A trecut deja mai bine de un an de când o întreagă lume trăiește în spaimă și, deocamdată, nimeni nu pare să întrevadă mult dorita luminiță de la capătul tunelului.

Ba chiar dimpotrivă, suntem avertizați încontinuu asupra noilor ”mutații”, ”tulpini” și ”variante”, după cum ni se comunică, zilnic, atât numărul noilor ”cazuri”, cât și numărul de decese.

Ni s-a spus că această stare de alarmă permanentă ”salvează vieți” numai că, în realitate, lucrurile nu par să stea chiar așa.

În realitate, pe tot parcursul anului trecut s-a înregistrat o creștere accentuată a numărului de sinucideri, a problemelor de sănătate mentală[1], a supradozelor de droguri[2] și a abuzurilor în familie.

Cercetările arată că inducerea spaimei poate influența în mod eficient comportamentul public, dar că acest proces este, totodată, profund dăunător, pricinuind, printre altele, depresie, anxietate precum și o multitudine de comportamente cu risc crescut[3].

”Tacticile de înspăimântare a populației, utilizate pe scară largă pentru a promova comportamentele preventive recomandate, – scriu cercetătorii – au avut rezultate negative neintenționate care au intensificat pandemia deja complexă, îngreunând eforturile de a o controla.”

Frica este un mecanism de supraviețuire care ne ajută să acționăm atunci când ne confruntăm cu situații care ne pun viața în pericol. Dar, din păcate, ea poate să denatureze realitatea, exagerând amenințările și silindu-ne să trăim permanent sub stresul celui mai negru dintre scenariile posibile.

Potrivit lui Brandon LaGreca[4], autorul cărții de curând apărute Cancer, Stress and Mindset: Focusing the mind to Empower Healing and Resilience[5], (Cancer, Stres și stare de spirit. Concentrarea minții pentru a facilita vindecarea) importantă nu este, neapărat, emoția în sine, cât, mai cu seamă, reacția noastră privitoare la aceasta.

LaGreca, care practică și medicina chineză, este de părere că frica poate fi bună sau rea în funcție de felul în care izbutim să o gestionăm.

Și, din punctul lui de vedere, este necesară, întotdeauna, o evaluare a acesteia, în scopul de a constata în ce măsură este sau nu justificată și de a obține, astfel, o perspectivă corectă asupra ciudatei naturi duale a acestei emoții.

Astfel, LaGreca împarte frica în două categorii de bază: frica imediată și frica iminentă.

Frica imediată este aceea care lovește fără avertisment și cere acțiuni neîntârziate.

Să presupunem că persoana care conduce în fața dvs. încetinește brusc. În acest caz, spune LaGreca, rapiditatea reacției dvs. vă poate salva viața.

Din cea de-a doua categorie fac parte toate temerile privitoare la viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, din pricina cărora suntem nevoiți să rămânem permanent în gardă. Și care ne provoacă suferință, chiar dacă un observator extern le poate considera banale și neîntemeiate.

Răspunsurile noastre la aceste două categorii de temeri sunt diferite inclusiv din punct de vedere biochimic, LaGreca fiind de părere că atunci când ne confruntăm cu o spaimă imediată, glandele suprarenale pompează epinefrină și norepinefrină, ceea ce determină o creștere rapidă a energiei și concentrării, în vederea rezolvării situației respective. Odată cu trecerea pericolului, respirăm adânc, starea de ”luptă sau fugi”dispare, iar hormonii de stres revin la valoarea inițială.

Hormonul care ne ajută să diminuăm frica de un pericol întrevăzut în viitor este cortizolul. Cronicizarea fricii, care devine obsesivă și stresul permanent provocat de aceasta, generează un nivel crescut al cortizolului în sânge care, în timp, poate determina leziuni psihice sau fizice foarte greu sau chiar imposibil de vindecat.

Cum cortizolul reglează, de asemenea, zahărul din sânge și inflamația, situațiile de stres continuu dezechilibrează glicemia și distrug sistemul imunitar[6], întregul organism fiind supus unei uzuri extreme.

