Ministrul de finanțe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis, le dă o lecție de politică fiscală celor doi ”campioni ai datoriilor”, Friedrich Merz și Lars Klingbeil. Este o ironie amară pentru cancelarul vizibil slăbit al Germaniei: Grecia, odinioară un păcătos notoriu al crizei euro, îi amintește acum fostului său profesor german cât de importantă este disciplina fiscală.

Răzbunarea este dulce. Cu atât mai dulce cu cât timpul de așteptare a fost mai lung și amărăciunea înjosirii suportate mai adâncă.

Unii își mai amintesc, poate, marea criză a datoriilor de acum un deceniu și jumătate: politicienii germani, în frunte cu ministrul de finanțe de atunci, Wolfgang Schäuble, făceau vizite periodice la Atena pentru a se asigura că totul este sub control.

Grecia, ”oița neagră” a finanțelor europene, o luase pe arătură și acumulase prea multe datorii, fiind transformată rapid în țap ispășitor pentru criza piețelor financiare și a datoriilor suverane.

Pentru Germania, aceasta a fost o manevră extrem de utilă, care a distras cu succes atenția opiniei publice de la propriile-i derapaje și erori.

Într-un interviu acordat publicației Handelsblatt, ministrul grec de finanțe, Kyriakos Pierrakakis, dă de înțeles, cât se poate de limpede, că mai are o poliță de plătit. În momentul în care dialogul abordează tema datoriilor, Pierrakakis, care ocupă și funcția de președinte al Eurogrupului, ține să puncteze că reformele în politica fiscală pot fi, la început, dureroase dar, în cele din urmă, dau roade, atât pe plan politic, cât și economic.

Omul are dreptate. Iar Berlinul ar face bine să-l asculte, câtă vreme cercul politic din jurul lui Friedrich Merz duce cu bună știință bugetul direct în zid, planificând pentru anul viitor împrumuturi noi de peste 5% .

Atunci când grecul laudă în cuvinte meșteșugite potențialul economic al Germaniei – ”Germania este locomotiva industrială a Europei” – remarcând totodată că, totuși, nici măcar ea nu este infailibilă, n-ai cum să nu citești printre rânduri miza îndelung așteptatei revanșe. Pierrakakis pune fără milă degetul pe rană. El observă fără menajamente cât de rapid se autodistruge țara din punct de vedere economic, cât de repede se dezindustrializează sub presiunea fanatismului climatic și cum se transformă, dintr-o națiune de inventatori și ingineri, într-un azil în aer liber al moraliștilor și ideologilor descreșterii economice.

În timp ce Germania riscă să devină o jucătoare de rangul doi, Grecia iese treptat dintr-o criză cvasi-permanentizată. Problema ei principală rămâne însă moneda euro: pentru a putea fi mai competitivi pe piețele internaționale, grecii ar avea nevoie, de fapt, de o monedă semnificativ devalorizată. După introducerea monedei unice și scăderea costurilor de împrumut, facilitată de garanția de credit a Germaniei, țara a alunecat în capcana datoriilor, devenind, conform acelei narațiuni de tristă amintire — v-o mai amintiți? — ”o țară de leneși și risipitori”.

Băncile și companiile germane de asigurări investiseră la acea vreme nu mai puțin de 45 de miliarde de euro în obligațiuni grecești — bani pe care, până la urmă, tot contribuabilii germani au trebuit să-i scoată din buzunar.

Dobânzile distorsionate de introducerea monedei euro și economiile extrem de eterogene din blocul monedei unice erau condamnate să provoace un asemenea dezastru — iar următorul fiasco prinde deja contur: datoriile cresc peste tot, în timp ce dobânzile urcă vertiginos. Piața obligațiunilor reacționează prin vânzarea masivă de titluri de stat, umflând astfel costurile de rambursare a datoriilor prin dobânzi tot mai mari.

Este totuși puțin probabil ca momentul marii decontări a datoriilor să fi sosit deja — rămâne încă destul spațiu pentru a împinge criza datoriilor suverane până la punctul de rupere. Cu toate acestea, multe dintre evoluțiile de acum amintesc de perioada de acum 15 ani, când piața obligațiunilor a reacționat într-un mod similar, iar criza imobiliară din SUA s-a extins către fragilele piețe ale titlurilor de stat europene. Grecia — cea mai mică economie din UE, dar cu cel mai ridicat nivel al datoriei publice — a fost prima lovită, înainte ca restul pieselor de domino să înceapă și ele să cadă.

Omologul grec al lui Schäuble de la acea vreme era Yanis Varoufakis: un intelectual de stânga intransigent, care a îndrăznit să le țină piept teutonilor și Troicii formate din Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană — până la îngenuncherea premierului Alexis Tsipras și transformarea partidului său, Syriza, dintr-o mișcare anti-sistem radicală într-un partid social-democrat care, în anii următori, a pierdut masiv din sprijinul popular.

Ce a urmat: politica de austeritate. Tăieri masive de pensii, spitale închise — o mutilare a statului social. Grecii și-au trăit propriul Waterloo în materie de politici sociale, dar de atunci au izbutit să-și coboare datoria publică de la vârful de 180% din timpul crizei, până la 146%. Chapeau!

Înconjurați din toate părțile de țări cu politici fiscale relaxate (fie că vorbim despre Italia, Germania, Franța, sau Spania) grecii merită întreaga noastră stimă. Atena rămâne fermă pe poziții, votează conservator și își croiește cu greu drumul prin această perioadă dureroasă de ajustare.

În interviul acordat publicației Handelsblatt, Pierrakakis îmbracă haina unui ”filosof” al politicilor fiscale: prețul inacțiunii, spune el, este, până în cele din urmă, mai ridicat pentru toată lumea, decât acela al reformelor. S-ar putea să aibă dreptate. Lecția lui conține, însă, un adevăr inconfundabil care nu va mișca coaliția de la Berlin nici cu un milimetru spre muntele de reforme necesare, tot mai mare cu fiecare zi care trece.

Aceasta pentru că o consolidare a bugetului haotic din acest an, grevat de un deficit de 180 de miliarde de euro, ar presupune reduceri pe măsură ale cheltuielilor. Majorările de impozite ar gâtui economia — așa că Germania ar trebui să înceapă politicile de remigrație, să pună capăt ajutorului pentru dezvoltare, să reformeze statul social și să chibzuiască serios ce e de făcut cu războiul cu Rusia și cu reînarmarea masivă pe care acesta o presupune.

Pentru germani, durerea austerității abia urmează. Fie că va fi provocată de piața obligațiunilor, sau de tăierile drastice ale unui guvern reformator, rezultatul va fi exact același.

Una peste alta, a fost un interviu memorabil, tocmai pentru că radiografiază marea schimbare de paradigmă a Germaniei din perspectiva fostului mare perdant al Europei. Iar ironia mușcătoare a lui Pierrakakis privind ”potențialul economic” al Germaniei ar trebui să doară mult timp de acum încolo. Căci țara și-a întins finanțele publice dincolo de limite și trăiește acum pe datorie — exact așa cum făceau odinioară grecii.

Thomas Kolbe este economist și lucrează de peste 25 de ani ca jurnalist independent și analist media. Scrierile sale abordează frecvent politica economică a Germaniei, inflația, piețele de capital, tranziția verde și criza datoriilor din zona euro.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici