Un eseu de Paul Kingsnorth

 

O fi din pricina vârstei sau, poate, doar a unei prejudecăți oarbe, dar când am aflat că guvernul austriac a poprit o treime a populației sale, socotind-o drept un pericol pentru sănătatea publică, m-au trecut fiori reci pe șira spinării.

Mă uit la fotografiile cu polițiști îmbrăcați în negru, mascați și înarmați, oprind oamenii pe străzi pentru a le verifica actele digitale, citesc relatările celor reținuți pentru că au ieșit din casă mai mult de o singură dată pe zi, cât le-a fost permis, și îi ascult pe politicenii austrieci pretinzând că toți cei care refuză injecția trebuie să fie ocoliți ca niște ciumați, până când se vor conforma.

Apoi urmăresc interviurile cu oameni obișnuiți, care spun că nevaccinații primesc exact ceea ce merită. Unii dintre ei sunt de părere că acești dușmani ai poporului ar trebui arestați sau – în cel mai bun caz – că sunt malefici și ar trebui pedepsiți.

Privesc peste graniță, la Germania, unde politicienii plănuiesc, de asemenea, ghetoizarea celor ce ezită să se vaccineze, discutând totodată despre vaccinarea obligatorie a fiecărui cetățean.

”Până la sfârșitul iernii” – spune onorabilul Ministru al Sănătății – germanii vor fi ”vaccinați, vindecați sau morți.” O a patra opțiune nu există.

De altfel, nemții au fost teribil de ocupați. Hamburghezii tocmai ce au terminat de montat gardurile menite să-i separe, în aer liber!, la târgurile de Crăciun, pe vaccinații cei buni de nevaccinații cei răi și cine știe, poate că în curând vor oferi noilor cetățeni model până și pietre pe care aceștia să le arunce peste zăplaz, lapidându-i pe nesupuși.

În orice caz, starea generală de spirit e deja numai bună pentru așa ceva.

Un desen animat apărut recent în ziarul de mare circulație Frankfürter Allgemeine Zeitung reprezintă un bărbat pe o canapea, distrându-se cu un joc electronic a cărui acțiune constă în împușcarea unui număr cât mai mare de nevaccinați. Și a cărui ”legendă” îl descrie ca pe o splendidă surpriză pentru bradul de Crăciun.

Nu că nemții sau austriecii ar deține vreun monopol asupra actualelor tentative autoritariste legitimate cu pretextul sănătății publice. Nebunia este complet globalizată astfel încât opinia recentă a criticului de artă american, câștigător al Premiului Pulitzer, Jerry Saltz, livrată celui un milion și jumătate de urmăritori ai săi de pe Twitter, a devenit nici mai mult și nici mai puțin decât expresia unei noi forme de ură de clasă, cumva acceptabilă în era hipersensibilității și a cancel culture.

”Cel mai recent gând al meu referitor la covid este: Lăsați-i baltă!” – a scris el. Adică noi, cei suficient de norocoși să fim dublu sau triplu vaccinați, suntem în siguranță. Ceilalți n-au decât să moară. Știu că ne pun oarecum în pericol însă, totuși, vaccinul ne protejează în proporție de 97% . Astfel încât, dacă ei vor să moară, eu zic să le facem pe voie. Libertate.”

În Europa și în întreaga lume se întâmplă cam același lucru. Regim de țuhaus. Vaccinare cu orice preț. Segregare severă și demiteri în masă. Consens mediatic la comandă. Cenzurarea sistematică a dizidenților. Crearea deliberată a unui climat de frică și suspiciune. Demonizarea din ce în ce mai intensă a ”nevaccinaților”. Un monstru înspăimântător crește sub ochii noștri uimiți, în imediata noastră apropiere.

Privesc toate astea din Irlanda, țara care are cea mai mare rată de vaccinare a adulților din întreaga Europă occidentală, adică peste 90% din populație. Iar creșterea numărului de cazuri se accelerează atât de repede încât lucrăm de acasă și ne temem de iminența unei noi carantine. Sunt propuse noi și noi restricții pentru copii, care sunt cel mai puțin expuși riscului de a se îmbolnăvi de covid, iar accesul în pub-uri și în cluburi a fost limitat până la miezul nopții. Ceea ce este ciudat, câtă vreme oricum intră în ele doar persoanele vaccinate, scanarea unui cod QR activat pentru smartphone constituindu-se, încă din vară, în singura modalitate de a accesa cea mai mare parte a societății.

