Conform unui sondaj YouGov cu mai mult de 4000 de respondenți, realizat de jurnalistul Jamie Ballard, doi din cinci (39%) americani se declară foarte, sau destul de neliniștiți vizavi de ideea de a interacționa normal cu oamenii atunci când pandemia se va sfârși[1]. Cu adevărat suprinzător este, însă, rezultatul defalcării pe grupe de vârstă al numărului celor care își exprimă această anxietate.

Astfel, conform lui Ballard, aproape jumătate dintre americanii între 18 și 34 de ani sunt îngrijorați de revenirea la o viață socială normală după pandemie. În vreme ce procentul celor peste 55 de ani care au această problemă este de doar 31%.

Contrast cu atât mai straniu cu cât tinerii sunt cei mai puțin amenințați de pericolul spitalizării sau al morții de covid. Lucru care se știe încă de anul trecut, când dr. John Ioannidis de la Universitatea Stanford a observat că rata mortalității infecției este de aproape zero[2] pentru persoanele sub 45 de ani.

În România nu există astfel de cercetări, oficialii noștri dovedindu-se incapabili până și de numărători sau operații matematice elementare. Dar, chiar și din datele pe care le avem este destul de limpede că tinerii au cele mai puține motive de teamă. După cum, este suficient să ieșim pe stradă pentru a constata că mulți dintre ei sunt infinit mai speriați decât vârstnicii.

Dacă ne reîntoarcem o clipă la statisticile americane, aflăm că toți cetățenii, indiferent de vârstă, sunt dezinformați[3] cu privire la riscul de spitalizare, aproximativ o treime considerând că acesta este de aproximativ 50%. (În realitate procentul este de aproximativ 1%.) Iar la noi lucrurile ar putea sta chiar mult mai prost dacă ținem cont de demența internărilor obligatorii marca Tătaru&comp care, la vremea respectivă, a traumatizat populația într-un fel probabil unic pe întreg mapamondul.

Studiile din SUA evidențiază vina și responsabilitatea mijloacelor mass media care, prin fluxurile de știri preponderent negative, au creat un climat de isterie generalizată[4]. Conform unei cercetări Ivy League[5], 91% din articolele publicate în presa mainstream au un ton negativ, aproape dublu comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în restul lumii. Știri panicarde care au continuat chiar și atunci când incidența infectărilor era în scădere sau apăreau descoperiri medicale pozitive.

Și, în aceeași ordine de idei, extrem de interesantă este observația tânărului jurnalist Jon Miltimore conform căruia Google, cel mai mare motor de căutare de date de pe planetă, capabil să proceseze zilnic peste 3,5 miliarde de căutări, oferă de asemenea doar date dintre cele mai înfricoșătoare celor care încearcă să afle informații despre tineri și riscul acestora de a face o formă gravă a infecției covid 19.[6] În ciuda faptului că, în realitate, adulții tineri și copiii sunt predispuși să moară mai degrabă din cauza gripei sezoniere[7] sau a accidentelor de mașină[8]. În toată această chestiune, originalitatea absolută a noastră, a românilor, constând în faptul că, spre deosebire de americani, noi am izbutit deja miracolul eradicării gripei sezoniere.

Sondajele YouGov atrag atenția asupra consecințelor deconectării  dintre percepție și realitate,  cei care supraestimează riscurile infecției covid 19 (la tineri sau în general), fiind mai degrabă predispuși să favorizeze închiderea școlilor, restaurantelor și a multor întreprinderi particulare mici. Lucru observat și de autorii unui studiu ceva mai recent[9].

Lucru teribil de important, câtă vreme blocarea unei părți a economiei se constituie într-o problemă majoră, pricinuind pierderea locurilor de muncă, deteriorarea sănătății mintale[10], creșterea sărăciei[11], a singurătății[12], precum și decesul sau agravarea situației celor care suferă de alte boli și care nu pot beneficia de tratamentele adecvate atunci când acestea sunt necesare. Și, pe lângă toate astea, ceea ce trebuie accentuat în permanență, este faptul că, în practică, prezumtivele beneficii ale restricțiilor s-au dovedit aproape insesizabile.

