S-a spus despre el a fost pictorul care a turnat în formă artistică temerile și credințele epocii sale. Picturile pe care le realiza, erau văzute de contemporani ca pline de nonsens și grotești. Însă, Hieronymus Bosch avea demonstreze o excelentă înţelegere a abisurilor minţii, cât şi capacitatea de a evoca simboluriale vieţii şi creaţiei.

Hieronymus Bosch  (sau Hieronymus van Aken ) (1450 1516) a fost un pictor flamand renascentist, a cărui operă fantastică și grotescă ilustrează în principal păcatul și decăderea umană. Acest artist născut în secolul al XV-lea, considerat eretic, alchimist și chiar alienat mintal, este reprezentantul cel mai de seama al sfârșitului de Ev Mediu, care a turnat în formă artistică temerile și credințele epocii sale.

Câteva date biografice. Hieronymus Bosch s-a născut în jurul anul 1453, dupăepoca pictorilor flamanzi primitivi, dominată de personalitatea lui Jan van Eyck șia murit în momentul în care începea epoca de aur a picturii din Țările de Jos. Hieronymus Bosch s-a născut după epoca pictorilor flamanzi primitivi, dominată de personalitatea lui Jan van Eyck, și moare în momentul în care începe epoca de aur a picturii din Țările de Jos. Contemporan cu Memling și Dürer, Bosch a lucrat exclusiv pe pământul său natal, în Brabant, creând o pictură originală și fermecătoare, nemaiîntâlnită în arta europeană de până atunci.

Numele său adevărat a fost Hieronymus (sau Jeroen) van Aken, dar a semnat tablourile cu numele Bosch, nume derivat din toponimul ‘s-Hertogenbosch, locul nașterii sale și unde a trăit până la sfârșitul vieții. În limba spaniolă i se mai spune El Bosco. Aflat în sudul Olandei de astăzi, ‘s-Hertogenbosch a fost unul din cele mai mari orașe ale ducatului Brabant, care aparținea din 1430 ducilor de Burgundia.

Nu se cunosc detalii din viața sa. Fiu și nepot de pictori, proveniți probabil din Aachen (neerlandeză Aken), Hieronymus Bosch continuă tradiția familială. Când a murit tatăl său, în anul 1478, trebuie să fi avut în jur de 25 de ani.

Există puţine informaţii documentare despre tinereţea artistului, în afară de faptul că era fiul şi nepotul unor pictori realizaţi. Pe lângă pictură, a efectuat lucrăridecorative, picturi de altar şi a conceput modele pentru vitralii.

În anul 1481, Bosch este pentru prima dată pomenit în arhive ca bărbat însurat. În 1480 sau chiar puțin mai devreme, el se însoară cu Aleyt Goyaert van den Meervenne, fiica unui înstărit cetățean al orașului. Din câte se știe, nu au avut copii.

Opera. Hieronymus Bosch devine membru al breslei Notre Dame în 1486 sau 1487, în care tatăl său îndeplinise rolul de consilier artistic. În secolul al XV-lea, confreria Notre Dame („Lieve-Vrouwe Broederschap”) este bogată și influentă. Comunitatea angajează muzicanți pentru ceremoniile religioase și apelează la sprijinul artiștilor pentru decorarea capelei din oraș.

La cererea breslei, Bosch pictează prin anul 1490 voleurile exterioare ale unui retabulum (fundal al altarului). Mai târziu va executa și alte lucrări de dimensiuni mai mici. Arta lui Bosch este recunoscută curând și dincolo de granițele orașului. Astfel, Filip I cel Frumos, suveranul Olandei, îi comandă în 1504 un tablou de altar reprezentând „Judecata de Apoi”, iar Margareta de Austria îi cumpără Tripticul intitulată „Ispitele Sfântului Anton”.

Judecata de apoi

În tripticul „Judecata de Apoi” , năzuința sa moralizatoare nu este numai expresia credinței totale, ci și a terorii infernului, ceea ce se leagă strâns cu tradițiile vremii. Se pare că imaginația lui Bosch nu cunoaște limite. Creaturile sale din infern sunt niște monștri stranii, balauri, broaște râioase, șerpi și alte jivine hidoase. Inventivitatea sa metodică sporește senzația de grotesc.

Tripticul Ispitele Sfântului Anton – Tabloul central- Museu Nacional d’Arte Lisabona

Grădina desfătărilor umane-Muzeu Prado, Madrid

Grădina desfătărilor umane (numită și „Împărăția milenară”, 1503-1504) esteconsiderată, adesea, drept cea mai importantă operă a lui Bosch.

Aceasta lucrare constituie ilustrarea excesului plăcerilor senzuale, interpretată și ca argument în favoarea teoriei apartenenței pictorului la unele secte eretice.

Ipoteza este puțin credibilă, ținând seama și de faptul că Tripticul a aparținut regelui Filip al II-lea al Spaniei, rege catolic, profund religios, care nu ar fi tolerat în palatul său picturi ce ar fi fost suspectate de erezie.

