”Remarcați că, de câte ori s-a pus problema hegemoniei Germaniei sau Rusiei, SUA s-au implicat. Face parte din Marea Strategie, din ADN-ul nostru.” (George Friedman, fondator al Stratfor și Geopolitical Features)
Chiar dacă în interbelic România avea un specific preponderent rural, iar schimbările brutale din perioada comunistă au operat mutații dintre cele mai diverse în mentalul și atitudinea populației, totuși, identitatea noastră colectivă s-a bazat mereu pe convingerea că avem caracteristici fundamentale comune, că aparținem, așadar, unui ”neam”, ai cărui parametri geografici, culturali și lingvistici sunt, în aceeași măsură, comuni și definitorii pentru majoritatea indivizilor. Ceea ce s-a constituit într-un factor de coeziune și de solidaritate, societatea românească cristalizându-se, chiar și în cele mai dificile perioade, tocmai în jurul ideii de prezervare a acestei identități.
Inspirat de ideile Revoluției Franceze, Ernest Renan scria că o națiune este ”o mare comunitate solidară, constituită prin voința cetățenilor, susținută de spiritul jertfelor aduse și exprimată printr-un plebiscit cotidian”.
Actualmente poporul român traversează o perioadă extrem de periculoasă a istoriei sale, când ”voința” la care se referea filozoful francez începe să fie pusă tot mai mult sub semnul întrebării, alienarea unei majorități semnficative a cetățenilor români datorându-se atât lipsei de viziune a liderilor politici și obedienței râncede a așa-ziselor elite intelectuale, prea puțin preocupate de binele acelora pe care, teoretic, ar fi trebuit să îi călăuzească prin hățișurile unei lumi în continuă reconfigurare, cât și faptului că oamenii au fost nevoiți să suporte, după 1990, o agresiune fără precedent asupra tuturor valorilor individuale sau de grup care le erau caracteristice și care le-ar fi putut înlesni o cât de firavă autodefinire spirituală.
Astfel, în decursul acestui proces de destructurare identitară, doar parțial o consecință a schimbărilor de paradigmă care ne afectează la nivel planetar, nimic n-a rămas neterfelit: nici patria, nici istoria, nici religia, nici cultura română însăși apoi, de parcă toate astea n-ar fi fost de ajuns, categorii largi de oameni au fost manipulate prin intermediul mijloacelor media și al internetului, asmuțite unele împotriva altora, cu o ticăloșie criminală în sensul cel mai deplin al cuvântului: tineri contra vârstnici, bogați contra săraci, ”comuniști” contra ”anticomuniști”, ardeleni contra munteni și moldoveni, români din diaspora contra celor din țară, toate acestea deteriorînd puternic relațiile din întreaga societate, transformată într-un teritoriu distopic, deschis tuturor experimentelor și generând efecte traumatizante atât la nivel colectiv și cât și individual.
Din păcate, românii nu sunt îndeajuns de conștienți de faptul că țara lor a fost dintotdeauna o miză într-un joc geostrategic, și, totodată, având în vedere resursele de care dispune, o pradă pentru toți aceia care le râvnesc. Într-un război în care nu există ”răi” și ”buni”, ci doar entități care intenționează să le acceseze cât mai ușor și cât mai ieftin.
Așa stând lucrurile, exploatarea vulnerabilităților noastre în toate planurile (economic, politic, militar, social, informațional ș.a.), mai exact destabilizarea profundă a României de către diverși actori statali sau non-statali și cozile lor de topor se poate desfășura în voie, fără a întâmpina aproape nicio rezistență, noi fiind, la ora actuală, mult prea ocupați să ne sfâșiem între noi ca să mai fim atenți la contextele internaționale sau chiar la ceea ce se întâmplă în imediata noastră proximitate.
Nu ne-a spus nimeni (dar, oare chiar era necesar să ni se spună?) că singura modalitate de a păstra un avantaj cât de mic în fața agresorilor este creșterea coeziunii sociale, conștientizarea și educarea nu numai a cetățenilor, ci și a mult prea precarei noastre clase politice. Și, nu în ultimul rând, renunțarea la mentalitatea de iobagi cu ifose, gata oricând să se se înjunghie între ei, însă niciodată în numele onoarei personale, ci doar pentru faima deșartă a vreunui stăpân vremelnic.
Acum, la ceas aniversar, am vrea să le reamintim deopotrivă generațiilor mai vârstnice, cât și celor mai tineri – tuturor celor cărora li s-a inoculat convingerea că orice referință la ideea națională este ignobilă, neapărat dăunătoare și, bineînțeles, de obârșie ”comunistă” – faptul că suntem un popor de frontieră și că am fost nevoiți să viețuim și să supraviețuim într-o zonă de interferențe caracterizată, așa cum spunea Ioan Aurel Pop, prin multă neașezare, mult jaf, războaie și viață modestă. Am izbutit să răzbatem prin secole și să devenim ceea ce suntem grație limbii, care este întotdeauna cel mai puternic element coagulant al unei națiuni, cât și prin sacrificiul marilor noastre personalități politice, începând cu șirul de domnitori medievali întemeietori de până la Mihai Viteazul, continuând cu generația iluministă, luptătoare pentru emanciparea națiunii, cu pașoptiștii, cu generația care a pus în practică programul Revoluției de la 1848 și care a făcut Unirea de la 1859 și, în cele din urmă, cu generația de conducători care au făurit Marea Unire. Prototipuri ale tuturor acestora, ne spune tot Ioan Aurel Pop, ar putea fi Ștefan cel Mare, Inochenție Micu, Nicolae Bălcescu, Carol I și, respectiv, I.C.Brătianu. Am avut personalități culturale de prim rang, elite în adevăratul sens al cuvântului, nume de notorietate internațională ca Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Henri Coandă, Anghel Saligny, Ana Aslan, Ion Cantacuzino și mulți, nenumărați alții asemenea lor, dar și ”păstori” anonimi, dascăli și medici de oraș sau de țară, preoți și călugări care, deseori uitând de propriile interese și de instinctul de supraviețuire, s-au dedicat obștii și au încercat, fiecare după puterile lui, s-o țină unită și pe drumul cel bun.
În memoria lor, dar mai ales pentru viitorul copiilor noștri, merită să ne ridicăm din țărână și să ne continuăm drumul.
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULŢI ANI, ROMÂNI!
Nedeea Burcă
