O dată la câteva luni, cineva — de obicei un think tank sau o emisiune de știri — declară că lumea se îndreaptă spre cel de-al treilea război mondial. S-a întâmplat, în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina. Se întâmplă, iar și iar, ori de câte ori navele de război ale Chinei încercuiesc Taiwanul, ori de câte ori Israelul și Iranul execută atacuri de retaliere și ori de câte ori Washingtonul intensifică tensiunile în Venezuela. Sintagma „Al Treilea Război Mondial” nu exprimă atât o analiză, cât o stare de spirit — un mod de a semnala că lucrurile par să scape de sub control. Iar lucrurile chiar par să scape de sub control. Însă, una este să simți că ai pierdut direcția și alta este să te îndrepți înspre un pârjol generalizat; confuzia în sine reprezintă o greșeală de politică externă, deoarece tinde să justifice tocmai reflexele intervenționiste care agravează conflictele regionale, în loc să le izoleze.

Ceea ce se întâmplă de fapt în 2026 nu este declanșarea treptată a unui război mondial. Este destrămarea treptată a ordinii postbelice patronate de Statele Unite, care se desfășoară simultan pe o jumătate de duzină de teatre de operațiuni, care nu converg, deocamdată, într-un singur conflict. Aceasta este o problemă diferită și, în anumite privințe, mai periculoasă — pentru că este mai greu de definit, mai greu de descurajat și mai greu de oprit.

Să începem cu Ucraina. Războiul a intrat deja bine în al cincilea an, iar granița dintre „război prin procură” și „confruntare directă NATO-Rusia” a devenit tot mai difuză — lovituri în profunzime, arme cu rază mai lungă de acțiune, semnale nucleare tot mai explicite dinspre Moscova. Aceasta reprezintă, într-adevăr, cel mai mare risc de eroare de calcul ce ar putea transforma un conflict local într-o confruntare de proporții.

Să începem cu Ucraina. Războiul a intrat deja bine în al cincilea an, iar granița dintre „război prin procură” și „confruntare directă NATO-Rusia” a devenit tot mai difuză — lovituri în profunzime, arme cu rază mai lungă de acțiune, semnale nucleare tot mai explicite dinspre Moscova. Aceasta reprezintă, într-adevăr, cel mai mare risc de eroare de calcul ce ar putea transforma un conflict local într-o confruntare de proporții.

Însă, un „vector periculos” nu este totuna cu o „traiectorie inevitabilă” și merită observat că nici Washingtonul, nici Moscova nu s-au comportat, de-a lungul celor peste patru ani, ca și cum ar căuta cu adevărat o confruntare directă. Ambele părți ajung în mod repetat la limita escaladării și se opresc înainte de a o depăși. Acest tipar nu reprezintă o garanție, dar este o realitate concretă — iar speculațiile despre un Al Treilea Război Mondial tind să ignore, în mod convenabil, tocmai acest lucru.

Apoi avem Taiwanul — considerat permanent „cel mai periculos punct fierbinte” și totuși, la intrarea în anul 2026, mai multe analize de încredere au coborât Taiwanul pe listele lor în loc să-l urce, considerând că, după reluarea contactelor la nivel înalt dintre Washington și Beijing, o criză pe termen scurt a devenit, de fapt, mai puțin probabilă. Acest lucru ar trebui să nuanțeze orice scenariu al unui război global inevitabil. Amenințările despre care se vorbește permanent nu sunt automat și cele care se materializează.

Orientul Mijlociu rămâne un butoi cu pulbere, așa cum a fost de decenii — Gaza, Iranul, prăpastia tot mai adâncă dintre sprijinul necondiționat oferit Israelului de către Washington și numărul tot mai mare de guverne occidentale care recunosc statul palestinian.

Această falie contează mai puțin ca factor declanșator de război și mai mult ca simptom: pactul implicit de securitate american, care obișnuia să mascheze fricțiunile regionale, pierde teren chiar și printre aliații de cursă lungă.

Și mai este teatrul de operațiuni cel mai puțin încadrat în discursul despre un ”Al Treilea Război Mondial”, dar care spune, probabil, cel mai mult — Venezuela, unde o campanie de schimbare de regim orchestrată de SUA tocmai a răsturnat un guvern. Acesta este tiparul despre care realiștii avertizează de o generație: nu acela al unei confruntări bipolare între supraputeri, ci acela în care o putere e tot mai dispusă să acționeze unilateral, neîngrădită de instituțiile și solidaritatea de alianță care obișnuiau să încetinească astfel de demersuri. Adăugați Groenlanda, adăugați Sudanul, adăugați frontiera dintre Etiopia și Eritreea, adăugați Thailanda-Cambodgia și obțineți nu atât un singur război, cât o lume în care arbitrul a părăsit terenul.

Aceasta este diagnoza mai cinstită: nu o numărătoare inversă până la un nou război mondial, ci erodarea parapetelor de protecție — angajamentele din cadrul alianțelor, semnalele de descurajare, diplomația — care au menținut până acum conflictele regionale la scară locală. Un război mondial veritabil presupune ca marile puteri să aleagă o confruntare directă între ele. Ceea ce avem în schimb sunt câteva puteri mari și mijlocii care urmăresc obiective mai înguste, mai tranzacționale, ciocnindu-se ocazional, de regulă fără intenție.

Riscul invocării excesive a scenariului celui de-al ”Treilea Război Mondial” nu ține doar de lipsa de acuratețe, ci constă în faptul că această încadrare tinde să genereze tocmai acele politici — angajamente maximaliste, poziționări militare impulsive, perceperea fiecărui conflict regional drept un test existențial al dârzeniei politice— care fac focarele mici mult mai greu de stins. Ar fi mai util să ne întrebăm nu dacă „suntem aproape de un război mondial”, ci „care dintre aceste focare în expansiune ar putea târî o mare putere într-un conflict pe care nu și-l dorește”. Ucraina rămâne în fruntea acestei liste. Toate celelalte sunt, pentru moment, mai degrabă simptome ale dezordinii, decât pași către un război mondial.

Leon Hadar, este jurnalist, blogger și scriitor american, de origine israeliană. Critic de multă vreme al politicii americane în Orientul Mijlociu, el a fost cercetător la Institutul Cato, iar în prezent este cercetător principal la Foreign Policy Research Institute.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Linkurile pentru verificarea informațiilor pot fi gasite în articolul după care s-a făcut traducerea.