Într-o colectivitate onestă, toate acestea ar fi făcut obiectul unei dezbateri publice puternice. Am fi văzut oameni de știință împărtășind diverse opinii și discutând deschis la TV, la Radio și în presa scrisă, filme de tot felul difuzate de rețelele sociale, fără nicio teamă de cenzură, jurnaliști care investighează în mod corespunzător diverse rapoarte atât despre succesurile vaccinurilor cât și despre pericolele acestora, explorări serioase ale tratamentelor alternative, dezbateri publice despre echilibrul dintre libertățile civile și sănătatea publică, precum și dezbateri despre ce anume înseamnă aceasta din urmă cu adevărat.

Dar nu am văzut și nici nu vom vedea unele ca acestea, deoarece dezbaterea și dizidența au devenit demodate. Mass media de aici nu a pus nici o întrebare critică vreunei autorități de cel puțin 18 luni. Algoritmii google sunt ocupați să îngroape datele incomode, în vreme ce canalele de social media, care formează viziunea despre lume a majorității oamenilor elimină opiniile critice, chiar și atunci când acestea provin de la virusologi sau editori ai British Medical Journal.

Dar, oare ce anume ar putea justifica o asemenea situație?

S-ar putea răspunde că totul este rezultatul combinației dintre o pandemie teribilă care a ucis sau mutilat un număr mare dintre cei infectați și existența unui panaceu despre care s-a dovedit că imunizează și previne răspândirea virusului. Aceasta fiind, de fapt, ceea ce ni se spune că trăim, cum ar veni, însăși Narațiunea de bază. Numai că a devenit suficient de clar că nu este adevărată. Covid 19 este, cu siguranță, o boală urâtă, care trebuie luată în serios, în special de către cei vulnerabili, vârstnici sau bolnavi cronici. Dar nici pe departe suficient de periculoasă pentru a justifica atmosfera înspăimântătoare creată pretutindeni în lume.

Soluția de bază a guvernelor a devenit intervenția autoritaristă, iar climatul de spaimă creat de mass media a facilitat sprijinul entuziast al acesteia. Pe măsură ce vaccinurile nu izbutesc să pună capăt pandemiei, variantele noi continuă să apară și fiecare promisiune de reîntoarcere la firesc se încheie cu reimpunerea restricțiilor, astfel încât se cer mereu mai multe limitări ale libertății, mereu mai multă segregare, izolare și ostracizare. Și mereu mai multă brutalitate a autorităților.

Această brutalitate este ceea ce duce la persecutarea, abuzarea și stigmatizarea oricărui om suficient de nebun încât să fi îndrăznit să-și ridice capul deasupra parapetului, punând Narațiunea la îndoială. Solidaritatea de la începutul pandemiei pare acum ceva din vremuri demult trecute, iar combinația dintre năruirea lăuntrică a oamenilor și represiune roade ca un acid o țesătură socială deja puternic sfâșiată de un război cultural ai cărui combatanți  își neutralizează oponenții cu mult înainte de a fi încercat să înțeleagă ceea ce au de spus.

Toate speranțele și temerile s-au năpustit ca un stol de păsări asupra unei singure tehnologii, vaccinul, însă falia care s-a deschis în societate nu este legată de vaccinurile în sine, ci de ceea ce simbolizează acestea. Ce anume înseamnă să fii vaccinat sau nevaccinat, sigur sau periculos, corect sau incorect, rezonabil sau iresponsabil, docil sau independent – toate aceste întrebări explodează întocmai ca niște torpile în cele mai insondabile adâncuri ale culturii.

În fascinantul său buletin informativ, The Stoa, academicianul Peter Limberg propune o analiză a războiului covid în plină desfășurare, identificând două puncte de vedere privitoare la virus și la poziția față de acesta. Ambele sunt generalizări – mulți oameni se vor identifica doar în linii mari cu vreuna din ele – suficient totuși pentru a a le forma o părere despre Celălalt.

Limberg descrie cea dintâi poziție – Teza – astfel:

Lockdown-urile sunt necesare pentru a opri răspândirea virusului, măștile funcționează și trebuiesc impuse, vaccinurile sunt absolut sigure, iar pașaportul verde va ajuta la revenirea mai rapidă la normalitate, obligându-i pe cei care ezită să se vaccineze.

Teza este poziția establishmentului, susținută, cum zice Lindberg, de media mainstream, ONG-uri, universități, guverne occidentale și stânga memetică. În contrast, viziunea opusă – Antiteza – este susținută de un grup de dizidenți de culori politice diverse (de la oameni de dreapta și până la anarhiști), motivați din diverse considerente să se grupeze în jurul unei povești alternative:

Lockdown-urile nu sunt necesare, măștile nu funcționează, importanța vaccinurilor a fost supralicitată, iar pașapoartele verzi nu doar că vor eșua, dar vor segrega și mai mult societatea, poziționându-ne pe panta alunecoasă a unor măsuri de control biopolitic din ce în ce mai draconice a căror silnicie va continua și după sfârșitul pandemiei.

