În urmă cu treizeci de ani, în martie 1994, E. Wayne Merry, un ofițer de carieră al Serviciul Diplomatic, a transmis o telegramă în care exprima un punct de vedere alternativ și care a rămas absolut secretă până luna trecută, când respectabila Arhivă de Securitate Națională a Universității George Washington a publicat-o pe site-ul său. Mulți compară acum mesajul lui Merry cu ”Telegrama lungă” a lui George F. Kennan, în ceea ce privește atât scopul cât și clarviziunea dovedită. Merry îmi spune că asemenea comparații i se par jenante – dar, în opinia mea, sunt binemeritate și, așadar, inevitabile.

Marea diferență ar consta, desigur, în faptul că oamenii aflați în poziții de influență l-au ascultat (fie și măcar la început) pe Kennan, dar au respins punctul de vedere al lui Merry – și asta cu rezultate dezastruoase și previzibile încă de pe atunci pentru relația dintre SUA și Rusia. Politicile economice inspirate de Harvard, așa numita ”terapie de șoc” (care căuta să transforme ceea ce, în ultimii 70 de ani fusese o economie socialistă planificată, într-un sistem de piață liberă de tip anglo-american), au contribuit la cel mai mare colaps demografic și economic al unei țări moderne industrializate înregistrat vreodată pe timp de pace. Economiștii și cercetătorii ruși au comparat consecințele economice și sociale ale programului de austeritate impus Rusiei de către SUA cu acelea care ar fi fost de așteptat în urma unui ”atac nuclear de nivel mediu”.

Merry, care, în perioada 1990-1994, a lucrat ca analist politic șef al Ambasadei SUA la Moscova, a văzut ceea ce atât de mulți politicieni de la Washington au ales să nu vadă, anume că impunerea în Rusia a unui set de doctrine economice străine distruge viața oamenilor obișnuiți și deteriorează relațiile dintre SUA și Rusia.

Problema abuzului Washingtonului față de Rusia în anii 1990 nu este nouă. Laureatul Nobel Alexander Soljenițîn a remarcat nebunia amestecului SUA în spațiul post-sovietic în The Russia Question (1994); disidentul sovietic Andrei Sinyavsky i-a criticat pe occidentalizatorii Rusiei în The Russian Intelligentsia (1997); iar faimosul savant rus Stephen F. Cohen a criticat incompetența administrației Clinton și miopia atât a comunității academice, cât și a mass-mediei în Failed Crusade (2000).

Cu toate acestea, desecretizarea telegramei lui Merry este atât de importantă deoarece arată fără putință de tăgadă că, încă de la sfârșitul anului 1993, arhitecții șefi ai planului administrației Clinton, de a impune Rusiei un model economic străin, fuseseră puși în gardă de cei mai străluciți analiști ai Ambasadei SUA la Moscova.

Hybrisul (și, probabil, nihilismul) au fost emblematice pentru proiectul SUA din anii 1990 de a reface Rusia după chipul și asemănarea sa. Cu toate acestea, Merry a contestat cu îndrăzneală ipotezele care stăteau la baza așa numitului ”consens de la Washington”, plătind prețul sincerității sale. Așa cum remarcase chiar el, ”Washingtonul nu-l iartă pe aducătorul unei vești proaste, mai ales atunci când are dreptate. Niciodată.”

Și, în vreme ce se întâmplă rareori ca Departamentul de Stat să îi întâmpine cu brațele deschise pe cei care îndrăznesc să conteste opinia predominantă, Merry îi datorează șefului său de atunci, ambasadorul Thomas Pickering, transmiterea nepopularelor sale misive la Washington. Criticile lui Merry i-au enervat în special pe misionarii pieței libere de la departamentul de trezorerie și din cadrul secției economice a Departamentului de Stat de la Ambasada de la Moscova.

”Forțele democratice din Rusia au probleme serioase. Nu ajutăm insistând prea mult pe economia de piață”, scrise Merry. ”Nu există niciun motiv să credem că economia rusă este capabilă de o reformă rapidă a pieței”, a continuat el.

”Există motive să ne temem”, totuși, că ”o încercare prea intruzivă de a modifica economia împotriva voinței poporului rus ar putea epuiza rezervorul de simpatie pentru America, aflat deja în scădere, ajutând forțele antidemocratice, și poate contribui la resuscitarea adversităților dintre Rusia și Occident.”

Având în vedere traiectoria pe care a luat-o ulterior politica externă a Rusiei, globul de cristal al lui Merry s-a dovedit mai bun decât toate celelalte. ”Problema cheie pentru stabilitate în fostul spațiu sovietic” – spunea el – ”este statutul și bunăstarea celor douăzecișicinci de milioane de etnici ruși de dincolo de granițele Federației. Țara cea mai importantă este Ucraina, unde se află aproximativ jumătate dintre ei.” El a remarcat, de asemenea, că ”Crimeea și estul Ucrainei sunt, de departe, cele mai periculoase zone de potențial conflict ale fostului imperiu, eclipsând conflictele localizate din Caucaz și Asia Centrală”.

Citită în lumina evenimentelor recente, telegrama lui Merry se constituie într-o lectură importantă – pe rând surprinzătoare și deprimantă, analizând cu acuratețe, în unele cazuri chiar prezicând, nenumăratele probleme legate de tranziția forțată de la economia planificată la aceea de piață. Scriind acest text, Merry a intuit problemele care urmau să apară.

Spre sfârșitul celor 70 de paragrafe ale mesajului său, Merry ajunge la concluzia că din panurile administrației Clinton de a transforma Rusia lipsea un ingredient esențial și anume respectul.

”Esențial pentru un rol constructiv al americanilor în sprijinirea democrațiilor ruse este respectul reciproc”, a scris Merry.

Apoi a continuat:

”Ne-am putea întreba de ce ar trebui să arătăm respect unei țări care, de-a lungul anilor, și-a provocat sie însăși atâte eșecuri. Ar trebui să facem asta mai întâi deoarece respectul este cea mai potrivită monedă de schimb cu orice democrație în curs de dezvoltare [și], în cele din urmă, ar trebui să le arătăm respect deoarece Rusia este țara lor, în care pot face tot ceea ce cred ei de cuviință. Cu atât mai mult cu cât nu suntem pregătiți să ne asortăm sfaturile cu bani”.

Sunt rânduri în care se poate auzi, parcă, avertismentul Simonei Weil cu privire la motivul pentru care națiunile, ca și ființele umane, au nevoie de respect.

În timpul celui de-al doilea război mondial ea scrisese că destinul etern al ființei umane impune o singură obligație: respectul. Obligația este îndeplinită numai dacă respectul este exprimat efectiv, într-un mod real, nu simulat, și acest lucru se poate face numai prin intermediul nevoilor pământești ale omului.

Tocmai acest ingredient lipsă – poate mai presus de orice altceva – explică în mare măsură felul în care s-a desfășurat relația dintre SUA și Rusia în ultimii treieci de ani.

James W. Carden este jurnalist și fost consilier al Departamentului de Stat SUA

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici