Viaţa politică a intrat într-o logică absurdă, sau dacă nu absurdă, într-una fără asemănare, până acum, la noi. Delegaţia PSD condusă de Sorin Grindeanu a inaugurat o nouă rundă maraton de consultări, la Palatul Cotroceni, conform uzanţelor, în vederea desemnării unui nou premier, după ce atât Eugen Tomac, cât şi Adrian Veştea, au eşuat. Fără guvernare de 50 de zile, riscul alegerilor anticipate devine tot mai acut. Ameninţările cu greve, scumpirile în lanţ, şi tot noianul de probleme cunoscute, se fac resimţite. Premergător consultărilor de astăzi, preşedintele Nicuşor Dan a cerut partidelor politice să revină la dialog şi la o atitudine rezonabilă, premergătoare constituirii unei majorităţi parlamentare, fiindcă România are nevoie un guvern stabil. Şi asta din mai multe motive. Pe pagina sa de Facebook, Nicuşor Dan a decretat „păstrarea direcţiei pro-occidentale”, o condiţie imperativă, de la care nu se poate admite abatere. Ca un detaliu, care poate scăpa atenţiei, componenţa delegaţiei PNL, formată din cinci persoane, care a cuprins trei liberali de recentă numire în funcţii de conducere în urma Congresului Extraordinar: Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Robert Sighiartău, Mircea Abrudean, Gabriel Andronache. Grindeanu a declarat că PSD îşi asumă guvernarea, inclusiv funcţia de premier. Consultările demarate, astăzi, vin după ce guvernul format de Adrian Veştea nu a reuşit să obţină în cursul zilei de ieri, în Parlament, cele 233 de voturi necesare investirii. Rezultatul a fost anunţat într-o atmosferă de tensiune extremă, după o răsturnare de situaţie, de ultim moment, prin boicotul realizat de AUR, George Simion, părăsind sala împreună cu parlamentarii formaţiunii sale, după ce făcuse –potrivit surselor- alte făgăduinţe, în negocierile purtate. Telenovela politică, cum a fost numită, de George Simion, actuala criză politică, nu uşor surmontabilă, trebuie să se încheie. Responsabilitatea PSD, care a avut doar jumătate de iniţiativă, trebuie etalată. Restul sunt abureli. Cele 45 de zile de interimat ale premierului Ilie Bolojan au expirat. În Consiliul UE se iau decizii importante, care obligă România la anumite gesturi de o importanţă covârşitoare. Ilie Bolojan ar accepta un guvern minoritar PNL, chiar PSD, bazat pe un pact naţional, care să stabilească priorităţile României pentru următoarele 6 luni. Perioadă în care să se convină asupra unui deziderat: nici o moţiune de cenzură. PSD o scaldă, încercând să-şi păstreze influenţa, mai exact priza la segmentul său electoral, oscilând între nevoile acestuia şi recomandările „aride” ale Comisiei Europene. Nici PNL nici PSD nu sunt în apele lor şi deprimă această stare de fapt. Au avut şi o perioadă mai bună, în actul guvernării, de care au uitat. După ce Adrian Veştea a fost flituit de-a dreptul în Parlament, la o manieră dezgustătoare, nu mai este timp de aşteptat. Acuzaţiile reciproce vor continua, dar ele nu mai interesează prea mult.
Un articol de Mircea Canțăr

