British Medical Journal semnala recent apariția unui studiu de cohortă care compara noua varianta britanica de coronavirus (B.1.1.7.) cu restul celorlalte variante mai vechi[1]. Informație urmată de articole înfiorătoare în presa de pretutindeni. Ca să dau un singur exemplu, Al-Jazeera titra că varianta din Marea Britanie este cu până la 100% mai mortală[2].
Dar, să analizăm detaliile și să vedem dacă, într-adevăr, chiar așa stau lucrurile.
Persoanele incluse în studiu trebuiau să îndeplinească două criterii. În primul rând, să fi fost testate pozitiv în perioada cuprinsă între începutul lui octombrie 2020 și sfârșitul lui ianuarie 2021. Iar, în al doilea, să aibă peste 30 de ani. Autorii nu oferă niciun motiv pentru această regulă astfel încât, singura chestie pe care mi-o pot imagina este că includerea celor de până în această vârstă ar fi condus la niște rezultate mult mai puțin impresionante, ceea ce ar fi îngreunat utilizarea acestora în campaniile publice de înfricoșare a populației.
În Marea Britanie, testul PCR utilizat în prezent se bazează pe trei cadre de citire. Cu alte cuvinte, se caută trei bucăți separate de ARN viral. Varianta B.1.1.7. are, în codul său genetic, niște variații care determină ca unul dintre aceste cadre să obțină un rezultat negativ. Este o ciudățenie care face să poată fi identitificată cu precizie, fără a mai fi necesară secvențierea genelor.
Deci, ceea ce au făcut cercetătorii a fost să repartizeze bolnavii de covid în două cohorte diferite: într-una din ele pe cei cu ”varianta B.1.1.7.” și, în cealalată, pe cei care aveau variantele vechi.
Așa cum am menționat, un studiu de cohortă este un tip de studiu observațional, iar studiile observaționale sunt pline de factori echivoci, care încurcă rezultatele.
Pentru a minimiza această problemă, cercetătorii au asociat fiecare persoană infectată aparținând grupului cu varianta nouă, cu o persoană similară, din celălalt grup. (Similitudinile privind data testării, locația geografică, vârsta, sexul și etnia.)
Obiectivul analizat de cercetători a fost moartea în termen de 28 de zile. Un punct final extrem de problematic, menit să supraestimeze mortalitatea cauzată de covid, câtă vreme, practic, oricine a avut un test pozitiv și a murit apoi în următoarele zile a fost considerat mort de covid, chiar și dacă, în realitate, a sfârșit sub roțile unui autobuz.
În afară de supraestimarea ratei de deces covid, acest tip de abordare ar putea, de asemenea, să tulbure rezultatele studiului, îngreunând observarea diferenței reale de mortalitate dintre noua variantă a virusului și variantele mai vechi (desigur, dacă aceasta chiar există în realitate).
Oricum, să ne concentrăm asupra rezultatelor.
Așadar, din cele 54.906 persoane identificate cu noua variantă a virusului, au murit 227 de pacienți (0,41%), în vreme ce din cele 54.906 persoane care aveau vechile variante, au murit 141(0,26%).
Prin urmare, noua variantă pare să fie puțin mai mortală decât variantele mai vechi (mai precis cu 0,15%).
Pentru a pune acest lucru în perspectivă, la fiecare 700 de persoane care dezvoltă covid noua variantă, vă puteți aștepta la un deces în plus.
Bineînțeles, ar trebui să ne reamintim, de fiecare dată, că acesta este un studiu observational și că, deși cercetătorii au făcut tot posibilul pentru a scăpa de factorii de confuzie, este totuși posibil ca rezultatul să fie viciat.
Mult mai frapantă mi se pare, însă, rata extrem de scăzută a mortalității generale, care rezultă din acest studiu.
Să ne amintim că au fost incluse doar persoanele testate.
Potrivit doctorului Anthony Fauci[3], 40-45% din infecții sunt asimptomatice. Iar asimptomaticii, în imensa lor majoritate, rămân netestați (cu excepția cazurilor în care sunt prinși în anchetele epidemiologice). Și, în mod evident, asimptomaticii nici nu mor de covid 19.
Așadar, deși s-a constatat o rată a mortalității de 0,41% pentru noua variantă și 0,26 % pentru variantele mai vechi, rata reală a deceselor este, probabil, considerabil mai mică.
Ca să nu mai spunem că excluderea persoanelor sub vârsta de 30 de ani, precum și contorizarea fiecărui deces intervenit în termen de 28 de zile de la o testare pozitivă, indiferent de motivul real al acestuia sunt, de asemenea, factori de natură să micșoreze și mai mult rata reală mortalității.
Prin urmare, acest studiu, destul de amuzant, nu face decât să dovedească, o dată în plus, ca rata mortalității infecției covid 19 a fost grosolan supraevaluată[4].
Pentru a fi corecți, trebuie să spunem că proporția participanților cu o vârstă de peste 80 de ani este scăzută, de doar 0,5%, comparativ cu procentul real de 3% din populația Marii Britanii, ceea ce împinge rata mortalității în direcția opusă.
În rest, rămâne de apreciat care anume din cele două excluderi din studiu are un impact mai puternic a ratei de mortalitate rezultate, aceea a celor peste 80 de ani (care constituie 3% din populație) sau, dimpotrivă, aceea, totală, a celor sub 30 de ani (și care constituie 25% din populația UK).
Cert este însă că rata mortalității în grupul celor de peste 80 de ani este de 100 de ori mai mare decât în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani (12%, sau una din 900 de persoane). Acest lucru este în concordanță cu studiile anterioare, care au arătat că riscul de a muri crește abrupt pe măsură ce oamenii ajung la o vârstă avansată.[5]
Care ar fi, așadar, concluziile finale ale studiului?
Varianta B.1.1.7 pare puțin mai mortală decât variantele mai vechi, crescând riscurile de deces ale unei persoane simptomatice obișnuite cu doar 0,15 %.
Concluzia principală fiind aceea că rata mortalității infecției (cu noua variantă a virusului cu tot), este extrem de scăzută pentru imensa majoritate a oamenilor. Cred că un titlu mai rezonabil pentru articolul din Al Jazeera ar fi fost: Infecția covid 19 mult mai puțin mortală decât credem.
Sebastian Rushworth M.D.
Traducere de Nedeea Burcă
