Mai e puțin și toate casele creștine vor străluci în lumina lină a Crăciunului…
Țările europene par a fi intrat într-o rutină… aceleași beculețe colorate, aceiași Moși Crăciuni costumați ca la carnaval, aceeași febră a consumerismului care, fără să ne dăm seama, ne….consumă, aceleași vorbe mieroase prin care ne îndemnăm reciproc ”să fim mai buni”.
Dar, oare, noi, românii pribegi, cum suntem?
Mulți dintre noi ”sunt bine”, ”au tot ce le trebuie”, alții se simt străini pe meleagurile unde i-a purtat soarta, dar nu-și mai găsesc locul nici acasă, și-au pierdut rădăcinile, alții nici măcar nu se gândesc cum mai sunt…
Frustrările exilului ne-au învățat să urâm, să fim deseori suspicioși , să trăim din sloganuri și nu din aer curat, pentru că nu avem timp să gândim, nu avem timp să înțelegem… Aruncăm unii înspre alții, sau înspre cei rămași acasă cuvinte tăioase, care ne rănesc pe noi, în primul rând… Abia în frenezia sărbătorilor, ne mai deschidem sufletele, ascultând colindele copilăriei și mai vărsăm câte o lacrimă, de dor de casă, de locuri, de prieteni, de părinți – mulți plecați din această dimensiune – ne e dor de noi înșine, ca o jale, ca o sfâșiere, ca o ca o sete amară de ceva drag și pentru totdeauna pierdut.
Ce-ar fi să fim mai uniți, mai altruiști, mai puțin judecătorii altora și mai mult făptuitori de bine? Ce-ar fi dacă nu ne-am mai împărți pe criterii decise de alții și am încerca, fie și numai pentru câteeva zile, să redevenim noi înșine, pur și simplu ROMÂNI?
Urări de bine tuturor celor ce nu zâmbesc: să o facă! Cele mai bune urări celor triști: merită din plin ca dorințele să le fie împlinite! Cele mai bune urări celor care nu se așteaptă la nicio bucurie de Crăciun!
Sărbători cu sănătate și bucurii, dragilor!
Marioara Sivu
