28 noiembrie este a 332-a zi a calendarului gregorian și a 333-a zi în anii bisecți. Mai sunt 33 de zile până la sfârșitul anului.

Evenimente

0741: A decedat Papa Grigore al III-lea

1058: A decedat Cazimir Restauratorul, duce al Poloniei (n. 1016)

1118: S-a născut Manuel I Comnen, împărat bizantin (d. 1180)

1290: A decedat Eleonora a Castiliei, prima soție a regelui Eduard I al Angliei (n. 1241)

1489: S-a născut Margareta Tudor, soția regelui Iacob al IV-lea al Scoției (d. 1541)

1520: Exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de Sud, care-i poarta numele.

1628: S-a născut John Bunyan, scriitor englez (d. 1688)

1632: S-a născut Jean-Baptiste Lully, compozitor francez de origine italiană (d. 1687)

1660: S-a născut Maria Anna Victoria de Bavaria, Delfină a Franței (d. 1690)

1680: A decedat Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor și pictor italian (n. 1598)

1747: A decedat Karl Leopold, Duce de Mecklenburg (n. 1678)

1757: S-a născut William Blake, pictor și tipograf englez (d. 1827)

1774: S-a născut Frederic al IV-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (d. 1825)

1788: A decedat Karl Christian, Prinț de Nassau-Weilburg (n. 1735)

1793: S-a născut Carl Jonas Love Almqvist, poet și prozator suedez (d. 1866)

1811: Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73, al lui Beethoven are premiera la Gewandhaus în Leipzig.

1811: S-a născut Maximilian al II-lea al Bavariei (d. 1864)

1812: Bătălia de la Berezina, cu înfrângerea trupelor lui Napoleon.

1820: S-a născut Friedrich Engels, filosof și teoretician al socialismului științific (d. 1895)

1829: S-a născut Anton Rubinstein, compozitor, pianist rus (d. 1894)

1848: A decedat Ducesa Amelia de Württemberg (n. 1799)

1857: S-a născut Alfonso al XII-lea, rege al Spaniei (d. 1885)

1859: A decedat Washington Irving, scriitor american (n. 1783)

1862: S-a născut Maria Antónia a Portugaliei, Ducesă de Parma (d. 1959)

1863: S-a născut Eremia Grigorescu, general de artilerie, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărășești, ministru de război (d. 1919)

1870: A decedat Frédéric Bazille, pictor francez (n. 1841)

1872: A decedat Mary Somerville, femeie-savant și scriitoare din Scoția (n. 1780)

1874: S-a născut Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român (d. 1933)

1877: Căderea Plevnei. După încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei, generalul Osman-Pașa s-a predat colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez și a semnat capitularea armatei turce.

1880: S-a născut Alexandr Blok, poet rus (d. 1921)

1880: S-a născut Andrei Rădulescu, istoric și jurist, membru și președinte al Academiei Române (d. 1959)

1881: S-a născut Eduardo Viana, pictor portughez (d. 1967)

1881: S-a născut Stefan Zweig, poet, scriitor austriac (d. 1942)

1887: S-a născut Ernst Röhm, oficial nazist german (d. 1934)

1893: S-a născut Nicolae Colan, mitropolit ortodox al Ardealului, membru al Academiei Române (d. 1967)

1894: S-a născut Arkady Fiedler, scriitor polonez (d. 1985)

1898: A decedat Conrad Ferdinand Meyer, poet elvețian (n. 1825)

1898: S-a născut József Babay, scriitor, romancier, poet și dramaturg maghiar (d. 1956)

1901: S-a născut Edwina Mountbatten, Contesă Mountbatten de Burma, soția Lordului Mountbatten (d. 1960)

1905: Naționalistul irlandez Arthur Griffith pune bazele mișcării politice radicale Sinn Fein.

1906: S-a născut Dimitrie Mangeron, matematician român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1991)

1906: S-a născut Dmitri Lihaciov, savant sovietic și rus (d. 1999)

1907: A decedat Stanisław Wyspiański, pictor, scriitor, poet, dramaturg și arhitect polonez (n. 1869)

1907: S-a născut Alberto Moravia, scriitor italian (d. 1990)

1908: S-a născut Claude Lévi-Strauss, antropolog francez (d. 2009)

1912: Albania își declară independența față de Imperiul Otoman.

1912: S-a născut Colea Răutu, actor român de teatru și film (d. 2008)

1915: A decedat Neculai Culianu, matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române (n. 1832)

1918: Consiliul General al Bucovinei adoptă moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României.

1919: România semnează la Washington o serie de acorduri internaționale cu privire la stabilirea zilei de lucru de 8 ore și a săptămânii de lucru de 48 de ore în stabilimentele industriale, vârsta minima de admitere a copiilor în muncile industriale, lucrul de noapte al femeilor și copiilor, munca femeilor înainte și după naștere.

1920: A apărut la București săptămânalul Adevărul literar și artistic, continuator al Adevărului ilustrat. Fondator: Constantin Mille.

1920: A fost înființată la Paris Federația interaliată a foștilor combatanți (FIDAC), la care România a fost unul din membrii fondatori.

