Școala engleză de pictură

Școală engleză , școala dominantă de pictură în Anglia a aparut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Înființarea sa a marcat apariția unei tradiții naționale care a început cu apariția artiștilor nativi ale căror opere nu mai erau provinciale, dar rivalizau cu arta continentală în calitate și s-a încheiat prin exercitarea unei influențe considerabile asupra cursului picturii europene. Arta franceza a epocii , in stil rococo, a fost izvorul principal

Hogarth – „Căsătorie la modă” 

Putini dintre noi stiu ca primul reprezentant al școlii engleze și primul maestru englez modern a fost William Hogarth , pictor și gravor londonez. Hogarth a lucrat în stilul jucaus, elegant rococo, al artei franceze contemporane, dar a perfecționat între 1730 și 1750 două forme noi, specific britanice: un tip de pictură de gen , „ subiectul moral modern ”, care satiriza viața și manierele contemporane cu o abordare extrem de narativă. și portretul de grup la scară mică sau „piesa de conversație”.

William Hogarth

Scurtă biografie

William Hogarth s-a născut la 10 noiembrie 1697 în cartierul West Smithfield din Londra. Tatăl lui, Richard Hogarth, învățător cu venituri modeste, sfârșește prin a fi aruncat în închisoare, pentru că nu își poate plăti datoriile. În apropierea închisorii, pe terenuri special destinate acestui scop, locuiesc familiile deținuților. După ce tatăl său își ispășește pedeapsa, familia se mută, iar William intră în atelierul unui gravor-aurar, pe nume Ellis Gamble. Aici învață arta decorativă și și capătă îndemânare în tehnica gravurii. În 1720 își deschide propriul său atelier. Încă de atunci se opune curentului neoclasicist reprezentat de arhitectul William Kent și execută gravuri originale cu satiră la adresa vieții artiștilor, politicienilor și bancherilor. În același timp realizează ilustrații de carte, pentru operele lui William King, Charles Gildon și Aubrey de la Motraye, dar nu renunță la ambiția de a picta. Pentru aceasta se înscrie la academia înființată de Louis Chéron și John Vanderbank. Intră în contact cu mediul pictorilor londonezi, dar nu este mulțumit de sistemul clasic de educație și, în anul 1725 se transferă în atelierul lui James Thornhill.

Prima aventură a lui Hudibras, 1726 – Gravură

O prietenie adâncă se va lega între maestru, familia acestuia și ucenic. Tânărul pictor se va certa însă în scurtă vreme cu maestrul său. În primăvara anului 1729 o răpește pe fiica lui Thornhill, Jane, în vârstă de 19 ani, cu care se căsătorește în secret. Tânăra pereche se stabilește în South Lamberth. Abia după un an socrul îl va ierta și-l va accepta ca ginere.

Sursa biografiei : Wikipedia

Opera

În primele tablouri ale lui Hogarth, create între anii 1725–1728, domină satira socială și o tematică legată de teatru. În 1729 este solicitat să decoreze noile Spring Gardens, cunoscute mai târziu sub numele de Grădinile „Vauxhall”. După terminarea lucrărilor (în anul 1732), artistul primește – în semn de recunoaștere – dreptul viager de a intra în Spring Gardens fără să plătească, însoțit de un număr de până la șase invitați. Saloanele londoneze se deschid în fața artistului. Realizează portrete de familie și inițiază un nou gen de pictură, cunoscut sub numele de „conversation piece”, care asociază elemente specifice portretului cu scene de viață și peisaje.

Stanga : Seducerea: înainte, 1731 – Dreapta : Seducerea: după aceea

La baza creației lui Hogarth se află experiența personală, iar problemele sociale și politice îi oferă un bogat material pentru scenele sale satirice. În cadrul lor, temperamentul lui Hogarth își găsește expresia pe deplin. Umorul și ironia mușcătoare reprezintă armele preferate ale artistului, care prezintă imaginea societății contemporane lui. Hogarth se lasă purtat de imaginație nu numai în alegerea temelor, dar și în elaborarea lor. În portrete, impresionează spontaneitatea proaspătă a pensulei și aspectul de schiță al personajelor. Dezinvoltura execuției nu scade cu nimic forța de expresie.

