Credeți că oamenii sunt raționali și perfectibili? Dacă da, cum explicați instinctele, haosul, erorile și – cel mai cumplit dintre toate – Răul?
În ceea ce îi privește pe creștini, păcatul originar explică aceste aspecte. Acum, însă, trăim într-o lume secularizată în care predomină credința că este suficient să devenim mai inteligenți și mai bine familiarizați cu regulile logicii, pentru ca Răul să dispară pentru totdeauna.
În ultimele două săptămâni am fost matorii unor fapte și reacții de-a dreptul înspăimântătoare, pe care mă abțin să le enumăr aici. Dacă sunteți încă tulburați de aceste întâmplări, de victime și de imaginile pe care le-ați văzut, cred că e bine să vă îndepărtați de internet și să vă rugați pentru cei decedați și pentru familiile lor. Dar, dacă ați decis să rămâneți, vreau să vă împărtășesc ceva (oarecum legat de acest subiect) despre subculturile tehnologice, rațiune și Rău.
În vreme ce citeam un eseu foarte lung care recenzează o carte despre ”Apocalipsa” inteligenței artificiale, mi-am dat seama că aceste narațiuni ne spun mai multe despre propria noastră incapacitate de a lupta cu Răul, decât despre aptitudinile inteligenței artificiale.
Personal, posibilitatea de a fi distrusă de inteligența artificială nu mă îngrijorează în niciun fel. Inteligența artificială superinteligentă ne-ar putea ucide doar dacă am fi cu adevarat capabili să o creăm – adică dacă am putea construi o mașină înzestrată cu conștiință de sine. În această privință mi-am făcut deja cunoscut punctul de vedere, anume că atunci când ne-o imaginăm facem, de fapt, o eroare ontologică gravă, de categorie, apărută în urma neînțelegerii fundamentale a ce este cu adevărat conștiința. Dar, chiar dacă computerele nu vor deveni niciodată conștiente, inteligența artificială rămâne în mod evident extrem de importantă. Este, de asemenea, puternică din punct de vedere simbolic. Teoreticianul mass-media Marshall McLuhan numea tehnologiile „extensii ale omului”, iar tehnologia de extindere a gândirii umane este evident transformatoare, chiar și atunci când nu poate gândi singură.
Și, dacă este o extensie a gândirii, înseamnă că ne putem vedea într-însa ca într-un fel de oglindă, cam în același fel în care se văd oamenii în mașinile lor. „Persoana care conduce o micuță mașină japoneză” se percepe întru totul diferit de „persoana care conduce o mașină imensă și zgomotoasă”. Dar dacă mașinile sunt, așa cum se știe, un simbol falic (și Matthew B. Crawford ar argumenta că sunt chiar mult mai mult decât atât), ce înseamnă să extinzi gândirea?
Aceasta depinde, desigur, de ceea ce credem că este gândirea și respectiv, natura umană. Și va fi în continuare adevărat chiar dacă, intelectual, respingem ideea de natură umană ca superstiție sau epifenomen. Așadar, am urmărit dezbaterea despre ”inteligența artificială superinteligentă, binecuvântare sau blestem”, și m-am gândit că, în ciuda faptului că, probabil, apocalipsa IA nu se va întâmpla niciodată, ideea acesteia este atât de convingătoare deoarce înlesnește discuțiile despre natura umană în general, și despre chestiuni morale generale – în special în cercuri în care pierderea oricărui cadru religios face ca acest lucru să fie extrem de dificil de realizat în mod obișnuit. Și dintre discuțiile acestea, cele mai interesante și grăitoare, în opinia mea, sunt acelea purtate în cadrul subculturii celei mai dedicate rațiunii, logicii și materialismului secular. De fapt, cei care vorbesc cel mai mult despre rolul apocaliptic jucat de „inteligența automată” sunt raționaliștii.
Cine nu ar susține raționalismul? Se spune despe oameni că sunt animale înzestrate cu rațiune. Însă anticii și medievalii considerau că, în acest context, „rațional” cuprindea atât ratio (gândirea analitică), cât și capacitatea de a percepe adevărurile direct prin intellectus. (Am scris despre această distincție aici.)
Acum, a fi ”raționalist” înseamnă a spune că dorești să dezvolți rațiunea mai presus de orice. Iar subcultura raționalistă, care a apărut pe coasta de vest a Americii, se inspiră puternic din comunitatea tehnologică și subliniază importanța rațiunii în evitarea tuturor situațiilor în care emoția și gândirea ilogică colorează o înțelegere clară și precisă a lumii. Din punct de vedere moral, raționaliștii se îndreaptă spre tehnocrație și utilitarism și resping cadrele spirituale sau religioase, considerate, în mod evident, obstacole în calea adevărului rațional. Din punct de vedere comportamental, ei sunt adesea foarte înclinați spre auto-optimizare. În ceea ce privește distincția tomistă dintre ratio și intellectus, este probabil corect să spunem că aceștia pun mare preț pe o ratio analitică, secvențială și bazată pe efort, considerând percepțiile contemplative, imediate și holistice ale intellectus ca fiind, în cel mai bun caz, îndoielnice.