1925: S-a născut József Bozsik, fotbalist maghiar (d. 1978)

1940: A decedat Helmut Wick, aviator german care a servit în Luftwaffe în timpul celui de-al doilea război mondial (n. 1915)

1941: A decedat Vladimir Bodescu, politician român (n. 1868)

1941: S-a născut Eugen Negrici, critic și istoric literar român

1943: Premierul britanic Winston Churchill, președintele american Franklin Delano Roosevelt și dictatorul sovietic Stalin s-au întrunit la Teheran (Iran). Se stabilește deschiderea unui al doilea front în Europa.

1945: A decedat Dwight F. Davis, jucător de tenis și politician, creatorul Cupei Davis (n. 1879)

1946: S-a născut Joe Dante, regizor american

1948: S-a născut Agnieszka Holland, regizoare poloneză

1948: S-a născut Mariana Nicolesco, soprană română

1949: S-a născut Corneliu Vadim Tudor, politician și jurnalist român (d. 2015)

1949: S-a născut Filip Merca, compozitor de muzică rock și basist român de origine macedoneană

1949: S-a născut Petru Andea, politician român

1950: S-a născut Ed Harris, actor american

1950: S-a născut Russell Alan Hulse, fizician american

1951: S-a născut Barbara Morgan, astronaută americană

1952: A decedat Elena de Muntenegru, soția regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei (n. 1873)

1952: S-a născut Pat Cox, politician irlandez

1954: A decedat Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1901)

1954: S-a născut Traian Coșovei, scriitor român (d. 2014)

1958: S-a născut Gabriel Iordan-Dorobanțu, poet român

1958: S-a născut Haralambie Puiu Antohi, fotbalist român

1961: S-a născut Alfonso Cuarón, regizor, scenarist și producător mexican de film

1962: A decedat Regina Wilhelmina a Olandei (n. 1880)

1963: S-a născut Manuela Mitrea, politician român

1965: S-a născut Nicolae Mihăilescu, scrimer român

1967: S-a născut Anna Nicole Smith, model și actriță americană (d. 2007)

1967: S-a născut Marcel Ciolacu, politician român, președinte al Camerei Deputaților (2019-2020; 2021- prezent)

1968: A decedat Wanda Dubieńska, scrimeră poloneză (n. 1895)

1969: The Rolling Stones își lansează albumul Let It Bleed.

1970: S-a născut Édouard Philippe, politician francez, prim-ministru al Franței (2017-2020)

1971: A decedat Eugen Boureanul, prozator și traducător român (n. 1885)

1971: S-a născut Fenriz, muzician norvegian

1972 A decedat: Havergal Brian, compozitor britanic (n. 1876)

1972: A decedat Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha, ducesă de Västerbotten, mama regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei (n. 1908)

1973: A decedat Martha Bibescu, nobilă și scriitoare română (n. 1886)

1973: S-a născut Leonard Nemțanu, fotbalist român

1974: S-a născut Apl.de.ap, muzician hip-hop american, membru al formației Black Eyed Peas

1975: S-a născut Sigurd Wongraven, muzician norvegian

1977: S-a născut Fabio Grosso, fotbalist italian

1979: S-a născut Chamillionaire, rapper american

1979: Un avion McDonnell Douglas DC-10 al Air New Zealand se prăbușește pe Muntele Erebus situat pe Insula Ross, Antarctida. Toate cele 257 de persoane aflate la bord mor. Era zborurilor turistice comerciale pe continent se încheie.

1982: A decedat Regina mamă Elena, soția principelui moștenitor Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea) și mama regelui Mihai I al României. (n. 1896)

1985: S-a născut Landry N’Guémo, fotbalist camerunez

1986: S-a născut Magdalena Piekarska, scrimeră poloneză

1987: Un Boeing 747 al South African Airways având 159 de persoane la bord se prăbușește în Oceanul Indian în timp ce încerca o aterizare de urgență în Mauritius în urma unui incendiu.

1988: S-a născut Hiroki Fujiharu, fotbalist japonez

1988: S-a născut Ritchie De Laet, fotbalist belgian

1989: A decedat Arsenie Boca, ieromonah, teolog și artist român (n. 1910)

1989: Revoluția de Catifea: În Cehoslovacia încep negocierile între Forumul Civic și administrație.

1990: S-a născut Azza Besbes, scrimeră tunisiană

1991: Osetia de Sud își declară independența față de Georgia.

1992: A decedat Sidney Nolan, pictor australian (n. 1917)

1994: Norvegienii resping aderarea țării la Uniunea Europeană, printr-un referendum.

2002: A decedat Dan Tufaru, actor român (n. 1944)

2004: Într-un accident minier din Republica Populară Chineză 166 mineri sunt blocați în subteran în mina de cărbune Chenjiashan situată în nordul țării, în provincia Shaanxi.

2010: A decedat Leslie Nielsen, actor american de origine canadiană (n. 1926)

2012: A decedat Zig Ziglar, autor american de cărți de literatură motivațională (n. 1926)

2015: A decedat Mircea Anca, actor și regizor român (n. 1960)

2017: A decedat Gheorghe Mocuța, poet român (n. 1953)

2020: A decedat David Prowse, culturist, halterofil și actor englez (n. 1935)

Sărbători

Sf. Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou; Sf. Mucenic Irinarh (calendar crestin-ortodox; calendar greco-catolic)

Sf. Catherine Labouré (calendar romano-catolic)

Albania: Ziua națională. Proclamarea Independenței de Stat față de Imperiul Otoman (1912)

Mauritania: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței față de Franța (1960)

Timorul de Est: Proclamarea Independenței (1975)