Katrina vanden Heuvel și James Carden

În dimineața zilei de 16 octombrie, 1962, la ora 8:45, George McBundy, consilierul lui John F. Kennedy pentru securitate națională, a intrat la Casa Albă cu vești foarte proaste. Cu un teanc de fotografii sub braț, el l-a informat pe președinte că sovieticii construiau baze de rachete balistice cu raze medie de acțiune în Cuba, lângă San Cristobal.

Așa au început cele 13 zile ale crizei rachetelor din Cuba.

Soluția la care s-a ajuns atunci se datorează unor condiții deosebit de relevante astăzi, când se spune frecvent (și pe bună dreptate), că parcurgem o perioadă similară. Printre acestea se numără, în principal, importanța empatiei strategice în formularea și practicarea afacerilor externe.

După cum a observat psihologul și fostul oficial guvernamental Ralph White, ”empatia este marele corector al tuturor conflictelor care promoveză o percepție greșită. Înseamnă pur și simplu înțelegerea gândurilor și sentimentelor celorlalți.” Capacitatea, atât a lui Kennedy, cât și a lui Hrușciov, de a empatiza unul cu celălalt a permis ambelor țări, cât și lumii întregi să înfrunte furtuna.

În timpul crizei cubaneze, Kennedy a fost supus unei presiuni intense pentru a reacționa în forță – bombardând locațiile unde erau plasate rachetele sau invadând Cuba – atât din partea șefilor de stat major, a membrilor Comitetului Executiv (ExComm), al Consiliului de Securitate Națională (inclusiv și mai ales a propriului său vicepreședinte, Lyndon Johnson), cât și din partea liderilor Congresului, inclusiv a președintelui Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului, Richard Russell. Dar, din nou și din nou, spre consternarea consilierilor săi civili și militari, Kenndy s-a retras de pe buza prăpastiei.

Una dintre cele mai controversate decizii ale sale în timpul crizei de treisprezece zile a fost aceea de a permite tancului sovietic București (sic!), să treacă de blocada navală a SUA.

Raportului despre criză publicat postum de Robert Kennedy consemnează că ”împotriva sfaturilor multora dintre consilierii săi și ale armatei”, ”el a decis să-i acorde lui Hrusciov mai mult timp de gândire: Nu vrem să-l constrângem la o acțiune precipitată. Nu vreau să-l împing într-un colț din care să nu poată scăpa”.

De asemenea, președintele Kennedy a rezistat cu înțelepciune presiunii aproape unanime din partea ExComm de a lansa o lovitură de răzbunare asupra rachetelor sovietice sol-aer, considerate responsabile pentru doborârea și uciderea pilotului american U2 Rudolf Anderson Jr. care, la 27 octombrie, se afla într-o misiune de recunoaștere deasupra Cubei.

Hrusciov a înțeles, de asemenea, că președintele Kennedy era supus unor presiuni imense – atât de către aparatului său militar, cât și de cel de securitate națională. În urma unei serii de întâlniri secrete între Robert Kennedy și ambasadorul sovietic în Statele Unite, Anatoly Dobrynin, Hrusciov a devenit conștient de presiunile care acționează asupra președintelui SUA. În memoriile sale, Hrusciov își amintește de avertismentul lui Robert Kennedy adresat ambasadorului sovietic: ”Armata pune o presiune mare asupra lui, insistând asupra acțiunilor militare împotriva Cubei… Chiar dacă nu își dorește un război, ceva ireversibil s-ar putea întâmpla împotriva voinței sale. Dacă situația se prelungește, președintele nu este sigur că armata nu îl va răsturna, preluând puterea.”

Potrivit fiului lui Hrusciov, Serghei, liderul sovietic i-ar fi spus ministrului său de externe, Andrei Gromyko, că a perceput mesajul lui Kennedy ca pe o rugăminte de ajutor: ”Da, ajutor.” – i-a spus Hrusciov lui Gromyko. ”Avem o cauză comună, să salvăm lumea de cei care ne împing către război.”

Criza a fost până în cele din urmă rezolvată printr-un acord conform căruia Statele Unite nu vor invada Cuba, în schimbul înlăturării jignitoarelor rachete sovietice. O altă înțelegere, ținută secretă la acea vreme, a fost aceea că Statele Unite vor elimina rachetele Jupiter ale NATO din Turcia, privite de conducerea sovietică în același mod în care administrația Kennedy vedea rachetele sovietice din Cuba. Consimțământul sovieticilor de a păstra tăcerea asupra ultimei părți a acordului, pentru ca SUA să nu fie considerate drept trădătoare ale unui aliat NATO, este un alt exemplu al modului în care empatia strategică a jucat un rol în încheierea crizei.

În anii de după criză, Robert Kennedy a remarcat că membrii ExCom care participaseră la discuții ”erau oameni strălucitori și energici. Se numărau, probabil, printre cei mai capabili din țară dar, dacă unul singur dintr-o jumătate de duzină ar fi ajuns președinte, e foarte probabil că lumea ar fi fost cufundată într-un război catastrofal.

Îmbrățișarea empatiei strategice de către Kennedy și Hrusciov a deschis calea pentru soluționarea pașnică a celei mai periculoase crize a Războiului Rece.

Lecția este cât se poate de limpede. Cu toate acestea, în mod îngrijorător, rămâne întrebarea dacă actualele conduceri americană și rusă sunt dispuse să tragă învățămintele cuvenite.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Katrina vanden Heuvel este director editorial și editor al The Nation. Ea scrie o rubrică săptămînală pentru The Washingtin Post și este vicepreședinte al Comitetului american pentru Acodrul SUA-Rusia. Comentator al politicii americane și internaționale pentru ABC, MSNBC, CNN și PBS, articolele ei au apărut în The New York Times, The Los Angeles Times și The Boston Globe. Vanden Heuvel este, de asemenea, autoarea a mai multe cărți, printre cate: The Change I Believe In: Fighting for Progres în The Age of Obama și (împreună cu Stphen F. Cohen) al Voices of Glasnost: Interviews with Gorbachev‘s reformes.

James Carden este fost consilier al Comisiei prezidențiale bilaterale SUA-Rusia din cadrul Departamentului de Stat al SUA. În prezent este membru al Consiliului de Administrație al Centrului Simone Weil, precum și editorialist al Asia Times. Articolele și eseurile sale au apărut într-o mare varietate de publicații, printre care The Nation, The American Conservative, Responsable Statecraft, The Spectator, UnHerd, The National Interest, Quartz, Los Angeles Times și American Affairs.