Un serios cotidian elveţian, Neue Zurcher Zeitung, cu o bună reputaţie internaţională, comentând voiajul secret de luna trecută al directorului CIA, William Burns, la Kiev, pentru o întâlnire şi o informare cu preşedintele Volodimir Zelensky (deplasare menţionată şi de Washington Post) susţine că s-ar fi discutat şi un plan de încheiere a războiului, la dorinţa preşedintelui american Joe Biden. Un plan care cuprindea, între altele, propunerea de abandonare „a cel puţin 20% din teritoriul ucrainian” (ocupat momentan de forţele ruse) idee respinsă atât de Kiev, cât şi de Moscova. Ucraina pentru că nu este dispusă să cedeze din teritoriul său (o asemenea decizie ar fi mortală pentru Volodimir Zelensky), Rusia fiindcă „va câştigă războiul de orice manieră”. Casa Albă a declarat pentru NewsWeek că menţiunea ziarului elveţian este inexactă, iar potrivit CIA, comentariul deplasării şi propunerea de pace „sunt complet false”. La rândul său Kremlinul a respins informaţia calificând-o drept o farsă, după cum a anunţat agenţia de presă Reuters. Cu toate acestea cotidianul elveţian a perseverat în menţinerea punctului de vedere enunţat, reconfirmând că informaţia se bazează pe confidenţe politice de înalt rang emanate de surse germane. Nu este pentru prima dată când rumori privind negocieri secrete între Rusia şi SUA pe chestiunea războiului din Ucraina răzbat în spaţiul public. Un raport RAND Corporation, un grup de reflecție pentru securitate natională, care poate reprezenta vocea Pentagonului și establishmentul militar american sugerează ”evitarea unui lung razboi și declanșarea de negocieri”. În alți termeni, raportul RAND ar fi un prim pas spre sfârșitul razboiului, el inserând că, potrivit evaluărilor, “costurile și riscurile unui lung război în Ucraina depășesc avantajele posibile, într-o asemenea traiectorie pentru SUA”. Sâmbătă, Volodimir Zelensky a declarat că situaţia se complică pe teatrele de operaţiuni, unde forţele ruseşti şi-au intensificat bombardamentele la Bakhmut, Vuledar, Leiman şi alte regiuni, unde ofensiva pare extrem de brutală. Tot sâmbătă Canada ar fi trimis spre Ucraina primele tancuri Leopard 2, iar discuţia avută de Zelensky cu Rishi Sunak, premierul englez, a confirmat trimiterea a 14 tancuri Challanger. În acest timp un înalt oficial al informaţiilor ucrainiene a afirmat în Kyiv Post că Vladimir Putin a dat ordin ca trupele ruseşti să ocupe integral estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, de acum într-o lună, ceea ce pare extrem de dificil, din punct de vedere militar. Într-un moment în care Kievul reclamă cu insistenţă Occidentului avioane de luptă, în faţa unei situaţii militare, pe care o apreciază ca tot mai dificilă, dar şi rachete cu rază lungă de acţiune. Ministerul ucrainian al Aprărării se aşteaptă la un asalt rusesc de anvergură în luna februarie şi livrarea de arme este crucială. Prezent la Kiev, într-o conferinţă de presă alături de Zelensky şi Ursula von der Leyen, Charles Michel a spus vineri: „Ucraina este UE, UE este Ucraina”. SUA au promis un nou ajutor militar de 2,2 miliarde dolari incluzând rachete, capacităţi cruciale defensive aeriene, dar şi vehicule de infanterie blindate, muniţie pentru sistemele Himars de lansat rachete. Potrivit datelor publicate în decembrie de Institutul Kiel, administraţia americană a promis Ucrainei de la începutul conflictului un ajutor total de 50 de miliarde euro, din care 23 miliarde euro în material militar. Ucraina a devenit un teatru de război crâncen, cu consecinţe devastatoare. Aşadar, Rusia prepară o ofensivă majoră în următoarele săptămâni, dar diplomaţii europeni cred că incidentul cu balonul chinez riscă să dea un alt curs evenimentelor. Se spune că Antony Blinken şi-ar fi contramandat o vizită la Beijing, iar un înalt oficial al politicii externe chineze Wang Yi a abandonat proiectul unei vizite la Bruxelles, însă va fi prezent la Munchen pentru conferinţa de securitate. Decizia de a folosi forţa militară pentru a doborî o aeronavă civilă meteorologică chineză, aflată deasupra teritoriului SUA este considerată „o lovitură gravă dată eforturilor de stabilizare a relaţiilor reciproce”, şi aşa destul de încercate, în ultima vreme.

 

 

Un articol de Mircea Cantar