Ted Galen Carpenter

 

Oficialii NATO și mass media de știri occidentale nu și-au ascuns satisfacția atunci când contraofensiva Ucrainei a forțat retragerea precipitată a trupelor ruse dintr-o porțiune considerabilă de teritoriu, la est de Harkov. Atacul părea să fi luat prin surprindere Kremlinul. Liderii ruși se așteptau ca principala contraofensivă să vină dinspre sud, iar cea mai mare parte a eforturilor Kievului păreau să se concentreze asupra acelei regiuni. Cu toate acestea, retragerea din est este un regres militar semnificativ – și un impas și mai mare – pentru comanda militară a Rusiei și pentru guvernul Putin.

Susținătorii entuziaști ai Ucrainei din Europa și Statele Unite sărbătoresc evenimentul, susținând că succesul Kievului prefigurează înfrângerea generală a Rusiei în război. Potrivit acestei teze, președintele rus Vladimir Putin va fi nevoit să accepte un acord de pace care nu îndeplinește obiectivele inițiale ale Kremlinului. Cel mai bun lucru la care se presupune că poate spera fiind un acord care să restabilească status quo-ul ante bellum – ceea ce ar însemna că Moscova nu va câștiga niciun teritoriu, iar Ucraina va fi liberă să adere la NATO. Optimiștii speculează că un eșec atât de spectaculos, după atâta cheltuială și vărsare de sânge, ar putea duce la înlăturarea lui Putin.

Astfel de prăznuiri sunt extrem de premature. Rusia mai are multe opțiuni militare, iar unele dintre scenariile posibile ar trebui să îngrijoreze profund atât Statele Unite cât și aliații săi din NATO.

Opțiunea nr. 1: Moscova ar putea lansa o contra-contraofensivă – una concentrată pe portul Odesa de la Marea Neagră. Orașul respectiv este ultima ieșire a Ucrainei la Marea Neagră, iar confiscarea lui ar oferi Rusiei dominația asupra principalei linii economice a țării, deoarece majoritatea importurilor și exporturilor Kievului trec prin Odesa. Pierderea orașului ar fi o lovitură economică și psihologică colosală pentru Ucraina. Având în vedere că Rusia a redistribuit un număr considerabil de trupe și mari cantități de arme din estul Ucrainei spre sud, chiar înainte de ofensiva estică a Kievului, este foarte probabil ca Odesa să fie acum ținta principală a Moscovei. Forțelor ucrainene din sud, deja supraextinse, le-ar fi foarte greu să respingă un atac rus concertat.

Opțiunea nr. 2: Deși ar fi un plan extrem de ambițios, rușii ar putea lua în considerare inițierea unei mișcări majore de învăluire, trimițând trupe spre nord din cetățile existente în sudul Ucrainei și lansând o nouă ofensivă din Rusia în nord-estul Ucrainei. Scopul ar fi izolarea trupelor ucrainene, în prezent victorioase, de lângă Harkov. O astfel de strategie ar fi asemănătoare cu ofensiva Uniunii Sovietice din 1942, care a încercuit armata germană la Stalingrad. Un succes similar în acest caz ar constitui o lovitură mortală pentru rezistența militară a Ucrainei. Cu toate acestea, pentru a executa o astfel de manevră pe un teritoriu întins, ar trebui să dispui de o logistică formidabilă, or, până în acest moment, logistica armatei ruse din Ucraina a fost de o slăbiciune flagrantă. Ceea ce, probabil, face ca o operațiune atât de complexă să fie mai puțin atractivă pentru Kremlin.

Opțiunea nr. 3: Putin ar  putea ordona mobilizarea generală. Până acum, Rusia a purtat războiul din Ucraina cu mijloace limitate. Cel mai probabil, această decizie s-a datorat optimismului excesiv al Rusiei, convinsă că armata Kievului se va prăbuși, pro-rușii din regiunile de sud și de est ale Ucrainei s-ar uni pentru cauza Rusiei, iar guvernul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski va cere negocieri pentru pace. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. În plus, Kremlinul a subestimat determinarea NATO de a livra cantități mari de arme de calitate Ucrainei.

Putin ar putea decide să-și corecteze gafa inițială. Războiul și-a lăsat amprenta asupra personalului militar al Ucrainei. Deoarece populația Rusiei este de aproape de trei ori mai mare decât aceea a Ucrainei, este puțin probabil ca Kievul să supraviețuiască unui lung război de uzură chiar și la actualul nivel de desfășurare a trupelor Rusiei. Mobilizarea generală ar oferi Moscovei un avantaj insurmontabil.

Opțiunea nr. 4: Rusia, umilită de înfrângere, hotărăște să rezolve rapid și hotărât problemele, folosind arme nucleare tactice. O asemenea decizie, chiar și doar cu puține asemenea dispozitive, ar aneantiza o mare parte a armatei Kievului și ar duce la prăbușirea rezistenței efective. Depășirea pragului nuclear ar fi o mișcare teribilă, extrem de periculoasă, iar Putin înțelege, cu siguranță, acest aspect. Cu toate acestea, dacă va ajunge la concluzia că singura alternativă este acceptarea unui acord umilitor, impus de NATO, care i-ar periclita menținerea la putere, ar fi o prostie să presupunem că nu și-ar asuma niciodată riscul.

Într-adevăr, așa cum am mai scris, elita conducerii Rusiei consideră Ucraina un interes vital de securitate națională. Națiunile care se confruntă cu o amenințare la adresa intereselor vitale sunt capabile de aproape orice pentru a o respinge. În cazul Rusiei, recurgerea la utilizarea armelor nucleare tactice pentru a învinge, în actualul război, ”mandatarul” NATO, nu poate fi exclusă. Statele Unite și aliatele lor europene au fost, ani de zile de-a rândul, periculos de indiferente la avertismentul repetat al Kremlinului că Moscova nu va permite niciodată Ucrainei să devină un pion politic și militar al NATO. Refuzul arogant și obtuz de a respecta zona de securitate a Rusiei a fost principalul declanșator al invaziei lui Putin în Ucraina.

Folosirea armelor nucleare ar declanșa o confruntare între Moscova și Washington, rivalizând cu criza rachetelor din Cuba. Dar posibilele răspunsuri ale NATO la utilizarea de către Rusia a armelor nucleare tactice sunt categoric limitate, cu excepția cazului în care Statele Unite vor, eventual, să riște un Armaghedon.

Sărbătorirea recentelor succese militare ale Ucrainei sunt atât premature, cât și exagerate. Într-adevăr, satisfacția s-ar putea dovedi a fi complet deplasată și nepotrivită. Liderii NATO și mass-media de știri occidentale trebuie să realizeze că ar putea să sărbătorească preludiul unui război prelungit, extrem de sângeros, sau chiar al unei iminente catastrofe nucleare.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

sursa: aici

Ted Galen Carpenter, cercetător senior în studii de apărare și politică externă la Institutul Cato din Washington, D.C., este autorul a 12 cărți și a peste 850 de articole despre probleme internaționale. Printre cărțile sale se numără: The Captive Press: Foreign Policy Crises and the First Amendment; The Korean Conundrum: America’s Troubled Relations with North and South Korea; Gullible Superpower: U.S. Support for Bogus Foreign Democratic Movements. Ted Carpenter are un doctorat în istoria diplomatică a SUA (Universitatea Texas, 1980), este membru al Consiliului pentru Relații Externe și editor colaborator la The National Interest și The American Conservative. De asemenea face parte din comitetul editorial al Journal of Strategic Studies. Lucrările Dr. Carpenter au apărut în Foreign Affaires, Foreign Policy, New York Times, Washington Post, Wall Street Journal, USA Today și multe alte publicații. Este un invitat frecvent la programele de radio și televiziune din SUA și din întreaga lume.