Așadar, frica are o funcție importantă, dar trebuie să fie pe termen scurt. Trebuie să o putem opri și să trecem din starea de ”luptă sau fugi” într-o stare de calm și răbdare, singura sănătoasă pe termen lung.

Acest salt de la o stare la alta este perceptibil pretutindeni în jurul nostru. Iepurele gonit de rottweiler se va liniști imediat după trecerea pericolului, va ronțăi o porție de frunze și se va prăbuși, apoi, într-un somn adânc.

Numai oamenii sunt predispuși să își rumege la infinit trecutul și să tremure pentru viitor, amplificându-și la infinit temerile și întreținând astfel stresul si nivelul ridicat al cortizolului.

În cazul fricii imediate, creșterea adrenalinei este concepută pentru a ne proteja de rău, dar spaima pe termen lung este o rețetă sigură pentru boală.

Starea de frică prelungită slăbește sistemul imunitar, distruge digestia și accelerează îmbătrânirea, printr-un proces inflamator aflat în centrul tuturor bolilor cronice. Iar boala cronică este cel mai periculos inamic al medicinei moderne. Boala cronică este lentă, adesea invizibilă și strâns legată de stilul de viață și de stres.

Bolile sau leziunile acute sunt locale și au, cel mai adesea, cauze și remedii imediate. 

”Suntem foarte buni în ceea ce privește chestinile acute, este motivul pentru care am supraviețuit ca specie. În ceea ce mă privește – spune LaGreca – eu mă concentrez mai cu seamă pe toate aceste situații cronice, care durează un timp îndelungat. Sunt importante mai ales pentru pacienții cu cancer, dar, în aceeași măsură, și pentru persoanele care se tem de covid.”

Boala cronică este persistentă și continuă. Ea nu se poate remedia cu ușurință nici cu medicamente și nici cu intervenții chirurgicale. De obicei este sistemică și legată de tiparele stilului de viață stabilit de-a lungul timpului.

Fuga din fața unei primejdii imediate este tentantă și, în numeroase cazuri, poate fi chiar cea mai bună opțiune posibilă. Spaimele pe termen lung trebuie, însă înfruntate.

Dacă nu faci nimic pentru a-ți recunoaște și înțelege frica, este posibil să nici nu-i realizezi prezența. S-ar putea să simți doar o permanentă senzație neplăcută, precum și dorința disperată de a te elibera de aceasta.

Jami Carder, asistentă medicală și antrenor de recuperare în urma traumatismelor, mărturisește că avea 40 de ani când a aflat că frica i-a ghidat aproape fiecare decizie pe care o luase până atunci. Când, însă, a decis să o înfrunte, totul s-a schimbat dintr-o dată.

În timp ce își analiza temerile a constat că toate indicau o temă similară: îi era frică de respingere. Iar când a încercat să le depășească, s-a simțit, dintr-o dată, devenind mai puternică.

”Imensa majoritate a spaimelor mele nu s-a confirmat niciodată. Dar, în ceea ce privește posibilitatea de a fi respinsă, am acceptat-o și am înfruntat-o deschis de un număr suficient de ori pentru ca acum să mă simt aproape invincibilă.”

Desigur, acel sentiment de invincibilitate nu apare de obicei peste noapte, dar – spune LaGreca – chiar și cei care nu sunt suficient de puternici pentru a-și înfrunta frica pot învăța să o accepte simțindu-se, astfel, mai confortabil în prezența acesteia.

Și, chiar dacă spaimele noastre nu dispar la comandă, cu siguranță, ne putem schimba punctul de referință, astfel încât să devenim mai puțin receptivi la stres. Și, procedând astfel, ne putem construi, pas cu pas, reziliența.

Instructorul Cindy Fox[7] spunea că folosirea fricii ca vehicul motivațional i-a salvat de nenumărate ori viața. Ea descrie o situație de pe vremea în care, în calitatea sa de tânăr ofițer de poliție, căuta, într-un cartier rău famat, un bărbat care, în acea noapte, amenințase violent o femeie. Observând un suspect s-a întrebat dacă ar trebui să solicite ajutor:

”Am văzut un bărbat foarte înalt, cu o burtă imensă, păr argintiu pieptănat pe spate, îmbrăcat într-o cămașă de flanel. Mergea prin mijlocul drumului, și părul de la ceafă mi s-a ridicat cu fiecare detaliu care îmi confirma că e foarte posibil ca acesta să fie infractorul.”

Până atunci, Frost gestionase singură o mulțime de situații dificile, dar era îndeajuns de familiarizată cu senzația de frica pentru a-i putea recunoaște valoarea.

”Acestea sunt reacții date de Dumnezeu”, spune ea. ”Ascultă-ți frica și răspunde în consecință.”

A-ți asculta frica nu e același lucru cu a te lăsa obsedat de ea. Scopul nu constă în suspendarea acestui mecanism de supraviețuire, ci în a deveni conștient de mesajul său, cultivând, totodată curajul de a-l gestiona. Orice altceva nu va face decât să alimenteze frica.

Designerul de modă Evey Rosembloom era obsedată de siguranța familiei sale. Totul s-a întâmplat în momentul declanșării unui incendiu și după decesul prin împușcare a unui vecin.

Cele două evenimente au îngrijorat-o pe Rosenbloom, făcând-o să se teamă pentru siguranța copiilor ei.

Ea își amintește că a rămas blocată în starea de ”luptă sau fugi”, înțelegea că această obsesie îi distrugea mintea și trupul, dar nu se putea opri. Astfel, a investit ore întregi de cercetare despre prevenirea infracțiunilor violente și a monitorizat toate amenințările potențiale cu care s-ar putea confrunta familia și comunitatea sa. Dar sănătatea ei a continuat să se deterioreze:

”Pe măsură ce citeam, deveneam tot mai anxioasă. Curând, am început să am amețeli și să văd flash-uri luminoase în fața ochilor. Toate acestea au durat luni întregi. Am fost diagnostiată cu migrene vestibulare și, în momentul în care medicii mi-au spus că nu mă mai pot ajuta, am simțit că acesta este începutul sfârșitului. Simțeam doar o tristețe copleșitoare și regretul imens că nu le-am putut oferi copiilor mei o viață fericită.”

Rosembloom a fost scoasă din nesfârșita buclă a spaimelor atunci când fiica ei de patru ani a găsit-o plângând, s-a apropiat și i-a spus: ”Mami, poți alege să fii fericită.”

Din acel moment, Rosenbloom s-a deconectat de la orice stres, începând cu știrile, umplând golul cu filme vesele și muzică liniștitoare.

”Este incredibil cât de repede am izbutit să recunosc și să elimin conținutul stresant, nutrindu-mi creierul cu gânduri și acțiuni pozitive”, își amintește ea. M-am simțit cu adevărat eliberată în momentul în care am decis că nu voi mai permite spaimelor să-mi întunece bucuria de a trăi. Și, îndată după aceea, m-am străduit să creez un mediu liniștit și luminos pentru copiii mei”.

Frica este un mecanism de protecție înnăscut și este îndeobște știut că forțele manipulatoare profită de acest reflex. Propaganda fiind renumită pentru faptul că speculează emoțiile în schimbul câștigului politic, determinându-i pe oameni să facă alegeri ilogice, izvorâte din frică.

”Să luăm, de exemplu, luna martie a anului trecut, când nu știam dacă vom avea ce manca și suficientă hârtie igienică”, scrie LaGreca. Ar trebui să ne întrebăm ce avem și pentru ce anume am putea fi recunoscători. Să conștientizăm toate aspectele pozitive ale vieții noastre și observăm că, de cele mai multe ori, acestea sunt preponderente. Să învățăm să ne bucurăm.”

Supraviețuirea noastră depinde de capacitatea de a răspunde adecvat amenințărilor cu care ne confruntăm, dar trebuie să ținem seama, în egala măsură, de toate aspectele pozitive, de ceea ce avem în mod real, precum și de sprijinul celor pe care îi iubim. Să ne socotim anxietatea drept un profesor, ale cărui lecții ne pot fi de un mare folos.

Conan Milner

Traducere și adaptare de Nedeea Burcă

Sursa: https://www.theepochtimes.com/making-choices-out-of-fear_3744359.ht