1909: Pionierul francez al aviației Louis Blériot a realizat prima traversare în avion a canalului Mânecii (37 de minute).

1900: În Italia, regele Umberto I al Italiei este asasinat de un anarhist de origine italiană, Gaetano Bresci.

1903: A început al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia. În cadrul acestuia s-a produs sciziunea „bolșevicilor” (majoritari) Lenin, Troțki, Martov, de „menșevici” (minorotari) (Plehanov, Axelrod).

1908: Procurorul general al Statelor Unite a înființat o organizație ce a stat la baza FBI-ului din ziua de astăzi.

1912: Împăratul Meiji moare și este succedat de fiul său, Yoshihito, care este cunoscut ca Împăratul Taishō.

1914: Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918).

1914: Serbia și Bulgaria întrerup relațiile diplomatice.

1917: Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari, găsită vinovată de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, a fost condamnată la moarte. Ea a fost executată la 15 octombrie 1917, în Franța, lângă șanțurile castelului Vincennes.

1917: Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Passchendaele, care a avut ca obiectiv controlul asupra satului Passchendaele (astăzi, Passendale) de lângă orașul Ypres din Flandra de Vest, Belgia.

1919: A doua renunțare la tron a Prințului Carol al României (revenit la 20 februarie 1920).

1919: Adunarea Națională Germană adoptă Constituția de la Weimar.

1921: Adolf Hitler devine liderul Partidului Național-Socialist German al Muncitorilor.

1921: Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick Banting demonstrează că insulina hormonală reglează nivelul de zahar din sânge.

1921: Intră în vigoare Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România (semnat la 4 iunie 1920).

1922: Înființarea Uniunii Internaționale de Geografie.

1930: La Montevideo, Uruguay câștigă primul Campionat Mondial de Fotbal.

1930: România a concesionat serviciul național de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp.”

1932: Partidul Național Socialist German al Muncitorilor câștigă peste 38% din voturi la alegerile din Germania.

1932: Se deschid Jocurile Olimpice de vară la Los Angeles, California.

1936: Comitetul Olimpic Internațional anunță că Jocurile Olimpice de vară din 1940 se vor desfășura la Tokyo. Totuși, jocurile au fost anulate din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.

1938: Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan de lângă Vladivostok.

1940: Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în desenul animat A Wild Hare.

1940: La Salzburg/Austria are loc o întrevedere între Ion Gigurtu (prim-ministru) și Mihail Manoilescu (ministru de externe), pe de o parte, și Adolf Hitler și Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte; Guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste prin propuneri și negocieri directe.

1941: Al Doilea Război Mondial: Guvernul polonez aflat în exil și Stalin semnează un acord de ajutor mutual în lupta împotriva lui Hitler, ce include și o amnistie pentru cetățenii polonezi deprivați de libertate pe teritoriu sovietic și formarea unei armate poloneze sub comanda generalului Wladyslaw Anders, eliberat dintr-o închisoare din Moscova.

1941: Este cucerită Cetatea Albă. Se încheie campania militară purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei și Basarabiei.

1943: Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, îl destituie pe Mussolini.

1944: Al doilea război mondial: Cucerirea Normandiei de către trupele aliate.

1944: Prima rachetă V-2 germană care lovește Regatul Unit.

1944: Scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupéry se lansează într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane; avionul său este doborît și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.

1945: Al Doilea Război Mondial: Submarinul japonez I-58 aflat sub comanda lui Mochitsura Hashimoto scufundă vasul american USS Indianapolis. Comandamentul Forțelor Navale nu a avut cunoștință de scufundarea navei până când n-au fost reperați supraviețuitori trei zile și jumătate mai târziu. Din cei 1196 membri ai echipajului au supraviețuit 321.

1945: Al doilea război mondial: Ultimatumul anglo–chino–american care solicita capitularea Japoniei.

1945: Partidul Laburist câștigă alegerile generale din Marea Britanie. Căderea de la putere a lui Winston Churchill.

1946: Începe Conferința de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria (se va încheia la 15 octombrie același an).

1946: Statele Unite au testat prima bombă atomică subacvatică în apropierea atolului Bikini, Oceanul Pacific.

1947: Este dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Partidul Național Țărănesc.

1948: După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.

1952: La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Prima medalie de aur olimpică a României.

1952: Regele Farouk al Egiptului abdică în favoarea fiului său Fuad în vârstă de cinci luni.

1953: Prin lansarea unui atac nereușit împotriva unei baze militare din Santiago de Cuba, Fidel Castro a declanșat Revoluția Cubaneză.

1954: Franța a recunoscut autonomia internă a Tunisiei.

1954: Prima ascensiune pe K2, de către o expediție italiană condusă de Ardito Desio.

1956: Egipt: naționalizarea Canalului Suez.

1956: România devine membru al Organizatiei Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), fondată în 1945.

