ICC: Bună seara, domnule Ovidiu Popescu. Prietene, ne cunoaștem de treizeci și ceva de ani și, pentru că ai fost foarte mulți ani președintele Asociației 21 Decembrie, aș vrea să vorbim puțin despre Revoluție și despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și după aceea.
OP: Cu toată dragostea. Voi spune numai ceea ce știu eu.
ICC: Începem un dialog pe care aș vrea să îl continuăm și cu alți câțiva prieteni dragi, dintre cei care se află în viață. Am mai ținut legătura cu Petre Constantin , pentru noi, dr. Barbi… În memoria lui Vali Sterian, Cristian Pațurcă și a altora, nu avem cum să nu mai vorbim de ei… Aș începe prin a întreba când ai aflat despre ce se întâmpla pe 15-16 decembrie la Timișoara.
OP: Păi ascultam Europa Liberă eram fan Europa liberă și Vocea Americii, eram posesorul unui aparat de radio cu extensie de bandă. Pour les connaisseurs, erau cele mai bune aparate de radio, recte cele rusești, mai era încă unul, nu mai știu cum se chema…
ICC: Care, în orice caz nu erau făcute să ascultăm Europa Liberă…
OP: Categoric că nu, dar aveau o extensie de bandă, așa se chema chestia asta, și se auzea incomensurabil mai bine comparativ cu cele românești. Am făcut rost de la Bucur Obor de un aparat de radio Vesta și de acolo am aflat despre ceea se întâmpla la Timișoara.
ICC: Emil Hurezeanu…Neculai Constantin Munteanu…Monica Lovinescu….Deși la vremea respectivă nu ne cunoșteam, si eu făceam același lucru.
OP: O grămadă de oameni făceau același lucru, chiar comentau, dar numai cu prieteni în care aveau foarte, foarte mare încredere…
ICC: Eu eram la Politehnică, eram cadru universitar la Automatică și eram coleg cu rude foarte apropiate ale lui Nicolae Ceaușescu… n-am să spun numele, pentru că nu e important, unii dintre ei sunt oameni absolut ca lumea. Știi că atmosfera era destul de agitată, adică oamenii știau, deci este evident că foarte multă lume asculta Europa Liberă. Ce ai simțit atunci Ovidiu? Când ai auzit strigătele acelea…. împușcăturile...
OP: A fost groaznic cu atât mai mult cu cât aveam o prietenă foarte bună cu care și acum sunt prieten foarte bun, se cheamă Laura Lany, fostă Prună, care era medic stagiar la Timișoara, iar soțul ei Lany Csaba era cel mai bun prieten al meu, fost coleg de facultate, care reușise să treacă fâșia, la sârbi, cu călăuză, cu tot tacâmul, pe trei sau patru noiembrie 1989. Or, soția lui era, singură, când a început ceea ce început la Timișoara. Era speriată de moarte, fiindcă prieteni, spuneau că: o să vină băieții să caute în primul rând famiilile celor care au părăsit țara ; în situația asta, i-am spus: Laura, urcă-te în tren și vino la București și stai la mine. Ca să nu vină cu mâna goală m-a intrebat: Dar pot să vin cu cea mai bună prietenă a mea, al cărei soț a plecat în același grup cu Csabi? Sigur ca da, ad-o și pe ea. Ascultam en trois ca să zic așa la Europa Liberă, au fost niște nopți și zile groaznice, pentru că numai și numai despre asta vorbeam, numai asta ascultam…
ICC: La fel a fost și la mine acasă, si cu prietenii mei…Și pe 21 decembrie, Ovidiu…
OP: …scuză-mă puțin, și sunt mândru ca să spun că Laura Lany este medic internist șef de secție la Spitalul Orășenesc dintr-un mare oraș din Europa. Ei, iacătă, românii noștri, cei care au plecat…au reușit…
ICC: Aproape toți reușesc. Eu am un văr care e unul din marii arhitecți ai Europei, este profesor universitar la Viena, la Arhitectură, de vreo 40 de ani. Cu câteva luni înainte de Revoluție a plecat la bunica, la Turnu Severin. Student la Arhitectură era mai neconformist, avea barbă, ceea ce era o crimă de netolerat…Era cu un rucsac, iar trenul ajungea la Severin pe la două noaptea. A fost luat de miliție din gară și bătut măr, aproape desfigurat, deși era clar că n-avea nicio treabă cu trecerea frontierei, pur si simplu se ducea la bunica. Dar hai să încercăm să ne reamintim cum a fost ziua de 21 decembrie.
