Lupta împotriva ”pensiilor nesimțite”, o nouă capcană propagandistică

Nu e deloc de mirare că perioada tulbure pe care o parcurgem se dovedește propice diversiunilor care urmăresc și cultivă dezbinarea românilor, ura tuturor împotriva tuturor.

”Războiul”, resuscitat zilele astea, împotriva așa ziselor ”pensii speciale”, este, de fapt, rezultatul hibridizării de laborator a două ”principii”, sau ”idei călăuzitoare”, aparținând unor ideologii antagonice:”lupta” împotriva vârstnicilor și a celor care au, în general, nevoie de asistență socială, caracteristică extremei drepte și, respectiv, ”lupta”, tipic bolșevică, împotriva elitelor.

Trebuie spus, de la bun început, că ”pensiile speciale” (sau ”nesimțite” – o memă propagandistică concepută anume pentru precari intelectual, întocmai ca și aceea de ”penali”), nu sunt nici pe departe o invenție românească, după cum, cel puțin în Europa, există sisteme de pensionare anticipată care datează încă din sec. al XVII-lea (de exemplu, cazul balerinilor de la Opera din Paris¹ ).

De asemenea, toate țările NATO au un regim special de pensionare, atât pentru militari, cât și pentru personalul civil din serviciile speciale și din poliție.

Din păcate, superficialitatea specific românească ușurează mult sarcina celor direct interesați în învrăjbirea societății, iar oamenii cad ușor în tot soiul de capcane propagandistice, menite să le distragă atenția de la lucrurile cu adevărat grave.

Iar presa, cu unele, destul de puține, excepții, se mulțumește să livreze ”opinii” și emoții, puncte de vedere ale diverșilor ”influenceri”, în detrimentul informației nude, care ar trebui să prevaleze.

De pildă, în ceea ce privește militarii, în cazul lor nici măcar nu se poate vorbi despre ”pensii speciale”, ei beneficiind, încă de pe vremea lui Cuza, de pensii de serviciu.

Trebuie, de asemenea, avut în vedere că profesiile militare nu pot fi practicate decât până la o anumită vârstă și că vin, totodată, laolaltă cu o serie de restricții îndeobște necunoscute civililor.

Astfel, în afara faptului că militarii, de exemplu, trebuie să fie dispuși oricând să-și dea viața pentru apărarea țării, să execute misiuni externe de luptă, să respecte întotdeauna, toate condițiile impuse de stat, să acționeze cu profesionalism, să se perfecționeze continuu, să lucreze oricât li se cere peste programul legal de muncă, să fie disponibili 24 de ore din 24, să renunțe, atunci când este nevoie, la concedii, să nu deconspire informații aflate în perioada activității, să nu beneficieze de reparații care s-au acordat tuturor celorlalte categorii sociale, ei sunt nevoiți și să accepte îngrădirea dreptului la liberă circulație, la liberă exprimare, a dreptului la asociere, inclusiv sindicală (cu excepția poliției), la libertatea întrunirilor, la grevă, la libertate economică, precum și la dreptul de a se manifesta politic, adică de a fi aleși.

Pe de altă parte, dar în aceeși ordine de idei, dincolo de verificarea antecedentelor personale și ale familiei lor, înainte de a fi admiși în profesie, militarii sunt supuși și unor monitorizări și verificări permanente, pe întreaga durată a activității.

Simțim cu toții în aceste luni, pe pielea noastră, cât de dureroasă poate fi limitarea drepturilor noastre cetățenești, dar cadrele militare își trăiesc întreaga perioada activă într-o ”stare de urgență” permanentă, iar contraargumentul pe care l-am auzit, deseori zilele astea că, de fapt, aceasta a fost opțiunea lor, meseria pe care și-au ales-o, nu stă absolut deloc în picioare.

Având în vedere că munca lor este indispensabilă societății și îndatoririle lor legale față de țară continuă și după trecerea în rezervă, dacă n-ar avea cel puțin perspectiva unor înlesniri materiale după încheierea activității, câți, oare, s-ar mai încumeta să opteze pentru o profesie militară?