Ceea ce vedem acum este că, pe măsură ce Teza eșuează, în mod vizibil, oamenii care încep să caute explicații devin tot mai mulți, începând să susțină diverse versiuni ale Antitezei. Ceea ce face ca susținătorii Tezi să se simtă tot mai amenințați și mai furioși. Pentru ei, indivizii care îndrăznesc să se îndoiască de Teză nu sunt ființe umane care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă, ci ”teoreticieni ai conspirației”, ”antivaxeri” și ”extremiști de dreapta” ale căror opinii vor genera mortalitate în masă.

Ca răspuns la această intoleranță, susținătorii mai radicali ai Antitezei devin intoleranți la rândul lor și condamnă ”oile” care sprijină în continuare Narațiunea, propunând versiuni alternative variabile de la convingător până la înfricoșător și teribil, cele mai rele vizându-i direct pe vechii inamici, evreii, ceea ce permite susținătorilor Tezei să reprezinte în mod convenabil orice opoziție față de linia lor ca fiind periculoasă și demnă de a fi cenzurată.

Niciun ”trib” nu comunică cu celălalt și fiecare își reprezintă adversarii ca fiind chintesența răului absolut.

Luați aceste două poziții, înfierbântați-le, treceți-le prin sita de mizerie constituită de rețelele sociale și veți obține actualul război, pe viață și pe moarte, în care furia pro sau contra vaccinurilor  se constituie, însă,  într-un substitut pentru altceva, cu mult mai vechi, mai profund și mai lent – un demon misterios care folosește aceste timpuri pentru a ne dezvălui o mulțime de lucruri tăinuite încă de la întemeierea lumii moderne.

Pandemia de covid este o revelație. Ea a scos la iveală sfâșieri adânci ale țesutului social care au fost dintotdeauna acolo, dar care în vremuri mai bune puteau fi încă ignorate. A dezvăluit slugărnicia mediilor de informare în masă și puterea Silicon Valley de a organiza și controla agenda publică. A confirmat necinstea și viclenia liderilor politici, precum și supunerea lor față de puterea corporatistă. Și, deloc în ultimul rând, a revelat ceea ce înainte vreme se știa prea puțin, anume că vălurile neutre ale științei pot fi folosite nu doar pentru a demonstra adevăruri, ci și pentru a drapa ideologii.

Și, mai presus de orice, a dezvăluit tendința spre autoritarism a multor oameni, vizibilă întotdeauna în vremuri de frică. Numai în ultima lună am urmărit comentatori mass media care cer cenzurarea adversarilor politici, profesori de filozofie care justifică carantinările în masă, și grupurile de lobby pentru drepturile omului păstrând tăcerea când vine vorba despre pașapoartele covid. Am urmărit apetitul stângii politice pentru autoritarism, existent, de bună seamă, și până acum, dar într-o stare latentă, precum și nenumărați așa ziși ”liberali” făcând campanie împotriva libertății. Și, pe măsură ce ne-a fost luată libertatea, am văzut intelectual după intelectual scuzând și justificând fiecare mișcare a autorităților.

În ultimii doi ani am aflat mai multe despre natura umană decât în cei 47 de ani precedenți. Am aflat, de asemenea, și câteva lucruri noi și nu foarte plăcute despre mine însumi, cum ar fi, de pildă tentația continuă de a judeca partizan, condamnându-i pe cei care gândesc diferit, sau dorința de a aparține neapărat unui grup care să îmi împărtășească toate ideile. Nu sunt cine știe ce fericit nici cu tendința mea de a căuta doar surse care îmi confirmă propriile convingeri.

Mai mult decât orice însă, apocalipsa covid mi-a dezvăluit că oamenii speriați sunt foarte ușor de controlat.

Din tot ceea ce vedem la ora actuală chestiunea cea mai evident dăunătoare și lesne de observat de la mare distanță este manipularea fricii publice în scopul de a impune niveluri fără precedent de control asupra populațiilor. Natura continuă a amenințării covid, tot mai multele variante ale virusului și tot mai numeroasele doze de vaccin necesare sugerează o anormalitate, sau mai bine zis, o ”nouă normalitate” fără sfârșit.

