CONVORBIRI DESPRE ARTĂ CU CEZAR CORÂCI

Stimațí cititori,

 

Revista „Plai Străbun – Magazin pentru românii din lumea întreagă” a publicat în numărul 76 din anul 2024, un interviu , cu ocazia lansării volumului al șaselea din seria de albume de pictură intitulată CONVORBIRI DESPRE ARTĂ CU CEZAR CORÂCI.

Reproducem în cele ce urmează acest articol…

 

CONVORBIRI DESPRE ARTĂ CU CEZAR CORÂCI

 

La librăria Mihai Eminescu din București, a avut loc, la începutul anului 2024, lansarea celui de-al șaselea volum din seria de albume de pictură intitulată CONVORBIRI DESPRE ARTĂ CU CEZAR CORÂCI. Lucrarea, publicată de editura AKAKIA într-o prezentare grafică de excepție, reunește articole publicate, în ultimii trei ani, de pictorul Cezar Corâci în ziarul digital „Vocea Românului”. Am avut bucuria și privilegiul de a participa la eveniment, fiind invitată de autor să fac o prezentare cărții lansate care este, în egală măsură, un album de artă, un dicționar de curente și stiluri artistice, un ghid în fascinanta călătorie în lumea artelor plastice și un manual despre cum să privești, ca să înțelegi, capodoperele marilor pictori. 13 maeștri ai penelului, din diferite epoci, de la Renașterea timpurie, precum Perugino și Pinturicchio, până la marii pictori ai secolului trecut: Andre Deraine, Amedeo Modigliani sau Georges Roualt, sunt personajele principale ale poveștilor spuse de CEZAR CORÂCI în „convorbirile” sale despre artă. Nu lipsesc nici reprezentanții Barocului, Clasicismului și Realismului, nici analizele comparative. În paginile bogat ilustrate cu reproduceri după tablouri celebre, autorul face o analiză atât a stilului fiecărui artist, cât și a epocii în care a trăit, urmărind și destinul postum al capodoperelor care, azi, pot fi admirate în colecțiile marilor muzee ale lumii. La evenimentul lansării a participat și Cvartetul Orchestrei Inginerilor „Petre Ghenghea” care a interpretat Cvartetul în Do major, K.157 de Wolfgang Amadeus Mozart, născut în aceeași zi cu autorul CONVORBIRILOR DESPRE ARTĂ CU CEZAR CORÂCI.

 

După lansare, am continuat să „convorbim”, definitivând un interviu pe care -l începusem înainte de intervenția în direct a domnului Ioan Cezar Corâci în emisiunea   Jurnalul Cultural difuzat de TVR Cultural.

Ioan Cezar Corâci în atelierul său

 

 

Cristina Lascu: Cum a apărut ideea acestor albume de artă, a respectivelor „convorbiri” ?

Ioan Cezar Corâci: În prefața primului volum, am mărturisit dorința, care s-a născut din pictură, din contactul cu publicul în expozițiile pe care le-am avut, de a împărtăși cu cât mai mulți iubitori ai artei ceea ce eu am văzut sau citit. Așa s-a inițiat ideea unei rubrici culturale în ziarul on-line „Vocea Românului”. Pentru mine, a însemnat o recuperare emoțională și imagistică a multor ani de peregrinări în lumea artei… în mari muzee ale lumii… în natură… pe mai multe continente. Imaginile și emoțiile resimțite le-am redat pe pânză și în scris. Am dorit să le împărtășesc cu cititorii ziarului prin cele șase volume „Convorbiri despre artă cu Cezar Corâci” editate până acum…

 

1. L.: Cum alegeți pictorii despre care scrieți sau „conversați” ?
2. C. C.: Îl voi cita pe Pablo Picasso: „Am fost întrebat adesea cum a evoluat pictura mea. Pentru mine, nu există trecut sau viitor în artă. Dacă o operă de artă nu trăiește veșnic, nu este operă de artă. Arta vechilor greci, a egiptenilor, a marilor pictori care au trăit demult, nu este arta trecutului, poate este mai vie azi decât a fost vreodată.”

