Iertați-ne, copii, am greșit!

[Acest articol, publicat inițial în ebraică și care apare acum pentru prima dată în limba engleză[^1] a fost scris de Asa Kasher (profesor emerit de etică profesională la Universitatea din Tel Aviv), Yogev Amitai (directorul școlii primare ”Simaney Derech din kibuțul Ma’abarot și Sahar Gavish (fost profesor de matematică și fizică.]

 

Copiii sunt cei care au plătit cel mai mare preț în ultimii doi ani, în principal din cauza politicilor greșite privind pandemia de covid 19. Daunele enorme vor fi resimțite în viitor, dar încercările de a repara răul făcut și asumarea responsabilității morale ar trebui să înceapă încă de pe acum. Tot ce s-a întâmplat este o rușine care apasă asupra întregii noastre societăți.

În anul 2000, James Heckman a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru cercetările sale privind impactul economic al educației la o vârstă fragedă.

Conform cercetării sale, cu cât este mai mică vârsta la care se oferă educație de înaltă calitate, cu atât este mai mare contribuția acestei educații la veniturile viitoare ale copilului.

Ecuația Heckman ne-a oferit un instrument cantitativ important pentru evaluarea educației la o vârstă fragedă ca investiție economică.

Din păcate pentru copiii noștri, pentru anii de școală pierduți nu există compensație. Ecuația Heckman ne-a oferit un instrument cantitativ important pentru evaluarea educației ca investiție economică.

În septembrie 2020, OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a publicat o evaluare bazată pe cercetări care arată că pierderea a trei luni de școlarizare pricinuită de închiderea școlilor în perioadele de criză este echivalentă cu pierderea a aproximativ 2,5-4% din venitul viitor total al copiilor, pentru tot restul vieții lor.

Dar, oare, ce am făcut noi pentru a preîntâmpina pierderea de către copiii noștri a mai mult de 600 de miliarde din viitoarele lor venituri? Au fost luate în considerație asemenea consecințe nocive atunci când s-a decis închiderea școlilor și a creșelor, sau ”doar” izolarea copiilor, în mod repetat, câte o săptămână întreagă?

În noiembrie 2020, directorul Centrelor pentru Controlul Bolilor (Centres for Disease Control, CDC) a anunțat că organizația nu recomandă închiderea școlilor: ”Unul dintre cele mai sigure locuri pentru copiii de până la 12 ani este școala”.

Cu toate acestea, Ministrul Israelian al Sănătății a ignorat recomandarea CDC și a îndemnat factorii de decizie să închidă școlile.

Ministerul Educației a adormit la datorie, a încetat să mai susțină dreptul copiilor de a primi servicii educaționale esențiale și a acționat în sens contrar, botezând blocajele și izolarea ”învățământ de la distanță”.

În realitate, pe lângă dificultatea enormă de a desfășura un învățământ de la distanță eficient – așa cum indică, printre altele, constatările părinților privitoare la nivelul scăzut de colaborare al copiilor în timpul lecțiilor desfășurate pe Zoom, sau dificultățile tehnice cu care se confruntă cei care nu au calculatoare sau internet acasă – principalul prejudiciu cauzat de blocaje și izolare a fost asupra sănătății mintale a copiilor.

La începutul valului Omicron, școlilor din Israel le-a fost impusă o politică care discrimina elevii în funcție de statutul lor de vaccinare – o strategie care era în mod clar menită să pună presiune asupra părinților pentru a-și vaccina copiii. Copiii nevaccinați au fost pedepsiți cu izolare, în timp ce colegii lor vaccinați și-au continuat activitatea.

Deși destul de mulți părinți și-au vaccinat copiii (o mare parte doar pentru a evita pedeapsa cu izolarea și nu ca urmare a încrederii în vaccinul experimental), un segment important al populației a continuat să dezaprobe vaccinul și a rămas precaut cu privire la vaccinarea copiilor, chiar dacă măsurile discriminatorii persistau. Din nou, copiii, părinții și lucrătorii din educație au fost nevoiți să suporte cele mai mari costuri în societatea israeliană, fără beneficii semnificative.

Acest sistem de măsuri, cel dintâi care a operat discriminări pe față în rândul copiilor, nerespectând în mod flagrant principiul egalității de șanse în învățământul public, nu a fost abrogat la inițiativa Ministerului Sănătății ci în pofida Ministerului, și doar ca urmare a presiunii publice puternice, a intervenției a sute de directori de școli și capi ai altor instituții de învățământ, care au îndrăznit să se ridice deschis și să ceară eliminarea măsurilor discriminatorii și întoarcerea copiilor la școală.

Un raport actualizat al Băncii Mondiale ne spune că prejudiciul cauzat de închiderea școlilor a fost mult mai mare decât se aștepta: suma furată copiilor din întreaga lume fiind estimată la 17 trilioane de dolari (17.000 de miliarde de dolari).

În plus, decalajele au continuat să se adâncească, copiii fără sprijin adecvat din partea familiei și comunității suferind consecințele cele mai grave. Învățamântul de la distanță a fost, în cel mai bun caz, un substitut parțial și inadecvat al învățământului real, față în față.

Pe lângă impactul emoțional, copiii au fost afectați semnificativ din punct de vedere emoțional și social, întrucât școala este, înainte de toate, cadrul în care copiii își dezvoltă competențele de bază necesare interacțiunii umane și integrării sociale.

Nu există nicio îndoială a faptului că prejudiciul adus copiilor s-a datorat dorinței de a proteja adulții de o boală care ar putea fi deosebit de periculoasă pentru persoanele vârstnice. Dacă beneficiul reducerii mortalității ar fi fost semnificativ, ar fi putut exista, eventual, și o justificare a daunelor enorme aduse copiilor.

Dar, a contribuit oare închiderea școlilor la o reducere semnificativă a mortalității covid? O meta-analiză a Universității Johns Hopkins indică faptul că măsurile de distanțare socială, mascare, lockdown și izolare – toate împreună – nu au dus la nicio reducere semnificativă a mortalității în urma infecției.

Din păcate, copiii au plătit, de asemenea, prețul cel mai mare și atunci când a fost vorba despre practicile de mascare coercitivă. În vreme ce unii dintre noi, adulții, am găsit modalități de a reduce în mod semnificativ timpul zilnic pe care trebuia să îl petrecem mascați, copiii noștri, dintre care unii având doar 6 ani, au fost nevoiți să poarte măști încontinuu, fără discernământ, zi de zi, timp de aproape doi ani consecutivi.

Nici în această privință nu a existat vreun beneficiu semnificativ și, până în prezent, nu a existat nicio discuție publică privitoare la prejudiciile aduse copiilor mici, deși studiile au demonstrat deja ceea ce este de bun simț. Copiii care poartă măști ore la rând, încontinuu, sunt expuși riscului de deteriorare a dezvoltării normale, atât în ceea ce privește funcția cognitivă și vorbirea (datorită ascunderii prelungite a expresiilor faciale și a semnalelor non verbale), cât și din punctul de vedere al sănătății lor fizice (dureri de cap, oboseală, mâncărimi, erupții cutanate, scăderea ventialției pulmonare, tulburări de somn, scăderea nivelului de oxigen din sânge și alte probleme).

Având în vedee toate acestea suntem chemați, ca societate, să ne angajăm într-un proces de autoreflecție profundă. Am impus un tribut atât de greu tinerei generații, când a fost clar de la început că daunele erau enorme, iar beneficiile – atunci când era vorba despre reducerea mortalității – nesemnificative!

Drumul către vindecare și reconstrucție este lung, dar ca prim pas, trebuie să ne asumăm responsabilitatea, să recunoaștem că am luat-o razna și să ne cerem din tot sufletul iertare copiilor noștri. În același timp, trebuie să direcționăm înspre ei resurse masive, pentru a repara răul ultimilor doi ani, atât în sfera socio-emoțională, cât și în cea educațională.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Original publicat în ebraică: aici

sursa: aici