La fel ca, înainte vreme, ”războiul împotriva terorismului”, controlul și monitorizarea cetățenilor în numele ”sănătății publice”, segregarea vaccinaților virtuoși de nevaccinații antisocali, cenzurarea oricărei informații etichetate de către Silicon Valley drept dezinformare și supunerea pe scară largă a presei față de o narațiune stângace dinainte convenită – nimic dintre toate astea nu pare a avea vreo limită.

Aceasta este povestea vremurilor pe care le trăim. Asistăm, în întreaga lume la o pretenție fără precedent a forțelor statului, în alianță cu forțele capitalului corporativ, de a controla viața fiecăruia dintre noi. Toate acestea convergând către simbolul dezvăluit al epocii noastre: codul QR activat pentru smartphone care, în mare viteză și aproape în tăcere, a devenit noul pașaport pentru o viață completă. Am fost, o dată în plus, învinși de către propriile noastre instrumente.

Indiferent de unele dintre incontestabilele lor calități, și așa cum guvernele au început să recunoască public, vaccinurile anticovid nu pot împiedica răspândirea virusului. Dacă ar fi izbutit acest lucru, nu ne-am afla acum în situația în care ne aflăm. Și, fie și doar din acest motiv, nu poate exista nicio justificare a pașapoartelor verzi, sau a ghetoizării nevaccinaților. Dacă am fi cu adevărat raționali – așa cum pretindem – dacă am crede cu adevărat în știință, am purcede fără întâziere la revocarea tuturor măsurilor de această factură. Dar noi consimțim la toată această nebunie, scufundându-ne într-însa mereu și mereu mai adânc.

Suntem împinși înspre un viitor în care scanarea unui cod pentru a dovedi că ești un membru sigur și ascultător al societății ar putea deveni un act de rutină, la fel de banal precum prezentarea cardului de credit sau a permisului de conducere. Ne îndreptăm către vaccinarea obligatorie forțată a întregii populații – incusiv a copiilor – și înspre potențiale pedepse cu închisoarea pentru cei care refuză.

Teza, lăsată necontrolată, conduce direct la tiranie. Dar pericolul aderării în întregime la Antiteză se poate constitui, în aceeași măsură, într-o potențială coborâre în paranoia. După cum, ambele poziții se consolidează prin frica de Celălalt, cel impur, care trebuie anihilat cu o întreagă artilerie de revendicări și contra-revendicări, susținute de linkuri către studii despre ivermectină sau efectele secundare ale vaccinului.

Limberg își pune speranța în posibilitatea realizării unei sinteze a celor două poziții. Dar, pentru a ajunge acolo, spune el, ambele părți trebuie să descopere și să înțeleagă fricile celeilalte, ceea ce pare tot mai puțin probabil, cu fiecare zi care trece.

Fiind cineva care și-a început această călătorie pandemică aderând cu precauție la Teză, dar care, pe măsura derulării Narațiunii și a revelării, tot mai evidente, a lipsei de onestitate a susținătorilor acesteia, a început să încline tot mai mult înspre Antiteză, îmi pot explica destul de ușor propriile temeri.

În doar doi ani noi, occidentalii, care am petrecut decenii, dacă nu chiar secole dând lecții despre ”libertate” celorlalți și câteodată chiar bombardându-i pentru a-i obliga să o accepte, ne-am abandonat-o pe a noastră pe nepusă masă, pedepsindu-i și ostracizându-i pe toți cei care se împotriveau. După cum tot noi, inventatorii ”liberalismului”, am decis acum să îl îngropăm, construind pe pământul gol un hibrid tehnocrat stat-corporație, o societate de credit social în stil chinezesc, centralizată, monitorizată, alimentată de algoritmi, în mod evident împotriva naturii și lipsită de libertate.

Ne aflăm într-un moment revoluționar. Societățile sunt transformate fără discuții publice și fără consimțământul membrilor acestora într-o versiune a viselor umede ale unui tocilar din Silicon Valley. Dacă nu vom izbuti să ajungem curând la o formă de Sinteză – dacă ”oile” nu vor putea înțelege spaimele ”covidioților”, și viceversa – vom fi prea orbiți pentru a mai putea percepe atât centrul adevăratei puteri, cât și ceea ce se construiește în jurul nostru, în vreme ce noi ținem prelegeri pompoase, sau ne insultăm reciproc.

Covid 19 a fost atât o revelație, cât și un accelerator. Acum, direcția de mers a devenit din ce în ce mai clară. Dacă nu ne vom opune în mod activ, viitorul nostru va arăta ca un cod QR, pâlpâind etern pe chipul uman.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici