Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor reia, marţi, dezbaterile cu privire la două proiecte de lege referitoare la pensiile speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR.
Şedinţa comisiei este programată să înceapă la ora 16.00.
Proiectul PNL propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu excepţia pensiilor militare, potrivit Agerpres.
Proiectul USR prevede abrogarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militare şi ale magistraţilor, care vor fi plafonate la nivelul ultimului salariu de bază brut lunar din ultima lună de activitate.
Marţea trecută, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început dezbaterile asupra celor două proiecte de lege, reprezentanţii mai multor sindicate şi asociaţii ale beneficiarilor acestor pensii solicitând respingerea actelor normative.