Jack F. Matlock Jr.

Războiul din Ucraina a intrat într-o fază mult mai periculoasă în urma a patru evenimente recente.

    • Anexarea de către Rusia a încă patru provincii ucrainene blochează soluțiile de compromis până deunăzi fezabile.

    • Chiar și în situația în care războiul din Ucraina s-ar încheia în mod miraculos, atacurile care au scos din circulație ambele conducte North Stream au făcut imposibilă pe termen scurt restabilirea Rusiei ca principal furnizor de energie al Germaniei.

    • Atacul asupra Podului Crimeii a oferit Rusiei un pretext pentru escaladarea atacurilor asupra țintelor civile ucrainiene.

    • Atacurile de răzbunare ale Rusiei asupra țintelor civile vor face, cu siguranță, mai multe daune Ucrainei, decât ar putea face Ucraina Rusiei.

Liderii, atât ai Rusiei, cât și ai Ucrainei, și-au stabilit obiective imposibile. De fapt, niciun participant la războiul din Ucraina nu a susținut vreun obiectiv care ar fi putut restabili pacea în zonă. Încorporarea recentă a patru provincii ucrainene în Federația Rusă nu va fi acceptată de vecinii Rusiei sau de majoritatea puterilor europene.

Având în vedere pasiunile stârnite de război și atrocitățile acestuia, Ucraina, chiar și cu sprijinul NATO, nu poate crea un stat stabil și funcțional în cadrul tuturor granițelor pe care le-a moștenit în 1991. Dacă, încurajată și împuternicită de către SUA și NATO, Ucraina va încerca să recâștige aceste teritorii prin forță, este foarte plauzibil ca Rusia (și nu doar președintele Putin) să se răzbune și să distrugă Ucraina. Atunci când iluziile se confruntă cu realitatea, cea din urmă are întotdeauna prioritate.

Și dacă războiul ar înceta odată cu distrugerea Ucrainei – Kievul și Liovul distruse precum Groznîi odinioară – asta ar presupune că escaladarea conflictului nu va implica utilizarea armelor nucleare. Dar, dacă liderul rus este convins că Occidentul și SUA intenționează să-l distrugă, ce anume l-ar putea împiedica să-i distrugă el pe ceilalți, înainte de asta?

Ce a mers prost

Nu trebuia să se întâmple.

Odată cu încheierea Războiului Rece (prin negocire, nu prin victorie) și fragmentarea URSS în 15 țări separate (din pricina presiunilor interne, și nu a celor externe), Europa s-a eliberat și s-a reîntregit dintr-o dată – acesta fiind chiar obiectivul politicii SUA și NATO din timpul Războiului Rece. Dacă se urmărea asigurarea stabilității și prosperității Europei era necesară, înainte de toate, construirea unui sistem de securitate care să acopere toate țările continentului.

Dar președinții americani, de la Clinton la Trump, au ales în schimb să extindă NATO, să arunce la gunoi tratatele de control al armelor care au pus capăt Războiului Rece și să înroleze fostele republici sovietice într-o alianță militară care exclude Rusia. Benjamin Abelow și-a rezumat opinia despre evenimentele prevestitoare ale războiului în pătrunzătoarea sa carte How the West Brought War to Ukraine.

Războiul putea fi prevenit – ar fi fost prevenit, probabil, – dacă Ucraina ar fi fost dispusă să respecte acordul de la Minsk, să recunoască Donbasul ca entitate autonomă în cadrul Ucrainei, să evite consilierii militari NATO și să se angajeze că nu va intra în această alianță. Dar, ceea ce a fost posibil chiar până și în ianuarie 2022, ar putea să nu mai fie posibil acum. Anexarea de către Rusia a unui teritoriu suplimentar ridică miza. Și, odată cu prelungirea războiului, distrugerea totală a Ucrainei va fi tot mai greu de evitat.

Securitatea Americii

Noi, americanii, nu putem decât să admirăm rezistența curajoasă a ucrainienilor în fața invaziei ruse și ar trebui să fim mândri că am putut să-i susținem. Ar trebui făcut tot posibilul pentru a ne asigura că Ucraina va supraviețui ca stat independent. Dar asta nu înseamnă că Ucraina trebuie să recupereze tot teritoriul pe care l-a moștenit în 1991. De fapt, având în vedere toate pasiunile stânite de război și ceea ce l-a precedat (schimbarea violentă a guvernului din 2014, pe care mulți ruși au considerat-o o lovitură de stat organizată de Statele Unite), este posibil ca populația din unele zone să reziste la revenirea sub controlul Kievului.

Unii vor argumenta că Statele Unite au obligația morală de a sprijini toate doleanțele liderilor ucraineni, deoarece ”ei știu cel mai bine”. Nu, ei nu știu cel mai bine ce este în interesul securității poporului american și aceasta ar trebui să fie preocuparea principală a oricărui guvern american. De asemenea, supuși stresului războiului, s-ar putea ca ei să nu fie cei mai buni judecători ai propriilor interese finale de securitate.

Am fost ambasador în Uniunea Sovietică în 1990, când lituanienii și-au declarat independența față de Uniunea Sovietică. Statele Unite nu au recunoscut niciodată anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei de către Uniunea Sovietică, așa că lituanienii au cerut recunoașterea imediată de către SUA a independenței lor. Am avut o simpatie totală față de aspirațiile lituaniene, dar a trebuit să explic că ar fi o greșeală să facem asta înainte ca Lituania să fie complet liberă. De ce? Pentru că, în 1990, recunoașterea SUA ar fi precipitat aproape sigur o represiune sovietică pe care SUA nu ar fi putut-o contracara fără a risca un război nuclear.

Lituanienii, împreună cu vecinii lor baltici, și-au păstrat pașnice cererile de independență. SUA au exercitat presiuni confidențiale asupra guvernului sovietic cerându-i să se abțină de la folosirea forței, iar Consiliul de Stat al URSS a recunoscut independența Lituaniei și a celor două țări vecine ale acesteia în septembrie 1991, eliberându-le legal înainte de dezmembrarea Uniunii Sovietice.

Desigur, în cazul războiului ruso-ucrainean, problema nu este recunoașterea independenței, ci dacă SUA ar trebui să susțină dorința ucrainenilor de a-și restabili controlul asupra întregului teritoriu primit la destrămarea Uniunii Sovietice. Dacă urmărirea acestui obiectiv este de natură să precipite distrugerea progresivă a țării, acest lucru nu este în interesul Ucrainei.

Efectele asupra lumii

Luptele din Ucraina continuă și se intensifică în vreme ce lumea se luptă încă cu pandemia de covid 19, rămânând vulnerabilă atât la mutațiile virusului cât și la noi agenți patogeni, iar încălzirea globală produce, de asemenea, efecte din ce în ce mai distructive. Între timp, migrațiile cauzate de foamete, inundații, război și guvernare defectuoasă copleșesc capacitatea chiar și a celor mai bogate țări de a-i absorbi pe cei afectați. Iar acum trebuie adăugată amenințarea Armaghedonului, a unui holocaust nuclear – ceva ce n-ar risca niciun lider rațional. Dar, raționalitatea nu poate fi asumată nici în politica internă și nici în politica internațională de astăzi.

Europa va fi sever încercată în această iarnă, ca urmare a reducerii drastice a comerțului cu Rusia, în special când vine vorba despre energie. Este foarte probabil ca europenii să învinovățească din ce în ce mai mult SUA pentru politicile care alimentează inflația și provoacă recesiunea economică, mai cu seamă că monedele lor slăbesc în raport cu dolarul. Sancțiunile americane împotriva Rusiei vor fi văzute de mulți ca încercări egoiste de dominație asupra Europei de Vest.

