Intenția ministrului Ciucă de a cumpăra dronele MQ-9 Reaper, este încă una din achizițiile îndreptate către trecut și fără nici o valoare într-un potențial conflict în zona Mării Negre.

Așa cum scriam într-o scurtă postare pe pagina personală de Facebook aceste drone sunt considerate nepotrivite, fără șansă de supraviețuire, in cazul unor eventuale conflicte cu țări ca Rusia sau China, într-un teatru de război complet diferit de cel din Afganistan, Somalia sau Yemen, unde nu aveau de făcut față unor sisteme de apărare antiaeriană de orice fel.

Dupa ce două drone de acest gen au fost pierdute în Yemen, de către rachete sol aer “dezvoltate pe plan local” s-a luat decizia bruscă a terminării acestui program care a surprins firma producătoare, General Atomics. La un cost de 32 milioane de dolari, achiziția lor nu se mai putea justifica având în vedere beneficiile extrem de reduse și numărul deja existent în serviciu.

Elon Musk : Timpul avioanelor de luptă a trecut

Când în urmă cu 20 ani Elon Musk înființa SpaceX, puțini și-ar fi închipuit că într-un interval de timp atât de scurt Falcon 9 va reuși să plasese un echipaj uman pe Stația Spațiala Internațională.

Elon Musk a generat unele dintre cele mai profunde schimbări ale lumii actuale. Produsele sale, dar mai ales modul de gândire vor contribui la o adevărată revoluție tehnologică pe care puțini îndrăznim încă să o percepem. Ea se desfășoară deja sub ochii noștri. Space X, Tesla sau Solar City își vor continua odiseea chiar dacă, ca orice asemenea proiecte, nu vor fi scutite de probleme.

Când Elon Musk spune în fața unei audiențe informate, educate, interesate că “Timpul avioanelor de luptă a trecut…sunt (vor fi) dronele” , atunci e timpul să iei aminte…

Timpul UAV-urilor a trecut. Vin dronele de luptă ( UCAV)

În stilu-i caracteristic Elon Musk nu făcea decât să ridice ștacheta unui concept deja în lucru, cel al dronelor de luptă, autonome, inteligente și “consumabile” ( attritable). În cadrul programului LCAAT ( Low Cost Attritable Aircraft Tecnology) un prim prototip al firmei Kratos, XQ-58A, se afla deja în faza de testări fiind un candidat pentru programul de inteligență artificială Skyborg.

În 24 Iunie 2020, Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene al SUA, a publicat pe youtube un scurt film în care descrie conceptul de folosire în luptă al viitoarelor UCAV ( Unmanned Combat Aerial Vehicle ), care ar urma să dezvolte o platformă operațională de tipul “loyal wingman” pâna în anul 2023. “Loyal wingman” către realizarea unei platforme complet independente în care dronele vor fi capabile să opereze în rețea cu avioane tradiționale cu echipaj uman.

Conceptul Skyborg . Rețea, Autonomă. Credit : AFRL film youtube

Drona care va inlocui F-16 A/B

Singurul mod în care F-16 A/B, care echipează RoAF, ar putea fi folosit în luptă, ar fi cu radarul stins, zburând la 150 km în fața unui avion din generația 4+ sau 5, cu display-ul radar alimentat via Data Link 16 de la radarul acestora, cu condiția… să fie invizibil. Însă avioanele românești nu sunt nici măcar vopsite cu vopsea care să absoarbă undele radar…

 

Drona supersonică stealth Boeing.

Și în timp ce la București se fac în continuare planuri orientate către trecut, Boeing anunță deja intrarea în cursa pentru dezvoltarea până in 2023 a unei drone operaționale, adecvate conceptului “loyal wingman” care va revoluționa conceptul de folosre în luptă a aviației atât în lupta aeriană cât și în misiunile de luptă electronică, atac la sol, cercetare. Spre deosebire de avioanele de luptă aflate acum în operare, dronele de luptă vor avea avantajul unui cost extrem de redus care le va face “expendable”.

România dispune de o bază umană de exceptie, cu un sistem de învățământ care încă produce generații de olimpici, în pofida dezinteresului și lipsei unei baze materiale. O spun în cunoștință de cauză…lucrând într-un domeniu constrâns să utilizeze limbaje de programare din generația a 3-a în timp ce produsele bazate pe AI ( Aritificial Intelligence) sunt bazate pe utilizarea limbajelor din generația a 5-a gen LISP sau PROLOG. Unde România nu duce lipsă de programatori.

E timpul ca la București cineva să aibă curajul și să inceapă să viseze. E timpul ca offsetul sa fie utilizat pentru a integra cercetarea, dezvoltarea, învățământul și baza umană din România în circuitul internațional. Dar aceasta gândire nu există și nu va exista la nivelul MApN. E timpul ca achizițiile militare să fie tratate cu maxim seriozitate, de un organism multidisciplinar care, pentru îndeplinirea acestor obiective, să fie abilitat prin lege să le scoată de sub monopolul și secretomania militarilor.

Poza coperta credit : William Rio Rosado