Pictat din 1495 până în 1505, tripticul este de fapt format din panouri distincte, dar complementare. Vederea interioară arată întreaga cronologie a umanității în trei etape: Grădina Edenului, viața pământească și Judecata de Apoi. Claudia Nițudescrie astfel lucrarea :”Aceste subiecte nu erau noi ca obiect al picturilor, dar nu au fost niciodată portretizate astfel.Cele trei scene conțin animalele și plantele exotice tipice din Grădina Edenului, clădirile și agricultura din tărâmul pământesc și pedeapsa înfricoșătoare în ziua judecății.

Grădina desfătărilor umanedetaliu

Cu toate acestea, stilul lui Bosch conferă tuturor acestor caracteristici o calitate de coșmar. Clădirile sunt un amalgam indefinibil de natural și artificial, iar creaturilesunt combinații de animale recunoscute cu forma și dimensiunea monștrilor. Mai mult decât atât, figurile umane sunt toate goale și deformate într-o serie de pozițiiși ipostaze confuze. Efectul acestor trăsături bizare este aproape halucinogen. Acestea creează o atmosferă neobișnuită și suprarealistă în care totul poate fi identificat, dar nimic nu poate fi înțeles.

Grădina desfătărilor umane – detaliu

 O cronologie exactă a operei lui Bosch, care a supravieţuit vremurilor, este dificilă întrucât, din cele aproximativ 35-40 de picturi atribuite lui, doar şapte sunt semnate şi nici una datată

 Simbolistica operei. Multe întrebări, rămase încă fără răspuns, se ridică în legătură cu acest artist flamand. După opinia unor comentatori, simbolica operei lui Hieronymus Bosch ar putea fi legată de faptul că ar fi fost membru al sectei „Homines Intelligentiae”, care – năzuind la atingerea inocenței cerești – asocia libertinajul cu emanciparea mistică.

 Este cunoscută și ipoteza privind preocupările alchimiste ale lui Bosch, fiindcă în unele opere ale pictorului se regăsesc elemente cu caracter ezoteric.

La sfârșitul anilor 1400 și începutul anilor 1500, cu Renașterea înaltă care se desfășura în Italia, majoritatea artiștilor se străduiau să reproducă natura în picturile și sculpturile lor. Folosind perspectiva și proporția corecte, culorile realiste și lumina naturală, acești artiști au încercat să surprindă realitatea.

Prin contrast, Hieronymus Bosch s-a scufundat cu capul în fantastic și abstract. Multe dintre picturile sale prezintă scene apocaliptice de haos și confuzie, pline de imagini simbolice. Oamenii și animalele sunt prezentate cot la cot cu creaturi fictive și monștri ciudat; plantele și florile recunoscute sunt distorsionate în mărime sau culoare; legile fizicii sunt complet sfidate. În timp ce contemporanii săi din Europa și-au ancorat picturile în familiar, Hieronymus Bosch a urmărit în mod deliberat extraordinarul, forțându-și publicul să-și extindă conceptul de artă.

În tabloul Purtarea Crucii (15151516), Bosch renunță la abordarea narativă caracteristică primelor sale compoziții religioase. El invită credincioșii să resimtă din plin violența, spiritul demonic ce sălășuiește în indivizii din mulțime le schimonosește chipurile, în contrast cu durerea imobilă de pe chipul lui Iisus. Scena este compusă într-un fundal fără cer și peisaj, astfel încât chipurile deformate de grimase bolnave ies și mai mult în evidență.

Purtarea Crucii, 1515-1516 – Museum voor Schone Kunsten, Gent

Pe un fundal întunecat, 17 figuri reprezentate de la bust îl înconjoară pe Cristos care-și poartă crucea sau formează mici grupuri organizate prin jocuri ale privirilor. Mâinile lor sunt uneori vizibile, dar pictorul este interesat să reprezinte mai ales expresiile faciale și fizionomiile lor adesea caricaturale, care ocupă aproape tot spațiul picturii.

În afară de Cristos încoronat cu spini, pot fi recunoscuți Sfânta Veronica (stânga jos), care ține vălul pe care s-a imprimat în mod miraculos Sfânta Față a lui Isus, și cei doi tâlhari (în dreapta). Tâlharul cel bun are trăsături mai puțin deformate (în partea dreaptă sus), dar o tentă lividă care trădează, fără îndoială, frica de pedeapsă. El este dus către supliciu de un călugăr fără dinți, care pare să-l amenințe cu flăcările iadului. Mult mai hidos decât tovarășul său, tâlharul cel rău se mulțumește să răspundă cu o grimasă plină de ură celor doi privitori cu figuri la fel de grotești, care-l insultă. Plasturele lipit pe craniu îi sporește urâțenia. Între tâlharul cel rău și agresorii lui, în vârful compoziției piramidale a grupului, un bărbat, care poartă un coif ascuțit, are un chip decolorat straniu. Alte personaje poartă pălării mai mult sau mai puțin fanteziste, iar unele dintre ele poartă bijuterii în ureche, în bărbie sau în jurul gurii.