1957: A fost înființată NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție independentă a guvernului Statelor Unite responsabilă cu programul spațial civil, precum și cercetarea aeronautică și aerospațială.

1957: A intrat în funcțiune primul reactor atomic românesc.

1957: Carlos Castillo Armas, dictator al Guatemalei, este asasinat.

1957: Și-a început activitatea Agenția Internațională pentru Energie Atomică.

1958: Președintele american Dwight Eisenhower a semnat actul care a dus la crearea NASA.

1958: Programul Explorer: se lansează Explorer 4.

1964: Sonda spațială americană Ranger 7 ajunge la Lună și trimite 4.308 de fotografii de calitate excelentă, înainte de a se prăbuși.

1965: Războiul din Vietnam: Președintele american Lyndon B. Johnson anunță creșterea numărului de trupe americane în Vietnamul de Sud de la 75.000 la 125.000.

1965: Se garantează independență deplină pentru Maldive.

1966: Pe stadionul Wembley, Anglia câștigă Campionatul Mondial de Fotbal; după un 2-2 la sfârșitul celor 90 de minute, Anglia învinge Germania cu 4-2.

1968: Într–un interviu, Nixon declara că, în cazul unor viitoare conflicte în Asia, asiaticii, mai mult decât americanii, trebuie sa aiba responsabilitati mai mari. Acest punct de vedere este denumit „doctrina Nixon”.

1968: Pink Floyd lansează în SUA albumul A Saucerful of Secrets.

1970: La Arad s-a desfășurat primul meci internațional de fotbal feminin din România: Foresta Arad – Olimpia Zdar Nad Sazavou, Cehoslovacia.

1971: Programul Apollo: Lansarea misiunii Apollo 15 și prima utilizare a unui vehicul lunar.

1974: Afacerea Watergate: Camera Reprezentanților a SUA decide punerea sub acuzare a președintelui Nixon.

1974: Prim-ministrul grec Konstantinos Karamanlis formează primul guvern civil din țară, după șapte ani de conducere militară.

1975: A început Conferința la nivel înalt pentru securitate și cooperare în Europa, de la Helsinki.

1976: Cutremur devastator în Tangshan/China. Peste 250.000 de victime. Este considerată cea mai mare catastrofă seismică.

1976: Primul card VISA a fost utilizat pentru prima oară, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacționată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion.

1976: Sonda spațiala NASA Viking 1 fotografiază o formațiune de rocă pe planeta Marte, care seamănă cu o față umană, chipul de pe Marte.

1978: În Anglia se naște primul copil conceput prin fecundare artificială, fetița Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards și Patrick Steptoe.

1980: Knessetul a adoptat legea prin care Ierusalimul a fost declarat capitală a statului Israel.

1981: Charles, Prinț de Wales se căsătorește cu Lady Diana Spencer.

1984: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles.

1984: Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaya a devenit prima femeie din lume care a ajuns în cosmos.

1984: La cea de a XIII–a ediție a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz (29 iulie–12 august).

1990: Proclamarea suveranității Republicii Belarus. Sărbătoare națională.

1994: Este adoptată prima Constițutie a Republicii Moldova.

1996: La Jocurile Olimpice de la Atlanta, SUA, are loc un atentat cu bombă; două persoane au fost ucise și 111 rănite.

1999: Conflictul Kargil se încheie oficial. Armata indiană anunță evacuarea completă a intrușilor pakistanezi.

2000: Un avion Concorde s-a prăbușit imediat după ce decolase din Paris; în accident au murit toți cei 109 oameni din avion și 5 aflați la sol.

2001: Australianul Ian Thorpe devine primul înotător care a câștigat șase medalii de aur la un singur Campionat Mondial.

2004: Alpinistul timișorean Horia Colibășanu devine primul român care a escaladat vârful himalayan K2.

2005: Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris.

2005: La doi ani jumătate după dezastrul navetei spațiale Challenger, NASA lansează naveta spațială Discovery cu echipaj uman.

2005: Ploile torențiale de 99,5 cm în 24 h în Mumbai, India au provocat indundații care au ucis peste 1000 de oameni.

2006: Raúl Castro devine Președintele Consiliului de Stat în timpul unei perioade temporare a transferii puterii, cauzată de starea de sănătate a lui Fidel Castro.

2007: Pratibha Patil devine prima femeie care a deținut funcția de președinte al Indiei.

2012: Ceremonia de deschidere a Jocurile Olimpice de vară de la Londra.

2018: Cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI găsește Luna la apogeu în cel mai îndepărtat punct al orbitei sale în jurul Pământului. În același timp, Marte se găsește în cel mai apropiat punct de Pământ al orbitei sale în jurul Soarelui în ultimii 15 ani, la doar 57,6 milioane de kilometri distanță de Pământ. Următoarea dată când Marte se va afla atât de aproape de Pământ va fi în anul 2035.

2019: Emoție în societatea românească în cazul unei adolescente care a sunat de trei ori la 112 anunțând că a fost sechestrată, violată și bătută, însă autoritățile nu au reușit să identifice locul în care se află. Poliția a intervenit după aproximativ 19 ore de la apel. Principalul suspect a fost reținut pentru trafic de minori și viol.

2020: Este lansată cu succes misiunea Mars 2020.

Sarbatoritii saptamanii

1930: Costache Anton, scriitor de literatură pentru copii

1932: Menachem Hacohen, prim-rabin al Cultului Mozaic din România

1941: Mircea Druc, economist și politician român din Republica Moldova

1941: Mircea Druc, politician român din Republica Moldova

1942: Ovidiu Schumacher, actor român

1943: Mick Jagger, interpret de muzică rock, compozitor, actor, producător de film și om de afaceri britanic (The Rolling Stones)

1944: Geraldine Chaplin, actriță americană, fiica lui Charlie Chaplin

1945: Helen Mirren, actriță engleză

1945: Mircea Lucescu, fotbalist și antrenor român

1946: Linda Kelsey, actriță americană

1947: Arnold Schwarzenegger, actor american de origine austriacă

1948: Jean Reno, actor francez

1949: Andrei Partoș, psiholog, realizator de radio și TV, DJ, jurnalist român

1949: Ioana Pavelescu, actriță română de teatru și film

1949: Mircea Baniciu, compozitor și interpret român de muzică ușoară

1949: Roger Taylor, muzician britanic (Queen)

1950: Maricica Puică, atletă română, campioană olimpică

1950: Radu Voina, handbalist și antrenor român

1951: Evonne Goolagong Cawley, jucătoare australiană de tenis

1951: Santiago Calatrava, arhitect spaniol, artist și inginer constructor

1952: Dan Condurache, actor român de teatru și film

1952: Horațiu Mălăiele, actor român de teatru și film

1952: Ilie Ilașcu, politician român de origine basarabeană

1952: Vajiralongkorn, rege al Thailandei

1953: Geddy Lee, muzician rock canadian (Rush)

1954: Steve Morse, muzician american

1955: Asif Ali Zardari, politician pakistanez

1955: Ioana Pavelescu, actriță română

1955: Vasile Andrei, sportiv român

1956: Vasile Blaga, politician român

1957: Nellie Kim, gimnastă rusă

1958: Kate Bush, cântăreață britanică

1958: Varujan Vosganian, economist, scriitor și politician român de etnie armeană

1959: Kevin Spacey, actor american

1961: Laurence Fishburne, actor, scenarist, regizor și producător american de film

1961: Yannick Dalmas, pilot francez

1962: Wesley Snipes, actor american

1963: Lisa Kudrow, actriță, producătoare, comediană, cântăreață și scriitoare americană

1964: Jürgen Klinsmann, fotbalist și antrenor german

1964: Sandra Bullock, actriță americană

1964: Vivica A. Fox, actriță americană

1966: Dean Cain, actor american

1966: Marius Tucă, jurnalist român

1967: Matt LeBlanc, actor american

1968: Frédéric Diefenthal, actor francez

1968: Terry Crews, actor și fost jucător de fotbal american

1969: Antonio Conte, fotbalist și antrenor italian

1969: Ben Chaplin, actor englez

1969: Simon Baker, actor australian

1970: Christopher Nolan, regizor american

1970: Dean Edwards, comediant american

1970: Michael Amott, chitarist suedez

1972: Wil Wheaton, actor american și scriitor

1973: Kevin Phillips, fotbalist englez

1973: Ümit Davala, fotbalist turc

1974: Alexis Tsipras, politician grec

1974: Daniel Negreanu, jucător canadian de poker

1974: Emilia Fox, actriță britanică

1974: Hilary Swank, actriță americană

1974: Josh Radnor, actor american

1975: Dan Coman, poet român

1975: Imke Duplitzer, scrimeră germană

1976: Carol-Eduard Novak, ciclist paralimpic rutier și de pistă de etnie maghiară din România

1981: Fernando Alonso, pilot spaniol de Formula 1

1981: Michael Carrick, fotbalist englez

1982: Yvonne Strahovski, actriță australiană

1983: Cristian Molinaro, fotbalist italian

1983: Iulia Lumânare, actriță română

1983: Smiley, cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român

1985: Elena Gheorghe, cântăreață română

1987: Pedro Rodríguez Ledesma, fotbalist spaniol

1989: Albin Ekdal, fotbalist suedez

1989: Victoria Azarenka, jucătoare bielorusă de tenis

1990: Indiana Evans, actriță australiană

1990: Soulja Boy, rapper american

1993: Elizabeth Gillies, actriță americană

1995: Dorin Rotariu, fotbalist român

1996: Filippo Ganna, ciclist italian

1999: Thomas Pidcock, ciclist britanic

 

Rubrica realizată de Moisali