Faptul că pictez de peste 40 de ani m-a ajutat să înțeleg mai bine pictura și pictorii. George Călinescu spunea: „Nu poate fi critic cel care nu a ratat măcar o dată un gen literar”. Când stai cu pensula în mână, în fața șevaletului și-ți pui diverse probleme, îți aduci aminte de ceea ce ai învățat în fața marilor capodopere și chiar dacă se va simți asta și în pictura ta… care este problema ?! … De altfel, Maestrul Tudor Octavian, criticul de artă care mi-a făcut cinstea să mă prezinte la serata muzicală pe care am organizat-o în expoziția mea din anul 2020, de la Sala Brâncuși a Centrului Internațional de Expoziții din Palatul Parlamentului, a remarcat: „Pictorul Cezar Corâci suportă ceea ce se cheamă un regim de continuitate în artă… Sigur că da, orice om care vrea să devină pictor suportă o mare uimire, adică faptul că toate locurile sunt ocupate. […]Cred că toți dintre dumneavoastră, făcând turul tablourilor, ați avut observații de acest fel: „Hopa, aici parcă ar fi… aici parcă, da”. Domnul Corâci n-a făcut nici un secret din profesorii dumisale, atât din cei români, cât și din cei din albume și din muzee. Vă spun un secret: nu e nici un secret să fi avut profesori și să trăiești în respectul unor modele.”

Având o casă plină de albume și posibilitatea de a vizita marile muzee ale omenirii este greu să spun cui îi datorez mai mult… pictura reprezintă o lume în sine în care dai și primești în fiecare zi, primești energie în fața marilor capodopere ale omenirii indiferent că le privește într-un album sau ai șansa să le privești într-un muzeu și dai pe pânză sau pe hârtie bucuria ta și poate aduci bucurie și altora…

 

Continui să susțin că alegerea subiectelor, artiștilor și lucrărilor publicate în „Vocea Românului” este, cu siguranță, o selecție pe care, cu sau fără voie, mi-am pus amprenta. Citându-l pe Eugene Fromentin, am dorit ca cititorii volumelor să fie suficient de instruiți pentru a mă urmări și eventual, a mă contrazice, punând, însă, puțină pasiune în a-i convinge. Numărul mare de cititori, aprecierile sau, câteodată, criticile cititorilor mă motivează să scriu. Și o voi face cu aceeași sinceritate, mărturisindu-vă ceea ce am învățat și, mai ales, ceea ce am simțit în fața operelor marilor maeștri!

Lansarea albumului

1. L.: Când v-ați descoperit vocația de pictor ?
2. C. C.: În clasa a patra, am descoperit un talent deosebit la matematică, deși în interiorul meu, în sufletul meu, eram mai aproape de artă decât de știință, talentul la matematică m-a urmărit toată viața… olimpiade, ulterior Facultatea de Automatică și Calculatoare și, mai târziu, meseria de profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare… peste 45 de ani… De fapt, tot matematică: teoria sistemelor. Arta însă m-a urmărit toată viața. În liceu, am fost președintele societății literare. După terminarea liceului, în primii ani de facultate, deci la vârsta la care începe maturitatea spirituală, am revenit la pictură. În perioada anilor ’80 pictura devenise un refugiu… Am întâlnit un foarte frumos grup de artiști… poate nu cu diplomă, dar cu sufletul, unii, chiar mari artiști… i-am întâlnit în Asociația Artiștilor Plastici Amatori.

Am continuat să-mi dezvolt gândirea plastică în fața unor importante capodopere ale omenirii…în albume sau în muzeu. Am trăit șansa să le admir în câteva din marile muzee ale omenirii… În formarea mea ca pictor, am cunoscut oameni frumoși, precum Dumitru Ghiață Colibași, Spiru Vergulescu și, mai ales, Neculai Iorga. Acești artiști m-au influențat decisiv în formarea mea ca pictor. În perioada aceea, înainte de anii ’90, am avut și două expoziții personale: una la Teatrul Foarte Mic și alta la Galeriile de Artă ale Municipiului București, împreună cu un prieten, un extraordinar sculptor în lemn, o adevărată forță, Anton Slijevschi.
Revoluția mi-a schimbat viața ca majorității românilor și la sfârșitul anului 1990, am fost rugat de Vasile Parizescu să preiau conducerea Asociației Artiștilor Plastici Amatori. Deși foarte grea pentru mine, atât din punct de vedere personal, cât și din cauza volumului de muncă foarte mare pe care trebuia să îl depun în acea perioadă, mi-am asumat această sarcină. Am continuat să expun în expoziții de grup și, apoi, mulți ani, a fost tăcere… nu și interioară; atelierul era, de multe ori, populat cu imagini, continuăm să trăiesc cu imagini și idei plastice, continuam să trăiesc și în lumea picturii, dar prea puțin în lumea picturii… S-au produs multe acumulări care, la un moment dat, au erupt… Tot ceea ce acumulasem a ieșit la suprafață… cu mare forță… așa cum puteți vedea…

1. L.: Am remarcat o pasiune pentru peisajele marine. Cum vă alegeți subiectul picturilor Dv. ? Ce anume vă inspiră ? 
2. C. C.: Am ales deviza lui Nicolae Tonitza: „Pentru mine, Pictura înseamnă, înainte de toate, culoare”. Marea îți oferă cea mai mare gamă de culori, în funcție de lumină, de momentul zilei, de nebulozitate… toate culorile. Iubesc și dinamismul mării, dar iubesc, în egală măsură, și peisajul urban… desigur, arhitectura clasică… orașe în stil medieval sau baroc, sau… cu apă…Veneția. Iubesc, de asemenea, peisajul rural și peisajul în general… lanuri de grâu, păduri sau, mai exact, lumina care pătrunde prin vegetație în păduri… Iubesc formele naturii… forma unui copac, de exemplu… totul însă, e un pretext pentru culoare!

Cvartetul Orchestrei Inginerilor “Petre Ghenghea”

 

Dacă ar fi să îmi pun o etichetă, aș zice că aparțin expresionismului fov. Din toate experiențele mele vizuale, din călătorii, din vacanțe și în orice ocazie, rămâne ceva… imaginea se sedimentează… o zi, o săptămână, o lună… poate și mai mult și apoi… la șevalet… Evident că încerc să transmit privitorului sentimentele și emoțiile mele legate de subiect, prin desen, prin dinamismul liniilor dar, în special prin culoare.

 

1. L.: Deși sunteți profesor universitar (predați la Facultatea de Automatică de la Politehnica din București), anul trecut ați absolvit… un master de pictură bizantină. Ce v-a determinat să treceți de la catedră, din nou la statutul de student ?
2. C. C.: În prefața volumului IV, am făcut cititorilor o confesiune. Acum doi ani, m-am hotărât să mă înscriu la studii de masterat în domeniul artei. Nu simțeam această dorință legată de pictură, deoarece cei peste 40 de ani de șevalet, maeștrii și profesorii mei, Dumitru Ghiață Colibași, Spiru Vergulescu, Neculai Iorga, dar și întâlnirile în expoziții cu iubitorii picturii m-au influențat să ajung la un stil personal pe care încerc în continuare să îl perfecționez pe baza viziunii mele.

Am scris despre: multe curente din pictură, pictorii premergători Renașterii, pictorii Renașterii, Baroc, Realism, Impresionism, Expresionism, Fovi, Cubiști… însă despre arta bizantină, NU… nu o înțelegeam. Am dorit să îmi completez acest gol, în mod organizat (cred în educația universitară, mi-am trăit toată viața în universitate) și voiam să intru mai profund în zona teoriei picturii și, de aceea, am ales masteratul „Artă Sacră în Contemporaneitate” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din cadrul Universității București. A fost o alegere inspirată ! După absolvirea primului an de studiu, am cunoscut un colectiv de artiști-profesori de excepție. Schimbul de opinii și evaluări cu câțiva dintre ei mi-au furnizat multe dintre temele articolelor din ultimul an. Îmi plăcea Andrei Rubliov sau românul Pârvu Mutu, neoclasicii din pictura românească, Nicolae Grigorescu și Gheorghe Tattarescu despre care scrisesem. L-am cunoscut, însă, la studiile de masterat, pe marele Panselinos, am văzut picturile de la Ohrid, de la Muntele Athos, din Salonic, și, în ciuda regulilor stricte ale Erminiei bizantine, am descoperit Arta Sacră ! De aceea, am decis să le dedic profesorilor mei al patrulea volum.

 

Am scris despre: multe curente din pictură, pictorii premergători Renașterii, pictorii Renașterii, Baroc, Realism, Impresionism, Expresionism, Fovi, Cubiști… însă despre arta bizantină, NU… nu o înțelegeam. Am dorit să îmi completez acest gol, în mod organizat (cred în educația universitară, mi-am trăit toată viața în universitate) și voiam să intru mai profund în zona teoriei picturii și, de aceea, am ales masteratul „Artă Sacră în Contemporaneitate” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din cadrul Universității București. A fost o alegere inspirată ! După absolvirea primului an de studiu, am cunoscut un colectiv de artiști-profesori de excepție. Schimbul de opinii și evaluări cu câțiva dintre ei mi-au furnizat multe dintre temele articolelor din ultimul an. Îmi plăcea Andrei Rubliov sau românul Pârvu Mutu, neoclasicii din pictura românească, Nicolae Grigorescu și Gheorghe Tattarescu despre care scrisesem. L-am cunoscut, însă, la studiile de masterat, pe marele Panselinos, am văzut picturile de la Ohrid, de la Muntele Athos, din Salonic, și, în ciuda regulilor stricte ale Erminiei bizantine, am descoperit Arta Sacră ! De aceea, am decis să le dedic profesorilor mei al patrulea volum.

 

1. L.: Sunteți atât inginer, cât și artist plastic. Cum credeți că vor influența Inteligența Artificială și noile tehnologii, bazate pe aceasta, actul de creație artistică ? 
2. C. C.: La Facultatea de Automatică și Calculatoare din „Universitatea pentru Știință și Tehnologie din București”, unde sunt profesor de 45 de ani, existau, de peste 30 de ani, cursuri care tratează teme precum: Sisteme expert, Rețele neuronale, Recunoașterea formelor, Logică fuzzy. Interesul pentru „Inteligența artificială” s-a manifestat în zona tehnologică de zeci de ani, cam din anul 1956, când a devenit pentru prima data disciplină academică și s-a dezvoltat repede în momentul apariției Robotronicii și Liniilor tehnologice flexibile (asamblare caroserii auto, de exemplu). Nu vreau să rămânem, însă, în zona tehnologică și îmi pun și eu întrebarea: de ce acum ?… de ce brusc un interes deosebit pentru inteligența artificială în Artă ? Să fie oare filmele lui James Francis Cameron, seria Avatar, cele care au generat respectivul interes și au probat concludent posibilitățile acestui domeniu ?… dar în artele plastice…?!

Să ne lămurim: „inteligența artificială” este un instrument, precum și calculatoarele… Poate să prelungească emoțiile si sentimentele unui artist ? Personal, mă îndoiesc! Rezultatul, acolo unde o putem folosi, depinde tot de artistul care o folosește, de imaginația și de emoțiile lui… Dacă l-am dat de exemplu pe Francis Cameron cu al său « Avatar », rezultatul este de excepție, să nu uităm, înseamnă ceea ce a gândit și și-a imaginat acesta… Francis Cameron a luat premiul Oscar, nu softul pe care l-a utilizat… în opinia mea nu putem reduce creativitatea umană și emoțiile umane la un program pe calculator, oricât de performant ar fi iar în pictură, chiar nu văd nici cum și, mai ales, nici de ce…

 

1. L.: Ce credeți despre rolul artelor, în general, și, în particular, al artelor plastice, în societatea contemporană, atât de bulversată și, în același timp, bulversantă?
2. C. C.: Domnul Profesor universitar Mircea Coșea, care mi-a făcut onoarea să -mi scrie un „Cuvânt înainte” la volumul 6 al cărții mele „Convorbiri despre Artă cu Cezar Corâci” a răspuns, cred, la această întrebare: „Domnul Cezar Corâci ne invită din nou la o convorbire despre artă. Se cuvine să îi mulțumim pentru invitație dar nu putem să nu ne întrebăm despre ce dorește domnul Corâci să discutăm. Despre artă ? Despre ce ? Ce artă, care artă ? Mai este această „artă” acum un subiect de discuție, în timpul atacului inteligenței artificiale, al imprevizibilelor schimbări climatice, al epidemiilor de covid și rujeolă, al războaielor din Ucraina și din Israel sau chiar al inflației care ne afectează atât de dur traiul de zi cu zi ? […] Ar fi o mare greșeală dacă nu am onora invitația domnului Corâci la o convorbire despre artă. Dacă, noi, oamenii obișnuiți, agasați și hăituiți de problemele din ce în ce mai grele ale lumii în care trăim, nu mai avem timp și chef pentru „artă” ne vom pierde Harul pe care Dumnezeu ni l-a dat, acela de a avea suflet, sentimente și creativitate.”

Mie, răspunsul mi l-au dat cititorii mei, ai articolelor care apar săptămânal în ziarul on-line „Vocea Românului”, peste 130 de articole, în aproape patru ani, despre: multe curente din pictură, pictorii premergători Renașterii, pictorii Renașterii, Baroc, Realism, Impresionism, Expresionism, Fovi, Cubiști, așa cum am mai spus, și am avut satisfacția să constat că există numeroși cititori care sunt dispuși să dialogheze cu mine despre Artă, în ciuda problemelor cotidiene care, uneori aproape ne copleșesc…Avem nevoie de cultură, de satisfacții spirituale… cel puțin, așa cred eu, cât și cei care îmi urmăresc articolele.

 

1. L.: În cadrul lansării de la Librăria „Mihai Eminescu”, s-a cântat și muzică clasică. Dați-ne mai multe detalii despre interpreți și program.
2. C. C.: Se spune despre ingineri că nu au o cultură deosebită… ?! Iată un contraexemplu ! Programul muzical a fost susținut de cvartetul Orchestrei Inginerilor, orchestră înființată acum 65 de ani și care poartă numele fondatorului – prof. dr. ing. Petru Ghenghea. Membrii cvartetului sunt: ing. Ileana Ionești – absolventă de Automatică (vioară), ing. Mihai Perciun – absolvent de Automatică (vioară), dr. ing. Petru Dan – absolvent de Electronică (violă) și ing. Teodor Chircu – absolvent de Energetică (violoncel). Și ce ar fi putut să cânte Cvartetul Orchestrei Inginerilor, la aniversarea lui Mozart ?! Au interpretat Cvartetul în Do major, KV 157 de Wolfgang Amadeus Mozart !

 

1. L.: Ce alte planuri mai gândiți pentru anul acesta ?
2. C. C.: Urmează volumul 7 care se află în faza de finalizare… Dar îmi doresc să realizez niște serate dedicate interferențelor între pictură și muzică în diverse epoci creatoare, împreună cu colegii din Orchestra Inginerilor și cu tineri interpreți, probabil în colaborare și cu Liga Studenților.

 

1. în comunicare Cristina Lascu

 

 

Stimați cititori,

Vreau să mulțumesc pe această cale revistei “Plai Străbun” și Doamnei Cristina Lascu pentru publicarea acestui interviu   

 

 

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci