Pentru a asigura pacea, stabilitatea și prosperitatea cetățenilor, arhitectura europeană de securitate postbelică va necesita compromisuri reciproce (probabil mediate de SUA) între statele europene membre NATO și Rusia.
Influenta revistă Foreign Affairs a publicat recent un articol scris de Dmitry Adamsky – printre altele, profesor la Universitatea Reichman din Israel – intitulat How Russia Sees the World Now (Cum vede Rusia lumea acum). În viziunea profesorului Adamsky, Rusia consideră că principalul său adversar geopolitic nu mai este SUA, ci Europa, care dispune de capacitate strategică proprie și, spre deosebire de trecut, pune astăzi mai mult accent pe descurajarea strategică non-nucleară (NNSD) decât pe cea nucleară.
Adamsky susține că această schimbare se datorează percepției conform căreia Europa este cea care se folosește de Ucraina ca de un paravan (proxy), a prelungit conflictul și încurajează Kievul să urmărească înfrângerea strategică a Moscovei. Experții ruși în domeniul apărării cred că, prin urmare, pentru a-și promova interesele de securitate, țara lor ar trebui să își redirecționeze presiunea dinspre SUA către Europa. Faptul că Strategia de Securitate Națională a SUA acordă o importanță mai redusă Europei, precum și recentul acord privind motorina, le întărește această convingere.
Militarizarea rapidă a Europei, extinderea planificată a umbrelei nucleare a Franței asupra Europei de Nord și Centrale, precum și tentația unora dintre aceste state de a atinge statutul de putere nucleară latentă, sau de a-și dezvolta propriile arme nucleare – cazul Poloniei, de exemplu – au jucat, de asemenea, un rol major. În opinia lui Adamsky, amenințările nucleare anterioare ale Rusiei nu au izbutit să descurajeze aceste tendințe, de unde și trecerea la NNSD, ceea ce explică și contextul noilor lovituri sistematice ale Rusiei asupra Ucrainei.
Scopul este de a transmite Europei un semnal cu privire la ce s-ar întâmpla dacă ar îndrăzni să lovească Rusia. Totuși, din perspectiva lui Adamsky, această abordare ar putea agrava dilema de securitate ruso-europeană, cu consecințe imprevizibile. În loc să constrângă Europa ca, atunci când construiește noua arhitectură de securitate a continentului, să ia în considerare și interesele de securitate ale Rusiei, o asemenea strategie ar putea declanșa, fără voie, o spirală incontrolabilă a tensiunilor, care ar putea întinde coarda dincolo de limita de eficiență a contrângerii.
El concluzionează că „Washingtonul ar trebui să ajute atât Europa, cât și Rusia să își tempereze acțiunile coercitive, înainte ca dilema de securitate să le blocheze într-o cursă periculoasă a provocărilor. La Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale s-a sugerat, la începutul lunii octombrie, că Trump ar trebui să propună o linie de comunicare de urgență între el, Putin și președintele polonez Karol Nawrocki, având în vedere că Polonia comandă cea mai mare armată europeană din NATO. Ar putea urma retrageri militare reciproce de la granițe, inclusiv de la cea cu Belarus.
Dacă demersul va avea succes, deschiderea pe care ar putea-o genera medierea SUA – pe măsură ce acestea își reorientează (din nou) atenția către Asia (de Est) – ar pune bazele construirii în comun a noii arhitecturi europene de securitate, caracterizată tot mai mult de dinamica politico-militară dintre Intermarium și Rusia. Intermarium desemnează statele din Europa de Nord și Centrală, situate între Germania și Rusia. Suedia și Polonia sunt pilonii săi militari, respectiv economici, motiv pentru care se preconizează că îl vor conduce împreună.
Dacă statele membre NATO de dinainte de 1997 își retrag trupele de pe teritoriile membrilor aderați după 1997, conform solicitării Rusiei privind garanțiile de securitate de la sfârșitul anului 2021 (deși SUA ar putea păstra o bază permanentă în Polonia), ar putea urma negocieri privind controlul armamentelor între Intermarium și Rusia, mediate de SUA. Dacă acest proces va fi dublat de un amplu acord energetic, tot mediat de SUA, rezultatul final ar genera premisele reale ale stabilității arhitecturii europene de securitate postbelică. Toate părțile ar trebui să ia în calcul cu seriozitate această opțiune.
Andrew Korybko este un analist politic și jurnalist născut în Statele Unite (într-o familie cu rădăcini sloveno-poloneze), stabilit la Moscova și cunoscut pentru scrierile sale despre geopolitică, război hibrid și tranziția către o ordine mondială multipolară. Specializarea sa vizează strategia SUA în Eurasia, relațiile ruso-occidentale, conflictul din Ucraina, inițiativa chineză „Belt and Road”, dinamica regiunii Intermarium (în special rolul Poloniei), precum și conceptele de „revoluții colorate”, schimbări de regim și război neconvențional (hibrid). A publicat lucrări pe aceste teme, printre care volumele Hybrid Wars: The Indirect Adaptive Approach to Regime Change și The Law of Hybrid War: Eastern Hemisphere.
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
Linkurile de verificare a informației pot fi găsite în articolul după care s-a făcut traducerea.
Imagine generată de Gemini

