Ted Galen Carpenter

Criza ruso-ucraineană pune întreaga lume în pericol. Decizia lui Vladimir Putin de a recunoaște ”independența” a două regimuri separatiste din Ucraina și, în special, desfășurarea trupelor ruse de ”menținere a păcii” în acele regiuni a escaladat dramatic tensunile. Deși nu este sigură o invazie și o ocupare pe scară largă a Ucrainei, nici măcar acel scenariu nu poate fi exclus.

Un lucru este, totuși, clar: angajamentul proclamat al Occidentului de a sprijini suverantitatea și integritatea teritorială a Ucrainei nu include forțele militare ale SUA sau ale NATO. Biden a confirmat că ”nu va trimite militari americani să lupte în Ucraina” sub nicio circumstanță. Alți lideri NATO au adoptat poziții similare de reținere militară. Chiar dacă are loc o invazie mai mare, răspunsul Occidentului se va concentra, probabil, pe impunerea de noi sancțiuni economice.

Oficialii occidentali se confruntă cu faptul jenant că și-au supralicitat sprijinul pentru Kiev și acum se confruntă cu realitatea că Putin i-a dat de gol invadând și ocupând cel puțin o parte a teritoriului Ucrainei. Și, pe cale de consecință, sunt în căutarea unui răspuns care presupune ceva mai mult decât simpla punere în aplicare a diverselor sancțiuni economice, de natură să afecteze în aceeași măsură nu doar Rusia, ci și întreaga economie globală. Soluția preferată a momentului fiind o schemă de finanțare și înarmare a luptătorilor ucrainieni, în scopul organizării unei rezistențe la ocupația rusă. Și, într-adevăr, există deja informații conform cărora agenții CIA antrenează deja cu hărnicie unitățile paramilitare ucrainiene.

Este o idee spectaculos de proastă. Sprijinirea unor activități de gherilă menite să ucidă și să mutileze soldați ruși ar putea crea o breșă ireparabilă între Rusia și Occident. Noul război rece este deja destul de rece și fără a mai adăuga asemenea tensiuni periculoase.

Unle dintre facțiunile ucrainiene pe care SUA și aliații săi par dispuși să le sprijine sunt mai mult decât dubioase. Recent, mijloacele media occidentale s-au aflat în postura jenantă de a prezenta pozitiv felul în care o unitate militară ucraineană, Garda Națională”, care întreține legături strânse cu batalionul neonazist Azov, antrenează bătrâni și copii pentru rezistența împotriva invadatorilor ruși. Aceasta nefiind, însă, singura facțiune de extremă dreaptă din Ucraina, dornică să se așeze la coada pentru arme și finanțare din SUA. Guvernele occidentale nu par deloc selective cu privire la potențialii lor parteneri în cadrul forțelor de rezistență ucrainiene. Personalul militar britanic pare să trateze deja cu Garda Națională în vederea unei cooperări viitoare.

Experiența Washingtonului în controlul unor facțiuni din alte țări nu este una încurajatoare. Sprijinul SUA pentru mujahedinii afgani în anii ’80 a sfârșit prin a întări în mod disproporționat cele mai radicale facțiuni islamice care se luptau cu armata sovietică de ocupație. Și, desigur, acum știm că unul dintre voluntarii arabi cu care au lucrat Statele Unite era un tânăr pe numele lui Osama Bin Laden, și că ajutorul Washingtonului pentru rezistența afgană nu a folosit, până în cele din urmă, nici Afganistanului și nici Statelor Unite.

Nici alte aventuri similare din vremea Războiului Rece nu au fost mult mai reușite. Statele Unite s-au făcut de rușine și au compromis complet valorile americane sprijinind, în războaiele împotriva regimurilor desemnate de factorii de decizie ai SUA drept adversari, o clientelă nedemnă, uneori chiar odioasă. Susținerea rebelilor Contras din Nicaragua sau a oamenilor lui Jonas Savimbi în Angola nu este nici pe departe vreun motiv de mândrie.

Nebunii care nu s-au încheiat odată cu sfârșitul Războiului Rece. Administrația lui Barak Obama a susținut o colecție pestriță de insurgenți din Siria, dornici să răstoarne guvernul lui Bashar al-Assad. Majoritatea acestor facțiuni s-au dovedit a fi islamiste radicale și nicidecum susținătoare ale valorilor democratice occidentale. Mai mult de atât, chiar și când Washingtonul a încercat să-și limiteze sprijinul la elemente relativ moderate, o mare parte din bani și arme au ajuns până în cele din urmă în mâinile Frontului Nusra și ale altor agenți extremiști, chiar teroriști. Nu avem nevoie de repetarea unor astfel de însoțiri jenante, prin susținerea în Ucraina a unei rezistențe armate care ar include inevitabil elemente fasciste.

În cele din urmă, lansarea într-un război ”proxy” împotriva Rusiei ar putea duce la o contraofensivă urâtă. Moscova ar avea o mulțime de oportunități de a riposta. Trupele americane sunt încă prezente în Irak și în Siria și sunt extrem de vulnerabile, unul dintre pericolele permanente pe care le înfruntă fiind acela că se află sub focul continuu al milițiilor pro-iraniene. Rusia are o prezență militară continuă în Siria, susținând guvernul lui Assad, care primește un sprijin important și din partea Iranului. Relațiile Kremlinului cu Teheranul devin din ce în ce mai strânse și nu ar fi nevoie de cine știe ce efort pentru a încuraja/asista/mitui Iranul și clienții săi din Siria să-și redirecționeze o parte din puterea de foc – concentrată în prezent asupra insurgenților sunniți saudiți sponsorizați –, împotriva trupelor americane din nord-estul Siriei. O strategie similară ar putea determina milițiile pro-iraniene din Irak să facă misiunea SUA de acolo mai sângeroasă și mai frustrantă.

Moscova ar putea chiar să lucreze cu majoritatea șiită oprimată și cronic agitată din Bahrain, o țară condusă de aliatul Washingtonului, elita guvernantă sunnită. Apariția unor probleme acolo ar crea mari bătăi de cap Statelor Unite, deoarece sediul flotei a cincea americană este situat în Bahrain.

Înainte de lansarea unui război ”proxy” în Ucraina, liderii americani trebuie să-și amintească că SUA nu sunt singurele care pot face asta. Istoria sumbră a acestei abordări fiind, totodată, un motiv suplimentar de a renunța la o asemenea schemă. Și, mai rău decât orice altceva, chiar un prezumtiv ”succes” al unei armate sponsorizate de Occident ar însemna, probabil, declanșarea unui război civil la scară largă, adică exact ultimul lucru de care ar avea nevoie ucrainienii. Trebuie să sperăm că Putin nu își va intensifica agresiunea dar, chiar în cazul în care ar face acest lucru, a răspunde printr-un cinic război ”proxy” ar fi o mișcare cât se poate de proastă.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!