Despre pierdere și regăsire

Făcând o trecere in revistă a fotografiilor dintr-o vară am dat peste una care mi-a amintit de o carte ce mi-a plăcut mult.
Obiecte Pierdute, romanul scriitoarei australiene Brooke Davis e de citit la malul mării dar în liniștea unui golf singuratic, nu în forfota turismului pe model cearșaf lângă cearșaf. Nu e genul ăla de carte ușoară, de vacanță. Not really. Chiar dacă se citește cu sufletul la gură.
Un roman de debut excelent cu trei personaje principale care nu au, aparent, nimic în comun. Millie, o fetiță de 7 ani, abandonată de mamă într-un magazin, Agatha, o bătrână autoizolată în casă după moartea soțului și Karl, un alt octogenar, evadat dintr-un azil.
Un copil curios și plin de candoare dar fascinat de moarte pentru că ” toată lumea știe ce e de știut despre ce înseamnă să te naști dar nimeni nu știe nimic despre cum e să fii mort”, o femeie care își măsoară zilnic și cu rigurozitate fiecare semn de îmbătrînire dar se ascunde de realitate în spatele unor ochelari de soare pe care îi poartă non-stop și un bărbat care a trăit iubirea perfectă cu femeia vieții lui dar care nu a reușit să iasă din „coconul” de fericire casnică, nu a călătorit niciodată nicăieri pentru că ” fiecare era pentru celălalt o țară străină ” și ” doar oamenii nefericiți pleacă de acasă „.
Un straniu grup de neadaptați aduși împreună din pură întâmplare ( oare?) ce pornesc într-o aventură pe parcursul căreia fiecare caută ceva, (Millie, pe mama care a părăsit-o, Agatha, viața pe care o avea înainte să observe zilnic semnele trecerii timpului iar Karl, un mod de a exista în afara spațiului de auto-suficiență în care și-a trăit întreaga viață). Un drum ” de cărămidă galbenă” pe care merg asemenea personajelor din Vrăjitorul din Oz, în căutarea unor emoții uitate sau neîncercate vreodată.
Eu am descoperit cartea din întâmplare, într-o tutungerie.
Așa că intrați și căutați în „cutia cu maimuțe „(cărți la reducere – cumperi una, a doua e la jumătate de preț) din tutungerii, chiar dacă nu fumați. Ăia care fumează împușcă 2 iepuri deodată. Își cumpără țigări și o carte bună.
Hai, să vă fie vinerea faină!

Adriana Crăciunescu