OP: Deci eram acasă împreună cu Laura și cu prietena ei, ele dădeau telefon la Timișoara… Dă-ți seama că era dublă, sau triplă… cvadruplă emoția asta, pentru că ele în permanență știau tot ce se întâmplă în Timișoara, în același timp ne uitam și pe televizor dat în surdină. Ascultam Europa Liberă , Vocea Americii, BBC-ul și am văzut ceea ce se întâmpla cu ocazia mitingului lui Ceaușescu.
ICC: Vreau să spun ce se întâmpla în alte medii din Romania. Deși la miting s-a dorit să participe foarte multă lume, studenții și cadrele didactice am fost obligați să stăm în Politehnică. Mai mult decât atâta, ne-au obligat să stăm în aceeași sală împreună, toată catedra, fapt absolut neobișnuit.
OP: Înseamnă că le era frică.
ICC: Le era frică de reacția studenților. Cu câteva zile înainte avusese loc o ședință, la care fusesem întrebati ce funcții am avut pe linie de partid. Eu am fost membru de partid , dar nu am avut niciodata nici o functie, ceea ce era o performanță. Când am spus că nu am avut nicio funcție… a urmat o reactie…eram singurul din Catedra….vorbeam ce nu trebuie asa ca eram „șef” la munca patriotică….”șef” la ultima demonstrație de 23 august…în loc de vacanță…
Într-o cameră alăturată era un televizor. Am să țin minte toată viața momentul acesta…. în momentul în care am văzut că Ceaușescu a plecat de la balcon, Am revenit în camera în care erau aproape toți colegii și am spus următoarele: „ A fugit. O tara întreagă a văzut că îl putem învinge. E terminat.” Am avut o premoniție, Ovidiu. După care hai să vedem ce a urmat…
OP: Nu știam de premoniția ta dar, când am văzut, pe fondul ăla de nedormit, de obosit, de epuizat psihic, când am văzut zecile de mii de bucureșteni care mergeau acolo cu ura, ura,ura… să trăiască… să-nflorească… Nu mi-au făcut prea mare plăcere …. zecile de mii de compatrioți care erau acolo așa cu pancarte și cu tot ce poate să fie, după tot ce știam că s-a-ntâmplat la Timișoara și, în același timp, bănuiam că și domniile lor, mare parte din domniile lor, știau ceea ce s-a întâmplat la Timișoara…
Îi iubesc, iubesc poporul meu…. poporul meu care s-a bucurat și… toată lumea spune acum că a fost în prima linie și că a ieșit cu pieptul gol și că Revoluția a făcut-o poporul… Nu am întâlnit pe cineva pe stradă sau dintre amici, dintre cunoștințe, chiar si cei cu căței în parc care să nu spună asta… După care, bineînțeles, cu toții sunt convinși că atunci a fost o lovitură de stat, mai mult, tot aceia cărora încercam să le spun: dar, totuși, să știți că pe 21 decembrie 1989 am fost puțini, foarte puțini.
Nu, pe 21 decembrie au fost ăia, deci, citez, ”ăia care știau ce va să fie pe 22 decembrie”. Deci, cu alte cuvinte, spioni, securiști…
ICC: Nu, nu toți ….. Eu sunt prieten cu Nelu Gâtlan. Pentru că pictam împreună înainte pe stradă, ne alunga poliția, mă rog miliția, nu aveai voie nici să pictezi dacă nu erai membru la Asociația Artiștilor Plastici Amatori. Băiatul lui, Ioan Laurențiu Gâtlan a fost primul mort al Revoluției; a murit și o studenta a mea Mioara Luiza Iancu…ambii împuscați în cap la Dalles….
OP: Eram acolo!
ICC: Știu că erai acolo, ca și studenta mea, ca si Ioan Laurențiu Gâtlan nu erați trimiși de nimeni. Ei , cei care nu mai sunt, sunt victimele inocente ale unei mari manipulări…..