Cu atât mai intersant mi se pare faptul că acest grup a produs și un subset de indivizi hiper-raționaliști, convinși că, dacă producem o superinteligență automată, aceasta ne va ucide pe toți. Care este explicația faptului că oglinda pe care IA o așează în fața acestui grup este doar o extensie a gândirii ostile și ucigașe? Mi se pare o dovadă emoționantă a cât de dificil devine să te descurci cu propria-ți umbră, atunci când întreg potențialul uman este redus cu strictețe la capacitatea de a raționa.
Noțiunea de umbră reprezintă una dintre cele mai mari contribuții ale lui Jung la psihologie. Prin umbră personală se poate înțelege „depozitul tuturor aspectelor ce aparțin unei persoane, care sunt inacceptabile și dezagreabile pentru respectiva persoană.” Sunt acele aspecte ale noastre pe care evităm în mod deliberat să le privim direct și care influențează comportamentul nostru în proporție directă cu refuzul nostru de a le înfrunta. Dar, dacă presupunem că totul poate fi scos la suprafață și analizat, fără niciun efort, prin intermediul rațiunii, atunci când vine vorba de a lua în considerare aceste aspecte ascunse ale personalității noastre, sau chiar de a recunoaște existența lor, precum și faptul că ele nu pot fi recunoscute prin intermediul rațiunii, ne aflăm într-un dezavantaj grav.
Dacă ținem cont de afirmația lui Jung conform căreia umbra devine cu atât mai puternică cu cât este mai puternic reprimată, începem să înțelegem haosul sexual, fenomenele cultice și criminalitatea care marchează subculturile raționaliste. Este logic că membrii acestor grupuri au probleme mari în formularea problemei Răului și, cu atât mai mult, în înțelegerea acestuia. Vorbim despre oameni capabili să atingă paroxisme morale când vine vorba despre bunăstarea creveților, dar totalmente neputincioși să explice crima de drept comun (ca să nu mai vorbim despre cea motivată de ideologie, nebunie sau chiar nihilism).
Și când mai adăugăm că explicațiile lui Jung, conform cărora umbra este întâlnită cel mai frecvent prin proiecție (adică o proiectăm asupra altcuiva), putem să interpretăm discuțiile despre siguranța inteligenței artificiale, care se poartă în cadrul comunităților raționaliste, ca pe o imagine a umbrei culturale colective produse prin reprimarea a tot ceea ce ne privește, cu excepția rațiunii. Iar această imagine rezultată în urma proiecției este aceea a unei entități cvasi-divine, hiper-raționaliste care, în ciuda acestui fapt, (sau poate tocmai din cauza lui) devine atât de neguvernabilă din punct de vedere moral, încât apariția ei va duce la catastrofă. Este o recunoaștere elocventă a inadecvării rațiunii singure ca vector al unei bune judecăți morale.
Tragedia este că, în loc să recunoască această umbră drept ceea ce este, și anume un demon ivit din umbra înțelegerii moderne, atât de trunchiate, a conștiinței umane, ea a fost proiectată asupra inteligenței artificiale. Și având în vedere că inteligența artificială este tehnologică, umbra colectivă rezultată în urma accentului pus exclusiv pe rațiune poate fi, la rândul ei, analizată rațional. Este ca și cum, întârziind permanent la serviciu, ai susține că ai nevoie doar de ceasuri deșteptătoare mai multe și mai bune. Soluția pe care o ai în vedere te împiedică doar să cauți adevărata sursă a problemei. (Dacă întârzii nu doar o zi sau două, ci permanent, problema nu e la ceasuri, ci la tine).
Nu ironizez pe nimeni. Ne-am mințit siguri cu privire la ce anume este rațiunea și ce sunt oamenii, atât de mult timp, încât nu-i învinovățesc pe aceia care acceptă aceste povești trunchiate – în special pe cei care încearcă, la fel de sincer ca raționaliștii să trăiască corect și să facă binele în cadrul acestei culturi care divinizează tehnologia. Totuși, sper ca, în cele din urmă, aceia care încearcă să ”singularizeze” imaginea externalizată a umbrei culturale contemporane prin dezvoltare tehnologică, își vor da seama cât de inutil este acest demers și vor reveni la vechea și formidabila luptă cu ea în propriile lor suflete.
Mary Harrington este editor colaborator la UnHerd și autoare a cărții Feminism Against Progress @moveincircles.
Traducereași adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
