Am spus mereu că geopolitica este, asemenea economiei, o știință care prezice și rezumă forțele impersonale care guvernează un sistem nemărginit, aflat dincolo de controlul nostru. Oamenii, de la vlădică până la opincă, sunt controlați de forțe atotputernice și, în final, nu cârmuitorii decid ciclul global de afaceri, după cum ei nu pot controla pe deplin nici relațiile dintre națiuni. Fiecare dintre noi, fără excepție, este nevoit să se alinieze forțelor copleșitoare care ne guvernează.
Într-o lume populată de șapte miliarde de oameni, cu un număr infinit de variabile, putem face istorie doar aliniindu-ne cu aceste forțe. Ceea ce este dificil, deoarece gândul că suntem prinși într-o furtună în care putem alege doar dacă să ne udăm sau să facem umbrele, se izbește de convingerea că fiecare dintre noi este stăpânul propriului său destin.
Suntem proprii noștri stăpâni doar atunci când putem înțelege forțele care ne obligă și care ne constrâng. Suntem maeștrii propriului nostru destin doar în măsura în care suntem capabili să ne aliniem realității care ne înconjoară. Iar când piețele intră în declin, chiar dacă suntem liberi să pretindem că aceasta a fost voința noastră, totuși, cel mai bun lucru pe care l-am putea încerca este anticiparea deciziilor care vor fi luate.
Știm cu toții că politicienii iau decizii și că aceste decizii contează. Înțelepciunea și bunăvoința liderilor sau, uneori, lipsa acestora, fac istoria. Gândul că nu o putem controla – că războaiele și crizele financiare sunt, până în cele din urmă, dincolo de controlul liderilor îndeobște considerați responsabili pentru toate câte ni se întâmplă, bune sau rele, și că aceștia pot, în cel mai bun caz, anticipa evenimentele viitorului, încercând doar să le atenueze consecințele negative – este insuportabil. E mult mai plăcut să ni-i imaginăm investiți cu puteri pe care ei nu le posedă în realitate, ridicându-i în slăvi sau repudiindu-i pentru întâmplări asupra cărora sunt,de fapt, la fel de neputincioși ca oricare din noi.
Coronavirusul există dincolo de voința liderilor mondiali. Este îngrozitor nu doar pentru ceea ce face, ci și pentru că este doar un virus, adică ceva totalmente lipsit de conștiință, ceva care nu poate fi motivat, mituit, obligat. Putem doar să-l observăm, așteptând, înspăimântați, să ne arate dacă este atât de puternic pe cât ne temem, dacă vom căda victime ale teribilei sale puteri sau dacă, dimpotrivă, vom izbuti să ne salvăm, descoperind că poate fi învins. Căutăm o cale de a ne alinia cu boala, dar ca și istoria, aceasta curge imperturbabilă, mai departe.
Trăim într-o eră a tehnologiei care a obținut lucruri remarcabile, de la antibiotice, la microcipuri și reprezentări ale Universului. Suntem mândri de ceea ce am construit. Dar, fiecare din aceste lucruri a izvorât din înțelegerea naturii, înțelegere ce ne-a fost dăruită prin alinierea la forțele acesteia, fabricând ”mașinării” care i se conformează și nu care încearcă s-o modifice. Iar când puterea noastră a crescut până într-acolo încât am început să ne credem stăpânii naturii, a apărut ceva care ne reamintește limitele. Cu trecerea timpului, se va ști tot mai mult despre coronavirus, inclusiv modalități prin care acesta poate fi înfrânt, dar, pentru moment, propriile spaime ne sunt singurii sfătuitori.
Amenințarea lui nu constă doar în faptul că ne-ar putea ucide, ci și în faptul că spaima morții ar putea face să pierdem orice control asupra lumii noastre. Virusul a apărut pentru prima oară în China, țară dominată de ideea că puterea statului guvernează toate lucrurile. Această credință ține laolaltă o națiune mândră de felul în care statul a făurit o țară extraordinară. Însă, coronavirusul a arătat, chiar și aici, limitele puterii umane. Bejingul insistă că va face față virusului și că edictele sale vor opri răspândirea acestuia, însă, în realitate, China este copleșită atât de boală, cât și de teama acesteia.