Trăsăturile fine, expresia senină și ochii închiși ai lui Cristos și ai Veronicăi contrastează puternic cu grimasele exagerate întipărite pe fețele monstruoase și ridicole ale celorlalte personaje.

Sursa: Wikipedia

Să vedem si alte lucrari remarcabile …

Adorarea magilor -triptic

Muzeul Prado

Cele șapte păcate de moarte și cele patru ultimele lucruri

 

Stanga:Inaltarea ranitilor ; Dreapta: Moartea pacatosilor

Concert intr-un ou

Câțiva critici au pus sub semnul îndoielii integritatea mintală a artistului, văzând în el un predicator dăunător din punct de vedere moral. De fapt, imaginația exuberantă a lui Bosch se hrănește din folclorul flamand și din lumea fantastică a Evului Mediu, populată de numeroase figuri legendare și grotești.

Hieronymus Bosch pictează satire, lucrările sale moralizatoare amestecă mereu profanul cu sacrul, obișnuitul cu supranaturalul, în consens cu regulile greu de descifrat ale poeziei, care este o prezență puternică în arta sa.

Destin postum

Hieronymus Bosch moare în 1516 și este înmormântat la ‘s-Hertogenbosch. Conform datelor din arhiva confreriei Notre Dame, slujba de înmormântare a pictorului a avut loc pe data de 9 septembrie. Imediat după moartea sa, Bosch a fost denumit „inventatorul himerelor si al stranietății în artă”.

Mulți artiști au încercat să copieze stilul uluitor al lui Bosch. Deși Bosch nu a părăsit un atelier sau o școală mare, el a avut totuși un număr de adepți notabili. Care au încercat să imite stilul său remarcabil. Printre acestea s-a numărat Pieter Bruegel, care a evocat aceeași idee de haos și dezordine în propriile sale descrieri ale experienței umane.

Bruegel – Triumful morții

Pictorul italian Giuseppe Arcimboldo a fost inspirat de desenele abstracte și supranaturale ale lui Bosch. La fel ca Bosch, el răsucește natura, folosind plante și alte materii organice pentru a construi imagini interesante și complicate în celebrele sale „portrete vegetale”. Ambii artiști au fost inspirați de modul în care Hieronymus Bosch a combinat naturalul și sinteticul pentru a crea o impresie deconcertantă care se învecinează între incertitudine și familiaritate

Deși le-a precedat cu multe secole, Hieronymus Bosch este recunoscut pe scară largă ca primul artist al mișcării suprarealiste. În loc să descrie pur și simplu realitatea de zi cu zi, Bosch a reunit fizicul și metaforicul. Naturalul și supranaturalul, familiarul și straniul. Picturile sale ne obligă să privim fiecare element în mai multe moduri diferite înainte de a decide ce înseamnă și cum contribuie la efectul general. În zorii secolului al XX-lea, acest fenomen ar fi redescoperit de către Joan Miro, Salvador Dalí, René Magritte și Max Ernst. Artiști suprarealiști ai căror opere arată o fascinație pentru fantezie, desfășurarea imaginației și îngăduință în ireal.

The Great Masterbator, Salvador Dali-Nacional Centro de Arte Reina Sofía, Madrid

În calitate de spaniol, Dalí văzuse opera lui Bosch direct la Muzeul del Prado, iar multe dintre picturile sale proprii sunt datorate compoziției, formei și culorii lui Bosch. Marele Masturbator, de exemplu, conține asemănări remarcabile cu o parte din panoul din stânga al Grădinii. Aceasta demonstrează cât de mult moștenirea lui Hieronymus Bosch a continuat să crească, să se dezvolte și să inspire de-a lungul a jumătate de mileniu.

 Pentru a comemora cei 500 de ani de la moartea sa, Olanda a deschis o amplă retrospectivă a moștenirii celebrului pictor, expusă la Muzeul Brabantului de Nord aflat în orașul Den Bosch, intitulată „Bosch se întoarce acasă”. Pe lângă această mare expoziție, Fundația Hieronymus Bosch 500 a pregătit până la finalul anului tururi ghidate în orașul lui Bosch, expoziții, spectacole de teatru,  muzică, film, lansări de carte, toate inspirate de opera lui Bosch.

S-a spus despre el că a fost pictorul care a turnat în formă artistică temerile și credințele epocii sale. Picturile pe care le realiza, erau văzute de contemporani ca pline de nonsens și grotești. Însă, Hieronymus Bosch avea să demonstreze o excelentă înţelegere a abisurilor minţii, cât şi capacitatea de a evoca simboluri ale vieţii şi creaţiei continuata de Joan Miro, Salvador Dalí, René Magritte și Max Ernst 500 de ani mai tarziu.

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci

 

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!