OP: Cu totul de acord. Dar, din păcate, tot ce se vorbește… este că au fost acolo o grămadă, de reprezentanți ”ai lu agenturili”. Ba, mai mult, vin și cu dovezi în sensul ăsta. La etajul patru, la Intercontinental… era un grup de patru inși, în jurul unui domn îmbrăcat cu haină de piele și cu pălărie de piele, cu mustață, care filma de sus, de acolo, tot ceea ce se întâmplă la InterContinental, încă de la ora unu jumate, două, până să se facă Baricada. Până să ne apucăm de Baricadă. Ei, eu ascultasem la Europa Liberă spunându-se că: Domnule, au reușit să penetreze granițele României, care fuseseră închise, câteva grupuri de ziariști jugoslavi și francezi. Asta au spus la Europa Liberă. Or noi, bucureștenii, știind că toți cei care locuiesc la Intercontinental sunt străini… în mintea mea, deci, am făcut conexiunea cu ceea ce ascultasem, aoleu, ăștia sigur sunt ziariști, sau francezi, sau sârbi, care au reușit să vina in Romania……Nu am stat în primul rând, pentru că eu am făcut armata la Infanterie, la Bacău, la 01184, Școala de Ofițeri în Rezervă. Știam ca un glonț pătrunde prin unu, doi, trei oameni… și am stat… Cand se trăgea, fugeam, dar mă întorceam, sau mă culcam…. fugeam, dar mă întorceam tot așa, al patrulea, al cincilea dar, atenție, numai și numai în dreptul ălora care filmau. De ce? Pentru că aveam în creier că: Domnule, dacă sunt filmat, mă văd ăia din Occident, fapt pentru care nu voi fi omorât, pentru că mă protejează Occidentul…
ICC: Ovidiu, eu vreau să spun un singur lucru pentru suspans, și ne oprim azi aici. Pe 22, una din primele mele acțiuni a fost să mă duc la Centrul Universitar care era la Dalles și să iau, pentru că știam ca acolo se tine arhiva carnetul de partid, cel important din arhiva…. Stiam ca dacă iți arunci carnetul tău ăsta nu este suficient…. Și m-am dus acolo , în Piața Universității la Institutul de Petrol și Gaze, la subsol… știam că acolo e Arhiva Centrului Universitar București .
Pe 22 la ora trei-patru după amiază clădirea era goală! Ovidiu, acolo erau zeci de fișete. Deci acele documente, toate documentele originale, fuseseră evacuate cu mult timp înainte de 21 decembrie.
OP: Asta spune foarte multă lume.
ICC: Deci ăsta e unul din lucrurile pe care le-am trăit și le-am văzut cu ochii mei
OP: Prieten drag, aici vreau să ajungem. Mulți ne pun pe toți în aceeași oală. În perioada in care am fost președinte la Asociația 21 Decembrie, pe acolo veneau ziariști. La ședințe, la Conferințe de presă, știi că făceam multe pe vremea aia și știi linia, radicala, dură, tranșantă pe care am avut-o. Și o dată, la o conferinta de Crăciun, am făcut pom de Crăciun, și am dat cu ocazia asta și un șpriț, o votcă. Unul din ziariști, Volodea se chema Șamioikin sau Șamoskin, nu mai știu cum,noi îi spuneam Volodea, a început să vorbească. Hă,hă,hă, că mie-mi spuneți, că am fost și eu acolo. A, foarte mare atenție, s-a împrietenit din seara aia cu Romulus Cristea, cred că îl știi, ziaristul de la România Liberă, din seara aia s-au îmbătat amândoi, s-au făcut prieteni… când a murit Romulus, cineva l-a sunat și pe Volodea… Și Volodea știa tot. L-am intrebat pe Volodea : De ce nu te înscrii la Asociați 21 decembrie, dacă ai participat la Revoluție? La care Volodea a început să râdă, m-a pupat, și mi-a spus: Te iubesc, Ovidiu.
Când s-a făcut constituit CNSA-ul, îți dai seama că m-am dus printre primii….
ICC: Și eu….Câțiva ani mai târziu am avut ocazia să văd dosarele tatălui si unchiului meu…Dar, vom mai vorbi despre asta…
Interviu realizat de Cezar Corâci
Va urma