În anul 2020 oamenii de pretutindeni (cu foarte puține excepții) au asistat la încălcări fără precedent ale libertăților civile fundamentale. Și este teribil de greu ca remarcând reacțiile unitare și coordonate ale majorității mijloacelor media mainstream de pretutindeni, să nu te gândești că, totuși, poate or fi având și conspiraționiștii dreptatea lor. Cu atât mai mult cu cât chiar și acum, când cunoaștem mai multe lucruri despre boală și avem chiar mai multe tipuri de vaccin, alarmiștii își continuă treaba nestingheriți.

Astfel, directorul Centrelor pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, dr. Rochelle Walesky, avertizează cu privire la dezastrul iminent care va urma, în vreme ce alții, din aceeași zonă, sunt de părere că trebuie să începem planificarea unei pandemii permanente[13]. Iar zicerile de aceeași factură ale unor experți români de teapa lui Streinu Cercel sau Raed Arafat sunt atât de cunoscute încât nici nu mai trebuie pomenite.

În ceea ce privește presa din România,  ticăloșia acesteia  este, cu foarte puține excepții, incomparabil mai mare decât a celei americane. Nu doar din pricina slugărniciei față de ”coordonatorii” din țară și din străinătate, ci și din aceea a lipsei de profesionalism. Avem extrem de puțini jurnaliști capabili și deopotrivă interesați să urmărească cu obiectivitate rezultatele studiilor și cercetărilor ( nu de la noi, că n-ar avea ce, dar măcar pe cele publicate în alte țări și care sunt accesibile prin intermediul internetului). Fiindcă veni vorba, oare când și cum s-o fi reușit eliminarea a aproape toate condeiele absolut remarcabile apărute ca ciupercile după ploaie,  imediat după 1990?

Acestea fiind zise, nu este deloc de mirare că tinerii sunt atât de îngroziți de virus. Și nu e de mirare nici faptul că, de exemplu, Ștefania, tânăra româncă care a inflamat mai zilele trecute internetul, continuă să se teamă chiar și după vaccin, însă, victimă a unui veritabil sindrom Stokholm, este de părere că ”trebuie să menținem frica, pentru că frica stârnește precauția.”[14]

Cei din generația ei nu au avut nici prilejul și, deocamdată, nici suficient timp ca să poată pricepe ceea ce au înțeles foarte bine vârstnicii care au prins una sau mai multe dictaturi, anume faptul că frica este calea regală a supunerii.

Și nu pot să nu mă întreb dacă ”gazetarii” de pe la diversele unități de presă, ”propagandiștii” covid și ”influencerii” de tot soiul sunt mulțumiți și împăcați cu ”munca” lor de mai bine de un an de zile care a constat, printre altele, în mutilarea sufletelor propriilor copii și nepoți? O fi meritat, oare, efortul?

Pe de altă parte, trebuie spus și că obediența neguțătorilor de panică, zelul acestora de a imita întocmai metodele confraților de aiurea, s-a izbit de particularitățile psihologice ale românilor. Care, de-a lungul timpului, au rezistat atât dictaturilor cât și stăpânirilor străine, nu neapărat prin niște mari dovezi de eroism ”pe față”, ci punându-se, tăcuți și îndărătnici, de-a curmezișul ”ordinii” impuse de ocupanți, sau chiar de unii conducători autohtoni mai puțin agreați.

Faptul că astăzi România este una din țările cu cel mai scăzut randament în    a-și convinge cetățenii, fie aceștia tineri sau vârstnici, să accepte vaccinul anticovid se datorează exact acestor ”tactici psihologice” imbecile,  importate fără discernământ din afară. Care au  înstrăinat și  antagonizat grosul  populației, ostilizarea Bisericii și amenințările lui Klaus Johannis nefiind decât bomboana de pe coliva acestui tip de ”politică”, care nu poate fi decât catastrofală  atunci când ai de-a face cu un popor căruia circumstanțele geopolitice i-au gravat  în ADN multimilenarul principiu ”ba pe-a mă-tii”.

Nedeea Burcă