Corespondentul ziarului The Cradle în Siria

La aproximativ 83 de ani după ce au fost impuse Germaniei, în 1940, sancțiunile economice au devenit instrumentul favorit de constrângere a statelor adversare Washingtonului. După ce dolarul și-a consolidat poziția de monedă dominantă a lumii – în urma legării sale de petrol, în 1975, și a prăbușirii Uniunii Sovietice, în 1991 – ele au devenit nici mai mult nici mai puțin decât o tactică paralelă sau alternativă la invaziile militare.  

Această armă financiară și economică a SUA a cauzat Siriei o suferință perpetuă de-a lungul zecilor de ani, impactul ei devenind însă letal în special după 2019.

Sancțiunile afectează negativ toate sectoarele vitale ale economiei siriene, de la medicină, educație, energie, comunicații, agricultură sau industrie și până la gestionarea situațiilor de urgență de tipul cutremurului care a lovit Siria și Turcia în dimineața zilei de 6 februarie și care a dus până acum la moartea a 1.300 de civili, distrugerea a mii de case și multe alte pagube inestimabile.

Impactul sancțiunilor occidentale și al ocupației militare americane a paralizat economia Siriei și a subminat capacitatea acesteia de a răspunde la dezastrele naturale majore de acest tip. Situație care a determinat Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu să emită, la 6 februarie, o cerere pentru ridicarea imediată a sancțiunilor împotriva Siriei, astfel încât autoritățile de la Damasc să poată face față consecințelor dezastruoase ale cutremurului.

Siria a fost supusă pentru prima dată sancțiunilor Washingtonului în 1979, an în care a fost desemnată drept stat sponsor al terorismului și i-a fost interzis să exporte mărfuri și tehnologie în SUA. Pedeapsa a survenit în urma sprijinului acordat Iranului în timpul războiului dintre Iran și Irak (1980-1988) și a constat inclusiv în suspendarea ajutorului financiar primit din partea monarhiilor din Golful Persic (aproximativ 1,5 miliarde de dolari anual), toate acestea ducând la o criză economică sufocantă, cunoscută sub numele de ”criza anilor 80”.

La mai puțin de un deceniu după o scurtă perioadă de prosperitate economică (între 2000 și 2010 produsul intern brut al Siriei a crescut cu aproximativ 49% ), războiul civil sirian, declanșat în 2011 și sponsorizat din exterior, a făcut ravagii în economia siriană, pagubele fiind cauzate atât de distrugerea directă a instalațiilor și sectoarelor economice în timpul operațiunilor de luptă, cât și de o serie de sancțiuni impuse de SUA, care au atins apogeul odată cu The Caesar Act din 2019 și The Captagon Act de anul trecut, care a vizat industriile indigene farmaceutice și de sănătate din Siria.

Spre deosebire de majoritatea cazurilor în care SUA și aliații săi UE și NATO folosesc sancțiuni economice pentru a impune un blocaj economic din exterior, Siria se confruntă și cu un blocaj intern, realizat prin controlul militar asupra resurselor de petrol și a câmpurilor agricole din nord-estul Siriei – coșul de pâine al Levantului – care se află sub controlul Forțelor Democratice Siriene (SDF) susținute de SUA și dominate de kurzi în zonele de ”Regie Autonomă”.

Damascul este astfel sugrumat încă o dată, prin privarea sa de propriile-i rezerve de petrol (sursa principală de schimb valutar). Vânzările de energie reprezintă aproximativ un sfert din veniturile de export ale Siriei și acoperă 90% din nevoile pieței sale interne. Înainte de război, în 2010, Siria producea 4 milioane de tone de grâu anual, o bază agricolă strategică care asigură autosuficiență alimentară și întreținere internă, din care aproximativ un sfert era apoi exportată.

Așa se face că astăzi, țara nu doar că a pierdut accesul la propriile-i terenuri agricole de importanță vitală, dar sancțiunile occidentale o împiedică și să importe produsele de bază esențiale necesare hrănirii populației.

Acest lucru a exacerbat efectele blocadei asupra poporului sirian, care trece în prezent printr-una dintre cele mai grave crize economice și de sănătate din istoria sa modernă, neputându-și asigura nevoile zilnice de pâine și medicamente.

Surse informate dezvăluie că Damascul plătește dublu pentru a-și asigura mărfurile de bază – deoarece acestea nu pot fi importate direct – ceea ce obligă guvernul sirian să recurgă la firme de brokeraj pentru a eluda sancțiunile americane și europene.

Sursele subliniază rolul determinant al Rusiei în asigurarea grâului pentru Siria, dar și acest lucru vine cu o povară financiară de taxe mari de transport maritim. În mod similar, în timp ce Iranul furnizează petrol Siriei printr-o linie de credit, transportul acestuia este efectuat de companii private hărțuite de autoritățile americane – fie prin reținerea transporturilor (de exemplu, în Gibraltar și Grecia), fie prin adăugarea petrolierelor participante pe listele de sancțiuni ale SUA.

