Nu, nici eu nu știam, până deunăzi, ce înseamnă ”tehnoferență”. Potrivit unor sociologi, “tehnoferența” [“technoference” ] este ceea ce se întâmplă atunci când legăturile interpersonale sunt întrerupte din pricina dispozitivelor mobile. De exemplu, atunci când un părinte acordă mai multă atenție unui telefon mobil decât propriilor copii. Iar urmările nu sunt deloc bune.

Conform unui articol al lui Clare Morell, de pe site-ul de știri The Dispatch, viața copiilor este afectată semnificativ chiar și atunci când nu au telefoane mobile, dacă părinții lor au, și abuzeazăde ele. Un studiu care a comparat frecvența de utilizare a telefoanelor mobile de către părinți, cu rezultatele obținute de copiii lor la începerea școlii, a constatat deficiențe în abilitățile lingvistice și interpersonale la copiii ai căror părinți își foloseau mult telefoanele.

O altă problemă apare atunci când copiii încearcă să deprindă dexterități noi. Se dovedește că „eșafodajul” parental – sprijinul și încurajările fundamentale – este vital pentru ca aceștia să își poată controla emoțiile atunci când se confruntă cu situații noi. Dacă mama e în cyberspațiu atunci când juniorul încearcă să se descurce pentru prima oară cu o carte de colorat, ea nu-i va oferi încrederea și povețele care, oricât de banale la prima vedere, sunt teribil de importante pentru copil.

Îmi amintesc foarte bine prima dată când am mers cu bicicleta fără roți ajutătoare. Tatăl meu mi-a ținut bicicleta ca să mă urc și apoi a împins-o suficient de tare ca să rămână în poziție verticală, indiferent ce făceam. Am învățat imediat să o fac să meargă singură. Asta se întâmpla cu aproximativ trei decenii înainte de apariția telefoanelor mobile și, deși educația mea nu a fost lipsită de probleme, tehnoreferența nu a fost una dintre ele.

Și acum o mărturisire. Nu am fost niciodată părinte, așa că nu pot vorbi despre creșterea copiilor din experiență personală. Dar există o regulă a creșterii copiilor, pe care am văzut-o în acțiune de-a lungul multor ani, despre care vorbește și articolul d-nei Morell. O tendință profundă și puternică, chiar subconștientă, a copiilor de a accepta, îmbrățișa și imita mai tot ceea ce văd la părinții lor, de la deprinderi oarecare, cum ar fi preferința pentru anumite mâncăruri, până la abateri majore, cum ar fi adulterul. Și sunt sigur că se aplică și utilizării telefoanelor mobile.

Conform unui studiu interesant, până și bebelușii sunt afectați de utilizarea unui telefon mobil, chiar și atunci când nu au nevoie de nimic anume. Dacă observați expresiile oamenilor în timp ce se uită la telefoanele lor, este un fel de privire detașată, indiferentă, care a fost remarcată pentru prima oară de un sociolog care a decis să instaleze o cameră pe un televizor și să fotografieze oamenii în timp ce se uitau la televizor. Se pare că a arăta unui bebeluș o față inexpresivă, imobilă, nu este un lucru bun, deoarece nu îi oferă niciun feedback pozitiv, sau asigurarea că mama sau tatăl îi acordă atenție. O asemenea privire îi face adesea pe bebeluși să plângă, sau să încerce să atragă atenția. Dacă mama va rămâne lipită de telefon, bebelușul va intensifica provocările, până când va avea parte de o reacție, foarte probabil una negativă.

Un alt studiu a relevat o corelație între creșterea numărului de depresii la adolescenți și frecvența utilizării telefoanelor mobile de către părinți (o incidență de patru ori mai mare).

Acum, așa cum ar trebui să ne reamintim mereu atunci când citim despre cercetări de acest gen, corelația nu înseamnă neapărat cauzalitate. Dificultățile de reproductibilitate a studiilor științifice denotă că metodele statistice sunt adesea aplicate greșit, într-un mod ilogic. Dar acesta este un alt subiect, pentru un alt blog. Însă, chiar dacă ignorăm toate statisticile și ne întrebăm pur și simplu: „oare, telefonului mobil poate sta în calea încercărilor noastre de a fi părinți mai buni?”, cred că răspunsul este evident. Desigur că poate, dar ce putem face în privința asta?

Morell are o serie de recomandări, dintre care unele sunt ușor de pus în practică. Ea sugerează ca, la sfârșitul zilei, să punem telefoanele într-o cutie, astfel încât familiile, atât părinții, cât și copiii să poată interacționa nestingheriți. Ce înțelegem prin sfârșitul zilei depinde de fiecare în parte, dar pare o idee bună. În ceea ce mă privește, eu am un telefon pe care îl închid, îl pun în biroul meu și îl las acolo peste noapte.

O altă sugestie ar fi să punem telefonul deoparte ori de câte ori suntem cu copiii noștri. Pentru unii oameni, în special pentru mamele singure, aceasta pare a fi o provocare majoră. Dar, cel puțin destinarea conștientă a unui interval de timp care trebuie petrecut fără telefon, în fiecare zi, ar putea fi o idee bună. Mă aflu în preajma părinților cu mulți copii doar atunci când merg la biserică și, cu excepția vreunui apel rătăcit în timpul predicii, ai putea crede că biserica pe care o frecventez este o zonă fără telefoane. Totuși, aceasta este o situație neobișnuită și nu am nicio idee ce fac acești părinți cu telefoanele când sunt acasă cu copiii lor. Totuși, mulți copii fac școală acasă, și aș putea paria că, în acele perioade, telefonul este pus deoparte.

Morell spune că folosește ceva numit Wisephone. O vizită pe site-ul firmei arată că produsul lor nu accesează rețelele sociale, dar poate face lucruri de bază – accesează hărți, reproduce piese muzicale, gestionează banii și verifică starea vremii. Sunt două sau trei lucruri în plus față de cele pe care le fac eu cu ajutorul telefonului așa că, în această privință, i-am luat-o deja înainte.

De asemenea, sunt de aceeași părere cu ea: telefonul nu trebuie folosit pentru absolut orice. Luați-vă un deșteptător (bifat), folosiți un calendar de hârtie (bifat), folosiți o cameră foto reală în loc de camera telefonului (bifat), folosiți un carnețel și un pix (bifat). Nu am niciun merit pentru că fac aceste lucruri, pur și simplu nu am renunțat niciodată la ele. Pentru alții tranziția ar putea fi mai grea.

Așadar, chiar dacă copiii nu au telefoane mobile, telefoanele părinților le pot face de asemenea rău. A fi părinte este o responsabilitate uriașă, iar metaforic vorbind, îmi scot pălăria în fața oricui încearcă să și-o îndeplinească. Trebuie să devenim conștienți de faptul că smartphone-ul ne poate împiedica să ne facem datoria așa cum trebuie.

Kaydee a lucrat în industrie și ca inginer consultant. În prezent predă cursuri de inginerie la Texas State University, San Marco, Texas.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici