Acum câteva zile Smart Radio publica opinia extrem de entuziastă privind reușita Chinei în lupta cu epidemia de Covid 19 a unui expat belgian, Dirk van Laer, fondatorul unei companii de îmbrăcăminte în Dalian, Liaoning și care, făcând o elogioasă trecere în revistă a abordărilor chinezești, a ajuns la concluzia că ”sistemul chinez este singurul care funcționează”[1.]

E un punct de vedere interesant numai că, luat de val și preocupat excesiv de îndeplinirea cu brio a angajamentului și sarcinilor sale de influencer în favoarea Chinei, Dirk van Layer idealizează particularitățile autoritariste ale regimului de la Beijing și amplifică, totodată, exagerat, diferențele de mentalitate dintre popoare – factori specifici cu un rol, fără doar și poate, important, în combaterea epidemiei – trecând, însă, complet, cu vederea, multe alte aspecte esențiale, atât în ceea ce privește izbânda chinezilor, cât și eșecul dureros al altor țări, printre care și România.

În realitate, deosebirile esențiale dintre diversele poziționări și atitudini vizavi de criza coronavirusului sunt ceva mai subtile și cred că măcar unele dintre acestea merită o discuție ceva mai amănunțită.

Unul dintre aspectele comentate de van Laer se referă la strictețea de care au dat dovadă chinezii atunci când a fost vorba despre respectarea regulilor. Astfel, el compară atitudinea lor colectivistă cu comportamentul individualist al vesticilor, adică două aspecte culturale incontestabile dar care, în acest caz, nu explică decât parțial și extrem de schematic situații pe care, probabil, nu le vom putea înțelege pe deplin decât, eventual, după mulți ani de aici înainte.

Printre acestea, reacția presei din majoritatea țărilor din UE și SUA care, deseori la unison cu autoritățile, în loc să pregătească oamenii, să-i facă atenți și să-i ajute să conștientizeze cu luciditate pericolul, s-au mulțumit să livreze tone de informații confuze și contradictorii, generând și amplificând voit, până la cote paroxistice, panica, isteria și disperarea oamenilor.

În condițiile în care situațiile de criză necesită dimpotrivă, păstrarea calmului și a lucidității. Frica este o parte a instinctului nostru de supraviețuire și e sănătoasă, însă numai până la un punct. Tot ce trece dincolo de acel punct ne destabilizează și ne face să acționăm imprudent, fără să gândim, iar stresul îndelungat, susținut printr-o stare constantă de panică are efecte cumplite, inclusiv în ceea ce privește funcționarea sistemului imunitar.

În țările asiatice care au avut rezultate bune și foarte bune în combaterea virusului SARS-COV-2, în special China și Vietnam, presa nu a panicat oamenii și autoritățile au oferit un sprijin constant celor vulnerabili din punct de vedere economic, ceea ce a generat o creștere a încrederii a populației în eficacitatea măsurilor luate.

Pe de altă parte, trebuie spus că până și țările din Africa au mai puține cazuri de covid 19 și o mortalitate mai scăzută decât Europa și SUA. La fel ca în Vietnam, și, parțial, în China, media de vârstă a populației din țările africane este mai mică decât în țările occidentale, ceea ce se constituie, însă, în doar una din posibilele explicații.

O alta, despre care, însă, se vorbește extrem de puțin, este legată de felul în care societățile își tratează vârstnicii. Mai exact, unul din factorii principali care contribuie la sporirea numărului de decese sunt ”casele specializate” în care au fost exilați vârstnicii din Occident, devenite, toate, focare de infecție și unde transmiterea bolii a fost și continuă să fie deosebit de intensă[2].

Or, azilele de bătrâni sunt cvasi-inexistente atât în majoritatea țărilor africane cât și în cele asiatice fiind, de asemenea, cunoscut atât respectul deosebit pe care acestea din urmă (în speță China, sau Vietnam) îl nutresc față de părinții și bunicii lor, cât și importanța pe care o dau familiei tradiționale, atât de disprețuite în Occident.

Un alt aspect, în aparență paradoxal, este cel privitor la ”sistemele de sănătate”. Care s-au dovedit ineficiente, în forma actuală, atât în Europa, cât și în SUA.

Pentru că nu e greu de observat că toate ”măsurile” pe care le iau autoritățile, inclusiv carantinările succesive, cu impact catastrofal nu doar asupra economiei, ci și  a sănătății populației,  sunt luate pentru salvarea acestora și nicidecum pentru salvarea oamenilor.

Iar forța Chinei, a Vietnamului și, oricât ar părea de ciudat, chiar a țărilor africane rezidă în sistemele de sănătate comunitare, clădite pe alte principii decât cele din Occident, unde tot ce ține de sănătatea publică a fost transformat în afacere.

Și, pe cale de consecință, în vreme ce vesticii ”testează” la infinit medicamente costisitoare oferite de Big Pharma și care, până în cele din urmă, se dovedesc ineficiente, chinezii au tratat 90% din cazurile de covid cu medicina lor tradițională și, în ciuda grimaselor de superioritate ale ”specialiștilor” din presa occidentală, s-au descurcat de minune[3].

În aceeași ordine de idei, nimic mai greu de imaginat decât un spital chinezesc (sau vietnamez) dispus să își transforme pacienții internați în cobai, la dispoziția unor companii farmaceutice de aiurea, pentru testarea unor medicamente și tratamente care nu au primit aprobare de la organismele de control din țările de origine, așa cum se întâmplă, de exemplu, în România[4].

Revenind la ceea ce scriam la început, totul se reduce la încredere.

Popoarele, indiferent de nivelul lor de civilizație și chiar indiferent de sistemul politic, au instincte sigure, mai cu seamă atunci când sunt puse în situații limită.

România este singura țară din Uniunea Europeană în care nu doar autoritățile, dar chiar și unii medici își permit să învinuiască și să amenințe populația, iar noi,  la rândul nostru, ne manifestăm cum putem neîncrederea în competența și buna credință a celor care ne pun cu spatele la zid oferindu-ne în schimb doar aroganță și dispreț sfidător.

Nedeea Burcă