costisitoare.
Angajamentul Rusiei în Ucraina nu este nici pe departe în aceeași categorie și este foarte improbabil ca Putin și restul elitei politice să tolereze o înfrângere militară umilitoare acolo. După cum Kremlinul a subliniat în mod repetat în anii care au precedat războiul actual, Ucraina are o importanță deosebită pentru Rusia, din motive strategice, economice și istorice. Prin urmare, înfrângerea este inacceptbilă pentru Kremlin.
Cu cât rezistența militară a Ucrainei este mai puternică și mai eficientă, cu atât pericolul ca Rusia să își intensifice ofensiva până la utilizarea armeor nucleare este mai mare.
Odată ce pragul nuclear este depășit, capacitatea fiecărei părți de a controla procesul de escaladare este incertă, iar potențialele consecințe sunt oribile.
Putem simpatiza cu ușurință cu victimele ucrainiene ale agresiunii Rusiei. Cu toate acestea, adevărul dur este că o ”victorie” ucrainiană atât de dorită de șoimii Occidentului este o fantezie. Chiar și încercarea continuă de a spori perspectivele militare ale Kievului ar putea duce la o catastrofă pentru SUA, NATO și, poate, chiar pentru rasa umană.
Traducere și adaptare: Nedeea Burcă
Sursa: aici