Cât despre solda pe care o primesc pe întreg parcursul perioadei active, aceasta se află în treimea inferioară a grilei de salarizare.

Cu alte cuvinte, pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre toți bugetarii.

Astfel, cea mai înaltă funcție din armată, cea de Șef de Stat Major General are coeficientul de 4,35 ( aproximativ egal cu al unui judecător cu vechime de 0-3 ani, cu al unui șef de serviciu dintr-un minister, sau cu al unui secretar șef de universitate, mai mic decât al unui viceprimar de comună, sau decât al unui primar de comună, sau al unui subprefect), nivelul la care sunt plătite restul cadrelor militare nemaintrând astfel nici în discuție.

Trebuie, de asemenea, menționat și faptul că, fiind personal cu identitatea clasificată, cadrele serviciilor de informații nu au posibilitatea de a contribui la Pilonul II de pensii.

Pe lângă profesiile militare, există și funcții de maximă importanță socială, care interzic desfăsurarea, în paralel, a unei alte activități lucrative.

Astfel, magistrații și parlamentarii nu pot fi membri în diverse consilii de administrație și, în general, ei nu au voie să presteze nicio altă muncă salarizată cu excepția celor din învățământ, compensarea dezavantajului făcându-se prin intermediul unei indemnizații.

După cum, toate categoriile mai sus menționate, inclusiv cei care au practicat profesii militare – de fapt, mai cu seamă aceștia! – au avut acces, de-a lungul timpului, la informații clasificate, iar veniturile speciale adăugate pensiei au, în cazul lor, menirea de a preîntâmpina tentația omenească de rotunjire a veniturilor prin comercializarea acestora.

În aceeși ordine de idei, perspectiva unei pensii suplimentare este de natură să inhibe utilizarea unor ”oportunități”, pe care le au cei care activează în diverse funcții politice sau administrative, de a câștiga ilicit de pe urma acestor funcții.

Ceea ce nu înseamnă că nu există și oameni care beneficiază în acest moment, de pensii cu adevărat uriașe.Numai că nu aceștia vor fi afectați cu adevărat de noua lege a taxării veniturilor din pensii.

Actuala ”luptă” împotriva ”pensiilor nesimțite”, asociată, la nivel subliminal, cu aceea împotriva corupției, este strict demagogică și nu face decât învrăjbească populația într-un moment în care aceasta ar trebui să se concentreze pe abuzurile Guvernului drapate în ”măsuri legale de protecție a populației împotriva coronavirusului”, cu atât mai mult cu cât creșterea sau scăderea numărului de cazuri par, în ultima vreme, să fluctueze în funcție de situația politică.

Problema reală constă în decalajul dintre cele două categorii de pensii dar, câtă vreme tăierea pensiilor mari nu poate determina creșterea celor mici, întrucât pensiile de serviciu sunt plătite de la buget și nicidecum de la Fondul Național de Pensii, ea nu se va rezolva doar prin satisfacerea spiritului de vendetă cu specific autohton.

Pensiile ar trebui aliniate în sus dar, se pare că o parte a pensionarilor obișnuiți nici măcar nu își doresc așa ceva. I-am văzut cu toții, nu cu multă în vreme în urmă, isterizați de perspectiva măririi propriilor venituri și votând în consecință. Ceea ce  nu îi împiedică  să-și  dorească cu  ardoare scăderea pensiilor altora. Mai  românește de-atât nici  că  se  poate!

Până una alta, Avocatul Poporului a atacat legea la Curtea Constituțională, ceea ce nu surprinde cu adevărat pe nimeni, câtă vreme pensiile de serviciu de peste 2000 de lei sunt deja impozitate cu 10%, astfel încât se poate vorbi, în acest caz, despre o dublă impozitare evident neconstituțională, chiar și din avion.

De altfel, gurile rele spun că, așa cum a fost concepută, legea nu e decât o petardă aruncată de PNL, cu complicitatea PSD, în curtea Curții Constituționale, rămasă, în ultima vreme, singura redută a democrației din România și, pe cale de consecință, alături de Avocatul Poporului,  unul dintre ultimii ”inamici publici” al actualei guvernări.