William Kilpatrick

William Kilpatrick a predat mulți ani la Boston College. Este autorul mai multor cărți pe tema problemelor culturale și religioase, printre care: What Catholics Need to Know About Islam; Christianity, Islam and Atheism: The Struggle for the Soul of the West; și The Politically Incorrect Guide to Jihad. Articolele sale au apărut în numeroase publicații, inclusiv Catholic World Report, National Catholic Register, Aleteia, Saint Austin Review, Investor’s Business Daily și First Things. Munca lui este parțial susținută de către Fundația Shillman.

 

S-au făcut, în ultima vreme, o mulțime de speculații privitoare la o eventuală demisie a Papei Francisc. Are 85 de ani, are nevoie de un scaun cu rotile din cauza unui genunchi anchilozat, îi lipsește o parte dintr-un plămân în urma unei intervenții chirurgicale majore din tinerețe și a suferit recent o altă operație complicată pentru a-i fi îndepărtată o parte din colon.

Cine l-ar putea înlocui? În acest moment pare probabil ca succesorul lui să fie cineva care să-i semene – anume cineva capabil să ducă mai departe operațiunea de ”modernizare” a Bisericii. Această probabilitate se bazează pe faptul că Francisc i-a numit el însuși pe majoritatea celor care ar trebui să-i aleagă urmașul.

În termeni politici, el a ”aranjat” Colegiul Cardinalilor. Chiar dacă unii cardinali au fost numiți de Papa Benedict al XVI-lea și alții de Ioan Paul al II-lea, o mare parte a acestora a depășit 80 de ani – vârsta limită pentru vot. Astfel, o majoritate foarte solidă a cardinalilor cu drept de vot îi datorează înalta sa poziție lui Francisc, care este considerat un ”papă politic”.

Ceea ce mărește șansele ca următorul papă să fie plăsmuit după modelul lui Francisc, iar Biserica să își continue marșul ”modernizator”. În orice caz, acesta pare scenariul cel mai probabil.

Există însă o problemă. Și încă una majoră.

După cum am subliniat într-un material anterior, un număr mic de catolici, dar aflat într-o continuă creștere, neagă validitatea alegerii lui Francisc. Dacă adevărul este de partea lor, înseamnă că Francisc nu este Papă. Și, așa stând lucrurile, atunci numirile lui ar fi la rândul lor invalide, iar actuala majoritate pro-Francisc ar fi spulberată.

Dar, dacă nu Francisc este adevăratul Papă, atunci cine?

Cei care neagă validitatea alegerii sale spun că Benedict este încă papă. Ei susțin că el a încercat o demisie parțială: a intenționat să renunțe la îndatoririle administrative ale papalității, dar nu și la funcția de papă.

Cu toate acestea, potrivit susținătorilor teoriei demisiei invalide, în dreptul canonic sau în doctrina catolică nu există nicio prevedere pentru o astfel de bifucare a papalității. Papalitatea, spun ei, înseamnă totul sau nimic și, prin urmare, Benedict s-a făcut vinovat de o greșeală majoră. Așadar, demisia lui a fost invalidă.

Toată această situație poate părea confuză, cu atât mai mult cu cât, înainte de a fi ales papă, Benedict a luat parte, timp de decenii, la o discuție purtată de teologii moderniști, despre modalitățile de restructurare a papalității.

Potrivit teoriei, Benedict pare să fi ajuns la concluzia că ar putea renunța la rolul său de papă ”activ”, păstrând, în același timp, un rol pasiv și contemplativ. El pare să fi afirmat asta într-o audiență papală oferită la două săptămâni după demisia sa:

”Nu poate exista nicio întoarcere în sfera privată. Decizia mea de a renunța la exercițiul activ al ministerului nu revocă acest lucru. Nu mă întorc la viața privată… ci am ales un alt fel de a rămâne alături de Domnul răstignit. Am renunțat la puterea serviciului de guvernare a Bisericii, rămânând în slujba rugăciunii și, ca să spun așa, în <<ograda>> Sfântului Petru.”

Și, în consecință, Benedict a rămas până azi între zidurile Vaticanului, poartă o sutană papală albă, dă binecuvântarea papală și semnează scrisori ca și cum ar fi încă papă.

Pentru o analogie, gândiți-vă la un președinte american care demisinează de la președinție dar rămâne la Casa Albă, cere să fie numit ”Domnule Președinte” și își ștampilează scrisorile cu sigiliul prezidențial. Un asemenea comportament ar putea părea multora de o imensă stupiditate. Și exact așa văd chestiunea criticii lui Benedict: demisia sa parțială, susțin ei, a fost o greșeală stupidă.

Acesta este și punctul de vedere al lui Michael Voris, fondatorul Church Militant – un site web popular care are o mulțime de urmăritori printre catolicii tradiționaliști. Voris susține că Benedict ar fi unul dintre cei mai nefaști oameni din istorie, care ar fi creat în mod conștient o astfel de situație confuză și că nu a făcut nimic pentru a o rectifica odată ce rezultatul distructiv (alegerea lui Francisc) a devenit evident.

Dar, încă o dată, acest argument presupune că Benedict este pur și simplu prea deștept ca să fi putut face o greșeală neintenționată. Prin urmare demisia lui trebuie să fi fost valabilă, ca și alegerea lui Francisc și, acum, ne place sau nu, ne-am procopsit cu un nou papă (pe care Voris îl consideră, de asemenea, drept unul dintre ce mai răi care au existat vreodată).

Problema cu acest argument este că, așa cum știm, oamenii foarte inteligenți fac deseori greșeli dintre cele mai stupide. Analizarea excesivă a unei probleme sau propuneri poate determina pierderea contactului cu bunul simț. Expresia ”minte multă și prostie pe măsură” fiind doar una dintre cele multe care susțin această experiență foarte larg răspândită.

Dar, dacă demisia lui Benedict a fost invalidă și el este încă papă, care ar fi implicațiile practice ale unei eventuale demisii a lui Francisc?

E greu de spus, fiindcă totul depinde de câteva variabile. Nu se poate ști, deocamdată, dacă Benedict va recunoaște că demisia sa a fost invalidă, reafirmându-și prerogativele de papă. Dacă nu o va face, atunci probabil că ne vom putea aștepta la alegerea papei Francisc al II-lea ori, poate, a papei Libertin I (deși s-ar putea argumenta că avem deja un Papă Libertin).

Pe de altă parte, dacă Benedict trece de la un rol pasiv la unul activ și își reafirmă primatul, atunci ne putem aștepta la dezlănțuirea iadului pe pământ. Poate că un dezertor din tabăra lui Francisc va dezvălui scheletele din dulap (alegerea lui Francisc a fost într-adevăr trucată, așa cum au susținut unii?), sau poate că un număr suficient de mare de episcopi și cardinali se vor aduna de partea lui Benedict. Sau poate că tabăra lui Francisc îl va declara incompetent mintal pe Benedict și îl va izola inclusiv de reporterii prea băgăcioși, asigurându-ne, totodată, că primește cel mai bun tratament psihiatric posibil.

Este greu de spus ce s-ar putea întâmpla. Și pentru mulți situația ar fi aproape de neconceput. Cu toate acestea, atât catolicii cât și necatolicii deopotrivă ar trebui să înceapă să se gândească la asta.

Ar fi iluzoriu să speculăm prea mult cu privire la felul în care Dumnezeu însuși privește această chestiune, dar pentru cei care caută prevestiri și semne, e instructiv să notăm că, la câteva ore după ce Benedict și-a anunțat demisia, cupola Sf. Petru a fost izbită năpraznic de două fulgere înfricoșătoare.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

sursa: aici