Nedeea Burcă

Într-una dintre cele mai importante cărți ale sale, Sinele nedescoperit, Carl Gustav Jung scria că, deseori, ticăloșii și răufăcătorii nu sunt conștienți de ceea ce fac.

”Câtă vreme are impresia că este doar ceea ce știe despre sine însuși la nivel conștient, omului îi place să se considere inofensiv, adăugând ticăloșiei sale povara suplimentară a prostiei. El nu neagă lucrurile îngrozitoare care s-au întâmplat și continuă să se întâmple, dar cei vinovați sunt întotdeauna alții”.

Suntem ființe limitate, cu defecte de caracter și o capacitate de a face rău pe care nu suntem dispuși să le recunoaștem în noi înșine. Dar nesiguranța pe care o resimțim, suferința și neliniștile își au sursa tocmai în aceste slăbiciuni omenești. Pentru a ne elibera de sub imperiul lor, atribuim altora toate aceste defecte.

Această încercare de a ne debarasa de propriul nostru gunoi psihologic, aruncându-l peste gardul vecinului, a fost numită de Jung proiecție. Iată ce spunea el:

”Numai un imbecil poate să ignore, în permanență, condiția reală a propriei sale naturi. De fapt, tocmai această indolență îl transformă într-un instrument al răului. Aparența inofensivă și naivitatea îi sunt totalmente nefolositoare, în aceeași măsură în care un bolnav de holeră și anturajul său nu se aleg cu nimic ignorând periculozitatea și contagiozitatea bolii”.

Refuzul de a ne vedea așa cum suntem în realitate duce la proiectarea răului nerecunoscut asupra semenilor noștri și, ceea ce este chiar mai grav, lipsa de înțelegere ne face neputincioși în fața acestui rău.

În Omul si simbolurile sale, C.G. Jung reproduce câteva cuvinte ale lui Hitler, despre Churchill:

”De peste cinci ani, acest om a alergat în jurul Europei ca un nebun, încercând să-i dea foc. Din păcate, se găsesc mereu și mereu lichele care își supun țările acestui piroman internațional.”

”Proiecțiile – scrie părintele psihanalizei analitice – modifică lumea transformând-o într-o oglindire a propriului chip nerecunoscut”. Hitler a văzut în Churchill răul pe care-l îngropase adânc, în propriul său sine.

În societatea contemporană, indivizii imaturi din punct de vedere emoțional se alătură acelor mișcări de masă care folosesc ura ca liant al grupului.

Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat imediat după 1990. Prima noastră libertate dobândită a fost aceea de a urî manifest, din toți bojocii, societatea s-a divizat în milioane de cioburi lipsite de identitate, iar astăzi, la 34 de ani de la căderea dictaturii, chiar dacă mulți dintre noi trăiesc mai bine decât înainte, per ansamblu, ca națiune, suntem mai săraci, datori vânduți, și am ajuns să ne simțim străini în propria noastră țară. Am devenit o populație isterică, dezbinată și care nu-și poate găsi liniștea – singurul lucru la care ne pricepem cu adevărat bine fiind găsirea de țapi ispășitori. (Și, desigur, trădarea, dar asta este o altă gâscă, în altă traistă.)

În Sinele nedescoperit, Jung ne atrage atenția că nimic nu are un efect mai alienant și mai dezbinător decât refuzul de-a te privi cinstit în oglindă, și că înțelegerea și apropierea pot să apară doar după retragerea proiecțiilor. Dar, pentru aceasta, este nevoie de cunoaștere de sine, de înțelegerea propriilor greșeli, pentru că nimeni nu-și poate retrage proiecțiile înainte de a le recunoaște ca atare.

Ne putem identifica prejudecățile și iluziile doar atunci când suntem suficient de înțelepți ca să ne putem îndoi de corectitudinea absolută a presupunerilor noastre, când devenim capabili de a le compara corect cu faptele obiective.

Un soi de ”autocritică”, dar care nu are nimic în comun cu aceea foarte în vogă în țările comuniste și pe care, de altfel, unii dintre noi și-o amintesc cât se poate de bine. Aceea era totalmente subordonată ideologic și trebuia să servească doar statul și nicidecum adevărul și dreptatea în relațiile interumane.

Trebuie spus însă că statul socialist de pe vremuri încuraja înțelegerea reciprocă și bunele relații dintre oameni, spre deosebire de cel de acum, care nu știe ce să mai facă pentru atomizarea societății și izolarea psihică a indivizilor. Deoarece, cu cât suntem mai izolați și cu cât ne urâm mai mult unii pe alții, cu atât puterea clicii de profitori care s-au strecurat la cârma țării se consolidează tot mai mult, pe spinarea și în detrimentul nostru.

Dragostea, a explicat Jung, este posibilă doar atunci când am devenit conștienți de proiecțiile noastre. În aceasta rezidă coeziunea reală a societății și, în consecință, puterea acesteia. Acolo unde dragostea se retrage, începe violența și teroarea celor cu mințile posedate de proiecții și iluzii copilărești, și care sunt gata să renunțe oricând la libertate.

Pe urmele Apostolului Pavel, Biserica spune același lucru, folosind doar un limbaj diferit:

”…Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”