Mica vânzătoare de creveţi

Pânza reprezintă cu adevărat întruparea vitalității, forței, energiei și bucuriei vieții. Portretele de acest gen ale lui Hogarth amintesc de creațiile lui Frans Hals. Cu mijloace artistice economice, Hogarth reușește să redea cu măiestrie mimica și sentimentele și, prin urmare, caracterul personajelor portretizate. Caracterul desăvârșit al tabloului este completat de cromatica armonioasă a compoziției. Sa remarcam petele de culoare modelează și înviorează fizionomia, conferindu-i în același timp și o carnație extraordinar de reală.

Hogarth se angajează în diverse activități, participă în mod activ la viața socială, politică și culturală. În anul 1734 intră în conflict cu William Kent și grupul adepților unei estetici „neopalladine”, bazate pe lucrările teoretice ale arhitectului italian Andrea Palladio (1508–1580), susținuți de contele Burlington, important mecena al artelor și literaturii. Hogarth critică caracterul pretențios al artei „clasicizante”, fapt care se reflectă defavorabil asupra lui, fiind îndepărtat din cercurile londoneze influente, dar, nu pentru multă vreme.

Intr-o tavernă

„Cariera unui destrăbălat” („A Rake’s Progress”, 1733–1735), serie de opt tablouri denumită și Viața unui risipitor, reprezintă una dintre cele mai impresionante realizări ale lui Hogarth. Ca sursă de inspirație s-a servit probabil de opera „Vite del lascio”, publicată în Italia în secolele XVI și XVII sau poate de o comedie a lui Henry Fielding. Ciclul are forma unei povestiri impregnată de ironie și glumă, care surprinde prin adevărul ei vital. Decăderea morală a tânărului desfrânat este accentuată de schimbarea gradată a tehnicii. Trăsăturile de penel se accelerează și sunt parcă mai puțin îngrijite, iar atmosfera tablourilor este din ce în ce mai sumbră.

Reușește să vândă în condiții avantajoase gravuri executate după ciclurile de tablouri intitulate „Cariera unui destrăbălat” (1733) și „Căsătoria la modă” (1745).

Căsătorie la modă

La începutul secolului al XVIII-lea, în Anglia nu exista noțiunea de apărare a dreptului de autor. Hogarth prezintă un proiect de lege – numită mai târziu „legea lui Hogarth” – menită să-i protejeze pe gravori, care va primi aprobarea regelui George II pe 15 mai 1736.

În anul 1743, Hogarth pleacă la Paris. Aici descoperă că pictura franceză este cu mult mai avansată decât cea engleză, manifestându-și admirația pentru creațiile lui François Boucher (1703–1770). Hogarth se consacră redactării unui tratat despre pictură, „The Analysis of Beauty” („Analiza Frumosului”), care apare la Londra în anul 1753 și este tradusă curând în germană și italiană. În anul 1757, Academia Imperială de la Augsburg (Imperiul Austriac) îl primește membru de onoare. Tot în aceeași perioadă este recunoscut oficial și în Anglia, Hogarth primește funcția de prim-pictor al curții regale, „supraintendent al tuturor operelor aflate în proprietatea Majestății Sale”.

Deși înaintat în vârstă, continuă să creeze. În anul 1760, pictează „Comicul unei alegeri„, un ciclu de patru tablouri satirice („The Humours of an Election”, 1754–1755).

Alegerile

Banchet electoral

În anul 1754, la Oxford, campania electorală se desfășoară într-o atmosferă de tensiune, situație care constituie pentru Hogarth un motiv de inspirație pentru ciclul „Comicul unei alegeri”, cuprinzând un număr de patru tablouri cu scene satirice, care se remarcă prin neobișnuita bogăție narativă. Pe un spațiu relativ restrâns, Hogarth prezintă o mulțime de evenimente și personaje.

În 1763 suferă un atac de apoplexie, după care nu se mai reface complet. Pe 25 octombrie 1764, deși foarte bolnav, mai găsește puterea să răspundă la o scrisoare pe care o primise din America de la Benjamin Franklin. Moare două ore mai târziu. Inscripția de pe piatra mormântului din Chiswick a fost scrisă de prietenul său, renumitul actor David Garrick.

 Destin Postum

Hogarth ramane in istoria picturii, drept primul pictor englez. Pictura franceza il influenteaza fara insa sa ii stirbeasca personalitatea. Umorul și ironia mușcătoare reprezintă armele preferate ale artistului. Trebuie mentionat si meritul sau deosebit in elaborarea primei legi care asigura drepturile de autor.

 

Articol republicat

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci – membru UZPR