O nouă cortină de fier îi este acum impusă Rusiei – de data aceasta de către politica occidentală – chiar dacă Statele Unite anunță mai multe măsuri pentru a înfrunta și îngrădi o Chină ambițioasă. Acest lucru va avea ca rezultat, inevitabil, o și mai mare colaborare între Rusia și China. De asemenea, utilizarea din ce în ce mai asiduă a sancțiunilor economice pentru atingerea scopurilor politice va întâmpina o respingere tot mai intensă din partea comerțului internațional efectuat în alte monede naționale decât dolarul american.

Pe măsură ce Europa este tot mai slăbită și tot mai multe țări vor avea de suferit de pe urma sancțiunilor americane, coalițiile de rezistență împotriva dominației SUA vor deveni tot mai înfloritoare. Competiția geopolitică va avea prioritate în fața acțiunilor de rezolvare a problemelor comune, chiar dacă acestea vor fi intensificate de conflictul internațional.

Ceea ce toate părțile implicate în conflictul din Ucraina par să fi uitat este că viitorul omenirii nu va fi determinat de locul în care sunt trasate granițele internaționale – acestea nu au fost niciodată statice în istorie și, fără îndoială, vor continua să se schimbe din când în când. Viitorul omenirii va fi determinat de felul în care națiunile vor învăța să-și rezolve în mod pașnic divergențele.

Există vreo modalitate de a opri acest război?

Având în vedere pasiunile stârnite de acest conflict, s-ar putea să nu existe. Atât Ucraina, cât și Rusia au pierdut suficient sânge pentru ca populațiile lor să se opună oricărui efort de a oferi adversarului măcar o parte din ceea ce își dorește. Cei doi președinți se urăsc și văd orice concesie ca pe o înfrângere personală. Dar, pe măsură ce războiul va continua, vor fi tot mai multe vieți ucrainene pierdute, tot mai multe proprietăți distruse și probabilitatea unui conflict mai larg va crește, de asemenea, tot mai mult.

Singura modalitate practică de a opri efectiv luptele ar fi convenirea unei încetări a focului. Acest lucru este dificil pentru ucraineni, deoarece ei încearcă să elibereze unele dintre teritoriile ocupate dar, realitatea este că, dacă războiul va continua, Rusia este capabilă să dăuneze Ucrainei mai mult decât poate să distrugă Ucraina fără a risca un război mai întins.

În calitate de furnizor principal de arme al Ucrainei, SUA ar trebui să încurajeze Ucraina să accepte o încetare a focului. În calitate de sponsor al celor mai punitive sancțiuni împotriva Rusiei, SUA ar trebui să-și folosească pârghiile pentru a determina Rusia să accepte negocieri autentice în timpul încetării focului.

Pentru a avea succes, negocierile trebuie purtate în privat, ceea ce ar necesita o revigorare a diplomației americano-ruse. În ultimii câțiva ani, expulzările ca represalii au redus personalul diplomatic al ambelor țări. Cu toate acestea, dacă există voință de a vorbi și de a negocia, se pot găsi căi. Până acum, voința pare să lipsească.

În prezent, niciuna dintre părțile relevante în conflictul din Ucraina nu pare a fi dispusă să înceteze lupta și să intre în negocieri autentice pentru a aduce pacea în Ucraina. Până la oprirea luptelor și începerea unor negocieri serioase, lumea  se îndreaptă înspre un deznodământ în care nu vor mai exista învinși sau învingători.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici

Jack F. Matlock Jr. este un diplomat de carieră care a servit ca ambasador al SUA în Uniunea Sovietică în perioada 1987-1991. Înainte de aceasta, a fost directorul principal pentru afaceri europene și sovietice în staff-ul Consiliului Național de Securitate al președintelui Reagan și, în perioada 1981-1983, ambasador al SUA în Cehoslovacia. A fost profesor la Institutul de Studii Avansate. A scris numeroase articole și trei cărți despre negocierile care au pus capăt Războiului Rece, dezintegrarea Uniunii Sovietice și politica externă a SUA după încheierea Războiului Rece.