Ted Snider
La sfârșitul lunii noiembrie au început să apară informații conform cărora Rusia și China ar fi semnat un acord secret de apărare.
Pe site-ul Rusia Matters al Kennedy School-Belfer Center (din cadrul Universității Harvard) a apărut un articol în care se spune că, pe 4 februarie, în timpul vizitei lui Putin la Beijing, înainte de începerea războiului din Ucraina, acesta ar fi semnat în secret, împreună cu președintele Xi Jinping, o înțelegere prin care cele două țări conveneau să-și acorde asistență militară reciprocă, în cazul în care vreuna din ele s-ar fi confruntat cu o invazie străină. Articolul îl citează pe ” experimentatul observator Owen Matthews” (scriitor, istoric și jurnalist britanic, fost șef al biroului Newsweek din Moscova în perioada 2006-20016, n.m. N.B.). Care, într-un articol din 26 noiembrie, informase că într-o ”anexă confidențială” a acordului din 4 februarie era trecută o garanție de securitate reciprocă pe care Rusia și-o dorea de zeci de ani, dar pe care nu a izbutit să o obțină decât acum.
Întocmai ca în articolul 5 al NATO – în care un atac asupra unui membru este considerat drept un atac asupra tuturor – Beijingul și Moscova s-ar fi angajat să își acorde asistență militară reciprocă în cazul unei invazii străine, și dacă sunt îndeplinite condițiile speciale privind cauzele unei asemenea invazii. Matthews a citat ”o sursă cu legături strânse și îndelungate cu membri de rang înalt ai conducerii politice și militare a Chinei”.
The Washington Post a amplificat puțin această poveste, incluzând-o între paranteze într-un articol de opinie din 2 decembrie, al lui Robert Wright. Articolul detalia ”riscul permanent al unui accident care s-ar putea transforma într-o conflagrație amplă, cu implicarea directă a NATO”. Chiar fără a deveni nuclear, consecințele unui asemenea război ar putea fi devastatoare. Pericolul celui de-Al Treilea Război Mondial ar putea fi o exagerare – sau poate nu (mai cu seamă în lumina informațiilor recente conform cărora China și Rusia au semnat un acord secret de apărare reciprocă), scria Wright în Washington Post, prevalându-se de povestea lui Matthews.
Existența unui asemenea acord confidențial ar fi o dezvoltare neașteptată a relației dintre cele două țări care au evitat vreme îndelungată crearea unor blocuri și alianțe în stilul Războiului Rece.
Dar, toate astea ar putea să nu fie adevărate. Alexander Lukin, un important expert în relațiile dintre China și Rusia, a declarat că, de fapt, ”nu există nicio dovadă” și foarte probabil, este vorba despre o simplă bârfă care, precum orice bârfă, poate fi adevărată sau falsă.” El a spus că unii autori chinezi au susținut o asemenea alianță, fără a pretinde însă că aceasta ar fi ”o poziție oficială” a guvernului chinez. Lukin a fost, în trecut, critic la adresa analiștilor occidentali care, în opinia sa, nu diferențiază suficient ”între punctele de vedere oficiale, dominante, care reflectă și determină politicile externe [ale Chinei], și opiniile personale, unele chiar marginale, cu puțină influență asupra politicilor guvernamentale”.
Lukin spune că ideea ar fi putut proveni dintr-un interviu acordat în luna mai de Yan Xuetong, un cunoscut expert chinez în politică externă, care a sprijinit formarea unei alianțe cu Rusia dar care, în opinia lui Lukin, ”nu reprezintă o poziție oficială”. Yan a spus pentru South China Morning Post că ”oferirea unor garanții de securitate pentru țările vecine ar trebui să fie luate în considerare de China și că acest lucru nu este pentru a le ajuta să-i invadeze pe alții, ci doar pentru a le oferi garanții de securitate atunci când sunt invadate.”
Într-o porțiune a interviului care nu a fost inclusă în varianta engleză, Yan a explicat că ”există o interpretare greșită a conceptului de alianță. Mulți oameni cred că alianța presupune intrarea automată în orice război al unui aliat, dar acest lucru este greșit. Ești implicat automat doar atunci când aliatul tău este invadat de alții și conduce un război anti-agresiune. Un tratat de alianță ”te ajută să te aperi și nicidecum să îi invadezi pe alții”.
Dar nu a spus că există un asemenea tratat.
Această distincție făcută de Matthews și Yan este consecventă în ton cu alte parteneriate chineze. Chiar înainte de cimentarea parteneriatului cu Rusia, China a avut o relație excepțional de strânsă cu Pakistanul. Totuși, chiar dacă Pakistanul a fost de mai multe ori în război cu India, China nu a intervenit nici măcar o singură dată cu trupele.
Și asta deoarece China reacționează conform acestei distincții. Potrivit lui Andrew Small, China nu va interveni niciodată în conflictele generate de Pakistan. Conform surselor intervievate de Small, China ar putea interveni doar în cazul în care India ar ataca Pakistanul. Cu alte cuvinte, China ar veni în ajutorul unui partener a cărui existență ar fi amenințată de o invazie străină și nici într-un caz atunci când cauza crizei ar fi chiar partenerul respectiv.
În cazul crizei din Ucraina, China nu a învinuit niciodată Rusia, ci mai degrabă a arătat constant cu degetul înspre SUA și NATO. Xi i-a spus personal lui Biden că ”esența reală a crizei din Ucraina” constă în ”preocupările de securitate atât ale Rusiei cât și ale Ucrainei și că problema a fost cauzată de provocările SUA”. Pe data de 23 iunie, Xi a subliniat din nou necesitatea de a ”respinge mentalitatea Războiului Rece și confruntările dintre blocuri”, precum și ”hegemonismul”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat pe 13 decembrie că președinții Xi și Putin ”comunică permanent”. Se pare că cei doi sunt înțeleși ca la sfârșitul lunii decembrie să facă o trecere în revistă a ”evenimentelor anului 2022”.
Cu toate acestea, atât Rusia cât și China au dezavuat alianțele făcute în stilul Războiului Rece. Deși parteneriatul lor strategic extraordinar de strâns se apropie de o relație de cvasi-alianță, este foarte important să nu se ajungă la o alianță militară.
Doar cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă în Ucraina, Xi a spus că, ”în ceea ce privește apropierea și eficacitatea ei, relația dintre Rusia și China a ajuns chiar să depășească o alianță obișnuită”. Și, conform unei declarații comune emise de Putin și Xi la 4 februarie, ”prietenia dintre cele două state nu are limite, nu există zone de cooperare <<interzise>>”. Avem, așadar, de-a face cu ”un nou tip de relație”, ”superioară alianțelor politice și militare ale Războiului Rece”.
Această ”prietenie de fier” a inclus desfășurarea unor exerciții militare comune, care au folosit un sistem comun de comandă și control, oferindu-se ambelor țări niveluri reciproce de acces fără precedent, indicând un nivel foarte inalt de coordonare strategică și militară.”
La 27 octombrie, ministrul chinez de externe Wang Li a declarat că țara sa ”va sprijini ferm partea rusă, sub conducerea președintelui Putin, în scopul unificării poporului rus și a depășirii dificultăților și perturbărilor, a realizării obiectivelor strategice de dezvoltare și pentru a continua consolidarea statutului de putere majoră a Rusiei”. El a promis că atât China cât și Rusia vor aprofunda schimburile la toate nivelurile”.
Dar, din câte se știe, nu există încă obligații de apărare reciprocă.
Existența unei garanții confidențiale de securitate reciprocă s-a putea să nu schimbe, însă, în mod fundamental realitățile de la fața locului. Un atac asupra teritoriilor rusești, care ar amenința în mod existențial Rusia, ar putea declanșa interesele proprii de securitate ale Chinei. China nu dorește să se confrunte cu o provocare a SUA și a NATO independentă de Rusia, și ar putea fi motivată să vină în ajutorul Rusiei în cazul unei invazii, nu în urma vreunui acord cu aceasta, ci din preocuparea pentru propriile-i interese de securitate.
Și, foarte important, există puțin discutatul articol 9 al Tratatului chino-rus din 2001, cunoscut sub numele de ”Tratatul de bună vecinătate și cooperare prietenească”. Acesta prevede că atunci când ”una dintre părțile contractante consideră că pacea este amenințată și subminată, sau că sunt implicate interesele sale de securitate, sau când se confruntă cu amenințarea unei agresiuni, ea trebuie să contacteze și să se consulte imediat cu cealaltă parte contractantă, în scopul eliminării unor asemenea amenințări”.
În concluzie, indiferent dacă există sau nu la ora actuală o garanție confidențială de securitate reciprocă între Rusia și China, există o situație de cvasi-alianță stânsă și în continuă evoluție, care ”nu are limite” și există de asemenea un tratat de întrajutorare reciprocă în vederea eliminării amenințărilor la adresa intereselor de securitate ale celor două state.
Traducere și adaptare: Nedeea Burcă
Sursa: aici
Ted Snider are o diplomă de licență în filosofie și scrie despre istoria și politica externă a SUA.