Două forțe imense sunt aruncate, una împotriva celeilalte. Avem, pe de o parte, un mănunchi minuscul de molecule, aliniat cu vulnerabilitățile trupului omenesc. Și, pe de cealaltă, știința, încercând cu disperare să se replieze, justificându-se, mărturindu-și limitele, promițând că va ști mai târziu. Virusul este ceea ce este, știința este ceea ce este, și la fel sunt conducătorii, a căror opinii cu privire la ce este virusul și ce ar trebui făcut, au valoare numai în măsura în care se conformează realității. Supermarketul nostru local a anunțat că raționalizează numărul de șervețele dezinfectante care pot fi cumpărate, din cauza numărului prea mare de cereri, în vreme ce ultimul cuvânt al experților este că virusul se răspândește prin intermediul lichidelor umane. Nu contează, acolo unde nu există soluții, le inventăm. Ele ne dau sentimentul îmbărbătător că luptăm.
În realitate, nu știm cât de mortal este virusul. Poate că nu e mai ucigaș decât gripa. Sau, poate, se va dovedi mult mai rău. Nu știm. Prin urmare, economia globală este în dezordine. Economia Chinei pare distrusă. Prețul petrolului în scădere. Iar spaima că Turcia ar putea da drumul refugiaților sirieni în Europa este acum acutizată de faptul că aceștia ar putea fi purtători ai bolii.
Vorbim despre lebede negre, evenimente imprevizibile care zădărnicesc expectațiile economice și geopolitice. Aceasta e cu siguranță o lebădă neagră , chiar dacă, dintotdeauna, omenirea a fost lovită, periodic, de epidemii neașteptate. Știm că există lebede negre care înoată și știm că, ocazional, una sau două, pot veni la țărm. A venit vremea să decidă părăsirea lacului, iar motivul pentru care au ales acest moment anume, ne uimește și ne determină să căutăm explicații și soluții.
Neînțelegând de ce au ales acest moment, sau care le este intenția, căutăm explicații.
De când nu mai credem că sunt aici ca pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, socotim că trebuie să fi apărut în urma vreunui război biologic, ori s-au răspândit din pricina incompeteneței oamenilor de știință, sau a politicienilor. Și, dacă înainte-vreme ne îmbărbătau preoții, acum încearcă aceasta liderii noștri, pe care noi îi facem repsonsabili nu pentru răspândirea virusului, ci pentru a nu fi acționat suficient de rapid pentru a ne proteja.
Coronavirusul nu pare a fi asemenea Morții Negre, care a nimicit jumătate din Europa. Pare a fi, mai degrabă, o gripă urâtă. Însă, chiar și aceasta este doar încă o presupunere, într-o lume plină de ghicitori. A fost transformat într-o amenințare globală deoarece, trăind în Texas, sunt conștient de ceea ce se întâmplă în Wuhan. Ascultând ceea ce spun oamenii de știință, am aflat că este un virus nou. Fiind american, atunci când mi se prezintă o problemă, aștept ca aceasta să fie rezolvată rapid. Ceea ce mă îngrijorează este ceea ceea ce știu: virusul este global, ucide oameni, a făcut ravagii în China și în alte țări și, prin urmare, ar trebui să îmi fie frică. Nu necunoscutul, ci ceea ce este puțin cunoscut mă înfricoșează, în aceeași măsură ca incapacitatea unor oameni foarte inteligenți, însărcinați să mă protejeze de toate toate lucrurile naturale și periculoase, de a o face.
Așteptările noastre sunt cele care ne înspăimântă. Coronavirusul nu pare deosebit de periculos pentru specia noastră. Dar am ajuns să ne așteptăm să fim protejați și, atunci când nu suntem, imaginația noastră devine apocaliptică. Succesele științei și pretențiile politicienilor ne-au determinat să credem în invincibilitatea umană, astfel încât sosirea virusului pare o violare a contractului social dintre stat, știință și noi. Mai presus de orice ne sperie faptul că puterea noastră are limite.
sursahttps://geopoliticalfutures.com/thoughts-on-the-coronavirus/