Aflată sub sancțiuni, Siria se confruntă cu mari dificultăți în a-și reconstrui sectoarele cheie ale agriculturii, industriei, energiei, educației și asistenței medicale, distruse într-un război în care Washingtonul a jucat un rol principal. Damascul a fost nevoit să caute alternative regionale și companii intermediare pentru a eluda presiunile, sau să primească ajutor de la țări prietene precum Rusia sau Iran. Ceea ce, de altfel, vine la pachet cu dezavantaje și pentru SUA, Washingtonul nefiind interesat în strângerea legăturilor politice și economice ale Siriei cu adversarii săi. Astăzi, companiile iraniene, de exemplu, efectuează operațiuni de întreținere și construiesc noi centrale electrice în Siria.

Sancțiuni peste sancțiuni

Cele mai multe dintre sancțiunile unilaterale împotriva Siriei datează din 2011 când președintele american de atunci, Barack Obama, a extins măsurile punitive existente în temeiul The Syria Accountability Act (2004). Noile sancțiuni au inclus interzicerea zborurilor, restricții asupra importurilor de petrol, restricții financiare asupra entităților și persoanelor fizice, înghețarea activelor siriene în străinătate, interdicții de călătorie pentru oficialii și liderii de afaceri sirieni și ruperea relațiilor diplomatice cu Damascul.

În 2019, SUA au adoptat The Syria-specific Caesar Act, acordând Washingtonului autoritatea de a impune sancțiuni oricărei persoane – indiferent de naționalitate – care desfășoară afaceri cu Siria, participă la proiecte de infrastructură și energie, oferă sprijin guvernului sirian sau furnizează bunuri sau servicii pentru armata siriană.

The Captagon Act, adoptat de Congresul SUA în 2022 pentru a combate comerțul ilicit cu un drog făcut celebru de jihadiștii susținuți de forțele străine, are îndrăzneala de a învinui Damascul pentru proveniența captagonului și încearcă să distrugă ceea ce a mai rămas de distrus din renumita industrie farmaceutică a țării.

În 2011, UE a interzis exporturile de arme, bunuri și tehnologie energetică în Siria. De asemenea, a impus interzicerea importului de petrol și minerale siriene, precum și a oricăror tranzacții comerciale și financiare cu sectorul energetic sirian. Aceste sancțiuni au fost extinse în 2018, incluzând înghețarea activelor și interdicțiile de călătorie pentru persoanele și entitățile presupuse a fi fost implicate în utilizarea armelor chimice.

După ieșirea din UE Marea Britanie a impus sancțiuni paralele Siriei, alături de mai multe state aliate care au sărit în aceeași barcă, printre care Canada, Australia și Elveția. Țările arabe, inclusiv Quatar și Arabia Saudită, care au participat, la rândul lor, la războiul împotriva Siriei, și-au impus, de asemenea, propria variantă de sancțiuni asupra Damascului.

O criză umanitară

Deteriorarea îngrozitoare a condițiilor umanitare și de viață în Siria – ca rezultat direct al sancțiunilor unilaterale opresive care încalcă legile și convențiile internaționale – a determinat Națiunile Unite să o trimită la Damasc, între 30 octombrie și 10 noiembrie 2022, pe Alena Douhan, raportorul special al ONU pentru măsuri coercitive unilaterale și drepturile omului, în scopul de a evalua impactul sancțiunilor.

După această vizită, ea a prezentat informații detaliate despre efectele catastrofale ale sancțiunilor unilaterale asupra tuturor categoriilor sociale din țară.

Douhan a informat că 90% din populația Siriei trăiește în prezent sub pragul sărăciei, cu acces limitat la hrană, apă electricitate, adăpost, combustibil pentru gătit și încălzire, transport și asistență medicală, avertizând că, din cauza dificultăților tot mai mari, țara se confruntă cu o masivă scurgere a creierelor.

”Cu mai mult de jumătate din infrastructura vitală fie complet distrusă, fie grav deteriorată, impunerea de sancțiuni unilaterale asupra sectoarelor economice cheie, inclusiv petrol, gaze, electricitate, comerț, construcții și inginerie a distrus venitul național și subminează eforturile de redresare economică și reconstrucție.”

Raportorul ONU a spus că blocarea plăților și refuzul livrărilor de către băncile străine și producătorii externi – împreună cu rezervele de valută limitate de sancțiuni – au cauzat deficite grave de medicamente și echipamente medicale specializate, în special pentru bolile cronice și rare.

Alena Douhan a avertizat, de asemenea, că reabilitarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție a apei pentru băut și irigații au stagnat din cauza indisponibilității echipamentelor și pieselor de schimb, creînd implicații grave pentru sănătatea publică și securitatea alimentară.

”În actuala situație umanitară (dramatică și aflată în continuă deteriorare), în care 12 milioane de sirieni se confruntă cu insecuritatea alimentară, îndemn la ridicarea imediată a tuturor sancțiunilor unilaterale care dăunează grav drepturilor omului și împiedică orice eforturi de recuperare rapidă, reorgnizare și reconstrucție. Nicio referire la scopurile bune ale sancțiunilor unilaterale nu justifică încălcarea drepturilor fundamentale ale omului”, a adăugat ea, insistând că ”întreaga comunitate internațională are obligația solidarității și ajutorării poporului sirian”.

Apel pentru ridicarea sancțiunilor

Raportul ONU aruncă o lumină suplimentară asupra sectoarelor economice siriene vizate de sancțiuni, dezvăluind că economia siriană s-a contractat cu peste 90% și că prețurile au crescut cu peste 800% din 2019.

”Sute de mii de locuri de muncă au fost pierdute, iar sancțiunile blochează importul de ”alimente, medicamente, piese de schimb, materii prime și articole necesare cetățenilor și redresării economice a țării”, transmite Douhan. În plus, ”Siria plătește prețuri cu peste 50% mai mari în comparație cu țările vecine, pentru a-și asigura nevoile alimentare de bază”.

Raportorul ONU a cerut ridicarea imediată a sancțiunilor unilaterale pe care SUA și UE le-au impus Siriei, subliniind că acestea sunt, conform dreptului internațional, ilegale. ”Îndemn comunitatea internațională și, în special, statele care sancționează, să ia măsuri promte și concrete în ceea ce privește supraconformitatea întreprinderilor și a băncilor.”

Raportul ei ilustrează clar că înăsprirea sancțiunilor unilaterale și a restricțiilor comerciale au generat o criză economică pe termen lung în Siria, cu o creștere continuă a nivelului inflației și o scădere a valorii monedei locale de la 47 de lire siriene dolarul, la 5000 de lire dolarul, în 2022.

Apă și electricitate

Sancțiunile au împiedicat, de asemenea, Damascul să reconstruiască infrastructura deteriorată, în special în zonele îndepărtate și rurale, provocând o ”lipsă de energie electrică” care duce la întreruperi zilnice de curent.

Raportorul ONU menționează în mod special deteriorarea sistemelor publice de alimentare cu apă și irigații, a căror reabilitare s-a blocat din cauza lipsei de echipamente și piese de schimb – fapt cu implicații grave pentru sănătatea publică și securitatea alimentară – afirmând că focarul de holeră existent în Siria se datorează lipsei ape potabile pe suprafețe întinse ale țării.

Sectorul Sănătății

Raportul Douhan mai arată că întreruperile de curent au dus la defectarea echipamentelor medicale sensibile și costisitoare, pentru care nu pot fi achiziționate piese de schimb din cauza restricțiilor comerciale și financiare. Acesta relevă faptul că 14,6% dintre sirieni suferă de boli cronice și rare, în vreme ce străinătatea creează obstacole în calea achiziționării de medicamente – în special pentru pacienții suferinzi de cancer, de hipertensiune arterială, de diabet și cei care au nevoie de dializă și anestezice – din cauza retragerii producătorilor străini de medicamente și incapacitatea de a importa materii prime și reactivi de laborator pentru a produce medicamente la nivel local.

Deși medicamentele și dispozitivele medicale nu sunt direct supuse sancțiunilor, ambiguitatea și complexitatea proceselor de acordare a licențelor, precum și de teama de penalități a producătorilor și furnizorilor fac ca accesul la soluții salvatoare să fie foarte dificil, mai ales după adoptarea The Captagon Act.

Agricultură și securitate alimentară

Din cauza penuriei de apă și de energie, precum și a constrângerilor financiare și comerciale, a scăzut, de asemenea, cantitatea de inputuri agricole, cum ar fi îngrășămintele, semințele, pesticidele, furajele și piesele de schimb pentru mașinile agricole. Producția agricolă din Siria a scăzut de la 17 milioane de tone anual în 200-2011 la 11, 9 milioane de tone, în 2021.

Recoltele de grâu au scăzut de la 3,1 milioane de tone în 2019 la mai puțin de 1,7 milioane de tone în 2022. Siria a fost un importator istoric de grâu, dar acum grâul este importat printr-o rețea de intermediari, ceea ce crește semnificativ povara financiară a Damascului.

SUA și aliații săi justifică sancțiunile susținând că acestea sunt un mijloc de a exercita presiuni asupra statelor corupte, pentru a forța o modificare a atitudinii lor. Cu toate acestea, rezultatele acestei politici americane în numeroase țări arată clar că sancțiunile sunt în principal un instrument politic folosit pentru a supune guvernele prin ruinarea populației lor.

Potrivit World Food Programme, sancțiunile împotriva Siriei au dus la o criză alimentară gravă, 12 milioane de sirieni – peste jumătate din populație – se confruntă cu insecuritate alimentară și 2,4 milioane suferă de insecuritate alimentară severă.

Aceste sancțiuni epuizează resursele de viață ale poporului sirian, Tel-Aviv-ul fiind considerat drept cel mai mare beneficiar al distrugerii lente a Siriei.

Raportorul special al ONU își va prezenta raportul final privind impactul sancțiunilor împotriva Siriei Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în septembrie 2023.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici