„Această lucrare este necesară și folositoare pentru că o cunoștiință exactă a numărului populației înlesnește oricărui guvern sarcina care îi este încredințată de a se îngriji de îmbunătățirea mijloacelor ei de trai.”
Leonida Colescu, președintele Consiliului Superior de Statistică (1925)
Recensământul populației care trebuia să aibă loc în anul 2021 și a fost amânat pentru acest an, început la 1 februarie și care se va încheia conform programului prelungit duminică 24 iulie ac., a marcat o premieră pentru țara noastră, Institutul Național de Statistică introducând instrumente noi de înregistrare a informațiilor, printre care și autorecenzarea, o soluție prin care cetățenii României au avut posibilitatea de a furniza voluntar și prin efort propriu informațiile personale cerute pentru derularea procesului de recenzare națională.
Recensământul populației desfășurat în acest an cuprinde patru etape: prima etapă a fost aceea a colectării de date din diversele sisteme informatice de evidență a datelor privind populația aparținând instituțiilor administrației publice centrale și locale (demarată la 1 februarie), în etapa a doua populația a avut posibilitatea să se autorecenzeze (din 14 martie până la 27 mai, termen prelungit, pentru că inițial autorecenzarea ar fi trebuit să se încheie în 15 mai), etapa a treia a fost cea a recenzării prin agenții recenzori care s-au deplasat în teren pentru a colecta informații și, în fine, ultima etapă, aceea a prelucrării datelor colectate de către Institutul Național de Statistică și publicarea rezultatelor.
Situația autorecenzării la 27 mai 2022. Sursa: www.recensamantromania.ro
La încheierea etapei de autorecenzare, după cum se observă din tabelul de mai sus, compilat din tabelele publicate de Institutul Național de Statistică, 56,7% din populația urbană și 43,3% din populația rurală a completat voluntar chestionarul de recensământ; în medie, 46,8% din populație (deci puțin sub jumătate) s-a dovedit receptivă la ideea de autorecenzare, cu sau fără asistența unui recenzor în centrele de autorecenzare deschise de autorități în diverse locuri publice.
CUM ARĂTA SITUAȚIA RECENZĂRII LA MIJLOCUL ETAPEI A TREIA DE COLECTARE
Perioada de colectare a informațiilor cu recenzori care se deplasează în teren a demarat în 31 mai și a durat șapte săptămâni. Recenzorii, dotați cu tablete, urmau să viziteze, așa cum a explicat Bogdan Drăghia, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, toate adresele unde se regăseau persoane care nu s-au autorecenzat în etapa anterioară:
„Au fost gospodării cu cinci persoane, două s-au autorecenzat, trei nu. Recenzorul are pe tabletă și o hartă cu teritoriul lui și știe clar: la această adresă trebuie să mă duc, și se duce și dacă e toată gospodăria nerecenzată, și dacă este o singură persoană în această situație.” (adevărul.ro)
Tabletele de interogare ale recenzorilor. Sursa: antena 3.ro
Recenzorii au fost recrutați de primării în general și au interacționat direct cu populația care nu s-a autorecenzat sau care nu au completat complet sau corect formularul de autorecenzare.
Recenzorii au fost instruiți de personalul direcțiilor teritoriale al Institutului Național de Statistică pentru a colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în România (adică la 1 decembrie 2021 locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni).
La finele lunii iunie, deci oarecum la mijlocul perioadei de colectare a informațiilor prin intermediul agenților recenzori de teren, situația – conform analizei pe care Vasile Ghețău a publicat-o pe platforma Contributors.ro – situația nu era tocmai încurajatoare:
Populația recenzată până la 25 iunie este de 13,2 milioane, reprezentând 69 la sută din populația rezidentă a țării estimată de Institutul Național de Statistică. Mai sunt de recenzat circa 5,8 milioane locuitori (s-ar putea să fie mai puțini dacă populația rezidentă a țării este inferioară celei estimate de Institutul Național de Statistică – 19 milioane).
Graficul situației recenzării la finele lunii iunie. Sursa: contributors.ro
La sfârșitul zilei de joi 24 iunie, a 25-a zi de recenzare din cele 48 ale înregistrării în gospodării, erau recenzate 3 milioane persoane. Cele mai multe erau înregistrări finalizate și lor li se adăugau un număr de chestionare care se aflau în faze de verificare, corectare, validare.
Prima constatare este cea a unei înregistrări incomparabil mai mari în faza autorecenzării față de înregistrarea cu recenzor de până acum. Proporția populației înregistrate cu recenzor este mai mică tocmai în județele mai urbanizate.
Recenzarea în faza de teren intră în responsabilitatea exclusivă a primăriilor conform legii. Dar este dificil pentru cele mai multe județe să treacă de la o înregistrare cu recenzor a populației în jur de 20% la o recenzare de 50-60%. Cu această perspectivă dramatică numai guvernul și alte instituții ale statului și administrațiilor locale pot schimba starea lucrurilor și intervenția este indispensabilă.
Nevoia de intervenție a autorităților pentru a accelera recenzarea cerută (și) de Vasile Ghețău a fost în cele din urmă înțeleasă și s-a decis organizarea de puncte fixe pentru recenzare în diverse localități; un efort comun al autorităților locale și Institutului Național de Statistică. Decizia a fost explicată într-un comunicat al Institutului:
Institutul Național de Statistică a deschis primul punct fix pentru efectuarea recenzării, la sediul central din Bulevardul Libertății, nr. 16, sector 5. Centrul este deschis de luni până duminică, între orele 8:00 și 20:00 și se adresează tuturor persoanelor care doresc să se recenzeze, dar, din diferite motive, nu au efectuat autorecenzarea sau nu pot primi vizita recenzorului la reședința obișnuită. Punctul fix de recenzare va funcționa până la data de 17 iulie.
Deschiderea punctului de recenzare de la sediul INS vine ca urmare a deciziei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor din România (CCRPL2021) din 4 iulie 2022, prin care s-a decis înființarea unor puncte fixe de efectuare a recenzării.
Astfel de puncte fixe de recenzare vor funcționa până la finalul perioadei de recenzare (17 iulie 2022) în localitățile în care ritmul de recenzare din etapa interviurilor față în față este scăzut și se vor desfășura paralel cu recenzarea pe teren. În acest mod, se vor putea recenza și persoanele care, în perioada scursă între momentul de referință al recensământului (1 decembrie 2021) și prezent, s-au mutat, respectiv și-au schimbat localitatea de reședință obișnuită.
La punctele fixe de recenzare își va desfășura activitatea cel puțin un recenzor și se va asigura disponibilitatea pentru recenzarea populației prin interviu față-în-față pentru circa 10 ore/zi, inclusiv sâmbăta și duminica.
RECENSĂMÂNTUL ÎN ISTORIA NOASTRĂ MODERNĂ
Sursa: recensamantromania.ro
Recensământul de populație nu este o invenție modernă; o invenție modernă este doar statistica și instituțiile pe care statele le-au fondat pentru analiza statistică a rezultatelor proceselor de recenzare a populației.
Dacă vă amintiți, în Noul Testament părinții lui Isus, Iosif și Maria, au fost nevoiți să participe la recensământul dispus de guvernatorul roman al Siriei, Publius Sulpicius Quirinius, rostul la acel moment fiind de a verifica în ce măsură a evoluat baza contribuabililor din respectiva provincie romană, plătitoare de taxe către Imperiul Roman.
Recensământul în istorie a fost mereu legat de verificarea bazei de impozitare pe care se puteau baza seniorii, regii și mai târziu statul. În perioada modernă, cetățeanul plătitor de taxe a fost parțial „recompensat”, în sensul că putea participa la deciziile administrative și politice locale și centrale ca elector, eliberându-i-se o carte de alegător.
Mica Unire a pornit la drum cu un recensământ. Mai întâi, domnitorul Alexandru Ioan I-ul Cuza, a semnat în iulie 1859 o Ordonanță (domnească) prin care s-a înființat Oficiul Central de Statistică Administrativă. Apoi a demarat recensământul de populație, între 1859 – 1860, recenzori fiind în general învățătorii și diaconii, pentru că erau instruiți și puteau înțelege esența procesului.
În urma recenzării populația Principatelor Unite a fost stabilită la 4.424.961 de locuitori. În 1852, odată cu formarea guvernului unic central al Principatelor Unite, cu premier Barbu Catargiu, s-a constituit și oficiul Statistic pentru Principatele Unite, condus de Dionisie Pop Marțian.
Din 1880 și până în 1899 nu s-a mai putut organiza un alt recensământ de populație – deși Mihail Kogălniceanu a introdus în Parlament un proiect de lege în acest sens -, dar s-au organizat recensăminte fiscale. Așa s-a stabilit că în 1880 populația României era de 5.306.545 locuitori. Recensământul fiscal din anul 1899 a fost totuși transformat de Leonida Colescu, șeful statisticii centrale, în recensământ de populație.
Leonida Colescu. Sursa: revistadestatistica.ro
În 1912, o perioadă dificilă, pe fondul primului război balcanic pe care Bucureștiul îl urmărea cu preocupare, se organizează un nou recensământ, promotor fiind același Leonida Colescu, șef al Direcțiunii Statistice Generale, care a stabilit principiile de organizare a procesului: (i) derularea procesului pe baza unei legi speciale; (ii) bugetarea de plăți pentru stimularea corpului de recenzori; (iii) populația are obligația de a răspunde la întrebările recenzorilor și (iv) independența procesului de recenzare de operațiunile de înregistrare fiscală a contribuabililor.
Recensământul din 1912 a fost prima operațiune modernă din punct de vedere statistic, derulându-se după principii care sunt valabile și astăzi. Cu același prilej s-a realizat și recensământul locuințelor și clădirilor din Regatul România, prima cercetare de acest tip de la noi din țară.
Recensământul general al populației României din 1930 a fost primul recensământ al populației României Mari, organizat și desfășurat conform cerințelor științifice moderne ale acelei perioade. Pentru prima dată în România datele s-au prelucrat cu ajutorul echipamentelor (mecanografice) de calcul.
Teritoriul României a fost împărțit statistic în nouă provincii – Banat, Basarabia, Bucovina, Crișana-Maramureș, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania -, corespunzătoare provinciilor istorice, în care au fost grupate județele. Conform datelor acestui recensământ, România avea 18.057.028 locuitori, din care: 71,89% români, 7,89% maghiari, 4,13% germani, 4,13% evrei, 3,22% ruteni (ucraineni), 2,26% ruși, 2,03% bulgari, 1,45% țigani etc.
În 1919, la populația vechiului regat al României, de aproximativ 7,75 milioane de locuitori (să observăm sporul de populație de circa 2,5 milioane de locuitori față de anul 1880, în ciuda războiului mondial), s-au adăugat alți 8,5 milioane de locuitori din noile teritorii (Transilvania, Basarabia, Bucovina și Banatul), ajungându-se la 16,25 milioane de locutori. Mai apoi, în doar 11 ani, până în 1930, populația României a crescut cu alte 1,8 milioane de locuitori.
Cele mai populate orașe în 1930 erau: București, cu 570.881 locuitori (639.040 – incluzând 12 comune suburbane); Chișinău, cu 114.896 locuitori; Cernăuți, cu 112.427 locuitori; Iași, cu 102.872 locuitori; Cluj, cu 100.844 locuitori; Galați, cu 100.611 și Timișoara, cu 91.580 locuitori.
Virgil Madgearu, figură emblematică a Partidului Țărănesc, economist și sociolog, asasinat de legionari în 1940, a fost primul om de știință care a valorificat rezultatele recensământului din 1930, prin analizele sale grupate în lucrarea „Conjunctura economiei românești”.
În anul 2011 recensământul indica că populația stabilă a României era de 20.121.641 persoane; dacă în 2022 vom descoperi că suntem sub 20 de milioane de locuitori stabili în România, se cheamă că densitatea de populație începe să se apropie de cea din urmă cu o sută de ani, ceea ce este preocupant. Probabil că, în condiții normale, sporul de populație al României trebuia să ne conducă undeva la 24 de milioane de locuitori în anul 2022.
Marile orașe au astăzi mult mai mulți locuitori decât în urmă cu un secol, indicând tendința lentă spre urbanizare; după cifrele din 2011: Cluj-Napoca – 324 mii locuitori, Timișoara – 319 mii locuitori, Constanța – 297 mii locuitori, Iași – 290 mii locuitori, Brașov – 275 mii locuitori, Craiova – 270 mii locuitori, Galați – 249 mii locuitori sau Ploiești – 224 mii locuitori. Populația stabilă a Bucureștiului a ajuns, tot după cifrele din 2011, la peste 1,880 milioane de locuitori.
Rămâne să vedem ce surprize ne va aduce recensământul din acest an. Cum nu anticipez rezultate radical diferite față de anul 2011, singurul aspect preocupat va continua să rămână fenomenul de depopulare a României. Poate că, în sfârșit, cineva la nivelul Guvernului va înțelege că fenomenul depopulării, dacă nu va fi luat în serios, va ajunge să pună în pericol securitatea României. Ar fi păcat, nu-i așa, să nu tragem nicio concluzie și să nu acționăm în niciun fel, transformând și recensământul 2021 într-o ocazie pierdută.
Un articol de Cristian Felea
