Nedeea Burcă

Mi s-a părut întotdeauna interesant felul în care oamenii din întreaga lume își petrec Revelionul.

De exemplu, se spune că rușii își scriu dorințele pe o foaie de hârtie, pe care apoi o ard, presărând cenușa într-un pahar mare, plin cu șampanie. Iar unii dintre ei beau acest amestec, ajutând-se cu puțină vodkă. Nu este o idee rea. Dacă începi anul bând șampanie cu cenușă, ceea ce urmează nu poate fi decât mult, mult mai bun.

Filipinezii poartă buline care, datorită formei lor asemănătoare monezilor, simbolizează bogăția. De asemenea, ei zdrăngăne încontinuu câteva monede în buzunar, pasămite pentru a atrage prosperitatea.

Estimp, la sfârșitul cinei de Revelion, danezii sparg toată vesela folosită – cu cât mai multe cioburi pe podea, cu atât mai mulți prieteni, spun ei, fericiți.

Și mai fascinant mi se pare revelionul portorican, pe parcursul căruia oamenii umplu găleți cu apă, pe care o aruncă pe fereastră, pentru a spăla toate relele anului trecut, astfel încât la 1 ianuarie străzile lor strălucesc de curățenie.

Nemții topesc plumb și dau drumul câtorva picături în apă rece, iar forma pe care o capătă acestea dezvăluie norocul sau ghinionul care îi așteaptă. Astfel, o figură asemănătoare unei ancore este de bun augur, în vreme ce una în formă de cruce este semn rău.

Irlandezii sunt ceva mai practici: la ei, primul care le va trece pragul în noul an va fi și cel care le va aduce noroc. Îmi imaginez că fiecare dintre ei se roagă în secret ca primul vizitator al familiei să nu fie, totuși, un inspector fiscal.

La Buenos Aires oamenii dau foc unor păpuși care întruchipează relele vechiului an, în vreme ce în Chile sunt îmbrățișați toți străinii întâlniți pe străzi. Ceea ce, între noi fie vorba, nu mi se pare deloc surprinzător – am văzut o sumedenie de români care, după al zecelea pahar de vin roșu, îmbrățișează toți stâlpii de iluminat și, uneori, chiar îi cer în căsătorie.

În Ecuador, bărbații se deghizează în așa zisele ”văduve nebune” și se așează în fața mașinilor care trec, cerând bani, iar în Anglia se cântă cântece tradiționale și, imediat după trecerea în noul an, petrecăreții se sărută și se îmbrățișează de parcă nu s-ar mai vedea niciodată. Cam ca la fotbal, când câștigă echipa lor favorită.

În Peru, ca și în Spania, tradiția cere să mănânci struguri, căci numai așa vei avea noroc în anul care vine.

La români se spune că, pentru un an îmbelșugat, masa trebuie să fie plină cu de toate, și toți cei prezenți la petrecere trebuie să aibă bani în buzunare. De asemenea, conform tradiției, este bine ca, în noaptea de Revelion, să spargi un pahar și să dai de pomană unui nevoiaș.

Dumneavoastră cum ați sărbătorit Anul Nou?

Redacția noastră vă urează, tuturor, La mulți ani!