Cei mai mulți dintre noi sunt, cu siguranță, sătui de retorica jignitoare a guvernanților la adresa cetățenilor plătitori de impozite, care au ales să nu facă vaccinul anticovid.

Un circ eminamente politic, câtă vreme ”măsurile” lor pandemice, copiate la indigo după cele ale politicienilor occidentali, la fel de inepți și de ahtiați după putere, au pus țara în cap, împingând-o până aproape de marginea prăpastiei. Astfel încât, tot la fel cu confrații lor de aiurea, au nevoie de niște țapi ispășitori numai buni de înjosit, terfelit și ostracizat cu sete.

Nu sunt prea greu de înțeles nici reacțiile vaxerilor cu orice preț. Nu mă refer aici la propagandiștii Cântării pandemiei, care prestează, așa cum știm, contra cost, ci la oamenii obișnuiți, atât de frustrați și de speriați încât existența unor  semeni de-ai lor, cu contraindicații medicale la vaccinare, precum și a multor altora care au avut deja covid, fiind imunizați natural, nu mai reprezintă decât  niște ”detalii” care interferează dezagreabil cu nevoia lor compulsivă de a pretinde vaccinarea fiecărui individ, fără nicio excepție.

Faptul că lucrurile au luat-o rău de tot pe arătură devine însă evident de-abia atunci când vine vorba despre vaccinarea copiilor.

Nu pentru binele lor, fiindcă, așa cum se știe, ei nu prezintă un risc real de a se îmbolnăvi de covid, ci… ei bine, s-o zicem pe șleau, pentru binele stăpânilor de pretutindeni, pentru care copiii noștri nu sunt nimic altceva decât niște răspândaci periculoși.

Acesta este motivul adevărat pentru care nu au  voie la școală și, când au, sunt obligați să poarte măști ore la rând, până la sufocare,  iar de acum înainte, iată,  vor fi  inoculați obligatoriu cu niște seruri ale căror efecte pe termen lung nu sunt cunoscute nici măcar de aceia care le-au creat. Că doar n-oți fi crezând că vor s-o salveze pe bunica!

O gândire josnică, de-a dreptul criminală, câtă vreme este vorba despre punerea în pericol sau chiar sacrificarea unor ființe umane nevinovate, în numele unui așa zis ”bine comun”, în realitate al ”elitelor” – care pentru a se pune la adăpost, nu pregetă nici să-și sumuțeze imbrii și jurmii, pregătindu-i să fie gata în orice moment să se repeadă cu boturile pline de bale asupra noastră și să ne sfâșie (cel puțin din punct de vedere energetic) până la unul!

Este, de fapt, exact același tip de gândire care a dus la eugenie, la sterilizarea obligatorie și la alte practici medicale absolut diabolice, din trecutul mai mult sau mai puțin recent al rasei umane.

Faptul că vaccinarea obligatorie a adulților, ca să nu mai vorbim de aceea a copiilor, ridică o serie de probleme morale și că, într-o asemenea situație, oamenii nu au doar dreptul, ci chiar datoria de a-și consulta conștiința, decizând fiecare pentru sine, nu pare să-i impresioneze prea mult.

Fiindcă ei funcționează într-o paradigmă diferită, au creat o ”știință” specială, numai a lor, în care ființa umană este asemănătoare unui computer lipsit de suflet, medicamentul doar un software deschis oricăror experimente, iar sănătatea publică implică planificare guvernamentală, tehnologie avansată, supraveghere în masă și capacitatea de a controla oamenii, gestionându-le viețile, exact așa cum procedează compania lui Bill Gates cu PC-urile. Astfel încât, nici faptul că acesta confundă malware-ul, adică virușii informatici, cu virusurile din biologie nu este deloc o coincidență.

Bill Gates a renunțat la școală în anul al doilea de facultate și s-a ascuns într-un garaj pentru a se ocupa doar de computere. Și așa stând lucrurile, nu are nici cea mai mică idee despre biologia celulară în care n-a pregetat însă deloc să se amestece, în virtutea complexului mesianic de care suferă, asemenea oricărui nouveau riche care se respectă.

În vreme ce omenirea s-a confruntat dintotdeauna cu virusurile, datorită cărora sistemul nostru imunitar a evoluat de lungul timpului, un hard drive poate fi menținut curat și în stare de funcționare doar dacă blochezi complet și cu orice preț virușii informatici – care, atenție, au fost denumiți astfel doar metaforic! – diferență pe care Bill Gates nu o poate pricepe, după cum nu o înțeleg defel nici sicofanții din preajmă și, cu atât mai puțin, imbrii și jurmii din România cărora, de altfel, nici nu le pasă, ei așteptând cu limba scoasă doar halca de recompensă corespunzătoare efortului depus.

În lumea computerelor, orice expunere la malware trebuie evitată cu desăvârșire, până la eradicarea completă a acestuia. Așa cum ne demonstrează Jeffrey Tucker într-un articol care reușește o explicație parțială, dar  plauzibilă a haosului pe care îl trăim și care a izbutit în ultimii doi ani să îngenuncheze omenirea, eradicarea virușilor informatici și ținerea lor departe de computere reprezintă cea mai mare luptă din întreaga viață profesională a lui Bill Gates.

El știe că singura cale de urmat este blocarea și eradicarea acestora, fără a fi conștient de faptul că analogia dintre virușii de computer și virusurile din biologie nu funcționează. De altfel nu este foarte clar nici dacă Bill Gates poate pricepe ce anume este o metaforă.

Ceea  ce nu-l împiedică să se considere competent în medicină și biologie, asimilând ființa umană cu un hard disk, caz în care tot ce-i mai lipsește pentru a rezolva problema, este doar software-ul antivirus, adică vaccinul potrivit fiecărui virus în parte.

Am văzut cu toții cum, la începutul pandemiei, milita pentru lockdown-uri severe, fundația sa finanțând laboratoare de cercetare din întreaga lume cu miliarde de dolari, precum și armate întregi de intelectuali și influenceri la fel de autiști și de competenți precum dânsul. De asemenea, a investit masiv în companiile farmaceutice creatoare de vaccinuri.

Pentru a înțelege că Bill Gates știe mai puțină biologie decât oricare dintre noi, care am frecventat normal școala generală și liceul, este suficient să îi urmărești dialogurile TED, pe parcursul cărora se dovedește absolut incapabil să dea o explicație măcar la nivelul clasei a IX-a, despre virusuri sau despre interacțiunea acestora cu organismul uman. Dar  nu are nicio greață să țină prelegeri despre viitorii agenți patogeni, explicând delirant ce anume va trebui făcut în privința acestora.

O problemă și mai mare este constituită, însă, de faptul că mai toți conducătorii lumii, precum și binecunoscuții de-acum ”experți” medicali – cum ar fi, de exemplu, la noi, alde Tătaru, Arafat sau restul hahalerelor de aceeași factură – s-au dovedit la fel de ignoranți și dornici de putere absolută, răspunsul lor la o problemă strict medicală constând în nimic altceva decât tot mai multă supraveghere, tot mai mult control și tot mai multă tehnologie. Și, desigur, niște așa zise vaccinuri, discutabile din toate punctele de vedere.

Unidimensionalitatea și hybrisul dezlănțuit al lui Bill Gates, laolaltă cu imbecilitatea cronică, corupția și setea de putere a birocraților din conducerea UE, SUA precum și a majorității țărilor de pe mapamond, au sfârșit prin a ne bloca pe aproape toți în eroarea conform căreia ființa umană nu este decât o rotiță dințată dintr-o mașinărie gigantică numită societate, care imploră îngenuncheată imensa lor pricepere managerială și tehnologică, singura capabilă să ne salveze.

Bill Gates se pricepe la biologie și medicină tot atât cât se pricepea Elena Ceaușescu la chimie. Comparația fiind însă în favoarea celei din urmă, care știa că nu știe.

Este adevărat că, asemenea lui Bill Gates, care nu poate face nicio diferență între virușii de calculator și virusurile din biologie, nici Elena Ceaușescu nu putea deosebi un polimer de un poligon, dar ea cel puțin nu s-a îmbogățit, asemenea mai tânărului său confrate, care a beneficiat enorm de pe urma lockdown-urilor și a investițiilor în companiile Big Pharma. Una peste alta, ignoranța lui a fost răsplătită mai frumos decât a Elenei noastre.

Însă doar deocamdată, deoarece judecata istoriei se va arăta neiertătoare! Și nu doar a istoriei! Imbrii și jurmii trebuie așadar să fie cu mare băgare de seamă. Deoarece momentul în care vor deconta toate mizeriile pe care le debitează cu atâta nonșalanță e tot mai aproape.

Nedeea Burcă